SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
CONTESTATIE IN ANULARE - LITIGIU CU PROFESIONISTI. OMISIUNEA CERCETARII UNUI MOTIV DE RECURS. ANALIZAREA MOTIVULUI DE RECURS, CHIAR DACA INSTANTA DE RECURS NU A FACUT REFERIRE IN MOD EXPRES LA EL.
-art.318 teza a II - a Cod procedura civila. Decizia nr.95/C/12.02.2013 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Prin decizia nr. 543/C/2012 din 13 septembrie 2012, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondate recursurile declarate de recurentii parati G. G. si G. L. si de recurenta creditoare A. V. A. S. B. in contradictoriu cu intimata debitoare SC R. C. SRL O. - prin lichidator R. IPURL O. impotriva Sentintei nr. 2401 din 19.10.2011 pronuntata de Tribunalul Bihor pe care o mentinut-o in totul.
Pentru a pronunta astfel, instanta de recurs a retinut urmatoarele :
Prin Sentinta nr. 2401 din 19.10.2011 Tribunalul Bihor a admis actiunea formulata de reclamanta R. IPURL, desemnata sa administreze procedura insolventei debitoarei SC R. C. SRL, in contradictoriu cu paratii G. G., G. L. si AVAS, si pe cale de consecinta a dispus anularea contractului de vanzare-cumparare nr.354/10.02.2003 incheiat la Biroul Notarului Public T. D. D. la data de 10.02.2003 asupra imobilului situat in O. , str.I. P. P. nr.2, inscris in C.F. 15761 O., nr. top 5358/26 si restituirea in favoarea debitoarei SC R. C. SRL a imobilului prin restabilirea situatiei anterioare de C.F. si radierea ipotecii A.P.A.S. din C.F. A respins actiunea reconventionala formulata de reclamantii reconventionali G. G. si G. L.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs creditoarea AVAS Bucuresti si recurentii parati G. G. si G. L., acestia din urma solicitand admiterea recursului, casarea/modificarea in parte a hotararii recurate, in sensul admiterii cererii reconventionale, in sensul de a se constata ca sunt proprietari de drept asupra constructiilor noi edificate, compuse din parter si etaj situate administrativ in O., str. I. P. P., nr. 2, judetul B., avand nr. topo. 5358/26 inscris in CF 15761 O. si sa se dispuna intabularea dreptului astfel dobandit in coala de CF sus mentionata.
Examinand hotararea atacata, prin prisma motivelor de recurs, cat si din oficiu, conform art.3041 Cod procedura civila, Curtea de Apel Oradea a retinut cu privire la primul motiv din recursul formulat de paratii G. G. si G. L., respectiv analizarea de catre judecatorul sindic a cererii formulate de lichidator prin prisma altor temeiuri de drept si incalcarea astfel a dispozitiilor art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, potrivit cu care judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii, ca acesta este nefondat, deoarece indicarea gresita de catre administratorul judiciar a textelor legale aplicabile actiunii sale in anularea actelor frauduloase este o simpla eroare materiala care nu poate atrage modificarea sau casarea sentintei atacate pentru urmatoarele motive:
In primul rand obiectul actiunii este determinat de pretentiile reclamantului si cauza lor juridica asa cum apare aceasta din motivele actiunii, respectiv anularea contractului de vanzare cumparare incheiat in "perioada suspecta", care a fraudat interesele creditorilor, iar nu de textele legale indicate de reclamant, instanta fiind libera sa aplice textele legale potrivite cauzei, tinand cont de situatia de fapt invocata si dovedita si argumentele juridice aduse de parti.
In al doilea rand, nu se poate vorbi de o depasire a limitelor obiectului cauzei sau de o nepunere in discutia partilor a tuturor imprejurarilor de fapt si de drept (acest din urma aspect fiind un drept, iar nu o obligatie pentru judecator, conform art. 129 alin. 4 Cod procedura civila), deoarece recurentii au avut tot timpul cunostinta despre cadrul procesual (corespunzator actiunii in anulare prevazuta de art. 61 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1995 modificata prin OG nr. 38/2002, republicata in M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004) in limitele caruia judecatorul fondului s-a pronuntat. Aceasta concluzie rezulta din mai multe inscrisuri de la dosar: sentinta nr. 2558/F/2009 din 15.12.2009 a Tribunalului Bihor pronuntata in primul ciclu procesual, neincluderea intre motivele de recurs declarat impotriva acestei sentinte si a depasirii limitelor obiectului actiunii, neretinerea de catre Curtea de Apel Oradea in decizia nr. 15/C/2011 din 18.01.2010 prin care s-a casat sentinta nr. 2558/F/2009 a motivului de casare decurgand din incalcarea art. 129 alin. 6 Cod procedura civila si mai ales concluziile scrise depuse de catre recurenti la 10.10.2011, inainte de pronuntarea sentintei atacate, in care solicita respingerea "actiunii in anulare formulata de R. IPURL in baza art. 80 din Legea nr. 85/2006 din Legea nr. 85/2006 (fost art. 61 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1995), lichidatorul judiciar depunand si el concluzii scrise in care indica aceleasi temeiuri de drept (f. 35 si 42 din dosarul 2237/111/2011).
Cu privire la al doilea motiv de recurs invocat, respectiv nemotivarea respingerii cererii reconventionale, Curtea a constatat ca si acesta este nefondat, deoarece judecatorul sindic a aratat la modul concis, dar clar (f. 50, paragraful final), ca actiunea reconventionala este neintemeiata deoarece efectuarea lucrarilor de investitii de catre parat ii confera doar un drept de creanta, iar nu un drept de proprietate, atata timp cat lucrarile efectuate de parati nu au avut ca rezultat edificarea unui nou imobil (altul decat cel care a facut obiectul actiunii in anulare), ci doar un spor de valoare a imobilului, accesiunea in baza art. 494 Cod civil putand fi invocata doar de proprietarul terenului, nu si de constructor. Curtea a mai constatat ca transferul dreptului de proprietate asupra acestui imobil de la debitorul SC R. C. SRL catre G. G. si G. L.nu putea constitui un suficient temei pentru admiterea cererii reconventionale, cata vreme valabilitatea acestui transfer face chiar obiectul actiunii in anulare introductive, astfel ca procesul verbal din 07.02.2000 al Adunarii generale a asociatilor SC R. C. SRL, invocat de recurenti, este lipsit de relevanta cu privire la temeinicia reconventionalei, acest act neconstituind prin el insusi un act translativ de proprietate.
Cu privire la al treilea motiv de recurs invocat, respectiv fictivitatea contractului a carui anulare s-a solicitat de catre lichidatorul judiciar, Curtea de Apel a retinut mai intai ca, pentru incidenta textului legal ce a determinat anularea contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 354/10.02.2003 la BNP T. D. (art. 61 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1995), relevanta este nu natura fictiva a operatiunilor patrimoniale incheiate de debitor in cei trei ani anteriori datei deschiderii procedurii, ci natura frauduloasa a operatiunii in raport de dreptul legitim al creditorilor de a fi platiti in mod colectiv si egalitar in procedura concursuala a insolventei. Cu alte cuvinte, nu este necesar ca actul a carui anulare se solicita in temeiul art. 61 alin. 1 lit. b sa fie fictiv, ci este suficient ca prestatia debitorului sa depaseasca vadit prestatia primita, prin aceasta debitorul agravandu-si starea de insolvabilitate, si, mai important, prejudiciindu-i pe creditori anteriori cel putin prin cresterea masei credale, daca nu chiar, ca si in cazul de fata, prin diminuarea activelor susceptibile de valorificare in vederea platii creantelor.
In ceea ce priveste dovedirea caracterului fraudulos al contractului, Curtea a apreciat ca in mod corect judecatorul sindic a avut in vedere circumstantele incheierii actului atacat, deoarece, prin natura ei, intentia frauduloasa este putin susceptibila de a rezulta din mijloace de proba directe.
Astfel, momentul incheierii contractului, cu mai putin de 90 de zile inainte de inchiderea procedurii si calitatea de asociat al paratului G. G. in SC S. M. O. SRL, societatea care detinea 85% din partile sociale ale debitorului vanzator SC R. C. SRL, lipsa datei certe de pe procesul verbal din 07.02.2000 al Adunarii generale a asociatilor SC R. C. SRL, invocat de recurenti, nasc puternice prezumtii simple in sensul intentiei frauduloase a partilor implicate in contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 354/10.02.2003 la BNP T. D.
Mai mult, procesul verbal din 07.02.2000 al Adunarii generale a asociatilor SC R. C. SRL nu constituie prin el insusi un act translativ de proprietate, astfel ca nu se poate in mod pertinent vorbi, asa cum face recurenta G. L., in concluziile scrise depuse la 31 august 2012, ca imobilul a fost cumparat in anul 1999 , contractul autentic reprezentand doar actul formal, prin care este definitivata vanzarea imobilului. Aceasta ar fi situatia unui contract translativ afectat de o conditie suspensiva sau rezolutorie si in care partile printr-un act ulterior ar renunta la conditia suspensiva sau ar recunoaste imposibilitatea producerii conditiei rezolutorii, nu si in cazul de fata, unde procesul verbal din 07.02.2010 (prin lipsa datei certe si mai ales lipsa unei contraprestatii a lui G. G. pentru terenul si casa veche, inglobata in casa noua) si declaratia autentificata sub nr. 1026/09.04.2012 (prin lipsa calitatii de proprietar al imobilului sau de administrator al SC R. C. SRL a persoanei declarante G. D.) sunt in mod evident inscrisuri intocmite pro causa, care nefiind opozabile tertilor, nu pot face proba in favoarea recurentilor.
In plus, Curtea de Apel a retinut ca in CF 15761, sub B7 apare inscrisa brutaria in regim de inaltime parter plus mansarda inca din anul 1999, deci anterior momentului la care recurentii pretind ca au inceput lucrarile de supraedificare, punand astfel in mod real sub semnul intrebarii veridicitatea declaratiilor paratului pe baza carora expertul a stabilit valoarea constructiei inainte de investitiile efectuate asupra casei, expertul aratand in rapoartele de expertiza ca, pe baza declaratiei paratului, a luat in calcul o casa pe un singur nivel cu suprafata de 64,40 mp. Concluzia logica, care se coroboreaza si cu valoarea mult mai mare decat cea stabilita in raportul de expertiza, si anume valoarea de 320.000 lei la care a fost evaluat acelasi imobil in contractul de garantie imobiliara autentificat sub nr. 2714/31.08.1999 incheiat intre Fondul Proprietatii de Stat si SC R. C. SRL, este ca imobilul a fost supraedificat inainte de anul 1999, conform cu inscrierea de sub B7 din CF 15761, ceea ce face ca toate sustinerile recurentilor-parati cu privire la contributia lor din anii 2000-2002 la supraedificarea imobilului (atat cele referitoare la actiunea in anulare, cat si cele referitoare la reconventionala) sa fie nedovedite.
Esential este insa ca transferul dreptului de proprietate s-a facut prin actul atacat, contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 354/10.02.2003 la BNP T. D., in interiorul perioadei suspecte, si mult dupa formularea cererii de deschidere a procedurii insolventei debitorului vanzator, la o valoare de 30.000 lei, care, desi achitata (conform ordinelor de plata depuse in dosarul de recurs), a fost mult mai mica decat valoarea de circulatie a imobilului stabilita de expertul constructor, de 426.300 lei, ceea ce reprezinta o operatiune comerciala in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, fiind dovedita astfel si intentia frauduloasa a partilor contractante. Prin urmare, in mod corect judecatorul sindic a admis actiunea in anulare in baza art. 61 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1995.
In ceea ce priveste recursul formulat de AVAS, Curtea a constatat ca, dat fiind contractul de garantie imobiliara autentificat sub nr. 2714/31.08.1999 incheiat intre Fondul Proprietatii de Stat si SC R. C. SRL (f. 13 din dosarul de fond), prin care SC R. C. SRL a consimtit la constituirea ipotecii asupra imobilului inscris in CF 15761 O. pentru garantarea platii ratelor din actul aditional la contractul de vanzare cumparare de actiuni nr. BH 43/03.06.1999 de catre debitorul principal SC G. M. SRL, iar acest contract de vanzare cumparare de actiuni a fost reziliat prin Hotararea Colegiului de Conducere nr. 36/2002 ca urmare a neachitarii a 2 rate scadente, este evident ca a incetat si obligatia de garantie a debitorului ipotecar SC R. C. SRL, ipoteca neputand fi extinsa peste limitele ei si pentru garantarea daunelor interese stabilite conventional, deoarece ar fi incalcat principiul autonomiei de vointa prin extinderea nejustificata a obiectului contractului de garantie imobiliara peste limitele a ceea ce debitorul ipotecar a inteles sa-si asume. In consecinta, in mod corect a dispus judecatorul sindic, in baza art. 1800 pct. 1 din vechiul Cod civil, radierea ipotecii.
Impotriva Deciziei instantei de recurs au formulat contestatie in anulare recurentii parati G. G. si G. L., solicitand anularea acesteia, cu consecinta rejudecarii recursului si admiterii acestuia, astfel cum a fost formulat.
Contestatorii si-au intemeiat contestatia pe dispozitiile art. 318 - teza I - Cod de procedura civila, aratand ca dezlegarea data de instanta de recurs cauzei este rezultatul unei greseli materiale.
Astfel, in cuprinsul hotararii de respingere a recursului s-a retinut imprejurarea ca G. D. - persoana care a declarat ca a incasat pretul vanzarii in anul 1999 pentru Brutaria din O., str. I. P. P. nr. 2 - nu era proprietar al imobilului si nici administrator al SC R. SRL. Or, in anul 1999, G. D. era asociat unic si administrator al SC R. SRL, imprejurare care reiese din inscrierile cuprinse in certificatul constatator emis de ORC, astfel ca hotararea contestata se intemeiaza pe o eroare materiala.
O alta eroare materiala in care s-a gasit instanta cu ocazia deliberarii a fost insusi temeiul de drept prin prisma caruia a solutionat cauza. Astfel, din considerentele hotararii rezulta ca instanta de recurs a analizat cauza, respectiv actiunea lor reconventionala, prin prisma art. 494 din Vechiul Cod civil. Insa actiunea lor nu este intemeiata pe acest text de lege, ci pe dispozitiile art. 492 din acelasi Cod care prevad ca, constructiile facute asupra pamantului sunt prezumate a fi facute de proprietarul acelui pamant, cu cheltuiala sa si sunt ale lui pana se dovedeste contrariul. In speta, prezumtia a fost rasturnata, astfel ca s-a nascut un drept de superficie pe seama proprietarului constructiei, iar pe de alta parte, prin hotararea AGOA din 07.02.2000. proprietarul terenului a renuntat la beneficiul prevazut de art. 494 din Vechiul Cod civil.
Pe de alta parte, acest motiv a fost invocat si prin cererea de recurs, insa instanta de recurs nu l-a analizat, omitand sa o faca si reiterand doar motivarea primei instante asupra acelorasi prevederi ale art. 494 din Vechiul Cod civil, imprejurare fata de care in cauza este incident si motivul de contestatia in anulare prevazut de art. 318 teza a II- a Cod de procedura civila, respectiv acela ca instanta de recurs a omis sa cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Tot in prezenta unei erori materiale, considera ca se afla si raportandu-se la imprejurarea ca instanta de recurs a retinut ca, potrivit expertizei efectuate in cauza, valoarea de circulatie a imobilului la data de 10.02.2003 este de 426.300 lei, iar pretul de vanzare este de 30.000 lei. Astfel, prin expertiza depusa la dosarul cauzei la data de 10.12.2008 s-a stabilit valoarea de circulatie a imobilului in care au fost incluse si investitiile efectuate de contestatori la suma de 426.300. Insa, ca urmare a deciziei de casare, instanta de fond a solicitat expertului sa completeze raportul de expertiza in sensul stabilirii valorii de circulatie a constructiei vechi. Prin raportul de expertiza depus la dosarul cauzei la data de 20.06.2011 s-a stabilit ca, la data de 10.02.2003, constructia veche si terenul aferent acesteia, de 719 mp, are o valoare de circulatie de 30.820 lei. Eroarea materiala este cu atat mai evidenta cu cat ambele instante retin ca investitiile efectuate imobilului sunt facute de contestatori, astfel ca la analiza presului derizoriu aceste investitii nu trebuie luate in calcul. Contestatorii sustin ca suma de 30.000 lei raportata la 30.820 lei nu este facuta in scopul fraudarii creditorilor deoarece exista o diferenta de doar 820 lei, marja care este acceptabila din toate punctele de vedere.
Intimatii nu au formulat intampinare.
Examinand contestatia formulata prin prisma motivelor invocate de contestatori, instanta a constatat ca aceasta nu este fondata, fiind respinsa, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Astfel, conform art. 318 Cod de procedura civila, hotararile instantei de recurs pot fi atacate cu contestatie in anulare cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestatorii invoca, in primul rand, prima ipoteza a textului aratat in alineatul precedent, respectiv imprejurarea ca solutia data de catre instanta de recurs este rezultatul unor erori materiale.
Instanta a constatat ca in cauza nu sunt indeplinite aceste conditii, iar cererea contestatoarei este inadmisibila sub acest aspect. Textul de lege se refera la greseli materiale, cum ar fi neobservarea ca s-a achitat taxa de timbru sau ca recursul s-a formulat in termen etc., deci aspecte care nu tin de fondul cauzei, ci de chestiuni procedurale. Contestatoarea nu invoca nici o greseala materiala in sensul cerut de lege, ci invoca greseli de apreciere a instantei de recurs asupra valorii constructiei, temeiului juridic al cererii lor reconventionale si calitatea de asociat unic si administrator al unei societati comerciale a unei persoane la care se face referire in Decizie, deci, greseli de judecata si de apreciere a probelor care nu pot forma obiectul contestatiei in anulare. Instanta de recurs a analizat motivele de recurs invocate de contestatori si de celalalt recurent si si-a spus parerea supra lor , astfel ca nu se poate vorbi de existenta unor erori materiale, ci eventual de erori de judecata care nu pot face obiectul contestatiei in anulare.
Contestatorii tind la o noua judecata asupra recursului, or contestatia in anulare nu este o cale ordinara de atac, ci o cale extraordinara care poate fi formulata numai pentru motivele expres si limitativ prevazute de lege, respectiv art. 317 si 318 Cod de procedura civila. In cauza nu este incident cazul de contestatie invocat, astfel ca instanta nu poate proceda la o noua judecata a recursului.
In ce priveste cel de-al doilea motiv invocat, respectiv cel conform caruia instanta de recurs a omis sa analizeze toate motivele de modificare sau de casare invocate de recurenti, si anume motivul invocat si prin contestatie legat de temeiul juridic al cererii reconventionale, temei apreciat gresit de catre instanta de fond, instanta a constatat ca si acest motiv este nefondat, fiind respinsa contestatia astfel cum s-a aratat mai sus.
Contrar celor invocate de contestatori, instanta de recurs a analizat acest motiv, chiar daca nu a facut referire in mod expres la el, din cuprinsul Deciziei rezultand ca instanta de recurs si-a insusit punctul de vedere al instantei de fond asupra naturii juridice a actului ce face obiectul judecatii si asupra incadrarii juridice a situatiei de fapt, aspect care rezulta si din imprejurarea ca instanta de recurs a adus argumente suplimentare in sprijinul opiniei instantei de fond.
Asa cum s-a retinut si in jurisprudenta CEDO, instanta, in cazul nostru instanta de recurs, nu este obligata sa raspunda tuturor argumentelor de fapt si de drept care sustin motivul de casare sau de modificare, ci poate sa le analizeze global, printr-un rationament juridic de sinteza, ceea ce a facut si instanta de recurs prin decizia atacata. Aceasta a analizat toate motivele invocate de recurenti, astfel ca este nefondata contestatia formulata sub acest aspect.
S-a mentinut astfel ca legala si temeinica decizia atacata.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecata, acestea nefiind solicitate.