Cu cererea adresata Judecatoriei Bacau si inregistrata sub nr. 2357/180/23 02 2015 petentul P B M C in contradictoriu cu intimata xxxxxxx a formulat plangere impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei seria R 15 nr. 0031425/28.01.2015, solicitand anularea acestuia ca nelegal si netemeinic.
Plangerea a fost formulata in termen legal si a fost legal timbrata cu 20 lei taxa de timbru.
In motivarea plangerii petentul arata ca procesul verbal de constatare a contraventiei este lovit de nulitate, nefiind semnat de agentul constatator.
In sustinerea plangerii petentul a solicitat iar instanta a admis si a administrat proba cu inscrisuri.
Organul constatator a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca nefondata a plangerii.
Legal citat, petentul nu s-a prezentat in fata instantei .
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine:
Prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria R xx nr. xxxxx i s-a aplicat petentului o amenda contraventionala in cuantum de 250 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute si sanctionate de art. 8 alin 1 si 2 din O.G. 15/2002.
S-a retinut in sarcina petentului faptul ca la data de 28 01 2015 autovehiculul cu numarul de inmatriculare xxxxx proprietatea sa a circulat pe DN 2 km 115 + 80 m. fara a avea rovinieta valabila.
In temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, instanta urmeaza a proceda la verificarea legalitatii si temeiniciei procesului verbal.
Sub aspect formal, instanta are in vedere ca situatiile in care nerespectarea cerintelor de forma ale procesului verbal atrag intotdeauna nulitatea acestuia sunt strict determinate prin reglementarea data in cuprinsul art. 17 din O.G. 2/2001.
Astfel, prin acest text de lege se prevede ca "lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificandu-se ca in astfel de situatii "nulitatea se constata si din oficiu".
Fata de caracterul imperativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal ia in considerare si din oficiu, instanta are in vedere imprejurarea ca procesul verbal nu cuprinde semnatura agentului constatator al contraventiei. Procesul verbal poarta mentiunea „acest document a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si a HG 1259/2001 de catre Alexandru Razvan Dusman detinator al unui certificat valabil emis de CERTSIGN S.A. furnizor acreditat de servicii de acreditare”
Potrivit Deciziei pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie nr. 6/16 02 2015 in recursul in interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. 14/2014, s-a stabilit ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.17 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la dispozitiile art.4 pct.1-4 si art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnatura electronica, republicata, procesele-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art.8 alin.(1) din Ordonanta Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, incheiate potrivit art.9 alin.(1) lit. a), alin.(2) si alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sanctionate contraventional pe suport de hartie, sunt lovite de nulitate absoluta in lipsa semnaturii olografe a agentului constatator.
In speta procesul verbal contestat nu poarta semnatura olografa a agentului constatator, ceea ce atrage nulitatea absoluta a actului.
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza a admite plangerea si a anula procesul verbal.
Plangere contraventionala
Hotarare nr. 2625 din data de 28.04.2015
pronunțată de Judecatoria Bacau
Domeniu Contraventii. Inchisoare contraventionala |
Dosare Judecatoria Bacau |
Jurisprudență Judecatoria Bacau
Sursa: Portal.just.ro