DREPT CIVIL. NOVATIE PRIN SCHIMBARE DE OBIECT. ACTIUNE IN PRETENTII INTEMEIATA PE UN RAPORT OBLIGATIONAL STINS PRIN EFECTUL NOVATIEI.
Art. 1129 - 1130 din Codul civil.
Art. 1576 - 1584 din Codul civil.
Raportul juridic obligational nascut in baza contractului de imprumut si-a incetat existenta si valabilitatea la data la care partile au fixat ultima zi de restituire a imprumutului dat fiind ca partile convenisera prin acelasi act asupra intervenirii unei novatii in cazul in care imprumutul nu se restituie, novatie in baza careia a luat nastere un alt raport obligational care prin el insusi a stins vechiul raport obligational.
Actiunea principala apare astfel ca fiind intemeiata pe un raport obligational care nu mai exista la data promovarii acesteia, ca atare, in mod corect actiunea a fost respinsa ca nefondata, intre parti nemaiexistand un raport juridic de imprumut, iar creditorul nu are un drept de optiune, in a alege care raport obligational sa-l puna in executare.
DECIZIA CIVILA NR.1115/2012-R
din 15 martie 2012 (dosar nr.2796/271/2008)
Prin sentinta civila nr. 5162 din 04.05.2010 pronuntata de Judecatoria O, s-a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul M F in contradictoriu cu paratul O M, s-a respins cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant reconventional O M in contradictoriu cu reclamantul-parat reconventional M F si cu paratii O G, A M, O V, O R M, a fost obligat paratul O M la plata catre reclamant a sumei de 25.400 Euro, reprezentand imprumut contractat prin inscrisul intitulat "contract de intelegere" din data de 08.02.2007, a fost obligat paratul O M la plata catre reclamant a dobanzii legale calculata asupra debitului principal, de la data de 17.03.2008, pana la data achitarii integrale a debitului, au fost respinse ca nefondate celelalte pretentii si a fost obligat paratul O M la plata catre reclamant a cheltuielilor judiciare in cuantum de 3681 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca intre reclamant si parat s-a incheiat la data de 08.02.2007 un inscris sub semnatura privata, intitulat "contract de intelegere", prin care paratul s-a obligat sa restituie reclamantului pana la data de 15 aprilie 2007 datoria reprezentand 25.400 Euro, in caz contrar paratul obligandu-se la a trece in proprietatea reclamantului terenul situat in C, nr. cad 3400 parcelele 4, 5, 6 reprezentand contravaloarea datoriei de 25.400 Euro.
Instanta de fond a retinut ca paratul, prezent personal la termenul de judecata din 03.11.2009, a precizat ca a scris si semnat inscrisul mentionat, aspect fata de care s-a constatat ca sunt indeplinite conditiile impuse de art. 1180 Cod civil, precum si faptul ca reclamantul a probat existenta unui contract de imprumut valabil incheiat, pentru care partile au confectionat un instrumentu.
Avandu-se in vedere dispozitiile art. 969 Cod civil, care consacra principiul fortei obligatorii a contractului intre parti, acestea fiind tinute sa-si execute obligatiile asumate, instanta de fond a apreciat ca principiul pacta sunt servanda nu poate fi fundamentat numai pe cerintele morale ale respectarii cuvantului dat, ori pe cerintele juridice ale respectarii vointelor individuale exprimate, ci se inscrie in randul cerintelor societarii insasi, cerinte intarite cu puterea pe care dreptul le-o confera.
Cu privire la apararile paratului ca suma imprumutata este mai mica, respectiv 14.000 Euro, diferenta reprezentand dobanda de 10% lunar si contravaloarea unor servicii prestate de reclamant paratului, prima instanta a retinut ca din nici o proba administrata in cauza nu rezulta ca reclamantul ar fi imprumutat paratului doar suma de 14.000 euro cu dobanda camatareasca, sens in care s-a avut in vedere probele testimoniale administrate in cauza, astfel, martorul M V a aratat ca nu a vazut circuland vreo suma de bani, dar din cate stie datoria era de 25.400 Euro, martorul C C a aratat ca are cunostinta de suma de 14.000 Euro, insa nu ca imprumut, ci pret pentru un teren, iar martorul M D nu stie despre ce suma este vorba.
Nefiind administrate nici un fel de probe in sustinerea afirmatiilor paratului-reclamant reconventional, conform dispozitiilor art. 1169 Cod civil, instanta de fond a dat eficienta inscrisului sub semnatura privata incheiat la data de 08.02.2007, scris si semnat de parat, prin care acesta recunoaste ca a imprumutat de la reclamant suma de 25.400 Euro, pe care se obliga sa o restituie pana la data de 15.04.2007 si, intrucat nu s-a facut dovada ca paratul ar fi restituit o parte din acest debit, a fost obligat acesta la plata in favoarea reclamantului a sumei de 25.400 Euro.
Instanta de fond a respins cererea paratului - reclamant reconventional de constatare a nulitatii partiale a actului sub semnatura privata intitulat "contract de intelegere" pentru diferenta ce excede sumei de 15.000 Euro, intrucat nu s-a facut in nici un mod dovada ca diferenta ar reprezenta dobanda, perceputa cu incalcarea dispozitiilor art. 5 din OG nr. 9/2000.
Referitor la cererea reclamantului de obligare a paratului la plata dobanzii legale de la data scadentei - 15.04.2007 si pana la executarea hotararii, a fost admis in parte acest capat de cerere de catre prima instanta, avandu-se in vedere dispozitiile art. 1081 Cod civil si art. 1079 Cod civil, precum si faptul ca paratul a fost notificat de executorul judecatoresc sa restituie imprumutul la data de 17.03.2008 (notificarea nr. 52/N a Societatii de executori judecatoresti B) si doar de la aceasta data pot incepe sa curga dobanzile legale la debitul datorat.
Referitor la cererea reconventionala instanta de fond a retinut ca vicierea consimtamantului nu este cauza de nulitate absoluta, ci de nulitate relativa a actului si poate fi invocata doar de partea al carei consimtamant a fost viciat, nu de catre un tert. In plus, O G nici nu a avut calitatea de parte in actul atacat, ci de mandatar al vanzatorilor, deci nu se poate pune problema vicierii consimtamantului acestuia.
Referitor la lipsa cauzei, prima instanta a retinut ca aceasta trebuie dovedita, intrucat existenta si valabilitatea cauzei sunt prezumate, conform art. 967 Cod civil, pana la proba contrara si ca in cauza nu s-a facut dovada inexistentei sau ilicitului cauzei actului atacat sub nici un aspect.
In ceea ce priveste caracterul pretului, instanta de fond a apreciat ca partile sunt libere sa stabileasca nivelul pretului din contracte nu numai in functie de valoarea economica a bunului vandut la momentul incheierii actului, ci si in functie de alte elemente, pe care le considera relevante.
Pretul vanzarii celor doua parcele - 3400/4 si 3400/5 a fost de 1000 lei, la data de 25.04.2007, pret care a fost achitat integral la data semnarii actului.
Cu aproximativ 5 luni inainte, la data de 05.12.2006, acelasi mandatar, in reprezentarea acelorasi vanzatori, a vandut unor terti, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4360 trei parcele de teren identice, dezmembrate din acelasi nr. cad 3400, respectiv 3400/1, 3400/2 si 3400/3 pentru un pret total de 300 lei.
In aceste conditii, prima instanta a apreciat ca fiind evident faptul ca pretul din actul atacat nu apare ca nefiind sincer si serios. In masura in care partile aleg sa nu stabileasca in contracte pretul real, pentru a eluda dispozitiile legale referitoare la taxe si impozite (ceea ce in speta nu s-a dovedit insa) nu este admisibil ca aceasta incalcare a legii sa fie invocata in apararea lor tocmai de catre cei care o incalca.
Instanta de fond a mai retinut ca paratul-reclamant reconventional nu a reusit sa faca dovada ca are sau ca a avut calitatea de proprietar al terenurilor vandute si nici ca prin aceasta vanzare, intre niste terti, s-ar fi stins imprumutul contractat cu reclamantul, retinandu-se si faptul ca vanzatorii din actul atacat - parati in cererea reconventionala din prezenta cauza - nu au formulat nici un fel de aparari si nu au solicitat, la randul lor, anularea sau constatarea nulitatii contractului desi eventualele neregularitati invocate de paratul-reclamant reconventional le-ar fi afectat in primul rand lor drepturile patrimoniale, considerente pentru care, a respins ca nefondata cererea paratului-reclamant de constatare a nulitatii absolute partiale a actului de dezmembrare si vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1436/25.04.2007 de BNP P A F si retinand dispozitiile art. 274 Cod proc. civ., a obligat paratul-reclamant reconventional sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in cuantum de 3681 lei, reprezentand: 3076 lei taxa de timbru, 5 lei timbru judiciar, 100 lei onorariu cu notificarea nr. 52/N, 500 lei onorariu avocat conform chitantei nr. 11/28.04.2009, respingand cererea reclamantului de obligare a paratului-reclamat reconventional la plata celorlalte cheltuieli de judecata, retinand faptul ca din actele justificative depuse nu rezulta ca au fost efectuate in prezenta cauza.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal si timbrat cu 1.538 lei taxa timbru si 5 lei timbru judiciar, a declarat apel paratul reclamant-reconventional O M.
Prin decizia civila nr.116/A din 15 aprilie 2011, Tribunalul Bihor a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul O M in contradictoriu cu intimatii M F, O G, A M, O V, O R M si M F A, impotriva sentintei civile nr. 5162 din 04.05.2010 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca :
A respins actiunea formulata de reclamantul M F in contradictoriu cu paratul O M.
A mentinut dispozitia din hotararea atacata privind respingerea cererii reconventionale.
A obligat pe intimatul M F sa plateasca apelantului suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata partiale in apel.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele :
Din analiza dispozitiilor art. 969 Cod civil, rezulta ca obligativitatea unei conventii se impune intre parti, care sunt tinute sa-si execute obligatiile asumate. Atunci insa cand se invoca de catre una dintre partile contractului , discordanta dintre inscrisul constatator al unui contract si vointa reala a partilor, instanta este chemata sa analizeze inscrisul sub semnatura privata pornind de la vointa reala, de la acordul real al vointelor partilor conventiei. Prin inscrisul sub semnatura privata intitulat "contract de intelegere" din 08,.02.2007, apelantul s-a angajat sa restituie intimatului M F, pana la data de 15 aprilie 2007, datoria in suma de 25.400 euro, in caz contrar apelantul s-a obligat sa treaca in proprietatea intimatului M F terenul situat in C, cu nr. cadastral 4, 5, 6, ca reprezentand contravaloarea datoriei de 25.400 euro. Partile au mai mentionat ca in cazul trecerii terenului in proprietatea intimatului reclamant, acesta se obliga sa achite toate cheltuielile necesare pentru a intra in posesia terenului de mai sus.
Instanta de apel a retinut din actele si probatiunea administrata, ca intre partile in litigiu s-a incheiat un contract de imprumut in care s-a stipulat clauza potrivit careia in situatia de nerestituire a imprumutului pana la data de 15.04.2007, apelantul se obliga sa treaca in proprietatea intimatului M F terenul identificat in act ca reprezentand contravaloarea datoriei, precum si obligatia intimatului sa achite toate cheltuielile necesare pentru a intra in posesia terenului de mai sus.
Desi a semnat conventia incheiata la data de 08.02.2007, prin raspunsurile la interogatoriu, intimatul reclamant a avut o pozitie oscilanta in prima instanta fata de clauza contractuala privind obligatia de transmitere in proprietatea sa de catre apelant a terenurilor mentionate, astfel, dupa ce a aratat prin raspunsul la interogatoriu ca nu s-a constituit nici o garantie in vederea restituirii imprumutului, la intrebarea cu nr. 8 a aratat ca a aflat ulterior ca apelantul nu are terenurile in proprietate pentru a i le transmite.
La dosarul cauzei s-a depus actul de dezmembrare si vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1436 din 25.04.2007 de BNP P A F, prin care intimatii A M, Oros V si O R M, in calitate de vanzatori, prin mandatar O G, a instrainat intimatei M F, in calitate de cumparator, imobilele cu nr. cadastral nou format 3400/4, reprezentand in natura teren arabil extravilan, in suprafata de 497 mp si parcela cu nr. cadastral nou format 3400/5, reprezentand in natura teren arabil extravilan, in suprafata de 497 mp pentru pretul de 1.000 lei, cu privire la care s-a mentionat ca a fost achitat la data semnarii actului.
Instanta de apel a mai retinut ca, apararea invocata in cauza de reclamantul reconventional, apelantul O M, atat prin intampinarea si actiune reconventionala, in fata primei instante, cat si criticile aduse prin motivele de apel, au vizat faptul ca prin incheierea actului autentificat de mai sus, clauza contractuala stipulata de parti, a fost executata de catre acestea.
Avandu-se in vedere ca actul autentic a fost incheiat de catre intimatii A M, O V si O R M mama, fratele si cumnata apelantului, in calitate de proprietari ai imobilelor, prin mandatar O G, tatal apelantului si intimata M F, fiica intimatului M F, in calitate de cumparator, instanta de apel a analizat, in ce masura clauza stipulata prin contractul de imprumut a fost executata de catre apelant. Prin raspunsurile la interogatoriu ale intimatului O G in fata instantei de fond si ale intimatilor A M, Oros V si O R M in fata instantei de apel, acestia au aratat ca au cunoscut de imprumutul acordat de intimatul M F apelantului, insa intr-un cuantum mai mic, precum si de faptul ca aceasta datorie urma sa fie stinsa prin vanzarea catre intimatul M F a parcelelor de teren, sens in care intimatii A M, O V si O R M au aratat ca l-au mandatat pe intimatul O G sa vanda terenul si l-au atentionat ca faca mentiunea stingerii datoriei, aratand ca nu a primit vreo suma de bani in urma instrainarii terenului catre intimata M F de la mandatar sau alta persoana.
Este adevarat ca intimatii de mai sus au calitatea de terti fata de contractul intitulat "Contract de intelegere" incheiat intre apelant si intimatul reclamant si nu au facut dovada ca au solicitat anularea sau constatarea nulitatii contractului autentic in care au calitatea de parti contractuale, insa conform pozitiei exprimate de catre acestia, au incheiat actul autentic in considerarea stingerii datoriei pe care apelantul a avut-o fata de intimatul reclamant. De altfel, paratii intimati de mai sus au recunoscut la interogatoriu ca terenul a fost cumparat cu banii apelantului, acesta fiind plecat din tara.
Instanta de apel, coroborand probatiunea administrata in cauza, raspunsurile la interogatorii si cuprinsul actului autentic de vanzare-cumparare, a apreciat ca prin incheierea acestui act si care in opinia instantei indeplineste conditiile unei stipulatii pentru altul, obligatia asumata de apelant prin clauza contractuala incheiata cu intimatul reclamant a fost indeplinita. Faptul ca vointa reala a partilor a fost in acest sens, este confirmata de modul in care s-au derulat evenimentele, de convingerea avuta la incheierea actului autentic a intimatilor A M, O V si O R M, proprietarii tabulari ai terenului, ca urmeaza a fi stinsa datoria apelantului fata de intimatul M F, de faptul ca intimatul reclamant a cunoscut situatia terenului, care a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare, precum si de pretul inserat in contract. Sub acest aspect, instanta de apel a retinut ca partile sunt libere sa stabileasca pretul in contractele pe care le incheie, nivel care se stabileste nu numai in functie de valoarea economica a bunului vandut, ci si in functie de alte elemente avute in vedere de catre parti. Ori, tocmai clauza contractuala din contractul sub semnatura privata, se apreciaza ca a fost unul din elementele avute in vedere de catre parti. Pentru aceste considerente instanta de apel a apreciat criticile formulate de apelant, ca fiind in parte intemeiate, iar cat priveste criticile aduse sentintei apelate privind respingea actiunii reconventionale, au fost inlaturate, in mod corect prima instanta a retinut ca in speta nu s-a facut dovada vreunui motiv de nulitate absoluta a contractului autentic si nici incidenta dispozitiilor art. 966 Cod civil privind lipsa cauzei.
In contextul considerentelor mai sus aratate, instanta de apel a apreciat apelul formulat ca fiind fondat, admitandu-l in temeiul art. 296 Cod procedura civila impotriva sentintei apelate pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamant impotriva paratului si a mentinut restul dispozitiilor sentintei apelate privind respingerea cererii reconventionale, iar in conditiile art. 276 Cod procedura civila, a obligat intimatul M F la plata in favoarea apelantului a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata partiale in apel, reprezentand taxa timbru si onorariu avocatial.
Impotriva acestei decizii, in termen legal, timbrat cu suma de 1873 lei si timbru judiciar in valoare de 5 lei, a declarat recurs intimatul M F, solicitand admiterea acestuia, modificarea deciziei in sensul respingerii apelului, cu cheltuieli de judecata.
Prin motivele de recurs s-a invocat ca s-a incalcat principiul disponibilitatii, s-a admis o cerere noua formulata pentru prima data in apel, s-au ignorat dispozitiile art.1096 Cod civil, s-a utilizat in motivare o institutie neprevazuta de Codul civil, stipulatia pentru altul.
Decizia este pecetea unei rezolvari emotionale izvorata din impresia subiectiva a judecatorului, nu din studiul temeinic, documentat al spetei. Una din manifestarile concrete ale dreptului de dispozitie o constituie achiesarea paratului la cererile , fie doar in parte, formulate de catre reclamant, in speta O M, a precizat expres prin intampinare ca recunoaste primirea cu imprumut in octombrie 2006 de la reclamant a sumei de 14.000 EURO, instanta fiind obligata sa ia act de aceasta achiesare, in caile de atac nu se poate reveni asupra acesteia.
Nu a observat instanta de apel ca apelantul si-a retractat propria achiesare cel putin pentru suma de 15.000 EURO. El i-a imprumutat paratului o suma de bani pentru 6 luni, la expirarea termenului l-a notificat si actioneaza pentru plata, acesta a recunoscut datoria in parte -15.000 EURO -diferenta fiind dobanda nelegala, a recunoscut inscrisul aratand ca si-a indeplinit obligatia prin plata alternativa la care s-a obligat, cerand constatarea nulitatii absolute a acelui act.
Exista cel putin doua neconcordante - a recunoscut datoria obligandu-se la restituire, cererea reconventionala nu-si avea justificarea cata vreme tindea la readucerea in patrimoniul sau -al familiei-, a imobilelor cu care pretindea ca si-a platit datoria. In masura in care cererea reconventionala s-a respins, terenurile au ramas in patrimoniul fiicei, prin apel a cerut respingerea actiunii principale si admiterea celei reconventionale, inlaturand argumentul platii prin echivalent.
Sarcina instantelor era simpla in raport cu claritatea probatiunii administrate si nu mai necesita o dezvoltare suplimentara. Plata nu s-a facut pe seama pe seama creditorului si nici nu i s-au trecut in proprietate cele 3 parcele, se pune intrebarea daca s-a facut dovada ca cea care a primit doua din trei parcele prin contract autentic de vanzare-cumparare -fiica reclamantului -era sau nu imputernicita acestuia, daca a fost mandatara cu drept de-a primi doua din trei terenuri promise si a stinge obligatia.
Instanta a retinut existenta unei stipulatii pentru altul. Ori, instanta a asimilat nelegal si incorect o institutie neprevazuta de legea romana unei conventii, exclusiv intre terti neparticipanti la actul obligational initial, fara dovada de imputernicire, accept pentru modificarea clauzelor initiale.
Daca M A, comparatoarea celor doua parcele dobandea inainte de ajungerea la termen a datoriei, prin contract simulat doua din cele trei parcele promise creditorului, putea fi un act legal ca novatie. Trebuia sa dea de altfel de gandit cum se presupune ca un datornic versat ca paratul, ce a luat zeci de imprumuturi, sa pretinda ca a cumparat zeci de hectare de teren pe numele altuia, a facut nenumarate tranzactii financiare si funciare, si nu isi ia nici o masura de precautie fata de un act de imprumut nedesfiintat, stiind si ca obligatia sa secondara viza trei si nu doua parcele ce urmau a trece in proprietatea creditorului.
In drept s-a invocat art.292 alin.1, art.294, art.304 pct.9 Cod procedura civila, art.304 pct.6 Cod procedura civila.
Intimatul parat O M, prin notele de sedinta depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea deciziei atacate ca fiind legala si temeinica, invocand ca, niciodata, in scriptele depuse la dosar intimatul O M nu a recunoscut ca imprumutul a fost in limitele sumei de 24.500 EURO, asa cum sustine recurentul in actiunea introductiva de instanta, compusa din 14.000 lei imprumutati in octombrie 2006 si 11.400 EURO-in noiembrie 2006, fiind vorba de un singur imprumut in octombrie 2006, la care s-a adaugat suma de 1000 EURO, pentru lucrari efectuate de recurent, 8400 EURO-dobanzi pe perioada de 6 luni si 2.000 EURO, diferenta de lucrari, iar suma imprumutata a fost de 14.000 lei, conform declaratiilor martorului C C-fila 255 dosar de fond, bani dati de recurent actualei sotii a intimatului. Si martorul V M cunoaste modalitatea de stingere a datoriei prin instrainarea unor parcele de teren de catre O catre M, in schimbul banilor, iar cumparatoarea celor doua parcele de teren este M F A-fiica recurentului, parte in actul de dezmembrare si vanzare cumparare si desi nu a fost intrebat de nimeni, recurentul a incercat sa faca dovada ca nu a fost prezent la locul incheierii contractului, sustinand ca este in Italia, fiind contrazis de mandatarul O G, care prin interogatoriul luat, a aratat ca recurentul a fost de fata la incheierea actului.
Ceilalti intimati, desi legal citati, nu si-au comunicat pozitia in cauza.
Examinand hotararea recurata prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta constata urmatoarele:
In primul rand, dupa cum corect au retinut si instantele de fond si apel, obiectul actiunii principale are ca temei imprumutul acordat de recurentul reclamant paratului O M. Chiar daca prin intampinare paratul a recunoscut doar o parte din suma imprumutata, probatoriul administrat a pus in evidenta ca suma totala imprumutata este in cuantum de 25.400 EURO.
Faptul ca paratul a recunoscut o parte din datorie are ca prim efect dispensa reclamantului de a mai produce vreo proba pentru suma recunoscuta, astfel ca aceasta sustinere din motivele de recurs este corecta. Dar, acordul de a o restitui nu este pur si simplu ci dat in contextul in care se cere constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat cu numita M F A. Ori aceasta fiind expunerea completa a situatiei in care s-a recunoscut o parte din imprumut si s-a acceptat plata acestei parti, analiza situatiei implica un tratament juridic mai complex decat cel expuse in prima critica formulata de recurent care sustine ca a avut loc o recunoastere pura si simpla a imprumutului in cuantum de 14.000 EURO si acceptul tot pur si simplu de a restitui suma de 15.000 EURO, si ca instanta de apel a gresit cand n-a luat act de aceasta achiesare a paratului si n-a pronuntat solutia macar in parte in sensul recunoasterii si achiesarii facute de parat.
Insa, asa cum s-a precizat anterior recunoasterea nu era una pura si simpla ci una complexa, respectiv acceptarea restituirii a fost facuta in contextul in care urma sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare incheiat la notar la data de 25 aprilie 2007 si aceasta pentru ca potrivit contractului "de intelegere" aflat la fila 7 din dosarul instantei de fond, partile au convenit ca in cazul in care paratul O M nu restituie pana la data de 15 aprilie 2007 imprumutul de 25.400 EURO luat de la reclamantul M F, intre parti sa intervina o novatie prin schimbarea obiectului, respectiv paratul O M se obliga sa treaca, sa transmita in proprietatea reclamantului 3 parcele de teren din numarul cadastral 3400 "reprezentand contravaloarea datoriei de 25.400 EURO".
Deci, in contul imprumutului de 25.400 EURO, paratul urma sa-i dea reclamantului 3 parcele de teren si astfel sa se stinga imprumutul, datoria, aspect confirmat chiar si de martorul prezent la incheierea contractului -M V (-fila 54 dosar de fond).
Cum imprumutul nu a fost restituit pana la data de 15 aprilie 2007, a devenit operanta novatia stipulata de parti, respectiv dupa aceasta data debitorul O M se putea libera de datorie daca-i transmitea creditorului M F terenul convenit, evaluat la 25.400 EURO.
In concluzie raportul juridic obligational nascut in baza contractului de imprumut consfintit prin actul scris datat 8 februarie 2007 si-a incetat existenta si valabilitatea la data la care partile au fixat ultima zi de restituire a imprumutului pentru ca, tot aceleasi parti au convenit prin acelasi act sa intervina o novatie in cazul in care imprumutul nu se restituie, novatie in baza careia s-a nascut un alt raport juridic obligational si care prin el insusi a stins vechiul raport, acela de imprumut.
Deci actiunea principala apare ca fiind intemeiata pe un raport obligational care nu mai exista, nu mai era in vigoare la momentul promovarii actiunii, singurul raport ce obliga partile fiind cel in baza caruia O M se obliga sa transmita reclamantului M F 3 parcele de teren in contul sumei de 25.400 EURO pe care O M o primise anterior cu titlu de imprumut si care in baza novatiei constituia propriu zis pretul parcelelor de teren ce trebuiau a fi transmise lui M F.
Ca atare, in mod corect instanta de apel a respins actiunea principala ca nefondata, intre parti nemaiexistand un raport juridic de imprumut.
Ceea ce se putea cere de reclamant era obligarea paratului de a transmite cele 3 parcele de teren convenite, pentru suma de 25.400 EURO si nu restituirea imprumutului ce a fost stins prin intervenirea novatiei. Indiferent de faptul ca obiectul novatiei a fost executat in tot, in parte sau n-a fost executat deloc, creditorului M F nu-i ramane un drept de optiune, de a alege care raport obligational sa-l puna in executare, singurul raport juridic ce leaga partile dupa data de 15 aprilie 2007, este cel in baza caruia M F era indreptatit la obtinerea in proprietate a 3 parcele de teren conform celor convenite cu O M si nicidecum restituirea sumei de 25.400 EURO.
Raportat la cele expuse mai sus, in cazul din speta, fata de criticile formulate in recurs, nu prezinta nici o relevanta executarea sau nu a obligatiei de transmitere a parcelelor, la ce pret si cum, deoarece acest lucru n-a facut obiectul actiunii principale si ca atare nu se impune a fi analizat in cauza pendinte.
In consecinta, nefiind incidente prevederile art.304 pct.6 si 9 Cod procedura civila, instanta a respins ca nefondat recursul si facand aplicarea prevederilor art.274 Cod procedura civila, a obligat pe recurentul M F la 2000 lei cheltuieli de judecata in recurs, in favoarea intimatului O M, reprezentand onorariu avocatial.