DREPT PROCESUAL CIVIL.
CONTESTATIE IN ANULARE INTEMEIATA PE DISPOZITIILE ART. 318 TEZA I DIN CODUL DE PROCEDURA CIVILA. ANULAREA IN PARTE A DECIZIEI SI REJUDECAREA PARTIALA A RECURSULUI IN LIMITA SOLUTIEI ANULATE.
Art. 318 teza I si
Art. 320 din Codul de procedura civila
Greseala materiala rezida in neobservarea de catre instanta de recurs a doua inscrisuri, cu privire la care aceasta nu a facut nici o apreciere, fiind evident ca, daca s-ar fi observat existenta celor doua inscrisuri, solutia instantei ar fi fost alta in ceea ce priveste rezolvarea capatului de cerere avand ca obiect daunele materiale, fiind astfel in prezenta unei greseli materiale esentiale in intelesul dispozitiilor legale mentionate.
Gasind intemeiat motivul invocat de contestator axat pe solutia data asupra cererii vizand daunele materiale, in aplicarea prevederilor art. 320 din Codul de procedura civila, decizia instantei de recurs se impune a fi anulata in parte, cu privire la dispozitia de respingere a daunelor materiale, ceea ce implica rejudecarea partiala a recursului, doar in limita solutiei data asupra respectivei cereri.
DECIZIA CIVILA NR.981/2012-R
din 8 martie 2012 (Dosar nr.2519/111/2010*) Prin sentinta civila nr. 185/C din 07 februarie 2011 pronuntata de Tribunalul B , in dosar nr. 2519/111/2010, s-a respins actiunea formulata de reclamantul G E, domiciliat in S str. O nr.73, judetul B, in contradictoriu cu paratii STATUL ROMAN reprezentat prin M F P, cu sediul in B str. A nr.17, sector 5 Bucuresti, D.G.F.P. B, cu sediul in Oradea str. D. C nr.2/B, judetul B.
Pentru a pronunta in acest mod, tribunalul a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 5 din L.221/2009 (1) orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietarii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare;
Din analiza dispozitiile legale aratate s-a constatat ca actiunea este neintemeiata.
In afara de faptul ca, in conformitate cu art. 5 lit."b" din L.221/2009, pentru masuri administrative nu se pot acorda decat daune morale, din actele de la dosar nu rezulta ca fata de numitul G E ar fi fost luata aceasta masura - in conformitate si bazat pe actele normative prevazute la art.3 din Lg.221/2009.
Dosarul CNSAS privind pe susnumitul contine informatii privind participarea acestuia la o manifestare antipopulara in anul 1949 - deci anterior promulgarii actelor normative prevazute la art.3 din lege, actiuni al carei caracter nu se cunoaste - art.1 din lege instituind conditia ca fapta savarsita sa fi avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar.
In ceea ce il priveste pe reclamant, masura deportarii luata fata de el nu a avut un caracter politic, el a fost deportat impreuna cu familia, masura fiind dispusa fata de tatal lui.
Fata de cele de mai sus s-a constatat ca nici capatul de cerere privind acordarea daunelor materiale nu este intemeiat si in orice caz sub aspectul existentei si al valorii, la dosar nu exista nici o dovada, astfel actiunea formulata de reclamant a fost respinsa ca neintemeiata.
Impotriva acestei hotarari in termen legal a declarat recurs reclamantul G E solicitand prin motivele scrise si prin intermediul reprezentantului sau admiterea acestuia, modificarea in totalitate a sentintei atacate in sensul admiterii actiunii, constatarii caracterului politic al masurii administrative dispuse in mod abuziv fata de reclamant si tatal acestuia - defunctul G E decedat la 13.08.1965 si obligarea paratului la plata de despagubiri materiale in suma de 892.675 lei reprezentand bun urile confiscate de la tatal sau si daune morale in cuantum de 700.000 Euro reprezentand prejudiciul moral suferit din cauza masurilor cu caracter politic, in calitate de succesor al tatalui sau si respectiv in nume propriu. Cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr.1696/R din 28 iunie 2011, Curtea de Apel O a admis ca fondat recursul introdus de reclamantul G E, in contradictoriu cu intimatul parat STATUL ROMAN reprezentat prin M F P B cu sediul in B, prin D.G.F.P. B si reprezentant legal PARCHETUL DE PE LANGA CURTEA DE APEL O, impotriva sentintei civile nr. 185/C din 14 februarie 2011 pronuntata de Tribunalul B, pe care a modificat-o in tot in sensul ca:
A admis in parte actiunea inaintata de reclamantul G E in contradictoriu cu paratul STATUL ROMAN reprezentat prin M F P B cu sediul in B, prin D.G.F.P. B.
A constatat caracterul politic al masurii administrative de dislocare si stabilire de domiciliu obligatoriu.
A obligat pe paratul Statul Roman prin M E si F la 100.000 lei cu titlu de daune morale in favoarea reclamantului.
A respins restul pretentiilor formulate de reclamantul G E.
Fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de recurs a retinut urmatoarele:
In mod gresit instanta de fond a respins cererea formulata de reclamantul G E, prin care acesta a solicitat obligarea paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la despagubiri morale pentru masurile administrative abuzive aplicate antecesorului reclamantului precum si personal reclamantului.
Prin cererea dedusa judecatii recurentul a solicitat obligarea paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la repararea prejudiciului produs urmare a masurii administrative de dislocare si stabilire de domiciliu obligatoriu in judetul Constanta suferite de reclamant si tatal sau G E o perioada de peste 12 ani, cererea fiind fundamentata pe dispozitiile Legii nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, dispuse in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel ca in mod gresit instanta de fond nu a constatat caracterul politic al masurii administrative constand in stabilirea de domiciliu obligatoriu fata de reclamant si antecesorul acestuia, desi a retinut practic, in considerentele hotararii masura deportarii luata fata de familia reclamantului.
S-a opinat ca in acest sens exista probe la dosar potrivit carora familia reclamantului a fost stramutata in perioada 21 august 1949 - 26.09.1961 in localitatile D si C V judetul C unde li s-a stabilit domiciliul fortat (filele 5, 7 - 9, 11, 12, 13, 16, 39 - 65 dosar fond).
Martorii audiati in cauza si care s-au aflat in aceeasi situatie cu reclamantul (filele 111-112 dosar prima instanta) au aratat de asemenea ca reclamatul impreuna cu familia sa au fost dislocati, stabilindu-li-se domiciliul fortat in judetul C, ocazie cu care bunurile le-au fost confiscate, ca la domiciliul fortat s-a locuit in conditii inumane, unde au fost supusi la munca fortata la cariere de nisip si de piatra si la canal.
Este adevarat faptul ca prin Decizia nr. 1358/2010, publicata in Monitorul Oficial din data de 15 noiembrie 2010, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale prevederile art. 5 al. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, data de la care dispozitiile sale au devenit obligatorii, insa pana la publicarea acestei decizii, practica Curtii de Apel Oradea a fost constanta in admiterea actiunilor formulate in baza Legii nr. 221/2009, avand un obiect similar cu cel din cauza de fata.
Din examinarea jurisprudentei din ultimii ani ai CEDO reflectata in hotararile de condamnare a Romaniei, pentru incalcarea art. 1 din Protocolul 1 aditional al Conventiei instanta de recurs a retinut ca, intr-un mare numar de cazuri condamnarea a avut loc in situatia in care cererile introduse in instanta pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond, desi solicitantii puteau pretinde ca aveau o speranta legitima de a-si vedea concretizata creanta lor in conformitate cu dispozitiile legale interne si cu jurisprudenta instantelor.
Cat despre notiunea de speranta legitima Curtea a afirmat ca atunci cand interesul patrimonial la care se refera este de ordinul creantei, el nu poate fi considerat ca fiind valoare patrimoniala, decat atunci cand exista o baza suficienta in dreptul intern, de exemplu atunci cand este confirmat de o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (a se vedea in acest sens cauza Weissman si altii impotriva Romaniei).
Prin urmare, s-a retinut ca in cazul acestor actiuni poate aparea conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al Conventiei, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, prioritatea normei din Conventie, care fiind ratificata prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentala , astfel s-a apreciat ca actiunea se impune a fi admisa si prin prisma dispozitiilor art. 14 din CEDO, ce consacra principiul nediscriminarii, reclamantul neputand fi discriminat fara o justificare obiectiva si rezonabila fata de celelalte persoane aflate intr-o situatie similara si comparabila, care au obtinut hotarari de condamnare a Statului Roman anterior datei mai sus aratate, a se vedea in acest sens cauza Driha impotriva Romaniei.
Avand in vedere cele de mai sus, s-a retinut de catre instanta de recurs ca prin neacordarea despagubirilor solicitate de reclamant s-ar crea o discriminare intre persoane care, desi se gasesc in situatii obiectiv identice, ar beneficia de un tratament juridic diferit.
S-a precizat ca pretentiile reclamantilor ar fi justificate si prin prisma art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 (aliniat care nu a fost declarat ca fiind neconstitutional), cata vreme in perioada in care reclamantii si succesorii acestora au fost dislocati si li s-a stabilit domiciliu fortat in judetul Constanta, nu au avut posibilitatea de a realiza venituri in vederea sustinerii materiale a familiei lor, fiind astfel indreptatiti chiar la obtinerea unor daune materiale.
Totodata s-a subliniat faptul ca, pana la data pronuntarii Deciziei nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale, pe rolul instantelor din raza Curtii de Apel Oradea s-au inregistrat mii de dosare avand ca obiect Legea nr.221/2009, dintre care cateva sute de hotarari au ramas irevocabile in sensul acordarii de despagubiri reclamantilor in temeiul art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009.
Ca o consecinta a constatarii caracterului politic al masurii administrative luate impotriva reclamantilor si succesorilor acestora, in temeiul dispozitiilor art.5 alin.1 din lege, instanta de recurs a obligat paratul Statul Roman la acordarea de despagubiri materiale pentru prejudiciul moral suferit de reclamant si antecesorul sau in perioada dislocarii si stabilirii de domiciliu fortat.
La stabilirea cuantumului concret al acestor din urma despagubiri, s-a tinut seama de natura juridica a prejudiciului suferit si anume atingerea adusa unor valori care definesc personalitatea umana, viata si sanatatea acesteia, libertatea, integritatea corporala, demnitatea si alte asemenea valori, precum si de principiul potrivit caruia daunele morale trebuie sa fie proportionale cu suferinta provocata si sa nu constituie un mijloc de imbogatire pentru victima. Cuantificarea unui astfel de prejudiciu este dificila, de aceea, in consonanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, rolul instantei se circumscrie la acordarea unei satisfactii apreciata ca fiind echitabila.
CEDO insasi, atunci cand acorda despagubiri morale nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite ci judeca in echitate .
Ori judecand in echitate, avand in vedere suferintele indurate de catre reclamant si antecesorul acestuia, durata masurii precum si consecintele ce s-au produs in plan familial, social in cazul familiei reclamantilor, astfel cum rezulta din actele depuse si probele administrate, Curtea a apreciat ca fiind echitabila acordarea sumei de 100.000 lei, suma care este apreciata ca fiind de natura sa asigure o reparatie completa pentru urmarile produse de masura administrativa dispusa fata de reclamant si antecesorul sau.
Insa, instanta de recurs a respins capatul de cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentand echivalentul bunurilor confiscate, deoarece nu s-a facut dovada concreta a prejudiciului care nu a putut fi determinat in prezenta cauza - stiut fiind ca acesta trebuie sa fie cert atat in privinta existentei cat si a intinderii. Pe de alta parte, astfel cum rezulta din probele de la dosar, din insasi recunoasterile reclamantului, imobilul casa si o parte din teren au fost restituite in natura, iar celelalte bunuri au fost solicitate in baza Legii nr. 10/2001, nefacandu-se dovada finalizarii acestei proceduri sau in ce masura a fost sau nu modificata dispozitia nr. 778/4.10.2006 emisa de Primarul Municipiului S.
Dar, prin acordarea sumei de 100.000 lei, instanta a apreciat astfel ca se asigura o satisfactie echitabila, reparatie completa pentru consecintele masurii administrative dispuse in cauza de autoritatile comuniste fata de reclamant si antecesorul acestuia.
Fata de cele de mai sus, in temeiul dispozitiilor art. 312 al. 1 Cod procedura civila, instanta de recurs a admis ca fondat recursul formulat de recurentul reclamant G E, a modificat in tot hotararea instantei de fond in sensul ca a admis in parte actiunea, a constatat caracterul politic al masurii administrative de dislocare si stabilire de domiciliu si a fost obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale, fiind respinse ca nefondate restul pretentiilor formulate de reclamant.
S-a constatat totodata ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata in cauza.
Impotriva acestei decizii, a formulat contestatie in anulare, contestatorul G E, solicitand admiterea acesteia, anularea hotararii atacate si in urma rejudecarii recursului, acordarea daunelor materiale , conform practicii constante a Curtii de Apel O, fara cheltuieli de judecata.
In motivarea contestatiei in anulare, contestatorul a formulat urmatoarele critici:
-sunt intrunite conditiile contestatiei in anulare speciale, prevazute de art.318 Cod procedura civila, deoarece, solutia instantei de recurs este rodul unei greseli materiale, in sensul ca nu s-a observat de catre instanta, pe langa obiectul cererii de chemare in judecata, actele care faceau dovada clara a prejudiciului, in special procesul-verbal din 14 august 1959, in care se evalueaza bunurile imobile;
-instanta nu a observat nici evaluarea bunurilor mobile aflate la dosar, iar pentru a argumenta respingerea acestui capat de cerere, a retinut si faptul ca, din chiar recunoasterea reclamantului, imobilul casa si o parte din teren i-au fost restituite, iar celelalte bunuri, le-ar fi solicitat in baza Legii nr.10/2001, astfel ca, este o greseala materiala evidenta, intrucat, reclamantul, prin cererea de chemare in judecata, nu a solicitat niciodata restituirea imobilelor situate pe strada Deportatilor nr.73, unde actualmente se afla locuinta sa din S, ci solicitarile acestuia au vizat ferma T, ce era compusa din doua case de locuit, un sopron, un grajd si doua fantani, doar aceasta a fost evaluata prin procesul verbal din 14.10.1959 -fila 9 dosar de fond si chiar daca initial prin procesul verbal din 11 august 1949 -data deportarii, s-a preluat si imobilul din strada D 73, in prezent O, nr.73;
-prin cererea introductiva a aratat ca acest imobil il fusese restituit in etape, in timpul regimului comunist, astfel ca, instanta de recurs a facut o greseala materiala, cu privire la obiectul judecatii;
-chiar in Referatul pentru solutionarea notificarii la Legea nr.10 nr.543/2001 pentru Ferma T, act care se afla la dosarul instantei de recurs, se arata extrem de clar la pagina 2 ca in Ferma T existau 2 cladiri cu destinatia de locuinta, precum si celelalte anexe evaluate in procesul verbal din 14 august 1959;
-instanta a aratat ca prejudiciul este nedovedit atata timp cat la fila 9 din dosarul de fond, nu exista procesul-verbal din 14.10.1959 prin care se evalueaza cladirile care au compus Ferma T, astfel ca, in esenta arata ca, dovada prejudiciului material este facuta cu prisosinta prin procesele-verbale din 11 august 1949 si respectiv 14 octombrie 1959, in ceea ce priveste bunurile imobile, iar in privinta bunurilor mobile, cu procesul verbal de preluare cat si cu declaratiile martorilor din anul 1992, inscrisuri ce se afla la dosar, acte pe care instanta de recurs nu le-a observat, astfel ca, este vorba de o eroare materiala si nu de o greseala de judecata, intrucat, din considerentele hotararii rezulta ca instanta nu a observat aceste acte, iar acestea sunt esentiale pentru a justifica schimbarea solutiei instantei de recurs, cu privire la daunele materiale;
-coroborand toate actele de la dosar si utilizand indicii de inflatie din perioada 1965-2010, comunicati de Directia de Statistica Bihor, rezulta suma solicitata in petit, sens in care solicita a se avea in vedere actul intitulat Declaratie, datand din 25.03.2010 (fila 6 dosar de fond) intocmit de catre contestator si in care se arata un calcul concret, cu privire la fiecare bun in parte;
-referitor la argumentul instantei, cum ca reclamantul ar fi solicitat restituirea unor bunuri in temeiul Legii nr.10/2001, arata ca, acesta a formulat intr-adevar cerere de despagubiri in temeiul acestei legi, sens in care, art.5 alin.5 din Legea nr.221/2009, prevede faptul ca, odata cu acordarea despagubirilor materiale in prezentul dosar, ar urma sa inceteze de drept efectual notificarilor formulate de contestator in baza Legii nr.10/2001, care in acest caz are un caracter subsidiar fata de prevederile Legii nr.221/2009, astfel ca, si sub acest aspect hotararea este rezultatul unei greseli materiale;
-decizia atacata este pronuntata cu nerespectarea dreptului contestatorului de proprietate, statuat definitiv prin dispozitia nr.778/4.10.2006 a Primarului Municipiului S, prin care se recunoaste dreptul de proprietate asupra fermei T, contestatorul fiind titularul unui veritabil drept de proprietate si nu doar a unei sperante legitime, fiind incalcat Protocolul 1 al CEDO;
-sub aspectul daunelor morale, instanta de recurs, dincolo de faptul ca nu s-a conformat practicii constante a Curtii de Apel Oradea , prin care mamei contestatorului i s-au acordat daune morale de 100.000 lei pentru 9 ani de stramutare, in recurs, acesta si-a redus pretentiile la aceasta suma, fiind vorba de o sentinta pronuntata inainte de 25.10.2010, ori, partea contestatoare a stat in plus 3 ani in judetul Constanta, dupa ce mamei sale i s-a permis sa se intoarca acasa.
Reprezentanta Ministerului Public, a solicitat respingerea contestatiei in anulare ca nefondata si mentinerea deciziei atacate ca fiind legala si temeinica, avand in vedere Decizia nr.12/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Intimatul Statul Roman prin M F P, nu si-a comunicat pozitia in cauza.
Examinand decizia contestata, prin prisma motivelor invocate, cat si din oficiu, instanta constata urmatoarele:
Contestatorul invoca in sprijinul contestatiei in anulare dedusa judecatii motivul prevazut de textul art.318 teza I din Codul de procedura civila. Referitor la acest motiv, textul are in vedere greseli materiale cu caracter procedural, pentru verificarea carora sa nu fie necesara o reexaminare a fondului sau reapreciere a fondului, de asemenea, greseala materiala trebuie sa fie esentiala, ceea ce inseamna ca in lipsa ei solutia ar fi fost alta.
In speta, greseala materiala rezida in neobservarea de catre instanta de recurs a doua inscrisuri, depuse la dosarul instantei de fond, la filele 7 si 8. Este vorba despre procesul-verbal dresat la data de 11 august 1949 in S - in cuprinsul caruia apare consemnata inventarierea averii mobile si imobile a chiaburului G E -, si respectiv despre procesul-verbal incheiat in ziua de 14 octombrie 1959, ce cuprinde evaluarea imobilului situat in S reprezentand ferma T
Prin neobservarea celor doua inscrisuri despre care s-a facut vorbire anterior, instanta de recurs a retinut ca in cauza nu s-a facut dovada concreta a prejudiciului si ca acesta nu a putut fi determinat, retineri in raport de care s-a concluzionat ca se impune respingerea capatului de cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentand echivalentul bunurilor confiscate.
Fara indoiala ca daca s-ar fi observat existenta celor doua inscrisuri, solutia instantei de recurs asupra capatului de cerere aflat in discutie ar fi fost alta, fiind astfel in prezenta unei greseli materiale esentiale.
In acelasi context este de subliniat ca din considerentele deciziei contestate rezulta ca instanta nu a facut asupra celor doua inscrisuri nici o apreciere, prin urmare, este evident ca este vorba despre o greseala materiala in sensul dispozitiei legale enuntate.
Fata de considerentele expuse, instanta gaseste intemeiat motivul invocat de contestator, despre care s-a facut vorbire mai sus, -nu insa si motivul axat pe cuantificarea daunelor morale, ce poate constitui eventual o greseala de judecata, nicidecum o greseala materiala in acceptiunea legii-, pe cale de consecinta, in temeiul dispozitiilor art.320 din Codul de procedura civila, se va dispune anularea in parte a deciziei contestate, in ceea ce priveste dispozitia de respingere a capatului de cerere privind daunele materiale, urmand a se proceda la rejudecarea partiala a recursului, doar in limita solutiei data asupra respectivei cereri.
Rejudecand partial recursul, instanta gaseste ca fiind intemeiate in parte criticile recurentului axate pe pretentiile ce vizeaza daunele materiale.
In aplicarea prevederilor art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, recurentul reclamant este indrituit la acordarea de despagubiri reprezentand valoarea bunurilor confiscate ca efect al masurii administrative luate impotriva familiei acestuia, de dislocare si stabilire de domiciliu obligatoriu, bunurile confiscate fiind mentionate in procesul verbal incheiate la data de 11 august 1949, iar valoarea unora dintre acestea in procesul-verbal datat 14 octombrie 1959.
Astfel, in cadrul procesului-verbal din 14 august 1949 a fost inventariata averea mobila a numitului G E, si respectiv averea imobila a acestuia, compusa din imobilul situat pe strada D, nr.73, din imobilul situat la ferma si 112 iugare teren. Imobilul situat la Ferma T apare mentionat si in procesul-verbal incheiat cu ocazia preluarii, la 14 octombrie 1959, in acest act fiind specificate si valorile componentelor bunului, 2 cladiri, sopron, grajd, fantani (2), valoarea totala a acestora fiind de 216.844,70 lei.
In acelasi context, este de precizat ca prin Dispozitia Primarului Municipiului S privind solutionarea notificarii nr.543/2001, cererea recurentului privind bunurile mobile confiscate a fost respinsa, retinandu-se ca nu sunt indeplinite conditiile art.6 din Legea nr.10/2001, in schimb a fost admisa cererea privind imobilul situat in extravilanul S, CF nr.12241 S nr.top.17423/4, prin propunere de acordare de masuri reparatorii constand in despagubiri pentru constructiile demolate.
Referitor la acest ultim aspect, in speta, devine incident textul art.5 pct.5 din Legea nr.221/2009, care statueaza ca acordarea de despagubiri in conditiile prevazute de alin.1 lit.b atrage incetarea de drept a procedurilor de solutionare a notificarilor depuse potrivit Legii nr.10/2001 sau Legii nr.247/2005.
Recurentul este indreptatit la acordarea despagubirilor constand in echivalentul constructiilor ce-au reprezentat Ferma T, demolate ulterior confiscarii, nu insa si pentru terenurile mentionate in procesul-verbal de confiscare, pentru care recurentului i-au fost eliberate titlurile de proprietate nr.248/1993 si nr.3651/2003. De asemenea, nici pentru bunurile mobile ce-au facut obiectul confiscarii, enumerate in procesul-verbal intocmit la data de 11 august 1949 (fila 7 din dosarul de fond) recurentul nu este indrituit la despagubiri, in conditiile in care valoarea acestor bunuri nu apare mentionata in procesul-verbal de inventariere, iar pe de alta parte pana in actuala faza procesuala o evaluare a bunurilor respective nu s-a efectuat in cadrul unei lucrari de specialitate, cuantificarea acestora in cadrul actului intitulat "Declaratie" intocmit de recurent la 25.03.2010 si semnat de doi martori, neconstituind o proba concludenta. Nici constructiile situate pe strada Deportatilor, nr.73, -mentionate si ele in procesul-verbal de confiscare -, nu fac obiectul despagubirilor, recurentul precizand ca ele nu au facut obiectul solicitarii, imobilul respectiv fiindu-i restituit in perioada comunista.
Fata de considerentele ce preced, instanta, in baza art.320 din Codul de procedura civila, a admis contestatia in anulare, a anul in parte decizia cu privire la dispozitia data asupra cererii referitoare la daunele materiale si rejudecand partial recursul, in limita dispozitiei anulate, a obligat pe parat la plata despagubirilor reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al masurii administrative, bunuri ce reprezinta constructiile enumerate in procesul-verbal incheiat la data de 14.10.1959, situate in S-Ferma T, in valoare totala de 216.894,70 lei, actualizata cu indicele de inflatie incepand cu data preluarii bunurilor pana la data platii efective. Au fost respinse pretentiile privind acordarea despagubirilor pentru terenul si bunurile mobile confiscate. Totodata vor fi mentinute celelalte dispozitii ale deciziei.
S-a constatat ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.