Prin cererea adresata acestei instante si inregistrata sub nr.1930 din 19.03.2010 d-l O.L.V. a formulat contestatie impotriva deciziei emise de SC P.M.S. T.C. SRL, nemultumit fiind de temeiul juridic invocat in aceasta decizie, respectiv art.61 lit.a.
Actiunea este legal scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar , potrivit art.285 Codul muncii.
Alaturat cererii formulate contestatorul a depus in fotocopie la dosar decizia nr.20/09.03.2010 emisa de SC P.M.S. T.C . SRL ( fl.3).
Formuland intampinare prin reprezentantii sai legali, SC PMS T.C. SRL Bacau a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata, invocand totodata si exceptia lipsei de obiect si exceptia nulitatii absolute avand in vedere sa societatea a actionat in conformitate cu prevederile legale in materie, fata de atitudinea a reclamantului care nu a respectat prevederile legale cu privire la elementele constitutive ale cererii, neprecizand temeiul de drept si de fapt al cererii sale, apararile pe care isi intemeiaza cererea (fl.8-11).
Pe cale reconventionala (fl.12-15) intimata a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 606 lei, reprezentand contravaloare poligraf si a daunelor morale in cuantum de 5.000 lei.
In motivarea cererii s-a a aratat ca la 20.01.2010 conducerea societatii a hotarat sa faca demersuri pentru a verifica apararile salariatului in sensul ca pe parcursul deplasarii de la Piatra Neamt la Bacau nu a umblat la banii pe care i-a primit, astfel incat nu-si poate explica lipsa unei parti din suma. In urma testarii de detectorul de minciuni, s-a constatat ca d-l V.O. si-a insusit banii, concluzia testarii poligraf in sensul ca salariatul si-a insusit banii in mod fraudulos reiesind din continutul adresei nr. 548/17.02.2010 intocmita de specialistii in domeniu iar salariatul semnand un angajament de plata privind achitarea in doua transe a contravalorii poligrafului, la 30.01.2010 si 15.02.2010.
Societatea intimata-reclamanta a solicitat, de asemenea, obligarea contestatorului-parat la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 350 lei (angajare consilier juridic, cheltuieli de xerox si de transport) dar si la plata de daune morale de 5000 lei, prejudiciul moral constand in afectarea prestigiului si a demnitatii societatii prin exprimare de catre angajat in mod public a anumitor consideratii negative legate de capacitatea profesionala a angajatorului si in dificultatea angajarii unei alte peroane in locul contestatorului.
Motivand in drept cererea reconventionala, intimata-reclamanta a invocat dispozitiile art.119-120 Cpc si pe cele ale art.998 Cod civil iar in dovedirea sustinerilor sale a depus la dosar inscrisuri (f.16-41).
La termenul de judecata din 4.06.2010 instanta a cerut contestatorului sa precizeze motivele contestatiei formulate (f.42), obligatie pe care acesta nu a inteles sa o indeplineasca, motiv pentru care, in temeiul art. 1551 Cpc, instanta va dispune suspendarea judecatii actiunii principale.
In ceea ce priveste cererea reconventionala, instanta constata urmatoarele:
D-l V.O. a fost angajatul societatii pe postul de sofer, in baza contractului individual de munca inregistrat la ITM Bacau sub nr.C37748/5.06.2009 (f.17,18) pana la data de 29.01.2010 cand, prin decizia nr.20/9.03.2010 (f.19) conducerea SC T.C. SRL Bacau a decis concedierea sa in conformitate cu dispozitiile art.61 lit.a) din Codul muncii. In prealabil, pentru a verifica sustinerile salariatului care s-a aparat in cursul cercetarii disciplinare aratand ca nu stie cum a disparut din posesia sa o parte din suma de bani pe care trebuia sa o predea societatii, conducerea acesteia a hotarat sa trimita pe salariat la detectorul de minciuni.
Astfel, la cererea SC PMS T. SRL Bacau, SC E.P.C. SRL Bucuresti a efectuat un raport de examinare poligraf in data de 21.01.2010, al carui cost s-a ridicat la suma de 538,48 lei, achitata de intimata-reclamanta (f.25,26,28), prin angajamentul de plata din 22.01.2010 (f.33), contestatorul-parat asumandu-si obligatia de a plati societatii in doua transe sumele de 100 euro,10 euro si 200 lei, rezultand din „testare poligraf”.
In consecinta, fata de imprejurarea ca pana la acest moment decizia nr.20/9.03.2010 se bucura de aparenta de legalitate si temeinicie, avand in vedere si angajamentul de plata semnat de catre salariat, in temeiul art.270 din Codul muncii, instanta va admite cererea reconventionala in parte, obligand pe contestatorul-parat la plata sumei de 538,48 lei reprezentand contravaloarea expertizei poligraf.
In ceea ce priveste cererea societatii de obligare a salariatului la plata daunelor morale, instanta apreciaza ca nu s-a facut dovada unui astfel de prejudiciu, astfel cum cer dispozitiile art.1169 Cod civil, motiv pentru care va respinge cererea ca nefondata.
Contestatie decizie de concediere
Sentinta civila nr. 1762/D din data de 02.11.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau
Sursa: Portal.just.ro