Limitarea exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate Sentinta civila nr. 1549 din data de 12.11.2009
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin cererea formulata de reclamanta D.G.P. si inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 6066/110/2009 s-a solicitat in contradictoriu cu paratul C.N. restrangerea pentru acesta a dreptului de circulatie pe teritoriul Norvegiei pentru o perioada de pana la 3 ani.
In sustinerea cererii sale arata ca paratul a fost returnat de autoritatile norvegiene pe baza Acordului de readmisie incheiat intre Romania si Norvegia, ratificat prin Legea nr. 69/2003.
In drept se invoca dispozitiile Legii 248/2005.
Solicita judecata in lipsa.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar inscrisuri.
Paratul nu a depus intampinare, s-a prezentat la judecata si nu a formulat alte aparari in scris..
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele: Potrivit art. 38 din Legea 248/2005 restrangerea exercitarii dreptului de circulatie in strainatate a cetatenilor romani poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 3 ani numai in conditiile si cu privire la urmatoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat in baza unui acord de readmisie incheiat intre ROMANIA si acel stat;
b) cu privire la persoana a carei prezenta pe teritoriul uni stat, prin activitatea pe care o desfasoara sau pe care ar urma sa o desfasoare, ar aduce atingere grava intereselor ROMANIEI sau, dupa caz, relatiilor bilaterale dintre ROMANIA si acel stat.
Potrivit art. 27 alin.(1) din DIRECTIVA 2004/38/ CE, sub rezerva dispozitiilor prezentului capitol, statele membre pot restrange libertatea de circulatie si de sedere a cetatenilor Uniunii si a membrilor lor de familie, indiferent de cetatenie, pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica. Aceste motive nu pot fi invocate in scopuri economice. Potrivit alin.(2) al aceluiasi articol, masurile luate din motive de ordine publica sau siguranta publica respecta principiul proportionalitatii si se intemeiaza exclusiv pe conduita persoanei in cauza. Condamnarile penale anterioare nu pot justifica in sine luarea unor asemenea masuri. Conduita persoanei in cauza trebuie sa constituie o amenintare reala, prezenta si suficient de grava la adresa unui interes fundamental al societatii. Nu pot fi acceptate motivari care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideratii de preventie generala.
Din interpretarea coroborata a acestor texte de lege rezulta ca restrangerea libertatii de circulatie a persoanelor cetateni romani este o masura exceptionala si care nu poate fi dispusa decat in conditiile restrictive permise de Constitutie si de legislatia comunitara. Aceste conditii trebuie sa fie expres prevazute de lege si sa fie prezente la cazul concret in integralitatea lor, atat cu privire la numar, cat si cu privire la fundamentul lor, adica in cazul de fata sa fie vorba de o persoana returnata pe baza unui acord de readmisie, returnarea sa aiba ca motiv, fie tulburarea ordinii publice, fie punerea in pericol a sigurantei publice ori a sanatatii publice din statul norvegian.
Pe langa existenta conditiilor prevazute expres de lege se cere ca masura restrangerii dreptului de libera circulatie sa fie proportionala cu scopul pentru care este permisa, adica sa nu depaseasca ceea ce este suficient pentru atingerea scopului si in plus sa se intemeieze exclusiv pe conduita persoanei in cauza, conduita care sa reprezinte o amenintare reala, prezenta si suficient de grava pentru un interes fundamental al societatii (ordine publica, siguranta publica ori sanatate publica).
Avand in vedere aceste prevederi si considerente in drept, instanta constata in fapt ca paratul a fost returnat de autoritatile norvegiene, iar singurul document transmis de autoritatile norvegiene este un talon, din care nu rezulta motivul deportarii.
La solicitarea instantei, reclamanta nu a fost in masura sa comunice inscrisuri emise de autoritatile norvegiene din care rezulte faptele comise de parat, cu exceptia unei adrese emisa de centrul pentru cooperare politieneasca international, care transmite relatiile trimise de politia norvegiana, potrivit carora paratul a fost condamnat pentru mai multe infractiuni de furt si de falsificare a mijloacelor de plata la pedeapsa de 2, 5 ani inchisoare cu suspendare.
Presupunand ca paratul a fost condamnat era necesara depunerea la dosar a unei hotarari in care sa fie descrise faptele comise de parat, pentru ca instanta sa poata aprecia in concret cu privire la oportunitatea si necesitatea restrangerii dreptului la libera circulatie a paratului, avand in vedere ca in jurisprudenta CJCE s-a conturat ideea ca nici existenta unei condamnari penale nu face ca paratul constituie, in sine, in orice situatie, dovada unei amenintari la ordinea publica a statului respectiv.
Simplul fapt al deportarii paratului coroborat cu declaratia acestuia ca a fost arestat si deportat pentru furt, nu face dovada unei amenintari concrete si real pentru ordinea publica norvegiana.
Ca atare, instanta apreciaza ca in prezent nu sunt intrunite conditiile exceptionale impuse de legislatia comunitara si care sa permita luarea masurii restrangerii libertatii de circulatie pentru parat pe teritoriul norvegian, din moment ce masura restrangerii libertatii de miscare nu poate fi luata in scop preventiv ori din motive de ordin economic, motive pentru care cererea va fi respinsa ca nefondata.