Nemotivarea hotararii sub aspectul laturii civile
Decizia nr.254/R/ din 29 martie 2011
Curtea de Apel Oradea
Sectia penala si pentru cauze cu minori Instanta de control judiciar nu poate analiza hotararea in ceea ce priveste latura civila a cauzei sub aspectul temeiniciei si al legalitatii, cata vreme lipsesc argumentele care au stat la baza pronuntarii solutiei, considerent pentru care se impune rejudecarea cauzei. Prin sentinta penala nr. 1711 din 22 decembrie 2010, Judecatoria Oradea l-a condamnat pe inculpatul M.T., la urmatoarele pedepse: 2 ani inchisoare, cu aplic. art. 71, art. 64 alin. 1 lit. a teza II si lit. b Cod penal, pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal; 3 luni inchisoare, cu aplic. art. 71, art. 64 alin. 1 lit. a teza II si lit. b Cod penal, pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, prev. de art. 184 alin. 1 Cod penal.
Conform art. 33 lit. b si art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite cele doua pedepse in pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare, cu aplic. art. 71, art. 64 alin. 1 lit. a teza II si lit. b Cod penal.
Conform art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de incercare de 4 ani inchisoare si i s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal cu privire la revocarea suspendarii conditionate.
Conform art. 71 alin 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii aplicate prin sentinta pe aceeasi durata.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. al art. 10 lit. e Cod procedura penala si art. 47 Cod penal, s-a dispus achitarea inculpatei B.M.S.
In baza art. 14 Cod procedura penala rap. la art. 999 Cod civil si 1003 Cod civil, respectiv art. 49 si 50 din Legea nr. 136/1995 a fost obligat inculpatul M.T. in solidar cu SC T.P. SRL, alaturi de A.T.A. SA (pentru aceasta din urma in limitele contractului de asigurare), la plata urmatoarelor sume:
- 291,07 lei cu majorarile de intarziere aferente incepand cu 11.03.2010 si pana la data platii efective catre Spitalul C.J.U.O.;
- 6.500 lei daune materiale si 20.000 lei catre partea civila M.D.L. cu titlu de daune morale;
- 200.000 lei catre partea civila B.V., respectiv 200.000 lei catre B.L.M., reprezentata de mama sa B.M.S., cu titlu de daune morale;
- renta lunara in cuantum de 500 lei de la data de 27.12.2006 pana la implinirea varste de 18 ani catre B.L.M..
- 22.180 lei cu titlu de daune materiale si 100.000 lei daune morale catre B.M.S..
S-a constatat ca partea civila B.G. a renuntat la pretentiile civile.
A fost obligat inculpatul M.T. in solidar cu partea responsabila civilmente SC T.P. SRL, alaturi de A.T.A. la plata urmatoarelor cheltuieli judiciare:
- 363 lei catre M.D.L.;
- 2.000 lei pentru B.M.S. si 2.000 lei pentru B.V.;
Potrivit art. 191 alin.1 si 3 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul M.T. alaturi de partea responsabila civilmente SC T.P. SRL, la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
A constatat judecatoria ca prin rechizitoriul nr. 8/P/2007 din 19.01.2010 Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea i-a trimis in judecata pe coinculpatii B.M.S. si M.T. pentru savarsirea infractiunilor de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal (victima fiind B.G.) si de vatamare corporala din culpa, prev. de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal (victima fiind M.D.L.), retinandu-se ca acestia se fac vinovati de producerea unui accident de circulatie comis in data de 27.12.2006 in jurul orelor 18.40, cand inculpatul conducea un autobuz pe directia Oradea-Sanmartin si a schimbat banda de circulatie spre stanga fara sa se asigure, respectiv inculpata conducea pe banda alaturata in aceeasi directie de mers un autoturism peste limita legala si data fiind manevra autobuzului a virat si ea brusc stanga intrand pe contrasens unde a lovit un alt autoturism.
Analizand toate probele de la dosar, instanta de fond a constatat ca vinovat exclusiv de producerea accidentului este inculpatul M.T., urmand ca acesta sa fie condamnat pentru savarsirea celor doua infractiuni, iar inculpata sa fie achitata.
Astfel, s-au retinut urmatoarele:
1. Din procesul verbal de cercetare la fata locului incheiat de organele de politie (fila 8-9) rezulta ca accidentul s-a petrecut pe DN 76 la km 179+218,40 pe directia de mers dinspre loc. Sanmartin spre mun. Oradea. In accident au fost implicate autoturismul Renault condus de M.D. si autoturismul Dacia condus de B.M. in care se mai afla sotul ei B.G., ca toate cele trei persoane au suferit leziuni, ca asfaltul era uscat si fara denivelari, ca circulatia auto se desfasoara in acea zona pe doua benzi pe fiecare sens de mers. Starea celor doua autoturisme si schita locului sunt cuprinse in fotografiile de la filele 11-15 dos. u.p.
2. Din actele medicale depuse la dosar rezulta urmatoarele: B.M.S. prezinta leziuni corporale datand din 27.12.2006 produse intr-un accident rutier si vindecabile in 55 zile ingrijiri medicale (fila 23-24 u.p.) - partea nu a depus insa plangere prealabila pentru savarsirea vreunei infractiuni. Victima M.D. a prezentat leziuni datand din 27.12.2006 produse prin lovire in interiorul unui autovehicul in urma coliziunii cu un altul si vindecabile in 12 zile ingrijiri medicale (fila 66-67 u.p.), suplimentate ulterior pana la 18 zile (fila 164-166). Victima B.G. a decedat ca urmare a unei hemoragii interne produse de leziunile suferite in urma accidentului (fila 69-70 u.p.).
3. Cu privire la dinamica producerii accidentului INEC - Laboratorul Interjudetean Timisoara a stabilit printr-o expertiza criminalistica auto (fila 38-55 u.p.) urmatoarele: intrucat nu au fost identificate urme de franare imprimate de pneurile autoturismului Dacia, nu se poate stabili viteza initiala de deplasare a acestuia. Expertul a stabilit ca in momentul anterior impactului autoturismul Renault rula cu 65 km/h, iar ca urmare a franarii in momentul impactului avea 43 km/h, autoturismul Dacia avand 18 km/h. Expertul a concluzionat ca raportat la momentul declansarii starii de pericol iminent si viteza cu care rula autovehiculul Renault spatiul necesar franarii era insuficient astfel ca numita M. nu putea evita producerea accidentului rutier. Cat priveste autoturismul condus de inculpata B. expertul a stabilit ca masina sa se afla in spatele autobuzului la circa 55,5 metri si ca daca ar fi redus viteza de deplasare la 60 km/h nu s-ar mai fi intersectat cu traiectoria autobuzului.
4. Partea vatamata M. a depus plangere prealabila impotriva celor doi inculpati pentru savarsirea infractiunii de vatamate corporala din culpa prev. de art. 180 alin. 1, 3 C. penal (fila 18). Din declaratia sa data imediat dupa accident rezulta ca aceasta circula pe directia Sinmartin - Oradea, ca pe sensul opus circula un autobuz pe banda 1 care a trecut pe banda a doua si ca dupa ce autobuzul a trecut pe langa ea din spatele lui a aparut brusc autoturismul Dacia ca si cum ar face manevra de intoarcere, care a intrat pe sensul ei de mers si pe care l-a tamponat in partea laterala dreapta (fila 16).
5. Din declaratia martorului V. care circula pe banda 1 in directia Oradea-Sanmartin, aflat la 150 metri in spatele autobuzului, rezulta ca autoturismul Dacia aflat in fata sa a virat brusc stanga pentru a evita sa loveasca spatele autoturismului (fila 61 u.p. si 151 inst.). Martorul S. circula si el in aceeasi directie, dar pe banda a doua, iar in fata sa la 100 metri se afla vehiculul condus de inculpata B., iar din declaratia sa rezulta ca autobuzul a semnalizat spre stanga, a facut manevra de trecere de pe banda 1 pe banda 2 in fata Daciei, moment in care aceasta din urma a trecut pe sensul opus, altfel ar fi lovit autobuzul (fila 63).
6. din declaratia inculpatei B. rezulta ca autobuzul a semnalizat si a intrat brusc pe banda sa de mers, iar pentru a evita impactul a actionat pedala de frana si crede ca sotul sau care era pe locul din fata dreapta a rasucit volanul (fila 85 u.p. si 129 inst.). La randul sau inculpatul M. a aratat ca a circulat numai pe banda 1 fara a trece pe banda 2 si a rulat cu o viteza intre 55-60 km/h nefiind implicat in vreun accident de circulatie, recunoscand insa ca in statia de autobuz de la Sanmartin a oprit un autoturism iar soferul l-a atentionat ca din cauza sa s-a produs un accident de circulatie (fila 87). La doua luni dupa aceasta prima declaratie inculpatul si-a schimbat sustinerile afirmand ca in fata sa circula incet o masina pe care a intentionat sa o depaseasca, astfel ca a semnalizat schimbarea directiei de mers, a patruns pe banda 2 cu circa o jumatate din autobuz si pentru ca masina din fata sa a marit viteza a reintrat din nou pe banda 1; inculpatul a mai mentionat ca inainte de a patrunde pe banda a 2-a s-a uitat in oglinda retrovizoare si a vazut in spatele sau doua autovehicule la circa 100 metri si ca dupa ce a rulat circa 30-40 metri s-a uitat din nou in oglinda si a vazut un autoturism care a patruns pe sensul opus de mers, dar el si-a continuat deplasarea (fila 88-89). Acelasi lucru l-a sustinut si in fata instantei (fila 130).
Cat priveste acuzatia formulata impotriva inculpatei B.M.S., s-a retinut ca nu exista nicio dovada a culpei sale in producerea accidentului. Astfel, nu sunt probe cu privire la viteza cu care ea ar fi circulat sau distanta cu care era in spatele autobuzului. Mai mult, din declaratia martorului S., angajat in trafic in spatele celor doua vehicule, rezulta ca viteza lor ca si a lui era de 50-60 km/h (fila 174). De asemenea, din prima declaratie a victimei M. rezulta ca distanta dintre autoturismul inculpatei B. si spatele autobuzului era mai mica de 50-60 metri si ca daca aceasta ar fi franat ar fi intrat in autobuz (fila 131 inst.). Aceasta sustinere se potriveste cu cea a inculpatei B. (fila 129). Chiar si in ipoteza ca inculpata ar fi depasit limita maxima a vitezei (70 km/h) nu s-ar putea retine culpa sa in producerea accidentului. Aceasta pentru ca inculpatul a virat brusc stanga, astfel ca reactia fireasca a oricarui sofer aflat cu autoturismul foarte aproape de autobuz ar fi fost aceea de a rasuci volanul spre stanga pentru a evita contactul cu autobuzul. Pentru acest motiv instanta retine in apararea inculpatei incidenta cazului fortuit prev. de art. 47 C. penal.
Intrucat autobuzul si masina condusa de B. circulau ambele in aceeasi directie de mers, dar prima pe banda 1 de langa marginea drumului, iar a doua pe banda 2 de langa axul drumului, aceasta constituie o imprejurare in care orice sofer suficient de diligent realizeaza ca trecerea de pe o banda pe alta nu se poate efectua in conditii de pericol cand se respecta trei reguli prev. de art. 116 din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002: acela care face manevra se asigura, apoi semnalizeaza intentia (cu cel putin 100 metri inainte), dupa care se angajeaza in manevra de schimbare. Or, din moment ce partile circulau pe benzi diferite nu exista nicio temere pentru soferul aflat pe banda de langa axul drumului ca un alt sofer de pe banda din dreapta ar fi trecut in fata sa in conditii intempestive. Prin urmare inculpata va fi achitata conform art. 10 lit. e Cod procedura penala.
Asadar, singurul vinovat de producerea accidentului este soferul autobuzului. Desi a semnalizat, asa cum declara soferii celor doua masini din spatele sau, dintre care unul era chiar inculpata B.M., inculpatul M.T. nu a facut manevra de trecere pe alta banda de mers asigurandu-se. Mai mult, manevra a fost efectuata brusc - asa cum declara si martorul A. aflat in autobuz (fila 182 instanta), fara a respecta cerinta celor 100 metri mentionata mai sus. Nu se cunosc motivele acestui viraj. Martorul a declarat ca ar fi fost vorba de un tir parcat pe dreapta pe care autobuzul l-a depasit, pe cand inculpatul spune ca a incercat sa depaseasca un autoturism din fata sa. Cert este ca si intr-un caz si in celalalt inculpatul trebuia sa se asigure in mod corespunzator mai inainte de a intra in manevra de trecere pe cealalta banda de mers.
S-a retinut ca fapta inculpatului M. care in calitate de sofer al unui autobuz nu s-a asigurat in efectuarea acestei manevre producand un accident de circulatie ce a avut ca urmare decesul unei persoane si vatamarea unei alteia, constituie infractiunile de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, sanctionate cu inchisoare de la 2 la 7 ani si vatamare corporala din culpa, prev. de art. 184 alin. 1 si 3 Cod penal sanctionate cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Avand in vedere rezultatul concret al faptei sale, ca inculpatul nu are antecedente penale (fila 94), nu a recunoscut fapta si nici macar nu a oprit la locul accidentului, ca este casatorit si pensionar, i se vor aplica pedepsele de 2 ani, respectiv 3 luni inchisoare. Infractiunile au fost comise sub forma concursului ideal, astfel ca cele doua pedepse se vor contopi potrivit art. 34 C. penal in pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare.
Avand in vedere lipsa antecedentelor penale si varsta inaintata a inculpatului (66 ani) instanta de fond a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei in conditiile art. 81-83 Cod penal.
In latura civila a cauzei a constatat judecatoria ca Spitalul C.J.U.O. s-a constituit parte civila, pretinzand plata contravalorii ingrijirilor medicale acordate victimei M. si a majorarilor de intarziere aferente (fila 3 inst.). S-a apreciat ca sunt dovedite cheltuielile cu deconturile anexate (fila 4), astfel incat pretentiile se vor admite in baza art. 999 C. civil si art. 313 din Legea 95/2006 rap. la art. 20-22 si 120 Cod procedura fiscala.
S-a retinut ca s-au mai constituit parti civile B.V., mama decedatului (fila 16) si B.G. - tatal decedatului - (fila 17), care ulterior a renuntat la pretentii (fila 46). B.V. a solicitat obligarea inculpatului M. alaturi de asigurator la repararea prejudiciului cauzat prin fapta sa, in cuantum de 200.000 lei reprezentand daune morale. Instanta constata justificata acordarea acestor despagubiri, fiind indubitabil ca in urma decesului fiului sau aceasta a suferit pe plan moral.
S-a mai retinut ca, in cauza s-a constituit parte civila fata de inculpatul M. si fiica celui decedat, numita B.L.M. in varsta de 1 an la data producerii accidentului, solicitand 200.000 lei daune morale si o renta lunara de 500 lei de la data producerii accidentului pana la implinirea varstei de 18 ani (fila 47). Instanta de fond a acordat in intregime aceste pretentii. Cat priveste daunele materiale s-a apreciat ca acestea se justifica prin aceea ca decedatul locuia impreuna cu familia sa si a contribuit si ar fi continuat sa contribuie la cresterea copilului sau daca nu ar fi survenit accidentul; astfel ca suma de 500 lei, care este de altfel modica, urmeaza sa fie platita copilului pana la majoratul sau. Cat priveste daunele morale s-a aratat ca acestea nu sunt menite sa echivaleze vreo suferinta pentru pierderea tatalui la momentul accidentului, caci copilul era prea mic sa realizeze aceasta, insa, daunele morale sunt menite in situatia de fata sa compenseze intr-un fel lipsa tatalui, in special in primii ani de viata si tot ceea ce inseamna grija parinteasca din partea acestuia.
S-a retinut ca s-a constituit parte civila fata de inculpat si B.M.S., sotia celui decedat si ea insasi victima a accidentului produs de M.T. (fila 48-49). Ea a pretins suma de 100.000 lei daune morale pentru leziunile suferite de ea insasi, pentru suferinta fata de decesul sotului sau la inmormantarea caruia nici macar nu a putut participa fiind internata in spital, respectiv de faptul ca a ramas sa creasca singura un copil foarte mic. Fata de aceste justificari instanta de fond a acordat in intregime pretentiile. De asemenea partea civila a mai pretins si suma de 22.180 lei daune materiale justificand-o in mod detaliat cu cheltuieli legate de spitalizarea sa, contravaloarea hainelor distruse, a medicamentatiei, a taxelor medicale, serviciilor funerare, pomana si parastase si aceste pretentii fiind acordate in intregime, ele fiind dovedite cu chitantele depuse la dosar (fila 50-59), respectiv cu martorii C. si O. (fila 175-176).
A retinut instanta de fond ca a formulat pretentii civile si victima M.D., constituindu-se parte civila cu suma de 45.000 lei reprezentand daune materiale si morale (fila 22 si 107-108). Daunele materiale pretinse au fost de 6.500 lei reprezentand cheltuieli de spitalizare si a tratamentului de recuperare, ce au fost acordate in intregime. De asemenea a mai pretins si 38.500 lei daune morale generate de suferinta psihica produsa ca urmare a accidentului. Fata de numarul total al zilelor de ingrijiri medicale, instanta a apreciat ca suma de 20.000 lei este suficienta pentru a compensa aceste suferinte.
Toate aceste despagubiri au fost acordate in temeiul art. 999 Cod civil, fiind puse in sarcina inculpatului M.T. care, in momentul producerii accidentului conducea un autobuz apartinand SC T.P. SRL, fiind in exercitarea atributiilor de serviciu (potrivit adresei 41/2010 a acestei societati - fila 98). Ca urmare aceasta societate a fost obligata sa suporte despagubirile in solidar cu angajatul sau, in calitate de prepus, conform art. 1000 alin. 3 Cod civil. Cum, la acea data autobuzul era asigurat cu polita RCA seria MW nr.110767681 (fila 71-73), asigurator fiind A.T. SA, potrivit art. 49 si 50 din Legea nr. 136/1995 asiguratorul va raspunde alaturi de inculpat si comitentul sau dar numai in limitele contractului de asigurare si a normelor legale (Ordin 3116/2005 al Comisiei de supraveghere a asigurarilor) in privinta cuantumului maxim al despagubirilor de plata.
Fiind in culpa infractionala, s-a dispus ca inculpatul M.T. sa suporte cheltuielile judiciare avansate de stat in solidar cu partea responsabila civilmente, conform art. 191 alin. 1 si 3 Cod procedura penala. De asemenea a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata efectuate de partea vatamata M. in cuantum de 363 lei (reprezentand 300 lei cheltuieli avocat dovedite cu chitanta de la dosar si 63 lei taxe de expertiza) si cate 2000 lei catre B.M., respectiv B.V. (reprezentand onorariul avocatului si dovedite cu chitantele de la dosar).
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea, inculpatul M.T., partea responsabila civilmente SC T.P. SRL si tertul asigurator A.T.A SA, apreciind-o ca fiind netemeinica si nelegala.
Prin recursul declarat, Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea a solicitat sa se caseze sentinta in sensul de a se dispune condamnarea inculpatei B.M.S. pentru comiterea celor doua infractiuni pentru care a fost trimisa in judecata la pedepse just individualizate.
S-a sustinut, in esenta, ca starea de fapt a fost corect retinuta in actul de sesizare a instantei, respectiv ca inculpata B.M. care conducerea autoturismul marca Dacia Solenza, in timp ce rula pe banda a doua, a fost depasita fara se asigure de catre inculpatul M.T. si, stanjenita fiind de aparitia autobuzului condus de catre acesta, nu a franat in timp util pentru a evita coliziunea cu acesta si a patruns pe contrasens, tamponandu-se cu autoturismul marca Renault, condus regulamentar de catre partea vatamata M.D.. S-a aratat ca inculpatul M.T. a incalcat dispozitiile art. 116 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care prevede ca intentia conducatorilor de autovehicule de a trece de pe o banda pe alta se semnalizeaza prin punerea in functiune a luminilor indicatoare de directie cu cel putin 100 de metri in afara localitatilor, inaintea inceperii efectuarii manevrelor, iar inculpata B.M. se face vinovata de neactionarea la timp a sistemului de franare al autoturismului pe care il conducerea, in momentul in care autobuzul si-a schimbat traiectoria spre stange. S-a aratat ca instanta de fond a retinut in ceea ce o priveste pe inculpata B.M. cazul fortuit, prevazut de art. 47 Cod penal si s-a apreciat ca in mod eronat prima instanta a considerat ca nu se poate retine in sarcina inculpatei niciuna din formele culpei la comiterea faptei sau ca aceasta nu a incalcat nicio norma de circulatie.
Inculpatul M.T., prin recursul declarat, a solicitat sa se caseze sentinta atacata in sensul de a se dispune achitarea sa, in temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedura penala, deoarece faptele nu au comise de catre inculpat.
S-a apreciat prima instanta a ajuns la o concluzie gresita, fara a lua in seama toate aspectele care circumstantiaza fapta, si ca a apreciat in mod gresit si conditiile concrete si reale de savarsire a faptelor. S-a aratat ca, din probele administrate in cauza, rezulta ca inculpatul recurent a semnalizat intentia de depasire si a intrat doar cu o parte a autobuzului pe banda de langa axul drumului, indeplinindu-si obligatiile de conducator auto. S-a mai sustinut ca inculpata intimata a circulat cu o viteza prea mare si ca nu a actionat in niciun fel sistemul de franare al autoturismului si, implicit, nu a respectat dispozitiile privind circulatia pe drumurile publice.
S-a concluzionat in sensul ca solutia de condamnare a inculpatului recurent este gresita in conditiile in care culpa sa in producerea accidentului nu poate fi stabilita si nici retinuta, astfel ca s-a cerut sa se aplice si sa se dea maxima eficienta principiului in dubio pro reo.
Partea responsabila civilmente SC T.P. SRL a solicitat casarea sentintei, atat sub aspectul laturii penale, cat si al celei civile, apreciind ca in mod gresit prima instanta a stabilit nevinovatia inculpatei B.M.S. si a solicitat ca, in urma retinerii vinovatiei acesteia, sa se respinga in totalitate pretentiile civile ale acesteia. Totodata, a solicitat ca, in urma retinerii vinovatiei inculpatei intimate sa se recunatifice despagubirile acordate in sensul reducerii celor pana la nivelul practicii instantelor judecatoresti si s-a cerut ca la plata acestora sa fie obligati ambii inculpati. S-a mai cerut reducerea rentei luare acordate, pana la nivelul practicii instantelor judecatoresti.
Tertul asigurator A.T.A SA a solicitat sa se caseze sentinta instantei de fond, sa se retina si culpa inculpatei B.M. si, ca urmare a acestui fapt, sa se respinga pretentiile acesteia. De asemenea, s-a cerut reducerea daunelor morale acordate.
Examinand hotararea prin prisma recursurilor declarate, cat si din oficiu, potrivit dispozitiilor art. 385/6 si art. 385/14 Cod procedura penala, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevazute de art. 385/9 Cod procedura penala, curtea a constatat ca in cauza este incident cazul de casare prevazut de art. 385/9 punctul 10 Cod procedura penala pe care, de altfel, instanta l-a pus in discutia partilor, din oficiu, in sedinta publica din 29 martie 2011, precum si cel prevazut de art. 385/9 punctul 9 Cod procedura penala.
Astfel, potrivit art. 354 Cod procedura penala, hotararea prin care instanta penala solutioneaza fondul cauzei trebuie sa contina o parte introductiva, o expunere si dispozitivul, iar potrivit art. 356 din acelasi cod, expunerea trebuie sa cuprinda, pe langa datele privind identitatea partilor, descrierea faptelor ce fac obiectul invinuirii, cu aratarea timpului si locului unde a fost savarsita, precum si a incadrarii juridice date acestora prin actul de sesizare si o analiza a probelor care au servit ca temei pentru solutionarea laturii penale a cauzei, cat si a celor care au fost inlaturate, motivarea solutiei cu privire la latura civila a cauzei, precum si analiza oricaror elemente de fapt pe care se sprijina solutia data in cauza.
De calitatea unei motivarii depinde calitatea unei hotarari. Motivarea permite o mai buna intelegere si acceptare a hotararii de catre parti si constituie o garantie impotriva arbitrariului. Judecatorul trebuie ca in motivare sa precizeze elementele pe care isi justifica hotararea.
Or, in speta, daca judecatorul cauzei a aratat care sunt probele care l-au determinat sa adopte solutia pe latura penala a cauzei, nu acelasi lucru se poate sustine referitor la latura civila, cu privire la care s-a marginit, in mai multe cazuri, la a preciza cine s-a constituit parte civila, care sunt sumele solicitate, pe care le-a acordat cu singura motivare ca sunt justificate, fara insa sa arate care sunt elementele pe care isi justifica hotararea.
Motivarea solutiei privind latura civila a cauzei trebuie sa cuprinda analiza elementelor de fapt, a probelor pe care se sprijina referitor la fiecare categorie de cheltuieli despre care partea civila pretinde ca se datoreaza si cu privire la daunele morale care i se cuvin, iar referirea globala la probele administrate, fara analiza acestora in raport de componentele despagubirilor, constituie o nemotivare a hotararii.
In acest context, instanta de control judiciar nu poate analiza hotararea in ceea ce priveste latura civila a cauzei sub acest aspectul temeiniciei si al legalitatii, considerent pentru care se impune rejudecarea cauzei.
9