Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. SUSPENDARE EXECUTARE ACT ADMINISTRATIV.
- art.14 - 15 din Legea 554/2004
Suspendarea executarii actelor administrative trebuie considerata drept un instrument procedural eficient aflat la indemana autoritatii emitente sau a instantei de judecata in vederea asigurarii principiului legalitatii, constituind o situatie de exceptie ce poate fi dispusa numai in cazurile si conditiile expres prevazute de lege.
Prin Sentinta nr. 575/ CA/ 08. 06. 2010 Tribunalul Bihor a admis cererea precizata formulata de reclamanta SC P.SA, in contradictoriu cu parata A.N.A.F. - DIRECTIA REGIONALA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE CLUJ - DIRECTIA REGIONALA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE BIHOR in reprezentarea AUTORITATII NATIONALE A VAMILOR si in consecinta a dispus suspendarea executarii Procesului verbal de control nr. 2338/15.03.2010 si a Deciziilor de regularizare a situatiei nr.121-125 din 15.03.2010, pana la solutionarea irevocabila a actiunii in anularea actelor administrativ-fiscale atacate.
Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca obiectul dedus judecatii il reprezinta suspendarea executarii Procesului verbal de control nr. 2338/15.03.2010 si a Deciziilor de regularizare a situatiei nr. 121-125 din 15.03.2010, pana la solutionarea irevocabila a actiunii in anularea actelor administrativ-fiscale atacate.
Reclamanta a indeplinit procedura prealabila prevazuta de art.7 din L.554/ 2004, asa cum rezulta din contestatia inregistrata la parata cu nr.7419/15.04.2010. De asemenea, reclamanta a depus cautiunea in cuantum de 8.000 lei, stabilita de instanta in conformitate cu art.215 din O.G. nr.92/2003.
Conform art.14, 15 din L.554/2004, suspendarea executarii actului administrativ se poate dispune in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente. Cele doua sintagme sunt clarificate prin disp. art. 2 lit. "s" si "t" din L.554/ 2004. Astfel, in acceptiunea acestui text de lege, prin caz bine justificat se inteleg imprejurarile legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ, iar prin paguba iminenta se intelege prejudiciu material viitor si previzibil.
Transpunand aceste texte de lege in speta de fata, instanta a constatat ca in cauza sunt indeplinite conditiile imperios cerute de lege pentru suspendarea executarii actelor administrativ-fiscale atacate. Astfel, fara a cerceta in fond existenta legala a obligatiilor fiscale imputate reclamantei prin actele administrativ-fiscale atacate, instanta a apreciat ca exista o indoiala puternica in privinta legalitatii actelor administrative fiscale atacate de natura sa rastoarne prezumtia relativa de legalitate a acestora, dedusa din stabilirea in mod eronat a persoanei responsabile de cuantificarea obligatiilor de plata in vama, tinand cont si de Indrumarile nr.12999/05.03.2007 si nr.14938/13.03.2007 emise de A.N.V. Bucuresti, precum si din interpretarea dispozitiilor art.157 alin.4 din Legea nr.571/ 2003, conform carora nu se face plata efectiva la organele vamale de catre persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA, aceste persoane evidentiind taxa aferenta bunurilor importate in decontul prevazut la art.156/2, atat taxa colectata, cat si cea deductibila, in limitele si in conditiile stabilite in art.145-147 din acelasi act normativ. Mai mult, in perioada 15.04.2007 - 31.12.2008, nu se facea plata efectiva la organele vamale de catre persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153 care au obtinut certificat de amanare la plata in conditiile stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice, asa cum rezulta din modificarile aduse Codului fiscal prin O.U.G. nr.22/28.03.2007.
De asemenea, si cea de-a doua conditie necesara suspendarii executarii actului administrativ, instanta a apreciat ca fiind indeplinita, respectiv existenta unui pericol iminent de cauzare a unei pagube reclamantei, ca urmare a nesuspendarii executarii actelor administrative, decurgand din curgerea de penalitati si a celorlalte obligatii fiscale accesorii.
Fata de aceste considerente, vazand in drept si disp. art.15 din L.554/2004, instanta a admis ca fondata cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale atacate pana la solutionarea irevocabila a actiunii in anulare.
Impotriva acestei sentinte, in termen si scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs parata DIRECTIA REGIONALA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE CLUJ in nume propriu si in reprezentarea Autoritatii Nationale a Vamilor solicitand modificarea acesteia in sensul respingerii cererii de suspendare, fara cheltuieli de judecata.
In dezvoltarea motivelor de recurs s-a invederat ca instanta de fond a motivat superficial existenta unei indoieli cu privire la prezumtia de legalitate a actului administrativ-fiscal, or, legiuitorul pretinde in asemenea ipoteza ca indoiala sa fie una puternica, aproape de natura evidentei.
In ceea ce priveste aparenta fondului, recurenta a aratat ca, intimata reclamanta datoreaza TVA in vama, conform art.157 din Legea nr.571/2003, iar obligatia fiscala a luat nastere in temeiul art.136 din Codul fiscal, coroborat cu art.226 alin.1 din Codul vamal.
Referitor la cea de a doua conditie, iminenta pagubei care s-ar produce in patrimoniul intimatei prin punerea in executare a actului administrativ fiscal, se sustine ca, instanta de fond nu a aratat in concret in ce consta acest prejudiciu determinat si cat este de iminent, adica imediat si nu intr-un viitor nedeterminat, in producerea lui.
Prin intampinarea depusa la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului.
Verificand hotararea atacata, prin prisma motivelor de recurs cat si din oficiu, conform art.3041 Cod de procedura civila, Curtea de Apel Oradea a retinut ca actul administrativ se bucura de prezumtia de legalitate, care la randul sau se bazeaza pe prezumtiile autenticitatii si veridicitatii, fiind el insusi un titlu executoriu.
Principiul legalitatii actelor administrative presupune insa atat ca autoritatile administrative sa nu incalce legea, cat si ca toate deciziile lor sa se intemeieze pe lege.
El impune, in egala masura, ca respectarea acestor exigente de catre autoritati sa fie in mod efectiv asigurata.
Prin urmare, in procesul efectuarii din oficiu a actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru, precum si anumite garantii de echitate pentru particulari, intrucat actiunile autoritatilor publice nu pot fi discretionare, iar legea trebuie sa furnizeze individului o protectie colectiva impotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea, suspendarea executarii actelor administrative trebuie considerata, in realitate, un eficient instrument procedural aflat la indemana autoritatii emitente sau a instantei de judecata, pentru a asigura respectarea principiului legalitatii.
In considerarea celor doua principii incidente in materie - al legalitatii actului si al executarii acestuia din oficiu - suspendarea executarii constituie insa o situatie de exceptie, aceasta putand fi dispusa numai in cazurile si in conditiile expres prevazute de lege.
Suspendarea executarii actului administrativ este reglementata prin art.14 si 15 din Legea nr.554/ 2004, putand fi dispusa numai in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente.
In sensul acestei legi, cazuri bine justificate reprezinta acele imprejurari legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ, iar paguba iminenta consta in prejudiciul material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art.2 lit.t) si s).
Preocupari in plan juridic, cu privire la suspendarea executarii actelor administrative au existat si la nivel european, prin perspectiva acestora ( ex. R (89) 8, referitoare la protectia jurisdictionala provizorie in materie administrativa) instanta putand acorda asemenea masuri, in raport cu ansamblul circumstantelor si intereselor prezente, atunci cand executarea actului este de natura a cauza pagube grave, dificil de reparat, si cand exista un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
Imprejurarile de natura a crea o indoiala asupra legalitatii actelor administrative fiscale atacate, in conditiile in care nu se pot antama in aceasta etapa procesuala aspecte de fond, rezulta din motivele de nelegalitate invocate de reclamanta intimata, care afirma ca nu exista o datorie vamala, la data intocmirii declaratiilor vamale, indiferent de valoarea bunurilor puse in libera circulatie, aceasta nu era obligata a achita efectiv vreo suma de bani cu titlu de datorie vamala, iar responsabilitatea asa-zisei intocmiri eronate a declaratiei vamale nu poate fi aruncata in sarcina agentului economic, titularul operatiunii, deoarece nu acesta este cel care stabileste datoria vamala sau valoarea bunurilor si nici cursul valutar aplicabil in speta, acestea fiind impuse de Biroul vamal.
De asemenea, asa cum a retinut si instanta de fond, in perioada 15.04.2007 - 31.12.2008, nu se facea plata efectiva la organele vamale de catre persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA, conform art.153 Cod fiscal, care au obtinut certificat de amanare la plata in conditiile stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice, asa cum reiese din modificarile aduse Codului fiscal prin O.U.G. nr.22/28.03.2007. Pe de alta parte, este de relevat ca, existenta cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidenta, caci o asemenea cerinta si interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului.
Asa fiind, in speta, cazul bine justificat rezida nu numai in simplele afirmatii ale intimatei reclamante, dar si in argumentele juridice prezentate si suma probate, aparent valabile, de natura a crea o indoiala in ceea ce priveste actele contestate, emise de recurenta si a caror legalitate nu a fost inca pe deplin confirmata.
Actele dosarului si ansamblul circumstantelor cauzei atesta, totodata, indeplinirea conditiei privind iminenta pagubei, corect retinuta de catre instanta de fond, raportat la cuantumul sumei in discutie, iar indisponibilizarea acestor sume ar putea avea consecinte grave asupra patrimoniului intimatei, cu atat mai mult cu cat s-a si demarat procedura executarii silite.
Fata de considerentele expuse mai sus, apreciind ca nu subzista nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea, in temeiul art.312 alin.1 Cod de procedura civila, a respins ca nefondat recursul.
(Decizia nr.739/CA/13.10.2010 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).