Modul de interpretare si aplicare a dispozitiilor art.5 alin.1 lit.b din legea nr. 221/2009 privind obligatia statului de acordare a despagubirilor reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare. Decizie nr. 1368 din data de 12.10.2011
pronunțată de Curtea de Apel Bacau

Prin sentinta civila nr.883/C/15.06.2011 pronuntata de Tribunalul Neamt in dosar 4452/103/2010 a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantul R.R.C. in contradictoriu cu paratul Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, fiind obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 11.300 lei cu titlu de despagubiri materiale reprezentand contravaloarea bunurilor mobile confiscate defunctului sau tata R.V.V. prin sentinta penala nr. 312/15.07.1958 a Tribunalului Militar de Mare Unitate Iasi, suma actualizata de la data ramanerii definitive a hotararii pana la data executarii efective.
Prin aceeasi hotarare a fost respinsa ca nefondata cererea privind despagubirile pentru prejudiciul moral si cele reprezentand contravaloarea imobilelor confiscate. Totodata a fost obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 1300 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:
Impotriva tatalui reclamantului a fost pronuntata sentinta penala nr. 312/15.07.1958 a Tribunalului Militar Iasi, prin care acesta a fost condamnat pentru savarsirea delictului de uneltire contra ordinei sociale, la pedeapsa de 6 ani inchisoare corectionala si 5 ani interdictie corectionala, dispunandu-se totodata confiscarea totala a averii personale a inculpatului. Sentinta a ramas definitiva prin respingerea recursului promovat de condamnat.
Faptele pentru care a fost condamnat erau prevazute de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal in vigoare la acea data. In raport cu dispozitiile art. 1 al. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, condamnarea pentru aceasta infractiune ce era incriminata de Codul penal din 1936, republicat in Monitorul Oficial nr. 48 din 2 februarie 1948, constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Reclamantul si-a intemeiat cererea in despagubiri pe dispozitiile art. 5 al. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, astfel cum erau reglementate la momentul introducerii cererii de chemare in judecata.
La scurt timp dupa introducerea actiunii, respectiv la data de 15.11.2010, in Monitorul Oficial nr. 761 au fost publicate deciziile nr. 1354, 1358 si 1360 ale Curtii Constitutionale, referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din OUG nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009, respectiv la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 al. 1 lit. a teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Asadar, temeiul juridic pe care reclamantul si-a intemeiat actiunea in despagubiri morale a fost declarat neconstitutional. Potrivit art. 147 al. 1 si 4 din Constitutie, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, iar de la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
Termenul de 45 de zile stipulat de al. 1 al art. 147 s-a implinit pe data de 30.12.2010, fara ca in acest interval, Parlamentul sa fi adus vreo modificare la legea care constituia temeiul juridic al despagubirilor solicitate prin prezenta actiune. Fata de caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curtii Constitutionale, prevederea normativa a carei neconstitutionalitate a fost constatata nu mai poate fi aplicata niciunui subiect de drept, incetandu-si de drept efectele. Astfel, despagubirile solicitate de reclamant nu mai beneficiaza de sustinerea acestui temei in drept care sa ii dea posibilitatea obtinerii lor.
In considerentele deciziei nr. 1358/2010, Curtea Constitutionala a retinut ca scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate intr-o situatie similara cu cea avuta anterior – ceea ce este si imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului, principiu in deplina concordanta cu recomandarile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. A mai retinut Curtea ca, despagubirile pentru daunele morale suferite in perioada comunista trebuie sa fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnari sau masuri administrative. Or, despagubirile prevazute de dispozitiile de lege criticate, avand acelasi scop ca si indemnizatia prevazuta de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile, in plus, aceste reglementari incalcand si normele de tehnica legislativa.
In acelasi timp, art. 3 din Codul civil stipuleaza ca judecatorul nu poate refuza a judeca, sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este intunecata sau neindestulatoare. Din acest punct de vedere, tribunalul retine ca reclamantul nu indeplineste nici conditiile reglementate de alte texte de lege pentru acordarea de despagubiri, dupa cum se va arata in cele ce urmeaza.
Astfel, art. 52 al. 3 din Constitutie garanteaza, ca principiu general, obligatia statului de a raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului, se stipuleaza ca este stabilita in conditiile legii.
Codul civil reglementeaza la randul sau, in art. 998-999, conditiile generale de atragere a raspunderii civile delictuale, dispozitiile invocate constituind dreptul comun in aceasta materie. Dispozitiile legale mentionate nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului pentru erorile judiciare savarsite in procese penale, intrucat pentru aceste situatii exista o reglementare legala speciala, ce stabileste in ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajata raspunderea statului si conditiile atragerii raspunderii, reglementare reprezentata de dispozitiile art.504 Cod de procedura penala, asa cum a fost retinut ca fiind constitutional prin decizia nr. 45/1998 a Curtii Constitutionale.
Fata de acest temei de drept, admisibilitatea actiunii civile in antrenarea raspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin condamnarea pe nedrept, este conditionata de existenta unei hotarari definitive data in urma rejudecarii cauzei penale, prin care s-a stabilit ca persoana condamnata nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista, ori ca a intervenit orice alta eroare judiciara ce nu ar fi imputabila victimei. Asemenea hotarare nu exista in cauza de fata, astfel ca actiunea in plata de despagubiri civile nu poate fi intemeiata nici din perspectiva art. 504 Cod de procedura penala. Constatarea din art. 1 din Legea nr.221/2009 a acestor condamnari ca fiind de la lege condamnari cu caracter politic, precum si dispozitia din art. 2 aceeasi lege, referitoare la inlaturarea de drept a tuturor efectelor acestor hotarari judecatoresti de condamnare cu caracter politic, nu echivaleaza cu o rejudecare a procesului penal si cu o achitare a condamnatului, textul considerandu-le doar a avea caracter politic, dat fiind contextul istoric in care au fost savarsite respectivele fapte.
Cat priveste dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, data fiind ratificarea Conventiei de catre Romania, in luna iunie 1994, prin Legea nr. 30/1994, tribunalul a retinut ca in mod constant Curtea Europeana a statuat ca aceasta Conventie nu le impune statelor contractante nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau prejudiciile cauzate inainte ca ele sa fi ratificat Conventia (Kopecky impotriva Slovaciei).
Sub acest aspect, tribunalul a mai retinut ca nu poate face nici aplicarea obligatiei stabilite in art. 20 al. 2 din Constitutie, potrivit caruia daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.
Pentru toate aceste considerente, cererea in despagubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamantului, vadindu-se a fi neintemeiata, a fost respinsa, avandu-se in vedere textele de lege analizate.
Fata de al doilea capat de cerere, cel referitor la plata despagubirilor materiale, instanta a retinut ca acesta este in parte intemeiat. Alineatul 1 lit. b al art. 5 din Legea nr.221/2009 da dreptul acelorasi persoane aratate mai sus, care au suferit condamnari cu caracter politic sau au facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si urmasilor acestora pana la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita obligarea statului la despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Cu opisul averii mobile si imobile apartinand invinuitului R.V.V., intocmit la data de 9.05.1958, aflat in copie la fila 172, extrasul de rol agricol precum si cu declaratiile martorilor audiati, reclamantul a facut dovada ca la momentul condamnarii, autorul sau avea in proprietate 2,80 ha teren arabil, o casa de locuit, un grajd, doua vaci, 14 oi, un porc, un cal si un manz. La acea data, bunurile au fost lasate in custodia sotiei invinuitului, R. V. A., dupa cum rezulta din declaratia aflata la fila 173.
In privinta terenului confiscat, din continutul sentintei nr. 1258/2006 a Judecatoriei Targu Neamt, depusa in copie la filele 13-14 dosar, se deduce faptul ca mostenitorilor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la acest bun imobil, in baza Legii fondului funciar 18/1991, avand emis titlul de proprietate nr. 5/847/1995.
In privinta constructiilor, declaratiile martorilor audiati, coroborate cu notarile efectuate pe fisa registrului agricol al sotilor R. pentru anii 1959-1963, aflata la fila 67, converg catre concluzia ca imobilele constructii au revenit in patrimoniul condamnatului ulterior eliberarii. Ambii martori au declarat ca dupa intoarcerea din inchisoare, R.V.V. a locuit in casa sa, aratand ca ar fi fost nevoit sa plateasca chirie. Martorul S. a aratat ca actualmente in casa locuieste un frate de-al reclamantului. Asadar, de dupa eliberare si pana in prezent, constructiile au fost stapanite de condamnat si familia sa, neputandu-se considera ca statul ar mai avea vreo obligatie de dezdaunare pentru acestea. In plus, in fisa de rol agricol de la fila 67, dupa ce la rubrica VII referitoare la constructii, in dreptul casei de locuit se face mentiunea "confiscata", in josul filei apare notarea: "1961 – casa devine proprietate in urma H. Trib. Pop. Tg. Neamt". Cum defunctul fusese eliberat din inchisoare in 2.03.1960, se prezuma ca a intreprins demersuri legale pentru redobandirea bunurilor confiscate, in baza unei hotarari a Tribunalului Popular Targu Neamt, aceasta fiind explicatia pentru care, asa cum au aratat si martorii, dansul a putut locui in imobilul sau, inclusiv urmasii sai detinand bunurile pana in prezent.
In aceste conditii, intrucat textul din Legea 221/2009 conditioneaza acordarea despagubirilor materiale de imprejurarea ca bunurile confiscate sa nu fi fost restituite, despagubirile solicitate cu privire la constructii si teren nu sunt fondate, pretentiile cu privire la acestea neputand fi admise. O alta interpretare ar conduce la existenta unei duble reparatii in patrimoniul autorului reclamantului, pentru aceeasi paguba, ceea ce este contrar principiilor de baza ale dreptului.
Solicitarea de acordare a despagubirilor materiale este insa intemeiata cu privire la contravaloarea bunurilor mobile ce au fost confiscate. Prin expertiza efectuata in cauza au fost evaluate bunurile mobile confiscate. Valorile stabilite au fost contestate de parat, pe motiv ca nu s-ar fi tinut cont de varsta, starea de intretinere a animalelor, rasa si greutate. Or, dat fiind faptul ca nu au putut fi identificate prea multe dovezi referitoare la caracteristicile animalelor detinute de condamnat in gospodarie, combinat cu trecerea unui numar de peste 52 de ani de la momentul confiscarii bunurilor, perioada indelungata care exclude pastrarea in memoria unor martori a unor date detaliate referitoare la rasa, varsta, greutatea animalelor, tribunalul apreciaza ca obiectiile paratului referitoare la valoare nu pot fi retinute, expertul stabilind o valoare medie, care nu poate fi considerata exagerata.
Desi din inscrisul inaintat de C.N.S.A.S. la fila 192 rezulta ca la momentul 1.12.1958 bunurile mobile confiscate nu au putut fi valorificate in intregime intrucat fusesera instrainate de catre custode – sotia R.A., din inscrisul aflat la fila 196 reprezentand un raspuns al Militiei Raionului Targu Neamt catre Tribunalul Militar U.M. Iasi, datat 23.01.1959, rezulta ca R.A., cercetata pentru infractiunea de sustragere de sub sechestru, a predat in intregime bunurile ce fusesera instrainate. Prin urmare, reclamantul este indreptatit pe deplin a primi despagubiri reprezentand contravaloarea acestor bunuri mobile, in valoare actualizata de la data ramanerii definitive a acestei sentinte pana la data platii efective, aceasta solicitare a reclamantului fiind indreptatita in considerarea dispozitiilor art. 3712 Cod de procedura civila.
In temeiul art. 276 Cod de procedura civila, paratul cazut in pretentii a fost obligat a plati reclamantului parte din cheltuielile de judecata ocazionate de prezentul proces, proportional admiterii in parte a actiunii, respectiv onorariul expertului bunuri mobile si parte din onorariul avocatului, potrivit chitantei aflata la fila 33.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, in termen legal, paratul Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, Directia Generala a Finantelor Publice Neamt, scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozitiilor art.5 alin.3 din Legea nr.221/1009.
In motivarea recursului a fost criticata hotararea primei instante pentru nelegalitate si netemeinicie cu privire la admiterea capatului de cerere privind despagubirile reprezentand contravaloarea bunurilor mobile confiscate ca urmare a condamnarii suferite de catre autorul reclamantului. Astfel, s-a considerat, in raport de dispozitiile art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 ca o asemenea cerere este inadmisibila, exceptie considerata ca fiind de ordine publica. S-a apreciat ca dispozitiile mentionate stabilesc dreptul de acordare a despagubirilor cu titlu de daune materiale doar in cazul bunurilor imobile confiscate, nu si in cazul bunurilor mobile.
A fost criticata hotararea primei instante si sub aspectul cuantumului despagubirilor stabilite, apreciindu-se ca valorile stabilite prin raportul de expertiza nu s-au raportat la criterii precum coeficientul de depreciere, varsta si starea de intretinere a animalelor, rasa, greutatea acestora sau pretul mediu actual.
Legal citat, intimatul-reclamant a fost prezent in fata instantei si a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinand recursul promovat pentru motivele aratate, in conditiile art.304, 304 ind.1 Cod procedura civila, instanta l-a apreciat ca fiind nefondat pentru considerentele urmatoare.
Prin dispozitiile art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 a fost reglementata obligatia statului de acordare a despagubirilor reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare. Dispozitiile mentionate nu disting intre natura bunurilor confiscate, dupa cum ar fi fost mobile sau imobile, in sensul stabilirii unui regim juridic distinct. Imprejurarea ca in cazul imobilelor a fost reglementata conditia inexistentei unor masuri reparatorii in cadrul normativ reprezentat de Legea nr.10/2001 sau de Legea nr.247/2005 nu constituie o exceptare a bunurilor mobile confiscate de la masura despagubirilor recunoscute prin Legea nr.221/2009, ci o corelare a masurilor reparatorii cu cele reglementate anterior pentru a se evita o despagubire multipla pentru pierderea acelor bunuri ca urmare a regimului politic existent in perioada anilor 1945-1989.
In consecinta, retinand si principiul de interpretare potrivit caruia unde legea nu distinge, nici interpretului nu ii este ingaduit sa distinga, in mod legal prima instanta a retinut ca sunt incidente dispozitiile art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/1009 si in cazul bunurilor mobile.
Nici motivul referitor la cuantumul despagubirilor nu este fondat.
La evaluarea bunurilor mobile criteriile avute in vedere prin expertiza efectuata au constatat in preturile practicate in prezent in comertul organizat si neorganizat pentru bunuri identice si similare din punct de vedere al calitatii si proprietatilor, respectiv in gradul de uzura fizica si/sau morala in corelatie cu vechimea si utilitatea bunurilor.
De asemenea, prin raspunsul la obiectiunile formulate expertul a aratat ca a avut in vedere si informatiile primite direct de la cetatenii din zona respectiva, care au facut efectiv achizitii de astfel de animale in acea perioada, in conditiile in care se cunosteau prea putine date de identificare care sa permita stabilirea caracteristicilor bunurilor confiscate.
In aceste imprejurari, tinand seama si de imprejurarea ca odata cu obiectiunile sau cu recursul promovat nu au fost depuse dovezi care sa conduca la concluzia existentei altor valori medii ale bunurilor confiscate, instanta apreciaza ca evaluarea stabilita cu ocazia judecatii in prima instanta este corespunzatoare probatoriului cauzei.
Aspectele referitoare la retinerea unor criterii precum varsta, rasa si greutatea animalelor la evaluare nu pot fi avute in vedere in cauza retinand atat probatoriul administrat, cat si perioada mare de timp care a trecut de la luarea masurii confiscarii, in anul 1959, pana in prezent.
Drept urmare, retinand valorile medii ale animalelor indicate pe piata actuala in mediul reclamantului, in mod temeinic prima instanta a apreciat ca valoarea medie stabilita prin expertiza nu este exagerata.
Fata de aceste considerente in temeiul art. 312 alin.1 Cod procedura civila a fost respins recursul ca nefondat.