Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE ACT ADMINISTRATIV - PRESCRIPTIE.
- art. 7, 11 din Legea 554/2004;
- art.137, 312 Cod procedura civila.
Stabilirea de catre legiuitor a unor termene de prescriptie inlauntrul carora persoanele vatamate in drepturile si interesele lor legitime pot sesiza instantele de judecata competente nu poate fi considerata o incalcare a prev.art.6 din CEDO.
Prin sentinta nr.462/CA din 11 iunie 2009, Tribunalul Bihor a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei, invocata de catre parat si in consecinta a respins cererea formulata de reclamanta SC P.SA in contradictoriu cu paratul Inspectoratul Teritorial de Munca, ca fiind prescris dreptul la actiune al acesteia.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut din perspectiva exceptiei prescriptiei dreptului la actiune , ca in conformitate cu dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004, reclamanta s-a adresat in prealabil institutiei parate solicitand revocarea procesului verbal de control nr.20643 din 14.05.2008, contestatie pe care a inregistrat-o sub nr.91559 din 27 mai 2008.
Paratul a solutionat contestatia reclamantei in sensul respingerii acesteia si mentinerii in totalitate a procesului verbal de control si a planului de masuri anexat , comunicandu-i pozitia sa prin adresa nr.92556 inregistrata la reclamanta sub nr. 1050 din 02 .07.2008 aspect care rezulta atat din inscrisul de la fila 27 din dosar cat si din copia recipisei privind confirmarea de primire.
In conformitate cu dispozitiile art.11 alin.1 lit.a din Legea nr.554/2004 cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual se pot introduce in termen de 6 luni de la data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila, iar potrivit prevederilor alin.5 al aceluiasi articol acest termen este unul de prescriptie .
Ori, reclamanta si-a exercitat dreptul la actiune cu depasirea termenului legal de 6 luni, inregistrand cererea pe rolul Tribunalului Bihor la data de 30.01.2009.
Fata de cele retinute, instanta a constatat ca exceptia invocata de catre parata este intemeiata astfel ca a admis-o si pe cale de consecinta a respins cererea reclamantei ca fiind prescris dreptul la actiune a acesteia.
Impotriva acestei sentinte, legal timbrat a declarat recurs reclamanta, solicitand admiterea recursului, casarea sentintei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
In dezvoltarea motivelor de recurs s-a aratat ca, motivarea sentintei este una sumara si confuza, ceea ce in opinia recurentei echivaleaza cu nemotivarea acesteia, ceea ce duce la desfiintarea ei.
Totodata a mai aratat ca, nemotivarea hotararii pronuntate si interpretarea gresita a motivelor invocate de catre parata, echivaleaza cu nesolutionarea contestatiei, ceea ce atrage casarea acesteia in recurs si trimiterea spre rejudecare.
Instanta nu a tinut cont ca recurenta a contestat si procesul verbal de contraventie si plangerea acesteia a fost admisa, iar recursul paratei ITM a fost respins tot de Tribunalul Bihor, in dosarul nr.2065/2008.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat la art.6 alin.1 din Conventia Europeana, garantarea tuturor persoanelor, dreptul ca o instanta sa analizeze orice contestatie legata de drepturi si obligatii civile sau de alta natura.
Astfel, prin admiterea exceptiei si respingerea contestatiei, dreptul recurentei de a avea acces la justitie nu a fost respectat, fiind lipsita de posibilitatea clara si concreta de a avea acces la o instanta care sa statueze asupra contestatiei referitoare la drepturi si obligatii.
Intimatul parat, prin intampinarea depusa la dosar a solicitat mentinerea solutiei instantei de fond cu privire la constatarea prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei.
Instanta de recurs analizand recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cat si din oficiu, a retinut ca este nefondat si in baza prevederilor art.312 Cod procedura civila a dispus respingerea lui ca atare si mentinerea in totalitate a sentintei atacate.
Conform prevederilor art.11 alin.1 lit.a din Legea nr.554/2004, cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, se pot introduce, in termen de 6 luni de la data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila, termen care potrivit prevederilor art.11 alin.5 din lege, este unul de prescriptie.
In speta, astfel cum in mod corect a retinut prima instanta, reclamanta recurenta a introdus actiunea in anularea actului considerat vatamator, la data de 31 ianuarie 2009, cu depasirea termenului de 6 luni prevazut de lege, termen care a inceput sa curga la data de 2 iulie 2008, cand s-a inregistrat la reclamanta contestatia formulata impotriva procesului verbal de control si a planului de masuri.
In cuprinsul considerentelor sentintei atacate, prima instanta a aratat care au fost considerentele de fapt si drept ce au dus la motivarea sentintei, fiind una clara, pertinenta si judicios argumentata astfel ca, motivele de recurs invocate in sensul ca motivarea hotararii este sumara si confuza, nu sunt fondate.
Motivele de fond invocate de recurenta contestatoare privitoare la fondul cauzei deduse judecatii, nu au fost analizate de prima instanta, deoarece atata vreme cat s-a retinut in cauza exceptia prescriptiei dreptului la actiune, nu era necesara analizarea fondului cauzei, instanta fiind obligata a se pronunta potrivit prevederilor art.137 Cod procedura civila, mai intai asupra exceptiilor de procedura ori de fond ce fac de prisos cercetarea in fond a pricinii. Aratarea in partea introductiva a considerentelor si a motivelor de fond invocate de reclamanta prin actiune, nu reprezinta o pronuntare a instantei asupra acestor motive.
In consecinta, s-a retinut sub aceste aspecte ca prima instanta prin considerentele hotararii a aratat care au fost motivele de fapt si de drept ce au dus la pronuntarea solutiei atacate si la retinerea exceptiei prescriptiei, motivele de recurs invocate sub acest aspect, fiind nefondate, neimpunandu-se din acest punct de vedere casarea sentintei cu trimitere spre rejudecare.
Cat priveste neretinerea de catre prima instanta a contestarii si procesului verbal de contraventie si a solutiilor pronuntate in contestatia formulata se retine ca acest aspect nu are relevanta din punct de vedere juridic in privinta modului si conditiilor de contestare a actului administrativ, respectiv procesul verbal de control impreuna cu planul de masuri anexa.
Legiuitorul a prevazut pentru cele doua acte juridice ( proces verbal de contraventie si proces verbal de control) proceduri distincte si separate de contestare, exercitarea drepturilor procesuale intr-una din cele doua proceduri, neavand relevanta juridica in privinta conditiilor si modului de exercitare a celeilalte proceduri. Fiind acte distincte care sanctioneaza fapte separate, solutia pronuntata intr-una din cele doua proceduri, nu poate influenta modul de solutionare a celeilalte proceduri de contestare.
In consecinta, s-a retinut ca si motivele invocate sub aceste aspecte, sunt nefondate.
Prin retinerea in cauza a prescriptiei dreptului la actiune, recurentei reclamante nu i s-a incalcat dreptul de a avea acces la justitie, cum invoca nejustificat recurenta, deoarece legiuitorul a prevazut in cuprinsul normelor legale, dreptul oricarei parti vatamate de un act administrativ, de a se adresa instantei de judecata doar in conditiile si termenele prevazute expres in acest sens. Nerespectarea acestor termene legale de sesizare a instantei de judecata, de catre partea care se considera vatamata si retinerea sanctiunii prevazute de lege pentru neexercitarea in termen a drepturilor procesuale, nu poate fi considerata o incalcare a dreptului de acces la justitie, atata vreme cat culpa nerespectarii prevederilor legale care confereau accesul la justitie, apartine partii care invoca incalcarea dreptului la acces la justitie. Ori, nimeni nu poate invoca in favoarea sa, propria culpa in nerespectarea unor proceduri legale. Stabilirea prin norme de drept intern a conditiilor si termenelor de exercitare a dreptului la actiune , nu poate fi considerata o incalcare a prevederilor art.6 alin.1 din CEDO, atata vreme cat prin aceste norme interne se asigura accesul tuturor la justitie, iar limitarea sub aspectul duratei de timp a posibilitatii de adresare instantei, este un atribut ce apartine fiecarei legislatii nationale.
Pentru aceste considerente, instanta de recurs a retinut ca motivele de recurs invocate in cauza sunt nefondate si a dispus respingerea ca nefondat a recursului si mentinerea in totalitate a sentintei atacate.
(Decizia nr.452/CA/8.10.2009 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).