Momentul de la care curge termenul de prescriptie pentru cererea in despagubiri cand aceasta este formulata distinct de cererea prin care persoana vatamata a solicitat anularea actului administrativ.
(DOMNENIU: PRESCRIPTIE)
Prin raportare la dispozitiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanta de fond a retinut in mod corect ca data la care recurenta-reclamanta, prin reprezentantii sai legali, trebuia sa cunoasca intinderea prejudiciului pretins a fi cauzat prin dispozitia Primarului General nr. 944/16.07.2009 este cea a comunicarii, prin afisare la sediul social, a actului administrativ respectiv, si anume 10.08.2009, moment in raport de care actiunea introdusa la 09.11.2010 este prescrisa.
Prin urmare, raportat la natura prejudiciului invocat de recurenta-reclamanta, termenul de prescriptie de 1 an prevazut de art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 incepe sa curga de la data afisarii actului administrativ nelegal, moment la care se prezuma in mod rezonabil ca reprezentantii societatii aveau posibilitatea de a cunoaste valoarea spatiului si a terasei, a bransamentelor de racordare apa si canalizare si de racordare la energia electrica, in conditiile in care aceste lucrari de construire au fost executate cu mult timp anterior emiterii si comunicarii dispozitiei de desfiintare, astfel cum in mod corect a retinut instanta de fond.
Este neintemeiata critica in sensul ca momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie este cel al ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 3650/04.03.2009 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a Vl-a comerciala, respectiv 6.05.2010, intrucat in cauza este lipsit de relevanta pentru calculul termenului de prescriptie faptul ca recurenta-reclamanta nu a mai avut posesia imobilului respectiv, ca efect al contractului de asociere in participatiune incheiat cu SC A. S. SRL.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR. 372/28.01.2013)
Deliberand asupra prezentei cereri de recurs, constata urmatoarele:
1. Solutia instantei de fond.
Prin sentinta civila nr. 892/05.03.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a de contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 53968/3/2010, a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de parat, si a fost respinsa ca prescrisa actiunea formulata de reclamanta S.C. N.J.&C. P. - C. I. SRL in contradictoriu cu paratul P. G. M. B.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prevederile art. 1 alin. 1 si 2, art. 8 si 18 din Legea nr. 55472004 instituie un contencios subiectiv de plina jurisdictie, in cadrul caruia controlul exercitat de instanta trebuie sa se limiteze la scopul actiunii formulate de persoana vatamata, respectiv anularea actului administrativ nelegal, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim vatamat si repararea pagubei cauzate persoanei vatamate. Norma de procedura in contenciosul administrativ conditioneaza asadar solutionarea oricarei cereri de despagubiri impotriva autoritatii publice, de solutionarea in principal a cererii formulate in conditiile legii, impotriva unui act administrativ emis de autoritatea publica. Singura exceptie prevazuta de legiuitor, in care este admisibila actiunea in despagubiri pe cale separata, este cea reglementata de art. 19 din Legea nr. 554/2004, cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, situatie in care termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.
Actiunea formulata in temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 trebuie sa fie in mod real motivata pe o situatie obiectiva, iar reclamanta trebuie sa probeze momentul la care a luat cunostinta de intinderea pagubei si sa respecte termenul de prescriptie de 1 an, calculat in conditiile art. 19 alin. 1din lege. Termenul de prescriptie pentru exercitarea dreptului la actiunea in repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ emis de parat curge de la data la care reclamanta, prin reprezentantii sai legali, trebuia sa cunoasca intinderea acestui prejudiciu pretins. In speta pendinte, aceasta data nu poate fi alta decat cea a comunicarii actului administrativ prin care s-a dispus desfiintarea constructiilor edificate de reclamanta, respectiv data de 10.08.2009, astfel cum rezulta din plansele foto privind afisarea dispozitiei de desfiintare la sediul social de la acel moment al reclamantei, ce coincidea, de altfel, cu adresa imobilului constructie a carui desfiintare se aprobase.
In acest sens, se retine ca termenul de prescriptie de una an prevazut de art. 19 din Legea nr. 554/2004 se calculeaza sub aspectul inceputului prescriptiei extinctive potrivit regulilor de drept comun din materia prescriptiei dreptului la actiune in raspundere pentru paguba cauzata prin fapta ilicita si in cazurile asimilate, cuprinse in art. 8 din Decretul nr. 167/1958, in conformitate cu care "prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea. Dispozitiile alineatului precedent se aplica prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei."
Prin urmare, raportat la natura prejudiciilor invocate de reclamanta, termenul de prescriptie in cauza curge de la data afisarii actului administrativ, respectiv 10.08.2009, data la care se prezuma in mod rezonabil ca reclamanta avea posibilitatea de a cunoaste valoarea spatiului comercial construit, in suprafata de 42 m.p., a terasei construite in suprafata de 90 m.p., a bransamentelor de racordare apa si canalizare, precum si a bransamentelor de racordare la energia electrica, in conditiile in care aceste lucrari de construire au fost executate pe domeniul public cu mult timp anterior emiterii si comunicarii dispozitiei de desfiintare.
De altfel, chiar facturile si contractele depuse de reclamanta in dovedirea prejudiciului cauzat prin dispozitia emisa de parat sunt emise in perioada 1992-1998, astfel ca nu se poate sustine probatoriu ca data la care reclamanta ar fi trebuit sa cunoasca intinderea prejudiciului pretins a fi reparat s-ar raporta la data pronuntarii deciziei civile nr. 2320/21.10.2011 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal, "la care paguba ar fi devenit certa prin ramanerea irevocabila a hotararii judecatoresti de anulare a actului administrativ vatamator".
Per a contrario, logic se naste intrebarea cum ar mai fi fost sustinuta aceeasi teza a reclamantei, vizand data la care prejudiciul ar fi devenit cert, in situatia respingerii actiunii sale in anularea actului administrativ, in conditiile in care, indiferent de solutia pe care instantele de contencios administrativ ar fi pronuntat-o in contenciosul subiectiv in anulare al reclamantei, prejudiciul cauzat acesteia din urma prin desfiintarea constructiei, ca efect al emiterii actului administrativ, exista si este cuantificabil de la momentul la care actul a fost adus la cunostinta destinatarului si si-a produs efectele.
In acelasi timp, este lipsit de relevanta pentru calculul termenului de prescriptie faptul ca ulterior, din anul 2007, reclamanta nu a mai avut posesia imobilului respectiv, ca efect al contractului de asociere in participatiune incheiat cu SC A. S. SRL, sens in care nu poate fi retinuta ca data de inceput a termenului de prescriptie, data ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 3650/04.03.2009 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala, intrucat in acea cauza la data respectiva, evacuarea asociatului reclamantei ramasese fara obiect, prin desfiintarea constructiei, iar celelalte cereri ale reclamantei vizau predare de bunuri mobile din inventarul de gestiune luate in primire la data semnarii contractului de asociere in participatiune. Pe de alta parte, imobilul ce a fost supus desfiintarii pe cale administrativa in baza dispozitiei emise de parat, exista oricum in inventarul reclamantei chiar si anterior predarii sale catre tertul contractant al asocierii in participatiune
Fata de cele retinute in precedent, tribunalul a constatat ca, in raport cu data la care reclamanta trebuia sa cunoasca intinderea prejudiciului pretins, actiunea este depusa cu depasirea termenului de prescriptie, care era deja implinit la data inregistrarii acesteia pe rolul instantei de judecata.
2. Cererea de recurs.
Impotriva acestei sentinte, la data de 13.03.2012 a formulat recurs reclamanta SC N.J.&C. P. - C. I. SRL, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare catre instanta de fond, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, recurenta a aratat ca solutia primei instante de respingere a actiunii ca prescrisa a fost data cu aplicarea gresita a legii, pentru urmatoarele argumente:
Instanta de fond in mod gresit a constatat nerespectarea dispozitiilor art.19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicata, in raport de care este evident ca data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie este data la care paguba a fost certa. Or, in momentul demolarii abuzive a spatiului comercial de catre parat, pe rolul Sectiei a Vl-a Comerciale a Tribunalului Bucuresti exista spre solutionare dosarul nr. 24318/3/2008, avand ca obiect evacuarea SC A. S. SRL, care, in urma semnarii contractului de asociere in participatiune nr.1/14.05.2007, pentru perioada 14.05.2007-16.12.2007, a refuzat cu vehementa sa predea spatiul comercial. SC A. S. SRL nu numai ca a refuzat sa predea bunurile mobile si imobile la data expirarii de drept a contractului, ci a cerut instantei de judecata si constatarea unui drept de retentie asupra spatiului comercial, drept de retentie pe care l-a si obtinut prin sentinta comerciala nr. 3650 pronuntata in data de 04.03.2009 de catre Tribunalul Bucuresti, Sectia a Vl-a Comerciala
Drept urmare, datorita existentei dreptului de retentie al SC A. S. SRL, nu a putut intra in posesia spatiului si nu putea cunoaste starea spatiului comercial la momentul demolarii abuzive si, implicit, nici contravaloarea prejudiciului adus prin demolarea abuziva. Hotararea Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala a fost schimbata in tot prin decizia nr. 288 pronuntata la data de 06 mai 2010 de catre Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a Comerciala, fiind respinsa ca neintemeiata si cererea privind dreptul de retentie.
Pe cale de consecinta, in raport de aceste doua hotarari judecatoresti, sunt vadit eronate considerentele instantei de fond, in sensul ca ar fi lipsit de relevanta pentru calculul termenului de prescriptie faptul ca ulterior, din anul 2007, societatea nu a mai avut posesia imobilului, ca efect al contractului de asociere in participatiune incheiat cu SC A. S. SRL, si ca nu poate fi retinuta ca data de inceput a termenului de prescriptie data ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 3650/04.03.2009 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a Vl-a comerciala, respectiv 6.05.2010. Aceste considerente sunt eronate, in conditiile in care SC A. S. SRL a beneficiat de un drept de retentie asupra acestui spatiu pana la data 6.05.2010, fiind evident faptul ca societatea nu putea cunoaste intinderea pagubei cauzate prin demolarea abuziva, tocmai pentru ca nu se afla in posesia spatiului si nu cunostea starea in care se afla acesta.
De asemenea, sunt eronate si considerentele retinute de catre instanta de fond, in sensul ca termenul de prescriptie in cauza curge de la data afisarii actului administrativ, omitandu-se cu desavarsire imprejurarea ca societatea nu se afla in posesia spatiului, fiind de necontestat faptul ca o simpla afisare a unei decizii de demolare pe un spatiu comercial nu conduce la aflarea valorii acestuia, cat si a utilitatilor conexe, daca nu stapanesti spatiul respectiv.
Mai mult, cererea de despagubire pentru vatamarea produsa prin emiterea unui act administrativ nelegal, formulata in temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, este conditionata de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: existenta unui act administrativ nelegal anulat de instanta, producerea unui prejudiciu si dovedirea legaturii de cauzalitate intre actul administrativ nelegal si prejudiciul suferit de reclamant. In lipsa dovedirii legaturii de cauzalitate dintre emiterea actului constatat nelegal si producerea pretinsului prejudiciu, raspunderea patrimoniala a autoritatii publice parate nu poate fi angajata. Or, cererea de anulare a dispozitiei Primarului General nr. 944 din 16.07.2009 a fost solutionata de catre Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal prin sentinta civila nr. 2534 pronuntata in sedinta publica din 30 septembrie 2010, iar, imediat dupa aceasta, la data de 09 noiembrie 2010, societatea a inregistrat cererea de despagubire, iar, urmare a recursului inregistrat de catre reprezentantul paratului, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VlII-a Contencios Administrativ si Fiscal a solutionat cauza respingand recursul ca nefondat, hotararea devenind irevocabila.
Drept urmare, data de la care curge termenul de prescriptie este data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii instantei de judecata privind existenta unui drept si, deci, pana la data ramanerii irevocabile a hotararii pronuntate in actiunea de anulare a actului administrativ, adica 21 octombrie 2011, termenul de prescriptie nu putea incepe sa curga, dat fiind faptul ca nu era certa existenta dreptului de a solicita despagubiri, pentru ca nu se constatase inca nelegalitatea actului administrativ atacat.
In drept, recurenta a invocat dispozitiile art. 299 si urm. din Codul de procedura civila.
In dovedire, recurenta nu a depus la dosar inscrisuri noi.
Cererea de recurs a fost timbrata cu 4 lei taxa de timbru si 0,50 lei timbru judiciar.
3. Solutia instantei de recurs.
Examinand prezentul recurs, prin prisma dispozitiilor art. 304 si 304¹ Cod procedura civila, Curtea constata ca acesta este neintemeiat, nefiind incident motivul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9, astfel cum a fost argumentat de recurenta-reclamanta, intrucat instanta de fond a facut o aplicare corecta a legii, prin raportare la situa?ia de fapt ?i la dispozi?iile legale in vigoare, ?i a re?inut in mod intemeiat ca la data formularii actiunii (09.11.2010) intervenise deja prescriptia dreptului material la actiune, prin implinirea termenului de 1 an prevazut de art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, potrivit acestui text de lege, cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.
Prin raportare la aceste dispozitii legale si la situatia de fapt retinuta in urma coroborarii probelor administrate in cauza, instanta de fond a retinut in mod corect ca data la care recurenta-reclamanta, prin reprezentantii sai legali, trebuia sa cunoasca intinderea prejudiciului pretins a fi cauzat prin dispozitia Primarului General nr. 944/16.07.2009 este cea a comunicarii, prin afisare la sediul social, a actului administrativ respectiv, si anume 10.08.2009, moment in raport de care actiunea introdusa la 09.11.2010 este prescrisa.
Prin urmare, raportat la natura prejudiciului invocat de recurenta-reclamanta, termenul de prescriptie de 1 an prevazut de art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 incepe sa curga de la data afisarii actului administrativ nelegal, moment la care se prezuma in mod rezonabil ca reprezentantii societatii aveau posibilitatea de a cunoaste valoarea spatiului si a terasei, a bransamentelor de racordare apa si canalizare si de racordare la energia electrica, in conditiile in care aceste lucrari de construire au fost executate cu mult timp anterior emiterii si comunicarii dispozitiei de desfiintare, astfel cum in mod corect a retinut instanta de fond.
Este neintemeiata critica recurentei, in sensul ca momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie este cel al ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 3650/04.03.2009 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a Vl-a comerciala, respectiv 6.05.2010, intrucat in cauza este lipsit de relevanta pentru calculul termenului de prescriptie faptul ca recurenta-reclamanta nu a mai avut posesia imobilului respectiv, ca efect al contractului de asociere in participatiune incheiat cu SC A. S. SRL.
Astfel, potrivit hotararii judecatoresti invocate de recurenta, evacuarea SC A. S. SRL a ramas fara obiect, prin desfiintarea pe cale administrativa, a constructiei, iar celelalte cereri ale reclamantei vizau predarea de bunuri mobile din inventarul de gestiune luate in primire la data semnarii contractului de asociere in participatiune. Recunoasterea unui drept de retentie, in prima instanta, in favoarea SC A. S. SRL (solutie ce a fost ulterior modificata prin admiterea recursului de catre Curtea de Apel Bucuresti), nu are nicio importanta sub aspectul momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie de 1 an, intrucat, astfel cum s-a aratat mai sus, prin raportare la natura prejudiciului invocat de recurenta-reclamanta, reprezentantii acesteia aveau posibilitatea de a cunoaste valoarea spatiului comercial si a terasei, a bransamentelor de racordare apa si canalizare si de racordare la energia electrica, pe baza actelor aflate in contabilitatea sa.
Imobilul ce a fost supus desfiintarii pe cale administrativa, in baza dispozitiei emise de intimatul-parat, exista in inventarul recurentei-reclamante anterior predarii sale catre tertul contractant al asocierii in participatiune, astfel incat lipsa posesiei asupra spatiului si recunoasterea, in prima instanta, a unui drept de retentie in favoarea SC A. S. SRL nu au nicio relevanta sub aspectul aplicarii dispozitiilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
O atare concluzie este confirmata si de imprejurarea ca facturile fiscale si contractele depuse de recurenta-reclamanta in dovedirea prejudiciului cauzat prin dispozitia de demolare emisa de intimatul-parat sunt emise in perioada 1992-1998, aspect observat si de instanta de fond, astfel ca nu se poate sustine ca data la care reprezentantii societatii ar fi trebuit sa cunoasca intinderea prejudiciului pretins a fi reparat se raporteaza la data pronuntarii deciziei civile nr. 288/06.05.2010 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a Comerciala, astfel cum in mod neintemeiat a sustinut recurenta.
De asemenea, este neintemeiata si sustinerea recurentei, in sensul ca termenul de prescriptie nu poate incepe sa curga inainte de anularea irevocabila a actului administrativ (in speta, sentinta civila nr. 2534/30.09.2010 a Tribunalului Bucuresti, prin care s-a dispus anularea dispozitiei Primarului General nr. 944/16.07.2009, ramanand irevocabila ca urmare a respingerii recursului prin decizia civila nr. 2320/21.10.2011 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal), intrucat prin dispozitiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a prevazut in mod clar ca termenul de prescriptie de 1 an incepe sa curga de la data la care persoana vatamata, care a cerut anularea actului administrativ fara a cere in acelasi timp si despagubiri, a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei. A interpreta ca termenul de prescriptie nu poate incepe sa curga inainte de anularea irevocabila a actului administrativ prin hotarare judecatoreasca, astfel cum a sustinut recurenta, inseamna a nesocoti vointa expresa a legiuitorului si a denatura procedura speciala de acordare a despagubirilor pe cale separata, reglementata prin art. 19.
Astfel, alin. 1 al art. 19 din Legea nr. 554/2004 reglementeaza o situatie de exceptie de la regula instituita prin art. 8 coroborat cu art. 11, aceea a actiunilor "de plina jurisdictie", in sensul de actiune complexa, care sa contina, pe langa solicitarea de anulare a actului administrativ considerat nelegal, si capatul de cerere accesoriu privind acordarea despagubirilor materiale si/sau morale. In mod normal, este logic ca cererea de despagubiri trebuie sa reprezinte un capat secundar de cerere in cadrul actiunii principale, pentru a da posibilitatea instantei care analizeaza legalitatea actului administrativ sa decida si asupra masurilor de acoperire a prejudiciului cauzat. In mod obiectiv, o scindare a litigiului in contencios administrativ, prin introducerea ulterioara a cererii de despagubire, nu este utila nici pentru persoana vatamata, nici pentru instanta de judecata.
Totusi, este de admis ca, in anumite situatii, din ratiuni diverse (cum ar fi complexitatea si anvergura prejudiciului cauzat prin actul administrativ), reclamantul nu are posibilitatea de a cunoaste intinderea pagubei in termenul impus de lege pentru formularea actiunii principale. Din acest motiv, prin dispozitiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a prevazut expres posibilitatea ca persoana vatamata sa introduca mai intai actiunea principala privind anularea actului administrativ, pentru a nu depasi termenul legal prevazut la art. 11, urmand ca ulterior, atunci cand se edifica asupra cuantumului prejudiciului suferit, sa formuleze o actiune separata avand ca obiect acordarea de despagubiri, insa sub conditia imperativa a respectarii termenului de prescriptie de 1 an, calculat in conditiile art. 19 alin. 1 din lege, conditie care insa nu a fost respectata de recurenta-reclamanta.
Fata de aceste considerente, constatand ca motivele de recurs invocate sunt neintemeiate si ca solutia primei instante este legala si temeinica, Curtea, in baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.