Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 5574/180/2010, condamnatul GP aflat in detentie a formulat contestatie impotriva incheierii nr. 281/01.04.2010 data de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la acest penitenciar , precizand ca in mod neintemeiat cererea sa a fost respinsa ca prematura .
La plangere s-a anexat incheierea prin care s-a respins cererea petentului ca prematura.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine ca prin incheierea nr. 281/01.04.2010 data de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul X s-a respins cererea petentului cu privire la schimbarea regimului de executare a pedepsei din inchis in semideschis constatand ca cererea acestuia este prematura avand in vedere ca prin incheierea 104/08.02.2010 s-a fixat termen de reiterare a cererii de schimbare la data de 25.07.2010
Intr-adevar prin incheierea 104/08.02.2010 ( definitiva ) a judecatorului delegat la Penitenciarul Bacau s-a respins cererea condamnatului GP de trecere la un regim inferior , respectiv semideschis. Totodata s-a fixat termen de reformulare a cererii la data de 25.07.2010.
Ca urmare o noua cerere de schimbare a regimului de executare a pedepsei inchisorii nu poate fi formulata anterior acestui termen, astfel incat instanta constata ca incheierea judecatorului delegat nr. 281/01.04.2010 este temeinica si legala si va respinge contestatia impotriva acesteia ca nefondata.
Conform art.192 al.2 din C.p.p. contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu exceptia onorariului aparatorului desemnat din oficiu ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
Contestatie impotriva incheierii judecatorului delegat
Sentinta penala nr. 757 din data de 22.04.2009
pronunțată de Judecatoria Bacau
Sursa: Portal.just.ro