Contestatie la executare in ceea ce priveste obligatia de intretinere Decizie nr. 763 din data de 12.07.2013
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin sentinta civila nr. 540/15.02.2013 Judecatoria Onesti a respins exceptia tardivitatii invocata de intimatul M.M. si a respins contestatia la executare formulata de contestatoarea M.N.L. in contradictoriu cu intimatul M.M. si I.J.P. Bacau. A fost obligata contestatoarea la plata de cheltuieli de judecata in cuantum de 1 000 lei.
In considerentele sentintei s-a aratat ca:
Contestatoarea a formulat contestatie la executare impotriva sumei calculate si virate cu titlu de pensie de intretinere, suma reprezentand 25% din veniturile paratului. In motivarea cererii se arata ca IPJ nu a introdus si venitul reprezentand „norma de hrana”, conform art. 409 lit. a Cod procedura civila.
Potrivit art. 401 din Codul de procedura civila „Contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data cand:a)contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare”.
Contestatoarea a aflat de executare la data de 21.12.2012 cand i s-a eliberat extrasul de cont de la B.C.R. (fila 5 dosar). Socotind pe zile libere termenul de 15 zile acesta se implineste in data de 07.01.2013. Contestatia a fost expediata prin posta, stampila postei fiind data de 07.01.2013.
In aceste conditii instanta a constatat ca prezenta contestatie la executare este depusa in termenul prevazut de lege.
Din analiza probatoriului administrat in cauza, instanta a retinut urmatoarele:
Prin decizia civila nr. 1448/2013 a Tribunalului Bacau a fost admis recursul declarat de contestatoarea M.N.L. in contradictoriu cu intimatul M.M. si a fost majorata pensia de intretinere de la 20% la 25% din veniturile intimatului.
Intimatul este salariat al I.J.P. Bacau. In calitate de tert poprit, acesta a virat in contul contestatoarei deschis la BCR suma de 383 lei reprezentand pensia de intretinere.
Contestatoarea sustine ca tertul poprit a aplicat gresit legea in sensul ca la calcularea pensiei de intretinere nu a luat in calcul venitul reprezentand norma de hrana. In opinia sa, norma de hrana intra in calcul la stabilirea pensiei de intretinere, avand in vedere dispozitiile art. 409 lit. a din Codul de procedura civila, fiind inclusa in categoria de salarii si alte venituri periodice realizate din munca, destinate asigurarii mijloacelor de intretinere a debitorului obligatiei de intretinere.
Prin intampinare intimatul M.M. arata ca norma de hrana are natura juridica a unei indemnizatii cu destinatie speciala stabilita prin O.G. nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.
Potrivit art. 1 din ordonanta „Personalul din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Justitiei - Administratia Nationala a Penitenciarelor si Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza si Serviciul de Telecomunicatii Speciale are dreptul, in timp de pace, la hrana gratuita, in conditiile prezentei ordonante.”
Conform art. 2 alin.1 si 2 din acelasi act normativ „(1) Hranirea personalului institutiilor publice mentionate la art. 1 se face, de regula, in natura, in limita unor plafoane calorice diferentiate pe categorii, care constituie norme de hrana zilnice”, iar „ Normele de hrana zilnice sunt cele cuprinse in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta ordonanta.”
In art. 4 alin. 4 din O.G. nr. 26/1994 se prevede „Cadrele militare, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili care au dreptul la hrana potrivit normelor, atunci cand nu beneficiaza de alimente, primesc, in locul acestora, valoarea financiara neimpozabila a normei de hrana la care au dreptul.”
De aici rezulta ca norma de hrana nu reprezinta un venit asimilat salariului, nu este un drept salarial, nefiind impozabil.
Cu alte cuvinte, aceasta norma de hrana are o destinatie speciala, fiind afectata in mod exclusiv desfasurarii activitatii si pregatirii militare si ca, de regula, hranirea se face in natura, in limita unor plafoane calorice si doar exceptional categoriile care beneficiaza de prevederile acestei legi primesc contravaloarea valorica a normei de hrana.
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 399 si urmatoarele din Codul de procedura civila instanta a respins contestatia la executare.
Fiind in culpa procesuala, conform art. 274 din Codul de procedura civila a fost obligata contestatoarea sa achite intimatului cheltuieli de judecata in suma de 1000 lei, reprezentand onorariu avocat.
Impotriva acestei sentinta a formulat recurs contestatoarea. Aceasta a aratat ca norma de hrana are un caracter permanent, stabil si ca nu exista nici un motiv ca aceasta sa fie exceptata de la calculul pensiei de intretinere. Acest venit se incadreaza in dispozitiile art. 409 lit. a CPC fiind inclusa in categoria de salarii si alte venituri periodice realizate din munca, destinate asigurarii mijloacelor de intretinere a debitorului obligatiei de intretinere. De asemenea, s-a criticat solutia instantei referitoare la acordarea in totalitate a cheltuielilor de judecata, desi a fost respinsa exceptia tardivitatii.
In concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei recurate.
In drept, recurenta a invocat dispozitiile art. 274, 399 si urm., 409, 304 ind.1, 312 CPC din 1865.
Prin intampinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecata, aratand ca norma de hrana are o destinatie speciala si nu poate fi luata ca baza de calcul pentru obligatia de intretinere conform art. 409 al. 7 CPC din 1865 .
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Astfel cum s-a sustinut si in intampinare de catre intimat, norma de hrana prevazuta de OG 26/1994, chiar daca este intr-adevar un venit permanent si stabil, se incadreaza in veniturile cu destinatie speciala prevazute de art. 409 al. 7 CPC din 1865, fiind astfel exceptate de la urmarire pentru orice fel de datorii. Argumentele care duc la o asemenea concluzie sunt corect retinute prin sentinta recurata, si tin de scopul urmarit de legiuitor prin instituirea acestui drept pentru personalul din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, de faptul ca regula este acordarea acestui drept in natura, exceptia fiind acordarea sub forma de echivalent banesc si de faptul ca atunci cand se acorda in bani, suma respectiva este neimpozabila.
In ceea ce priveste sustinerea recurentei conform careia in mod gresit prima instanta a obligat-o la plata integrala a cheltuielilor de judecata suportate de catre intimat la fond, tribunalul apreciaza ca si sub acest aspect solutia data prin sentinta recurata este corecta, neavand relevanta din punctul de vedere al art. 276 CPC din 1865 daca a fost respinsa exceptia tardivitatii invocata de catre intimat, atat timp cat contestatia la executare formulata de catre contestatoare a fost gasita neintemeiata in intregime.
Avand in vedere aceste considerente, in temeiul art. 312 CPC din 1865, tribunalul va respinge recursul ca nefondat, urmand a face la randul sau aplicarea dispozitiilor art. 274 CPC din 1865 cu privire la cheltuielile de judecata suportate de catre intimat in aceasta faza procesuala.