R O M A N I A
TRIBUNALUL BACAU
SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinta civila Nr. 1323
Sedinta publica de la 24 Noiembrie 2010
Completul compus din:
JUDECATOR SINDIC S.M.
Grefier G.V.
Pe rol a venit spre pronuntare cauza de Faliment privind pe creditor ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE ONESTI, creditor BP SA, creditor I.T.M. BACAU, creditor UNITATEA AD-TIV TERITORIALA, creditor P.B. SA, creditor SC M. SA, creditor SC R. SA, creditor SC G. SRL, creditor E-ON GAZ ROMANIA, creditor SC F. SRL, creditor SC G.E. SRL, contestator DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ si pe debitor SC"C.G."SRL PRIN ADM.STAT. R.A., debitor SC"C.G."SRL, debitor SC"C.G."SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR LICHIDATOR I.E. SPRL, avand ca obiect procedura insolventei – societati cu raspundere limitata
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 18.11.2010 , acestea fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi , facand parte integranta din prezenta hotarare
INSTANTA
Asupra cauzei de fata in materie de faliment constata urmatoarele:
I. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau la data de 16.08.2010, Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Cluj – Administratia Finantelor Publice a Municipiului Turda a formulat contestatie impotriva tabelului preliminar al creditorilor societatii C.G. SRL Onesti, solicitand a fi inscrisa cu suma de 4636 lei, aratand ca nu a fost notificata cu privire la deschiderea procedurii insolventei, ca a luat cunostinta despre deschiderea procedurii abia in data de 30.07.2010 prin adresa emisa de administratorul judiciar ca raspuns la notificarea de plata trimisa de AFP Turda, ca notificarea privind deschiderea procedurii publicata in B.P.I. nr. 2519/31.03.2010 nu ii este opozabila deoarece a fost publicata la rubrica societatilor cu sediul in judetul Bacau, sunt indicate datele de identificare ale societatii cu sediul in Onesti, diferite de cele ale punctului de lucru din Turda, iar conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, notificarea trebuia realizata conform Codului de procedura civila, deoarece administratorul judiciar trebuia si putea sa cunoasca existenta punctului de lucru din Turda.
Apreciaza ca in speta sunt incidente prevederile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, ca a fost impiedicata de imprejurari obiective mai presus de vointa sa sa depuna declaratia de creanta in termenul stabilit. In subsidiar a solicitat repunerea in termen in temeiul art. 103 Cod procedura civila.
Contestatia este scutita de plata taxei de timbru. In sustinerea acesteia au fost depuse la dosar inscrisuri.
Administratorul judiciar a invocat exceptia inadmisibilitatii contestatiei raportat la prevederile art. 73 alin. 1 din legea insolventei, deoarece o contestatie poate viza doar creantele si drepturile de preferinta trecute in tabelul preliminar, insa prezenta contestatie priveste neinscrierea unei creante in tabel.
De asemenea, a invocat tardivitatea formularii contestatiei fata de prevederile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, intrucat cererea ar fi trebuit formulata cu cel putin 10 zile inainte de data stabilita, prin sentinta de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante.
Pe fond, a solicitat respingerea contestatiei deoarece AFP Turda nu a figurat pe lista creditorilor pusa la dispozitia administratorului judiciar de catre debitoare conform art. 35 coroborat cu art. 28 din Legea nr. 85/2006, asa incat in speta sunt aplicabile dispozitiile art. 7 alin. 3 din aceeasi lege, si anume fata de acest creditor procedura notificarii va fi considerata indeplinita ca urmare a publicarii notificarii in B.P.I. la data de 31.03.2010.
Analizand inscrisurile dosarului, judecatorul sindic retine urmatoarele:
Art. 73 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 arata ca debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar/lichidator in tabelul preliminar de creante.
Este evident ca textul de lege trebuie inteles in sensul ca un creditor poate contesta tabelul preliminar ori de cate ori creanta sa a fost trecuta doar in parte, a fost cuprinsa in tabel cu o alta ordine de preferinta decat cea declarata sau in cazul in care creanta sa nu a fost trecuta in tabel.
A interpreta textul de lege in sensul sustinut de catre administratorul judiciar, si anume ca pot fi contestate doar creantele trecute in tabel, dar nu poate fi contestata si masura neinscrierii unei creante in tabel, ar echivala cu ingradirea accesului la justitie al acelui creditor a carui creanta nu a fost cuprinsa in tabel, practic decizia administratorului de a nu inscrie o anumita creanta in tabel nemaiputand fi cenzurata de judecatorul sindic, ocolindu-se astfel prevederile art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006. Intrucat una dintre principalele atributii ale judecatorului sindic o reprezinta judecarea contestatiilor oricarei persoane interesate impotriva masurilor luate de administratorul judiciar, exceptia inadmisibilitatii contestatiei urmeaza a fi admisa.
In ce priveste exceptia tardivitatii formularii contestatiei, art. 73 alin. 2 din legea insolventei (asa cum era in vigoare la data intocmirii tabelului preliminar in speta) prevedea: contestatiile trebuie depuse la tribunal cu cel putin 10 zile inainte de data stabilita, prin sentinta de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante, atat in procedura generala, cat si in procedura simplificata.
Acest text trebuie insa coroborat cu art. 72 alin. 4 al legii, care arata ca o data cu afisarea tabelului administratorul judiciar va trimite de indata notificari creditorilor ale caror creante au fost trecute partial in tabelul preliminar sau inlaturate, precizand totodata si motivele.
Coroborand cele doua texte de lege rezulta ca, in cazul creditorilor neinscrisi in tabel, termenul prevazut de art. 73 alin. 2 se aplica doar acelor creditori notificati conform art. 72 alin. 4.
Cum in speta contestatoarea AFP Turda nu se numara printre creditorii notificati, termenul prevazut de art. 73 alin. 2 nu ii este aplicabil, asa incat exceptia tardivitatii va fi respinsa.
Administratorul judiciar a afirmat ca nu a procedat la notificarea creditoarei AFP Turda in conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 85/2006 deoarece acest creditor nu figura pe lista pusa la dispozitie de debitoare in baza art. 35 coroborat cu art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Judecatorul sindic constata ca intr-adevar creditoarea AFP Turda nu a fost inscrisa pe lista prezentata de debitoare (fila 65 vol. 2 dosar).
Insa in speta administratorul judiciar a intrat in posesia actelor constitutive si ale documentelor contabile ale debitoarei, asa incat avea posibilitatea de a cunoaste existenta creantei Administratiei Finantelor Publice Turda.
A limita obligatia administratorului judiciar de a notifica creditorii doar strict la creditorii declarati de debitoare in lista prevazuta de art. 28 alin. 1 lit. c din legea insolventei, ar da nastere la abuzuri, debitorul putand ascunde cu rea – credinta existenta anumitor creditori, in scopul de a-i impiedica sa isi declare creante in termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii.
Art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 arata ca pentru creditorii care nu au putut fi identificati in lista prevazuta la art. 28 alin. 1 lit. c, procedura notificarii prevazute la art. 61 va fi considerata indeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa.
Aceasta prevedere legala are insa in vedere creditorii neinclusi in lista declarata de debitoare, dar a caror creante nu pot fi facil depistate de catre administratorul judiciar ca urmare a unei analize sumare a documentelor preluate de la societatea debitoare.
Constatarea de catre administratorul judiciar, pe baza documentatiei prezentate de debitor, a existentei unei creante ce nu a fost declarata in temeiul cu art. 28 alin. 1 lit. c, impune administratorului obligatia de a notifica acel creditor in conformitate cu prevederile Codului de procedura civila, asa cum rezulta din art. 7 alin. 3 prima teza si art. 61 din legea insolventei. A constata existenta unei asemenea creante, dar a nu notifica creditorul detinator al creantei potrivit Codului de procedura civila, ci doar prin Buletinul procedurilor de insolventa, ar reprezenta un abuz de drept din partea administratorului judiciar, deoarece ar deturna prevederile legale de la scopul lor, dand preferinta analizei sintactice a textului de lege in dauna interpretarii teleologice.
Intrucat in speta existenta punctului de lucru al debitoarei din municipiul Turda putea fi usor cunoscuta de administrator, si pe cale de consecinta si datoriile acumulate prin acest punct de lucru, mai ales ca este vorba despre datorii catre bugetul de stat stabilite in urma unor declaratii depuse chiar de catre falita, a caror copii se regasesc in contabilitatea predata administratorului judiciar, judecatorul sindic apreciaza ca AFP Turda trebuia notificata referitor la deschiderea procedurii insolventei in conformitate cu prevederile Codului de procedura civila, iar nu prin Buletinul procedurilor de insolventa.
De asemenea, judecatorul sindic apreciaza ca fiind intemeiate argumentele sustinute de contestatoare privind faptul ca nu ii poate fi opusa notificarea efectuata prin B.P.I., cata vreme in cuprinsul notificarii au fost indicate doar datele de identificare ale societatii – mama, dar nu si cele ale punctului de lucru din Turda; cum punctul de lucru detine un alt cod unic de identificare, cu care figureaza in evidentele AFP, a solicita creditoarei AFP Turda sa identifice falita ca fiind debitoarea sa doar pe baza acestei notificari ar reprezenta o sarcina excesiva.
In concluzie, constatand ca AFP Turda nu a fost legal notificata cu privire la deschiderea procedurii insolventei, judecatorul sindic apreciaza ca fata de acest creditor nu a inceput sa curga termenul privind depunerea declaratiei de creanta decat la data de 30.07.2010, cand a primit de la administratorul judiciar o adresa prin care i se aducea la cunostinta ca SC C.G. SRL se afla in procedura insolventei (fila 318 vol. 1 dosar).
Cererea prin care creditoarea isi declara creanta a fost expediata prin posta catre Tribunalul Bacau la data de 13.08.2010, motiv pentru care judecatorul sindic constata cererea ca fiind formulata in termen.
Analizand inscrisurile anexate cererii de catre creditoare (fisa sintetica totala, titluri executorii, somatii, dovezi de comunicare), reiese ca AFP Turda este titularul unei creante in valoare de 4636 lei reprezentand impozit salarii si majorari de intarziere, motiv pentru care contestatia urmeaza a fi admisa, dispunandu-se inscrierea creditoarei in tabelul creantelor asupra SC C.G. SRL Onesti cu suma de 4636 lei.
II. Asupra cererii de intrare in faliment:
Prin sentinta civila nr. 365 din 15.03.2010 a Tribunalului Bacau - Sectia comerciala si contencios administrativ pronuntata in dosarul nr. */2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva debitoarei SC C.G. SRL si s-a desemnat administrator judiciar LICHIDATOR I.E. S.P.R.L. , stabilindu-se masurile prevazute de art. 61, art. 62 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
Prin raportul nr. 2047/03.09.2010 inregistrat pe rolul Tribunalului Bacau la data de 06.09.2010, administratorul judiciar a solicitat deschiderea procedurii falimentului in forma generala impotriva debitoarei SC C.G. SRL.
In motivarea cererii, administratorul judiciar LICHIDATOR I.E. S.P.R.L. a aratat ca fata de faptul ca societatea nu mai desfasoara activitate, nu mai are angajati cu care sa-si infaptuiasca obiectul de activitate, utilajele necesare desfasurarii activitatii curente nu sunt in stare de functionare, in lipsa unor contracte ferme incheiate nu exista nicio posibilitate reala de reorganizare.
La data de 13.10.2010 a fost supusa adunarii generale a creditorilor propunerea administratorului judiciar privind intrarea in procedura generala a falimentului, creditorii prezenti neformuland obiectiuni .
Raportul privind cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia starii de insolventa, intocmit in temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006, a fost publicat in B.P.I., iar o copie a fost comunicata debitorului.
Analizand cererea formulata de catre administratorul judiciar prin prisma materialului probator administrat si constatand ca in cadrul procedurii insolventei deschisa impotriva debitorului SC C.G. SRL nu s-au formulat obiectiuni la raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea debitoarei in faliment in procedura generala, potrivit art. 59 din Legea privind procedura insolventei, precum si faptul ca debitorul nu a depus un plan de reorganizare in termenul legal,
Constatand ca sunt indeplinite conditiile deschiderii procedurii falimentului in procedura generala, va dispune inceperea acestei proceduri, ca unica solutie pentru satisfacerea creantelor creditorilor.
In temeiul dispozitiilor art. 107 alin 2 lit b instanta va desemna in mod provizoriu lichidatorul judiciar, apreciind ca buna administrare a cauzei impune desemnarea in cauza a practicianului ce a indeplinit atributiile de administrator judiciar.
De asemenea, fata de dispozitiile art. 107 din Legea 85/2006, instanta urmeaza a dispune dizolvarea societatii debitoare, notificarea deschiderii falimentului, sigilarea bunurilor, indisponibilizarea imobilelor, precum si indeplinirea celorlalte operatiuni legate de lichidare .
Va fixa termenele limita pentru inregistrarea cererilor de creanta mentionate de art. 108 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, pentru verificarea acestora, depunerea contestatiilor, precum si inregistrarea si afisarea tabelului definitiv consolidat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
1) Respinge exceptia inadmisibilitatii.
Respinge exceptia tardivitatii.
Admite contestatia formulata de Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Cluj – Administratia Finantelor Publice a Municipiului Turda cu privire la tabelul preliminar al creantelor.
Dispune inscrierea creditorului Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Cluj – Administratia Finantelor Publice a Municipiului Turda in tabelul creantelor asupra debitoarei SC C.G. SRL Onesti cu suma de 4636 lei.
2) Admite propunerea administratorului judiciar Lichidator I.E. SPRL privind intrarea in faliment a debitoarei in procedura generala.
In temeiul art. 107 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2006, dispune intrarea in faliment in procedura generala a debitoarei SC C.G. SRL, cu sediul in Onesti, judet Bacau, inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bacau sub nr. *.
In temeiul dispozitiilor art.107 alin. 2 din Legea privind procedura insolventei, dispune dizolvarea societatii debitoare.
Desemneaza provizoriu in calitate de lichidator judiciar pe Lichidator I.E. SPRL, acesta avand atributiile prevazute de art. 25 din Lg. 85/2006 precum si cele de la art. 20 din lg. 85/2006 compatibile cu calitatea de lichidator. Stabileste provizoriu onorariu lichidator de 5% din sumele recuperate, iar daca onorariul va fi platit din fondul de lichidare, acesta este de 3000 lei, revizuibil in functie de volumul de munca.
Dispune ca unitatile postale si de curierat sa comunice la sediul lichidatorului judiciar desemnat intreaga corespondenta adresata debitoarei.
Fixeaza termenul maxim de predare a gestiunii catre lichidatorul judiciar, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii, precum si lista cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea celor nascute dupa data deschiderii procedurii la 04.01.2011.
Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment: debitoarei, creditorilor si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bacau pentru efectuarea mentiunii, prin publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa.
Fixeaza termenul limita pentru inregistrarea cererilor de creanta mentionate de art.108 alin. 3 din Legea nr.85/2006 la 07.01.2011.
Fixeaza termenul limita pentru verificarea creantelor mentionate de art.108 alin. 3 din Legea nr.85/2006, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului suplimentar al creantelor la 04.02.2011.
Fixeaza termenul limita pentru depunerea contestatiilor la creantele mentionate de art.108 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 la 20.02.2011.
Fixeaza termenul limita pentru intocmirea si afisarea tabelului definitiv consolidat al creantelor la 03.03.2011.
Pune in vedere lichidatorului judiciar ca in tabelele de creante pe care le va intocmi sa fie trecute datele de identificare ale creditorilor conform art.6 alin.2 din H.G. 460/2005.
Pune in vedere lichidatorului judiciar ca, inainte de a fi depuse la instanta, toate rapoartele, actele de procedura si tabelele de creditori pe care le va intocmi, sa fie publicate in BPI.
Lichidatorul judiciar va prezenta rapoartele prevazute la art. 21 al.1 din Legea privind procedura insolventei, cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile debitoarei, baza de raportare fiind luna intreaga.
Dupa ramanerea irevocabila a hotararii de intrare in faliment, toate actele si corespondenta emise de debitor si lichidatorul judiciar vor cuprinde in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limba romana, engleza si franceza mentiunea “IN FALIMENT“, „IN BANKRUPTCY”, “IN FAILLITE”.
In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolventei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, indisponibilizarea imobilelor, a partilor sociale si indeplinirea celorlalte operatiuni de lichidare.
Fixeaza termen pentru continuarea procedurii la data de 17.02.2011, CF4.
Definitiva si executorie.
Cu recurs in 7 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica.
1