Prin actiunea formulata se solicita de catre reclamantii : A.D., S.A. reprezentati de catre S.L.I. JUDETULUI BACAU, in contradictoriu cu paratii : C.T.P.P. ONESTI si CONSILIUL LOCAL ONESTI, plata sumelor de bani reprezentand contravaloarea cheltuielilor de transport la si de la locul de munca, cuvenite personalului didactic si auxiliar de la unitatea parata C.T. „P.P.” Onesti, incepand cu septembrie 2009 la zi, perioada pentru care s-au depus actele, precum si in viitor.
Se solicita obligarea Consiliului Local Onesti la asigurarea fondurilor necesare efectuarii platilor pe toata durata derularii raporturilor de munca, sume ce urmeaza sa fie actualizate la data platii efective.
In motivare se arata ca, decontarea navetei se face potrivit art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997 coroborat cu prevederile cuprinse in art.167 alin.2, 3, 5 din Legea nr.84/1995.
Potrivit art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, unde se precizeaza : „(3) Personalului didactic din unitatile de invatamant de stat, care nu dispune de locuinta si caruia nu i se poate oferi o locuinta corespunzatoare in localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport in comun, din localitatea de resedinta la locul de munca si de la locul de munca in localitatea de resedinta. In cazul in care nu exista mijloace de transport in comun intre localitatea de resedinta si sediul unitatii de invatamant, urmeaza a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzina Premium la 100 km parcursi, daca transportul se face cu autoturismul proprietate personala. In cazul in care exista mijloc de transport in comun, dar personalul didactic prefera sa circule cu autoturismul proprietate personala, urmeaza a se deconta contravaloarea abonamentul lunar pe respectivul mijloc de transport in comun. Atunci cand transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalenta costurilor de transport se va efectua de catre autoritatile administratiei publice locale din unitatea administrativ-teritoriala pe raza careia se afla unitatea de invatamant la care isi desfasoara activitatea cadrul didactic, in urma solicitarilor adresate autoritatilor administratiei publice locale”.
Decontarea contravalorii calatoriei efectuate se face pe baza depunerii la sfarsitul lunii de activitate a actelor doveditoare.
In ceea ce priveste asigurarea fondurilor necesare efectuarii platilor se arata ca potrivit art.162(2) din Legea nr.84/1995 – legea invatamantului „finantarea unitatilor de invatamant preuniversitar cuprinde finantarea de baza…unde potrivit alin.5 prevede intre actele si cheltuielile pentru naveta, cheltuieli pentru transportul elevilor”.
Se arata ca membrii de sindicat din prezentul dosar au efectuat naveta de la domiciliu la unitatea scolara C.T. „P.P.” Onesti si de la unitatea scolara la domiciliu potrivit pontajelor depuse la dosar, fara ca acestora sa li se deconteze contravaloarea cheltuielilor de transport.
In dovedirea actiunii la dosar s-au depus copii, cereri de aprobare decontari cheltuieli de transport, tabel cu membrii de sindicat si rutele pe care acestia efectueaza naveta, copii buletine de identitate pentru a face dovada domiciliilor, tabel intocmit de unitatea scolara inaintat Primariei mun. Onesti pentru decontarea cheltuielilor, copii foi prezenta colectiva, adeverinte privind calitatea de salariati, copii ale C.I.M., copii carti de munca.
Prin intampinarea depusa la dosar Consiliul Local Onesti arata ca reclamantii au primit parte din cheltuielile solicitate, astfel : pentru perioada septembrie – decembrie 2009 plata s-a efectuat in aprilie 2010, iar pentru perioada ianuarie – iulie 2010, decontarea s-a facut in octombrie 2010.
Se mai arata ca se vor achita si sumele restante in viitor functie de situatia financiara a institutiei.
Pentru aspectele aratate se solicita respingerea actiunii.
In dovedirea intampinarii la dosar s-au depus acte doveditoare.
Actiunea s-a depus in termen, motivata, legal scutita de plata taxei de timbru.
Potrivit actelor dosarului reclamantii au calitatea de personal didactic la C.T. „P.P.” Onesti conform adeverintei, C.I.M., C.M. – depuse la dosar.
Potrivit fiselor de pontaj depuse la dosar, acestia au efectuat naveta la institutia scolara chemata in judecata fiind indreptatiti potrivit art.104(3) din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic la decontarea cheltuielilor de transport.
Potrivit acestor dispozitii, decontarea sau plata echivalenta a costurilor de transport se va efectua de catre autoritatile administratiei publice locale din unitatea administrativ-teritoriala pe raza careia se afla unitatea de invatamant la care isi desfasoara activitatea cadrul didactic in urma solicitarilor adresate autoritatilor administratiei publice locale.
Potrivit art.104 alin.3 – „personalul didactic din unitatile de invatamant de stat din mediul rural, care nu are domiciliul sau resedinta in localitatea in care isi desfasoara activitatea, beneficiaza de decontarea cheltuielilor de transport la si de la locul de munca in urma solicitarilor adresate administratiei locale pe baza pontajului zilnic efectuat de conducerea unitatii de invatamant”.
Se apreciaza de instanta ca decontarea cheltuielilor pentru cadrele didactice de predare si didactice auxiliare se realizeaza din bugetul local al unitatii administrativ - teritoriale pe a caror raza isi desfasoara activitatea unitatile de invatamant preuniversitar, pe baza documentelor justificative depuse la sfarsitul fiecarei luni.
Potrivit actelor depuse la dosar, Consiliul Local Onesti a decontat membrilor de sindicat din prezentul dosar contravaloarea cheltuielilor de transport pentru perioada septembrie – decembrie 2009 si ianuarie – iulie 2010 conform actelor justificative depuse la dosar.
In ceea ce priveste plata pentru viitor se arata ca acestea vor fi achitate functie de situatia financiara, avand in vedere si criza economica existenta.
Instanta urmeaza sa inlature apararile intimatei privind lipsa fondurilor intrucat potrivit dispozitiilor art.37, 38 Codul muncii „drepturile si obligatiile privind relatiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc potrivit legii prin negociere in cadrul contractelor colective de munca si ale C.I.M. , partile neputand renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege”.
Fata de situatia retinuta, instanta urmeaza sa admita in parte actiunea, respectiv pentru perioada august 2010 – data pronuntarii, sume ce vor fi actualizate, intrucat in ce priveste plata acestor drepturi in viitor, actiunea urmeaza sa fie respinsa, drepturile acestora nefiind nascute, neexistand o creanta certa, lichida si exigibila in sensul dispozitiilor art.379(1) Cod procedura civila, neexistand indicii ca intimata nu va achita aceste drepturi.
In ce priveste perioada pentru care s-au achitat drepturile instanta urmeaza sa respinga actiunea ca nefondata.
Drepturi banesti
Sentinta civila nr. 2054 din data de 10.12.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau
Sursa: Portal.just.ro