Dosar nr.
Cod operator 2443/2442 R O M A N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECTIA CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
Sentinta nr. 1181/2015
Sedinta publica de la 09 Martie 2015
Completul compus din:
PRESEDINTE
Asistent judiciar
Asistent judiciar
Grefier Sef Pe rol fiind judecarea actiunii formulata de reclamantul D.P.I., in contradictoriu cu paratul C.S. J. R., avand ca obiect drepturi banesti.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile, reclamantul fiind reprezentat de avocat Secula Mihai.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza ca parata nu a raspuns la solicitarea instantei, dupa care:
Interpelat de instanta, reprezentantul reclamantului a precizat ca pe rolul instantei mai sunt inca cinci dosare cu acelasi obiect, privind alti reclamanti si in niciunul parata nu a raspuns solicitarilor instantei.
Instanta, avand in vedere ca parata, in calitate de angajator, avea obligatia sa depuna la dosar toate dovezile in aparare pana la prima zi de infatisare, precum si faptul ca, desi s-a acordat un termen de judecata in acest sens, nu s-au depus aceste dovezi, revine asupra adresei dispuse.
In ceea ce priveste expertiza contabila, instanta acorda cuvantul reprezentantului reclamantului sa precizeze daca mai insista in aceasta proba.
Reprezentantul reclamantului precizeaza ca nu mai staruie in efectuarea expertizei de specialitate.
Instanta ia act de cele mentionate de catre reprezentantul reclamantului, constata incheiata cercetarea procesului si acorda cuvantul pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata si solicita sa fie obligata unitatea parata sa plateasca reclamantului drepturile salariale, fara cheltuieli de judecata.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de fata:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr....., reclamantul D.P.I. a chemat in judecata pe paratul C.S. J. R., solicitand instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta, sa se dispuna obligarea paratului la plata drepturilor salariale neincasate pe perioada noiembrie si decembrie 2013 precum si ianuarie iunie 2014, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii , reclamantul a aratat ca a activat ca si jucator fotbal la clubul C.S. J.R. in baza unei conventiei nr.387/24.07.2012, intitulata conventie civila de prestari servicii, incheiata pe perioada determinata, respectiv pe perioada 01.07.2012 - 30.06.2015, avand drepturi salariale neincasate pe perioada noiembrie si decembrie 2013 precum si ianuarie iunie 2014, in suma de 12000 de lei.
Raportat la natura juridica a "conventiilor civile de prestari servicii", considera reclamantul ca acestea sunt veritabile contracte de munca in acceptiunea art. 101 din Codul muncii, competenta de solutionare a litigiului apartinand Tribunalului Gorj - Sectia litigii de munca.
Ceea ce diferentiaza clar un contract individual de munca de o conventie civila de prestari serviciu este raportul de subordonare a salariatului fata de angajator.
Contractul de munca trebuie sa fie privit ca acea conventie in temeiul careia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze o anumita activitate pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, care Ia randul ei se obliga sa plateasca remuneratia, denumita salariu si sa asigure conditii adecvate desfasurarii activitatii, mentinerii securitatii si sanatatii in munca."
Astfel, reclamantul solicita ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna plata drepturilor salariale, cu cheltuieli de judecata.
In dovedirea actiunii, reclamantul a depus la dosar, in copie , cartea de identitate si conventia civila de prestari servicii nr. 387/24.07.2012 si nr. 4320/26.07.2012.
Analizand actele dosarului, in raport de dispozitiile legale aplicabile, instanta retine:
In perioada 01.07.2012 - 30.06.2014, reclamantul a desfasurat activitate ca jucator fotbal la clubul C.S. Jiul Rovinari in baza unei conventiei nr. 387/24.07.2012 si nr. 4320/26.07.2012, intitulata conventie civila de prestari servicii, incheiata pe perioada determinata.
Prin actiunea de fata, reclamantul solicita obligarea paratului C.S. J.R. la plata drepturilor salariale neincasate pe perioada noiembrie si decembrie 2013 precum si ianuarie iunie 2014.
Conform prevederilor art. 10 din Codul muncii republicat: "Contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu."
In speta, asa cum rezulta din conventia incheiata intre parti, reclamantul a prestat activitate in interesul paratului C.S. J.R., in conditiile stabilite de parat, obligandu-se sa respecte regulile disciplinare stabilite de catre acesta si sa respecte normele de protectie a muncii.
Paratul C.S. J.R. s-a obligat sa - l remunereze pe reclamant cu un salariu lunar in cuantum de 1200 lei , sa-i plateasca o indemnizatie efort in cuantum de 300 lei , sa-i asigure conditii corespunzatoare de munca, cu respectarea normelor de protectie a muncii, conform legislatiei in vigoare.
Prin urmare, conventia incheiata intre parti prezinta caracteristicile esentiale ale unui contract individual de munca, respectiv : munca este prestata in favoarea altei persoane - angajator, sub autoritatea acestuia si in conditiile de munca si de protectie a muncii asigurate de catre acesta , in schimbul unei remuneratii, denumita salariu, prestatorul muncii , respectiv salariatul folosind baza materiala a angajatorului, aflandu-se in raporturi de subordonare fata de angajator si raspunzand disciplinar fata de acesta.
In conformitate cu prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii republicat, angajatorul are obligatia de a acorda salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.
Potrivit art. 159 alin.1 si 2 din Codul muncii republicat:
"(1) Salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca.
(2) Pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani."
In conflictele de munca sarcina probei incumba angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare, conform celor stipulate de art.272 din Codul muncii republicat.
La art. 168 alin. 1 din Codul muncii republicat se prevede ca plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte acte justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit.
In speta paratul C.S. J.R. nu a facut dovada platii drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe perioada in litigiu, respectiv perioada noiembrie si decembrie 2013 precum si ianuarie iunie 2014, conform conventiei nr.387/24.07.2012 si nr.4320/26.07.2012, prin care se prevede un salariu lunar in cuantum de 1200 lei.
Fata de considerentele expuse , avand in vedere si dispozitiile art. 166 alin.4 din Codul muncii republicat , instanta urmeaza sa admita actiunea si sa oblige paratul sa plateasca reclamantului drepturile salariale cuvenite si neachitate pentru perioada in litigiu, conform conventiei/contractului nr.4320/26.07.2012.
Opinia asistentilor judiciari este conforma cu prezenta hotarare. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea formulata de reclamantul D.P.I., in contradictoriu cu paratul C.S. J.R.
Obliga paratul sa plateasca reclamantului drepturile salariale cuvenite si neachitate pentru lunile noiembrie 2013, decembrie 2013 si ianuarie 2014, conform contractului nr.4320/26.07.2012.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Sentinta executorie de drept.
Cu apel in termen de 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronuntata in sedinta publica din 09.03.2015, la Tribunalul Gorj. PRESEDINTE ASISTENTI JUDICIARI GREFIER
