Asupra cauzei de fata constata urmatoarele:
La data de 18.01.2010 s-a formulat de catre B SA contestatie la tabelul preliminar al creantelor ca urmare a neinscrierii in tabel a creantei acestei creditoare, aratandu-se in esenta faptul ca declaratia de creanta a fost formulata in termen.
De asemenea la data de 19.01.2010 s-a formulat contestatie la tabelul preliminar al creantelor de catre B SPRL in calitate de administrator judiciar al SC K SRL, declaratia de creanta fiind formulata in termenul procedural.
Asupra contestatiilor formulate, instanta retine urmatoarele:
In primul rand, fata de dispozitivul incheierii din data de 1.10.2009 prin care s-a deschis procedura insolventei cu privire la debitoarea SC L SRL, instanta observa ca ambele contestatii au fost formulate in termen(pana la data de 19.01.2010), in raport de data la care au fost depuse la oficiul postal.
In consecinta, instanta va respinge exceptia tardivitatii formularii contestatiei formulate de B SA.
Cat priveste temeinicia celor doua contestatii, ambele privesc masura neinscrierii in tabelul preliminar al creantelor ca urmare a depasirii termenului mentionat in hotararea de deschidere a procedurii insolventei.
Ca o chestiune prealabila, instanta a procedat la luarea doar a concluziilor formulate de catre partile interesate(cele doua contestatoare) precum si a celor formulate de administratorul judiciar, masura neinscrierii in tabelul preliminar al creantelor privindu-le in mod direct pe cele doua contestatoare, caracterul contencios al acestei contestatii vizandu-i doar pe contestatori si administratorul judiciar.
Referitor la contestatia formulata de catre B SPRL in calitate de administrator judiciar al SC K SRL, instanta observa lesne ca acest creditor a formulat declaratia de creanta in termen(28.11.2009- data depunerii cererii la oficiul postal).
In ce priveste cererea formulata de catre B SA, instanta observa ca aceasta a fost trimisa la Tribunalul Bacau la data de 27.11.2009(data depunerii la oficiul postal mentionata pe plic), fiind inregistrata dintr-o eroare comuna a creditoarei(care a mentionat pe cerere un alt numar de dosar si un alt administrator judiciar) si a instantei(personalul insarcinat cu depunerea actelor la dosar neverificand continutul actelor primite) la un alt dosar, respectiv 2095/110/2009.
Efectele depunerii declaratiei de creanta in termen nu pot fi inlaturate insa ca urmare a acestei erori, in conditiile in care art. 65 din Legea nr 85/2006 mentioneaza conditiile pe care trebuie sa le contina cererea sub conditia nulitatii:numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creantei, mentiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinta sau garantii si mai ales in conditiile in care cererea formulata mentioneaza clar numele debitoarei cu privire la care a fost facuta declaratia de creanta.
De asemenea, este dincolo de orice dubiu continutul plicului in care a fost trimisa declaratia de creanta in conditiile in care judecatorul sindic investit cu solutionarea cauzei 2095/110/2009 a dispus detasarea declaratiei de creanta(filele 171-726) si a plicului trimitandu-le spre a fi atasate la prezenta cauza.
In consecinta, fata de aceste considerente, instanta va admite cele doua contestatii doar cu privire la aspectul tardivitatii formularii declaratiei de creanta, urmand ca administratorul judiciar sa verifice temeinicia acestor declaratii si sa intocmeasca un tabel preliminar rectificat care sa cuprinda si aceste creante, urmand a acorda posibilitatea celor interesati(inclusiv celor doi creditori in cazul in care nu vor fi inscrisi pe tabel) sa formuleze contestatii impotriva acestor doua creante.
Faliment ( contestatie tabel preliminar )
Sentinta civila nr. 366 din data de 16.03.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau
Sursa: Portal.just.ro