Executare silita. Ridicare sechestru.

Sentinta civila nr. 112 din data de 02.07.2010 pronunțată de Judecatoria Vaslui

Executare silita. Ridicare sechestru.
Sentinta civila - 02.07.2010 Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._, asa cum a fot precizata si completata, petenta _a solicitat in contradictoriu cu intimata _ Vaslui ridicarea si anularea sechestrului instituit prin procesul verbal incheiat la data de _ de catre intimata, ridicarea si anularea sechestrului instituit prin procesul verbal incheiat la data de _.
Prin concluziile scrise s-a solicitat radierea mentiunilor din cartea funciara privitoare la bunurile ce au facut obiectul executarii silite.
In motivarea cererii se arata ca societatea este beneficiara deciziei de amanare la plata pentru obtinerea careia a depus garantie un teren apartinand__, mentinerea sechestrului fiind abuziva.
In drept au fot invocate dispozitiile art. 126, lit. e, art. 130 Cod procedura fiscala, art. 1073 si urmatoarele din Codul civil.
In dovedire au fost depuse acte: certificat de grefa de pe dispozitivul incheierii din data de 14.06.2010 pronuntata de Tribunalul Vaslui, adresa nr. 414/18.06.2010, proces verbal, extras de carte funciara, incheiere de carte funciara, decizia de acordare a amanarii la plata, contract de fidejusiune.
Legal citata intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta de judecata retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de sechestru nr. 41763 din data de _ s-a instituit sechestrul asupra bunurilor mobile ale debitoarei _, pentru recuperarea sumei de 39294 lei.
Prin procesul verbal de sechestru nr. 8605/01.03.2010 se instituie sechestru asupra bunurilor imobile ale debitoare _, pentru recuperarea sumei de 183336 lei.
Ambele sechestre sunt instituite in cadrul procedurii de executare silita a debitoarei pentru sumele datorate la bugetul general consolidat al statului iar nu ca si masuri asiguratorii, prevazute de dispozitiile art. 129 si urmatoarele din O.G. 92/2003.
Masurile asiguratorii, care pot fi ridicate in temeiul dispozitiilor art. 130 Cod procedura fiscala, se instituie prin decizie emisa de organul fiscal competent si in conditiile prevazute de dispozitiile art. 129 Cpf.
Astfel, se apeleaza la masurile asiguratorii, chiar si inainte de emiterea titlului de creanta in situatia in care exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea. Dupa emiterea titlului de creanta aceste masuri asiguratorii se transforma in masuri executorii si sunt supuse regulilor privind executarea silita.
Prin urmare, in cauza, fiind vorba despre procese verbale instituite in cadrul procedurii de executare silita(iar nu decizii privind luarea masurilor asiguratorii) nu sunt aplicabile dispozitiile invocate de petenta pentru ca instanta de judecata sa dispuna ridicarea sechestrelor aplicate de creditoare.
Invoca petenta in sustinerea cererii incheierea contractului de fidejusiune prin care _ a garantat, in conditiile prevazute de Ordinul nr. 2321/2009, in vederea obtinerii deciziei de acordare a amanarii la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen.
Nici acest temei nu poate fi retinut avand in vedere ca petenta a procedat la incheierea acestui contract prin care a constitui garantia ceruta de dispozitiile art. 6 , indice 1 din Ordinul nr. 2321/2009. Din contractul depus la dosarul cauzei se retine ca creditorul M.F.P. are dreptul ca, in cazul in care petenta nu isi achita obligatiile principale asumate, sa urmareasca si sa execute bunul adus garantie pana la concurenta sumei de 40% din valoarea creantei.
Constituirea acestei garantii nu conduce la ridicarea sechestrelor instituite in cadrul procedurii executionale, fiind vorba despre garantarea impusa de ordinul sus mentionat, ordin in care nu este stipulat ca in cazul in care se constituie aceasta garantie, actele de executare asupra altor bunuri sa fie ridicate.
Avand in vedere aceste considerente instanta de judecata va respinge cererea de ridicare si anulare a sechestrelor solicitata de catre petenta.

Sursa: Portal.just.ro