Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

plg. contrav. Sentinta civila nr. 833 din data de 17.03.2009
pronunțată de Judecatoria Tulcea

Sentinta civila 833/17/03/2009

Deliberand asupra cauzei avand ca obiect plangere contraventionala, instanta retine urmatoarele:
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea in data de 03.12.2008, sub nr. unic. ___ petentul _____. a contestat procesul- verbal de contraventie seria ____ emis in data de 30.10.2008 de _____., solicitand anularea acestuia, pentru motive de netemeinicie.
In motivarea plangerii, petentul a invederat instantei in esenta ca a oprit autoturismul pe care il conducea pe trecerea de pietoni si nu in parcarea speciala configurata pentru masinile taxi.
In drept, petentul isi motiveaza cererea pe dispozitiile OG 2/2001.
In dovedirea plangerii a atasat copie a procesului verbal contestat (fila 4 dosar).
La data de 12.01.2009 intimata, legal citata, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale si mentinerea procesului-verbal ca temeinic si legal.
In sustinerea intampinarii a depus la dosar inscrisuri in sustinerea intampinarii, respectiv raportul din data de 14.11.2008- fila 12 dosar, fotografia- fila 47 si inregistrarea video pe suport CD- fila 48.
Instanta constata ca plangerea contraventionala este scutita de taxa judiciara de timbru, conform art. 36 din OG 2/2001.
In cauza, instanta a incuviintat si a administrat proba cu inscrisuri pentru ambele parti, cu fotografii si proba cu inregistrarea video.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal seria ___. emis in data de 30.10.2008 de ____ (fila 4 dosar), petentul a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 500 lei pentru savarsirea faptei prevazuta de disp. art. 48 pct.1 lit.a din HCL 69/2008 si sanctionata de art. 48 pct.1 lit.a. din acelasi act normativ, constand in aceea ca in data de 30.10.2008, ora 20,10 a fost surprins stationand cu autoturismul marca Dacia Logan, cu nr de inmatriculare ___.. in parcarea taxi de la Hotel SELECT.
Fiind investita, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu verificarea legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, instanta constata urmatoarele:
Sub aspectul legalitatii procesului-verbal, instanta retine ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca in fapt, din fotografiile depuse la fila 47 dosar rezulta ca auto cu nr de inmatriculare ______., se afla in stationare pe marcajul de configurare a trecerii de pietoni. Din inregistrarea video depusa la dosar pe suport CD- fila 48, rezulta cadre mai largi, care permit instantei sa retina locul unde s-a facut inregistrarea, respectiv ca masina sus indicata stationa in parte pe trecerea de pietoni din fata magazinului Diana si in parte pe banda 1 de rulaj de pe str. Babadag pe sensul de mers spre str. Pacii.
Statia pentru taxiuri amenajata special in fata Hotelului SELECT este configurata in partea de parcare, in afara partii de rulaj de pe str. Babadag si este delimitata de marcajul pentru trecerea de pietoni, iar masina petentului era stationata de cealalta parte a marcajului trecerii de pietoni decat partea de unde incepe configurarea locurilor de taxi.
Fata de aceasta imprejurare de fapt relevata cu aceste mijloace de proba produse de intimata, instanta retine ca fapta retinuta in sarcina petentului de a fi stationat in parcarea special amenajata pentru taxiuri nu exista, astfel incat procesul-verbal este netemeinic, urmand sa fie anulat, iar petentul exonerat de plata amenzii contraventionale.

Sursa: Portal.just.ro