MATERIA CONTRAVENTIONAL
DOMENIUL ASOCIAT :AMENZI
PLANGERE CONTRAVENTIONALA - PRESCRIEREA SANCTIUNII
Dosar nr. 4899/324/2009
Sentinta civila nr. 686/ 11.03.2010 I. Procedura
A. Plangerea contraventionala
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Tecuci la data de 26.11.2009 sub nr. 4899/324/2009, petentul A G a solicitat instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AP nr. 000 intocmit la data de 17.08.2009 de intimatul Inspectoratul Judetean de Politie.
In motivarea, in fapt plangerii contraventionale, petentul a aratat ca, mergand la Primaria comunei M, i-a fost comunicat ca are de platit o amenda in cunatum de 700 lei de la Brahasesti. Petentul a precizat ca este bolnav psihic.
Plangerea contraventionala nu a fost motivata in drept.
In temeiul art. 242 C.proc.civ. a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Potrivit prevederilor art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art.1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plangerea contraventionala formulata de petent este scutita de plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
B.Apararile formulate
Intimatul, desi legal citat nu a formulat intampinare la plangerea contraventionala formulata de catre petent si nu s-a prezentat in fata instantei prin reprezentant, pentru a invoca exceptii si pentru a arata dovezile si mijloacele sale de aparare.
C.Probe
Petentul a depus la dosar copii de urmatoarele inscrisuri: procesul-verbal de contraventie seria AP nr. 0810944 din data de 17.08.2009 (fila 3), bilete de iesire din spital ( fila 4 si 43) .
In temeiul rolului activ, prevazut de art. 129 alin.5 Cod de procedura civila, articol ce reglementeaza rolul activ al judecatorului in materie probatorie, instanta a dispus din oficiu administrarea probei cu inscrisuri.
La solicitarea instantei, intimatul a depus la dosar adresa nr. 24/592756/13.01.2010 (fila 15), adresa nr. 17/592820 /21.01.2010 (fila 19), lista de distributie a trimiterilor recomandate din data de 20.01.2010(fila 21), copie de pe plicul Judecatoriei Tecuci (fila 22),
La solicitarea intimatului, s-a dispus emiterea unei adrese catre Primaria Comunei M prin care s-a solicitat sa comunice dovada de comunicarea procesului verbal de constatare a contraventiei. Primaria M a raspuns prin adresa nr. 1156/08.03.2010 (fila 42).
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
II.Solutia instantei
Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AP nr. 000 intocmit la data de 17.08.2009 de intimatul Inspectoratul Judetean de Politie -Postul de Politie B, s-a retinut in sarcina petentului A G ca la data mai sus mentionata in jurul orelor 09,30 a adresat injurii si expresii jignitoare numitului C N in piata din satul T, producand astfel indignarea cetatenilor aflati in aceasta localitate.
Fapta a fost incadrata juridic potrivit dispozitiilor art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, si s-a dispus, in temeiul art. 3 alin.1 pct. 5 lit.a din acelasi act normativ, aplicarea unei amenzi contraventionale in cuantum de 700 lei.
Procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nu este semnat de petent.
La rubrica alte mentiuni a procesului verbal de contraventie nu sunt mentionate obiectiuni.
Conform art. 34 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie pronuntandu-se, de asemenea cu privire la sanctiunea aplicata de catre agentul constatator.
Totodata, instanta are in vedere ca pentru a putea fi sanctionata o fapta contraventionala, se impun a fi indeplinite doua tipuri de cerinte: extrinseci - constand in constatarea de catre o persoana abilitata in acest sens - agentul constatator - a faptei, cu respectarea conditiilor de forma expres prevazute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice indoiala existenta faptei, vinovatia contravenientului si legalitatea actului realizat in acest sens, precum si intrinseci, constand in incalcarea cu vinovatie a unei norme de drept, fapta care va atrage dupa sine o sanctiune prevazuta de lege.
I. In ceea ce priveste legalitatea, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, a faptei savarsite si a datei comiterii sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu. Aplicand aceste dispozitii la situatia de fapt retinuta in cauza, instanta, verificand procesul verbal seria AP nr.0000, din punct de vedere al legalitatii, apreciaza ca sunt respectate cerintele imperativ-limitativ prevazute de lege, sub sanctiunea nulitatii, care ar putea fi luate in considerare si din oficiu.
II. In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal de contraventie, instanta retine ca petentul nu face referire prin plangerea contraventionala la temeinicia procesului verbal.
III. In ceea ce priveste sanctiunea aplicata, instanta constata ca petentul arata ca nu stia de existenta procesului verbal de contraventie, afland accidental ca are o amenda de platit la Primaria M.
Din interpretarea art. 25 alin.1 rap. la art. 26 alin.2 si art. 27 din ordonanta, rezulta ca in cazul in care procesul-verbal nu semnat si inmanat contravenientului, acesta nefiind prezent sau refuzand sa semneze, agentul constatator trebuie sa procedeze la comunicarea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei si a instiintarii de plata prin posta, cu aviz de primire sau prin afisare la domiciliul petentului, operatiunea consemnandu-se printr-un proces verbal de afisare semnat de cel putin un martor.
Instanta apreciaza ca scopul pentru care a fost reglementata obligativitatea afisarii sau comunicarii procesului verbal de constatare a contraventiei este luarea la cunostinta de catre contravenient de procesul verbal de constatare a contraventiei pentru ca acesta sa-si formuleze apararile, iar obligatia de a dovedi data la care a fost comunicat procesul-verbal revine, in temeiul art.25 alin.2 din O.G.2/2001, organului constatator.
Conform art. 25 alin.2 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, comunicarea procesului-verbal de contraventie se va face de catre organul care a aplicat sanctiunea, in termen de cel mult o luna de la data aplicarii acesteia, iar potrivit art. 14 alin.1 din acelasi act normativ, executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.
In speta, instanta constata ca desi i s-a pus in vedere intimatului sa depuna la dosar dovada de comunicare, iar cauza a suferit numeroase amanari din acest motiv, intimatul nu a facut dovada ca a indeplinit procedura de comunicare a procesului-verbal de constatare a contraventiei. Totodata, prin adresa nr. 1156/08.03.2010 Primaria M (de la domiciliul petentului)- fila 42- a comunicat instantei ca procesul verbal de afisare sau avizul de primire nu a fost comunicat de catre intimat in momentul in care petentul a fost dat in debit.
Deoarece exista un dubiu asupra indeplinirii procedurii de comunicare a procesului verbal de contraventie, avand in vedere ca procesul-verbal a fost intocmit la data de 17-08-2009, intrucat in cauza nu s-a facut dovada ca s-a inceput executarea silita pentru a justifica invocarea exceptiei numai pe calea unei contestatii la executare, pentru a nu pune in sarcina petentului o sarcina excesiva garantand in acest mod dreptul la un proces echitabil prevazut de art. 6 CEDO, apreciind ca in temeiul art. 34 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor instanta se poate pronunta asupra sanctiunii, va admite exceptia prescriptiei executarii sanctiunii si va constata ca a intervenit prescriptia executarii sanctiunii amenzii in cuantum de 700 lei.
In consecinta, fata de obiectul plangerii contraventionale, instanta va admite in parte plangerea formulata de catre petentul A G si va constata ca a intervenit prescriptia executarii sanctiunii amenzii contraventionale aplicate petentului.