Revizuire, viol

Sentinta penala nr. 377 din data de 18.12.2008 pronunțată de Judecatoria Targu Neamt

Revizuire, viol
SENTINTA PENALA Nr. 377
18.12.2008

Cu concluzii de respingere, Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Neamt a inaintat acestei instante cererea formulata de condamnatul A.C., privind revizuirea sentintei penale nr. 30/24.01.2008, pronuntata de Judecatoria Tg. Neamt in solutionarea dosarului penal nr. xxxx/321/2007.
Cererea revizuientului a fost inregistrata la aceasta instanta sub nr. xxxx/321/2008.
In motivarea cererii, revizuientul arata ca instanta de fond nu a avut cunostinta de faptul ca plangerea penala pentru savarsirea infractiunilor de viol si incest a fost formulata de mama sa A.A., urmare a faptului ca a sustras bunuri din casa acesteia si le-a vandut, deci in scop de razbunare.
Intimata A.A. a invederat instantei ca l-a iertat pe fiul sau si ca intr-adevar a formulat plangere impotriva acestuia urmare a faptului ca i-a sustras si vandut bunuri din locuinta.
Examinand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele :
Prin sentinta penala nr. 30/24 ianuarie 2008 a Judecatoriei Tg.Neamt a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa rezultanta de 7 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunilor de viol si incest, constand in aceea ca la data de 04.11.2007 a intretinut relatii sexuale cu mama sa A.A., prin constrangere.
Sentinta penala a ramas definitiva prin respingerea apelului si recursului formulate de inculpat.
Sustinerile revizuientului cum ca plangerea partii vatamate a fost formulata motivat de faptul ca i-a sustras bunuri din locuinta nu pot fi primite si nu au relevanta asupra raspunderii sale penale, nefiind inregistrata nici o plangere penala a numitei A.A. impotriva lui A.C. in perioada respectiva, avand ca obiect infractiunea de furt.
Oricum, motivul invocat de revizuient nu se inscrie in prevederile art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedura penala, neavand relevanta in cauza, asa cum nu au relevanta juridica nici sustinerile intimatei, care acum incearca o exonerare de raspundere penala a fiului sau.
Pe cale de consecinta, in baza textului de lege citat, instanta va respinge ca inadmisibila cererea de revizuire.
In baza art. 192 alin. 2 Cod procedura penala, revizuientul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, in care se va include si onorariul aparatorului desemnat din oficiu.

Sursa: Portal.just.ro