Dosar nr. 26088/318/2010
R O M A N I A
cod operator 2445
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
Sentinta civila nr. 1155
Sedinta publica de la 09 Februarie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE ANDREEA TITERLEA
GREFIER ELENA VODISLAV
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangerea contraventionala formulata de petenta ... in contradictoriu cu intimatul ....
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns petenta ... lipsa fiind intimata .
Procedura este legal indeplinita.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, in temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta a procedat la ascultarea petentei , declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar, apoi a acordat cuvantul asupra formularii cererii de probatorii.
Petenta a aratat ca la data cand a fost savarsita fapta nu era propietara masinii, a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
Deliberand asupra cererilor de probatorii formulate de catre petenta, la acest termen si apreciind probele propuse ca fiind pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei, instanta incuviinteaza in temeiul dispozitiilor art. 167 din Codul de procedura civila proba cu inscrisuri .
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de invocat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond .
Petenta, personal, solicita admiterea actiunii si anularea procesului verbal aratand ca la data savasirii contraventiei nu mai era propietara masinii.
I N S T A N T A
La data de 24.11.2010, sub nr. 26088/318/2010, contestatoarea ... a formulat plangere impotriva procesului-verbal de contraventie seria PC nr. 0017120/17.11.2010 intocmit de ...
In motivarea plangerii petenta a aratat ca nu se considera vinovata de savarsirea faptei descrise in procesul verbal intrucat autoturismul despre care se face vorbire nu ii mai apartine.
A mai sustinut petenta faptul ca la data constatarii faptei autoturismul mentionat in procesul verbal fusese vandut numitului ....
A solicitat anularea procesului-verbal de contraventie seria PC nr. 0017120/17.11.2010 intocmit de .....
Cererea nu a fost motivata in drept.
Intimata, desi legal citata, nu a depus intampinare si nici nu s-a prezentat in instanta pentru a solicita probe.
In cadrul probei cu inscrisuri, contestatoarea a depus procesul-verbal (fila 3),
Instanta in temeiul art. 129 alin. 5 din Codul de procedura civila a dispus emiterea unei adrese catre intimata pentru a se inainta actele care au stat la baza intocprocesul-verbal intocmit petentei.
La data de 22.12.2010 a fost atasata la dosar o copie certificata pentru conformitate cu originalul a HCL 53/2008.Intimata a inaintat si autocolantul nr. 171 prin care petenta era informata ca autoturismul .... a stationat intr-o statie mijloc de transport in comun si ca este invitata la sediul Politiei comunitare pentru a ridica procesul verbal de contraventie.
La termenul din data de 09.02.2011, in temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta a procedat la ascultarea petentei , declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, precum si ansamblul probatoriu administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
La data de 17.11.2010, s-a intocmit de catre intimat procesul verbal seria PC nr. 0017120/17.11.2010 prin care contestatoarea ... a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 500 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazuta si sanctionata de art. 2 din H.C.L. nr. 53/2008, modificata prin H.C.L. nr. 125/2009.
In cuprinsul procesului verbal s-a mentionat ca la data de 12.08.2010, ora 19,10, contestatoarea a stationat voluntar in statia de mijloc de transport in comun zona Piata centrala in fata Super Market Succes cu autoturismul marca Dacia cu nr de inmatriculare ...
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta are obligatia sa verifice procesul-verbal atat sub aspectul legalitatii, cat si al temeiniciei intocmirii sale.
Pentru lamurirea tuturor aspectelor de fapt si de drept necesare aflarii adevarului si justei solutionari a cauzei, respectand dreptul la un proces echitabil consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si in baza art. 129 alin. 4 si 5 C.pr.civ., instanta a administrat toate probele admise de lege si ale caror pertinenta, concludenta si utilitate le-a verificat cu respectarea principiilor egalitatii partilor, al oralitatii si al contradictorialitatii, instituite ca garantii implicite ale desfasurarii procesului in conditii de echitate.
Sub aspectul conditiilor de forma, instanta a constatat ca procesul-verbal a fost intocmit cu respectarea cerintelor de legalitate prevazute de art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sanctiunea nulitatii absolute. Asadar, instanta retine ca procesul-verbal contestat cuprinde toate mentiunile la care dispozitiile legale mentionate fac referire.
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca, desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, acesta face dovada situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara, in concordanta cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Instanta constata ca in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, incepand cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se retine in mod clar si constant ca indiferent de distinctiile care se fac in dreptul intern intre contraventii si infractiuni, persoana acuzata de comiterea unei fapte calificate in dreptul intern ca fiind contraventie trebuie sa beneficieze de garantiile specifice procedurii penale.
Aceasta deoarece, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, acest gen de contraventie, referitoare la circulatia pe drumurile publice, intra in sfera "acuzatiilor in materie penala" la care se refera primul paragraf al articolului 6 din Conventia Europeana. In jurisprudenta sa, cauza Maszini vs. Romaniei din 2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra ca fapta in discutie are caracter penal, in sensul art. 6 din Conventie.
Instanta apreciaza, de asemenea, ca lipsa gravitatii pedepsei aplicate petentei, respectiv sanctiunea principala constand in aplicarea unei amenzi in cuantum de 500 lei nu poate priva o contraventie de caracterul sau inerent penal, in acceptiunea Curtii Europene a Drepturilor Omului - Cauza Ozturc vs. Germania.
Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia).
Forta probanta a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, care este liber sa reglementeze importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).
Interpretand dispozitiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul ca persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. Romania).
Avand in vedere aceste principii, instanta retine ca procesul verbal de contraventie, fiind intocmit de un agent al statului aflat in exercitiul functiunii, beneficiaza de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cat timp petentei i se asigura de catre instanta conditiile specifice de exercitare efectiva a dreptului de acces la justitie si a dreptului la un proces echitabil.
Prin urmare, prezumtia de nevinovatie nu are caracter absolut, dupa cum nici prezumtia de verdicitate a faptelor constatate de agent si consemnate in procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumtia de veridiciate nu poate opera decat pana la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge in situatia ca persoana invinuita de savarsirea faptei sa fie pusa in imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate in procesul verbal.
Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare in concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanta de judecata verifica legalitatea si temeinicia procesul-verbal de contraventie. Prin urmare, instanta nu a pornit de la ideea preconceputa ca persoana sanctionata contraventional este vinovata, ci anula procesul verbal de contraventie, ca urmare a rezultatului verificarilor pe care le-a facut in baza rolului activ.
In ce priveste legalitatea procesului verbal, instanta constatata urmatoarele:
Procesul verbal a fost intocmit in lipsa contestatorului sau a vreunui martor, dar s-a precizat ca acesta a fost intocmit la sediul intimatei in urma identificarii contravenientului prin organele abilitate.
Potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001, in cazul in care contravenientul nu este de fata, asa cum este cazul si in prezenta cauza, imprejurarea trebuie confirmata de cel putin un martor (alin. 1), sau sa se precizeze motivul pentru care procesul verbal se incheie in lipsa unui martor (alin.3).
Raportand dispozitia legala sus-mentionata in prezentul dosar, instanta retina ca aceasta prevedere legala nu a fost respectata la intocmirea procesului-verbal, in cuprinsul caruia neexistand nicio mentiune cu privire la aceste aspecte.
Martorul la care se refera art. 19 din O.G. nr.2/2001 nu are rolul de a confirma existenta situatiei de fapt, ci exclusiv imprejurarile pentru care procesul-verbal nu este semnat de contravenient (lipsa acestuia, refuzul sau imposibilitatea), pentru ca nu cumva incheierea procesului verbal in lipsa contravenientului sa fie rodul unui abuz si al unei incalcari a dreptului acestuia la aparare.
Pentru respectarea dreptului la aparare a contravenientului, iar in lumina jurisprudentei recente a Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Anghel c. Romania), chiar a
prezumtiei sale de nevinovatie, O.G. nr. 2/2001 (art. 16 alin. 7) mai impune o obligatie pentru agentul constatator, sub sanctiunea unei nulitati exprese, vatamarea fiind prezumata : in momentul incheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica "Alte mentiuni", sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.
Agentul constatator nu a indeplinit aceasta obligatie, asa cum nu s-a dovedit ca a indeplinit si o alta obligatie prevazuta de lege in acest caz, aceea de a proceda mai intai la identificarea conducatorului vehiculului; or, in cauza, s-a procedat direct la sanctionarea unei persoane care nici macar nu mai era proprietarul acestuia, plecandu-se de la o prezumtie nerezonabila ca persoana care figura in baza de date ca fiind proprietar este si conducatorul autovehiculului.
Analizand contractul de vanzare-cumparare al autorismului ... rezulta ca petenta nu mai era proprietara masinii de la data de 29.06.2010, deci la o data ulterioara datei de 12.08.2010, cand a consemnat agentul constatator ca la ora 19,10, contestatoarea a stationat voluntar in statia de mijloc de transport in comun zona Piata centrala in fata Super Market Succes cu autoturismul marca Dacia cu nr de inmatriculare .....
In plus, agentul constatator nu a aratat si cum anume a identificat-o pe petenta ca fiind autoare a contraventiei, avand in vedere ca ea nu era inca proprietara autoturismului la data savarsirii presupusei fapte si nu s-a depus la dosar la dosar vreo dovada in sensul ca ea ar fi putut sa foloseasca acest autoturism si dupa de data de 29.06.2010, inscrisa in contractul de vanzare-cumparare.
In consecinta, instanta va retine ca in cauza exista un dubiu care nu poate fi inlaturat prin administrarea altor probe, dubiu care profita petentei, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumtiei de nevinovatie. Inainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt. Infaptuirea justitiei cere ca judecatorii sa nu se intemeieze, in hotararile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in masura sa reflecte realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii).
Or, in cauza, insasi constatarea faptei de catre agentul constatator s-a bazat pe probe indoielnice si neconforme cu normele aplicabile, dupa cum s-a aratat deja.
Astfel, instanta retine ca petenta a inlaturat prezumtia de legalitate si temeinicie de care beneficiaza procesul-verbal, facand dovada contrara a celor consemnate de intimat, or, in materie contraventionala, raspunderea fiind personala, poate fi sanctionat numai cel care savarseste contraventia, care, in prezenta cauza, ar putea fi alta persoana decat petenta.
In consecinta, potrivit dispozitiilor legale mentionate pe parcursul considerentelor si in baza probelor pertinente, utile si concludente administrate, constatand ca plangerea este intemeiata, instanta o va admite ca atare, va anula procesul-verbal pentru motive de nelegalitate si netemeinicie, va exonera contestatoarea de plata amenzii in cuantum de 500 lei, la care a fost obligata prin procesul-verbal .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite plangerea formulata de petenta ...., domiciliata in ..., in contradictoriu cu intimatul ..., cu sediul in .....
Anuleaza procesul-verbal seria PC nr. 0017120/17.11.2010 intocmit de intimat.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 09.02.2010.
PRESEDINTE,
ANDREEA DANIELA TITERLEA GREFIER,
ELENA VODISLAV
Red. /Tehnored. Jud. A.T.
4 exemplare
14 Februarie 2011