Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Plangere cv Sentinta civila nr. 4152 din data de 09.05.2011
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr. 25906/318/2010
R O M A N I A
Cod operator 2445
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr. 4152
Sedinta publica de la 09 Mai 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE DORINA IVANISI
Grefier ELENA CARBUNESCU Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul ... in contradictoriu cu intimatul ...
La apelul nominal facut in sedinta publica s-a prezentat petentul asistat de av. ...si consilier juridic ....pentru intimat.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefiera de sedinta, dupa care, constatandu-se ca nu exista obiectiuni din partea partilor cu privire la continutul raportului de expertiza depus la dosar , s-a acordat cuvantul pe fond .
Avocat ... pentru petent, a solicitat admiterea plangerii, anularea procesului verbal de contraventie contestat, exonerarea petentului de plata amenzii aplicate si anularea masurilor dispuse prin procesul verbal, cu cheltuieli de judecata.
Consilier juridic ..., pentru intimat , a solicitat respingerea plangerii formulata de petent si mentinerea procesului verbal de contraventie.
JUDECATA
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Targu-Jiu si inregistrata sub nr. .../318/2010 petentul ... a chemat in judecata intimatii Consiliul Municipiului Tg.- Jiu si Primarul municipiului Tg-Jiu, solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 29/29/4480 din data de 09.11.2010, prin care a fost sanctionat cu amenda in suma de 1000 lei potrivit art.26 alin.1 si 2, lit.a din L.50/1991, iar in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertisment.
In motivarea plangerii, petentul a aratat ca a cumparat un imobil situat in Tg.- Jiu , ... compus dintr-o camera plus dependinte, din acte rezultand o suprafata de 38,79 mp, iar la fata locului o suprafata utila de 61,01 mp in anul 2006 potrivit contractului de vanzare - cumparare nr. 2833/15.08.2006.
Acelasi reclamant a aratat ca pe suprafata de 22,22 mp vanzatorii ... au construit in anul 2004 o bucatarie (latime 2,20 si lungime 4,30 m) , o terasa (latime 2,20 m, lungime 3,20 m) si o alee de acces (latime 2,20 m, lungime 2,60) constructii pentru care el a fost sanctionat cu suma de 1000 lei pe motiv ca au fost executate fara autorizatie.
A mai sustinut petentul ca dupa ce a cumparat imobilul s-a deplasat la Primaria Tg.- Jiu in vederea cumpararii terenului ce se afla sub constructia respectiva sau concesionarii acestuia, dar i s-a spus ca atat Primaria cat si consiliul local nu-i pot vinde sau concesiona terenul intrucat nu au calitatea de proprietari.
Petentul a mai solicitat anularea procesului verbal de contraventie pe motiv ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.16 din OG 2/2001, deoarece din actul respectiv lipsesc datele sale personale de pe buletin, rubrica obiectiuni este necompletata si totodata lipseste semnatura unui martor care sa dovedeasca sustinerile agentului constatator.
In drept, petentul a invocat disp.art.16 din OG 2/2001.
In dovedirea plangerii, petentul a depus la dosar procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor incheiat de intimat, cartea sa de identitate, contractul de vanzare - cumparare cu credit acordat de Raifaisen Bank pe care l-a incheiat cu numitii Dicu Adrian si Sevastita, autentificat sub nr.2833/15.08.2006 la BNP Anica Merisescu.
Deoarece pentru primul termen de judecata a fost citat Consiliul Local al Municipiului Tg.-Jiu, acesta a formulat intampinare alaturi de Primarul Municipiului Tg.- Jiu, aratand ca nu are calitate procesuala pasiva, deoarece nu aplica sanctiuni prin procesele verbale de constatare a contraventiilor si in conformitate cu art.27 alin.5 din L.50/1991, cel care aplica sanctiunile este primarul unitatii administrativ teritoriale in a carei raza s-a savarsit contraventia.
In sedinta publica din 07.02.2011 s-a pus in discutie exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratul Consiliul Local al Municipiului Tg.- Jiu si s-a procedat la admiterea acestei exceptii, dispunandu-se scoaterea din cauza a Consiliului Local al Municipiului Tg.- Jiu , deoarece conform art.27 al.5 din l.50/1991 republicata " cel care aplica sanctiunile este primarul unitatii administrativ teritoriale in a carei raza s-a savarsit contraventia".
In aceeasi sedinta de judecata, petentul a depus la dosar declaratia numitilor ... autentificata sub nr.488 din 14.09.2010 la BNP ... din Craiova si a solicitat incuviintarea probei cu martorul ... .
Reprezentanta intimatului in contraproba a solicitat audierea martorei Gruescu Narcisa, iar cererile formulate de parti au fost admise, considerandu-se ca proba cu martori este utila si necesara pentru solutionarea cauzei.
Petentul a raspuns la intampinarea intimatilor , sustinand totodata ca procesul verbal de contraventie este lovit de nulitate relativa potrivit art.19 al.1 din OUG 2/2001 , deoarece a fost intocmit la ora 10:30 si existau in zona persoane care sa confirme ca el nu este de fata la incheierea procesului verbal .
La raspunsul la intampinare , petentul a atasat contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr.2833/15.08.2006 la BNP ..., declaratia numitilor....si ...., adresa nr. 36016 din 20.09.2010 inaintata de Primaria Municipiului Tg.- Jiu , adresa nr. 32145 din 15.09.2010 inaintata de Primaria Municipiului Tg.- Jiu , adresa nr. 011/27.02.2011 inaintata de Asociatia de Proprietari nr. 180 Tg.- Jiu , declaratiile extrajudiciare ale numitilor ......
In sedinta publica din 28.02.2011 aparatorul petentului a invederat instantei ca nu se poate prezenta pentru audiere martorul ... deoarece este plecat in strainatate si a solicitat sa fie incuviintata proba cu martorii .... reprezentanta intimatului nu s-a opus la incuviintarea acestei probe staruind insa in audierea martorei ....
Martorii propusi de parti au fost audiati la termenul din 21.03.2011 , declaratiile lor fiind atasate la dosar, iar pentru solutionarea cauzei martora Gruescu Narcisa a depus la dosar contractul de vanzare - cumparare incheiat intre Societatea Comerciala Rostramo SA si numitul Dicu Adrian in calitate de cumparator cu privire la dobandirea imobilului compus dintr-o camera cu suprafata comuna utila de 39 mp impreuna cu dreptul de coproprietate fortata si perpetua asupra tuturor partilor din imobil care prin natura si destinatia lor sunt in folosinta comuna a tuturor proprietarilor precum si suprafata de 33,54 mp teren in cota indiviza aferent imobilului din ... planul de situatie al apartamentului nr. 10 - ... .
La termenul din 21.03.2011 aparatorul petentului a mai solicitat incuviintarea in cauza si a unei expertize de specialitate constructii, reprezentanta intimatului a fost de acord cu aceasta proba si astfel a fost desemnat ca expert ... fixandu-se onorariul si obiectivele prin incheierea de sedinta din aceeasi data.
Raportul de expertiza a fost depus prin Serviciul registratura la data de 03.03.2011 pentru termenul din 03.05.2011 si fiind pus in discutia partilor s-a constatat ca acestea nu formuleaza obiectiuni cu privire la cele consemnate in cuprinsul raportului.
Analizand actele si lucrarile dosarului , instanta retine urmatoarele :
Petentul a fost sanctionat contraventional in baza procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr.29/29/44840 din 09.11.2010 de Primarul Mun. Tg.- Jiu , retinandu-se ca in calitate de proprietar acesta a executat fara autorizatie de constructie o constructie din caramida cu o incapere , lipita de blocul 365 E din B-dul.Ec. Teodoroiu, o copertina ( terasa) si un gard din lemn la aleea de acces fara autorizatie de constructie , fapta incadrandu-se la prevederile art.26 al.1 si 2 lit. a din L.50/1991, dispunandu-se totodata oprirea executarii lucrarilor, desfiintarea lucrarilor realizate ilegal sau intrarea in legalitate prin obtinerea autorizatiei de constructie .
In motivarea plangerii petentul a sustinut ca aceste constructii pentru care el a fost sanctionat in realitate ele au fost executate de numitul ... de la care el a cumparat imobilul din ..., conform contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 2833 /15.08.2006 la BNP ... si acelasi lucru l-au sustinut si martorii .......... care au aratat ca bucataria si copertina au fost construite de Dicu Adrian in anul 2004 iar petentul a construit doar un gardut mic la aleea care iese in strada.
Martora .... a aratat ca in anul 2010 cand s-a deplasat la imobilul sau amplasat langa cel cumparat de catre petent a observat materiale depozitate si se lucra la exteriorul de la bucataria apartamentului petentului , iar pe martorii care i-a propus petentul si au fost audiati i-a vazut lucrand in perioada anilor 2008 - 2009 la gardul si copertina de la apartamentul petentului.
A mai sustinut martora ca respectiva copertina executata de petent si gardul afecteaza imobilul proprietatea sa de la parterul blocului nr. .... si anume apartamentul nr. 10, iar petentul a inchis intrarea de la bloc spre apartamentul sau si a facut o intrare separata pe la aceasta copertina.
Din raportul de expertiza intocmit de expert ...reiese ca in baza contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 2833/15.08.2006 , existent la fila 6 dosar, petentul nu a preluat de la.... ca suprafata utila si ca suprafata anexa bucataria si copertina, nu a preluat nici imprejmuirea realizata din lemn , respectiv aceea de acces spre apartament .
De asemenea, s-a mai aratat de catre experta ca elementele de prindere a sarpantei acoperisului copertinei sunt incastrate pe peretele camerei lui ... , iar conform declaratiei facuta de aceasta , respectiva prindere s-a realizat fara acordul ei .
Prin expertiza se subliniaza ca orice constructie executata fara autorizatie poate fi demolata conform L.50/1991 si ca dupa modul cum sunt executate copertina a fost realizata in aceeasi perioada cu acoperisul bucatariei, deoarece prezinta acelasi tip de invelitoare, iar din planul prezent la fila 68 dosar si depus de petent reiese ca la data de 12.02.2004 bucataria realizata din caramida era edificata.
Coroborand probele de la dosar, instanta constata ca petentul a fost sanctionat contraventional in mod corect, deoarece a executat constructiile aratate in procesul verbal fara autorizatie de constructie si nu le-a preluat de la numitul Dicu Adrian , asa cum sustine acesta.
Pana in prezent petentul nu a intrat in legalitate , in sensul ca nu a dobandit autorizatie de constructie pentru bucatarie , copertina si gardul de la aleea de acces, trecute in procesul verbal de contraventie si mai mult decat atat elementele de prindere a sarpantei a acoperisului copertinei sunt incastrate pe peretele camerei lui ... fara acordul acesteia, deci urmeaza a se respinge plangerea formulata de petent si a se mentine procesul verbal de contraventie contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Respinge plangerea formulata de petentul .... cu domiciliul in Tg.- Jiu, jud. Gorj, impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 29/29/44840 incheiat la 09.11.2010, in contradictoriu cu intimatul ...
Cu recurs.
Pronuntata in sedinta publica de la 09 Mai 2011 , la Judecatoria Tg.- Jiu.
PRESEDINTE GREFIER 1

Sursa: Portal.just.ro