Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

plati Sentinta civila nr. 6594 din data de 12.10.2010
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu

Cod operator 2445

R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
SENTINTA CIVILA Nr. 6594
Sedinta publica de la 12 Octombrie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE MIHAELA SURDOIU
GREFIER IRINA CALUGARU Pe rol fiind judecarea actiunii civile avand ca obiect pretentii formulata de reclamantul X, cu sediul in......., in contradictoriu cu paratul Y, domiciliat in............
La apelul nominal facut in sedinta publica, a raspuns paratul, lipsa fiind reprezentantul reclamantului.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care
Paratul depune la dosar ordonanta din 06.03.2008 data in dosarul nr. 6747/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Paratul solicita respingerea actiunii, invederand ca a fost victima unui accident si a fost dus de politie la spital.
INSTANTA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 26.05.2010, sub nr. 7995/318/2010, reclamantul X a solicitat instantei de judecata ca prin hotararea ce o va pronunta in contradictoriu cu paratul Y sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 436,88 lei reprezentand contravaloarea zilelor de spitalizare .
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca la data de 19.06.2007 paratul Y a fost internat la Sectia Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenta Craiova, in perioada 19.06 -22.06.2007, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind in cuantum de 436,88 lei si nerecuperata pana in prezent, fiind intrunite astfel conditiile generale ale raspunderii civile delictuale prevazute de art. 988 , 999 C.civ. precum si conditiile prevazute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
A sustinut reclamantul ca potrivit dispozitiilor art. 313 din L. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, pentru litigiile avand ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligatiile procesuale ale caselor de asigurari de sanatate si dobandesc calitate procesuala a acestora, iar in calitatea sa de furnizor de servicii medicale are obligatia de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentand cheltuielile ocazionate de asistenta medicala acordata paratului Y care a fost victima unei agresiuni, aceste cheltuieli nefiind suportate din fondul national de asigurari de sanatate.
A mai aratat reclamantul ca in aceste conditii paratul este obligat sa achite cheltuielile de spitalizare de care a beneficiat in perioada cat a fost internat, singura posibilitate de recuperare a acestei sume reprezentand-o actiunea de fata.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 998, 999 C.civ. art. 112 C.pr.civ. si art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, solicitand judecarea cauzei in lipsa.
In dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar in copie decontul de cheltuieli si lista de medicamente.
Paratul desi legal citat nu a formulat intampinare in cauza.
Pe parcursul cercetarii judecatoresti a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata ca actiunea formulata de reclamantul X in contradictoriu cu paratul Y este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Analizand cauza dedusa judecatii, instanta retine ca potrivit art.313 alin.1 din Legea 95/2006, privind reforma in domeniul sanatatii, temei juridic pe care reclamanta si-a intemeiat cererea de chemare in judecata, persoanele care prin faptele lor aduc daune sanatatii altei persoane raspund potrivit legii si au obligatia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentand cheltuieli efective ocazionate cu asistenta medicala acordata.
Din Ordonanta de scoatere de sub urmarire penala si aplicare a unei sanctiuni cu caracter administrativ nr. 6747/P/2007 din 05.03.2008 (fila 19) instanta retine ca in noaptea de 18/19.06.2007 paratul a fost victima unei agresiuni, fiind lovit cu pumnii si picioarele in zona fetei de numitul C.A, astfel ca serviciile medicale prestate de reclamant au fost generate de agresiunea a carei victima a fost paratul.
Asadar, in conditiile in care legiuitorul a prevazut expres prin inserarea dispozitiilor art. 313 din Legea nr.95/2006 antrenarea raspunderii persoanei care a adus alteia daune sanatatii, fiind prevazuta obligatia numai a persoanei care a cauzat respectivele prejudicii sa achite furnizorului de servicii medicale acele cheltuieli ocazionate cu asistenta medicala a persoanei vatamate, instanta nu poate sa faca aplicabilitatea acestor dispozitii fata de persoana agresata, in cauza paratul.
In ce priveste raspunderea civila delictuala intemeiata pe dispozitiile art.998-999 din Codul civil, celalalt temei juridic invocat de reclamanta, instanta retine ca din probele administrate in cauza nu rezulta indeplinirea conditiilor prevazute de art. 998-999 din Codul civil, texte potrivit persoana care a cauzat un prejudiciu altei persoane este tinuta a-l repara.
Asadar, suma solicitata de reclamanta prin cauza de fata nu rezulta ca urmare a faptei paratului, pentru a se poate antrena raspunderea delictuala civila in baza art.998-999 din Codul Civil ci, astfel cum afirma in cuprinsul actiunii si reclamanta, ca urmare a agresiunii cauzate de alte persoane.
Pentru considerentele expuse, instanta urmeaza a respinge actiunea formulata de reclamantul X in contradictoriu cu paratul Y ca neintemeiata.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge actiunea formulata de reclamantul X, cu sediul in..........., in contradictoriu cu paratul Y, domiciliat in.......
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 12 Octombrie 2010. PRESEDINTE GREFIER
SURDOIU MIHAELA CALUGARU IRINA
Red. MS/Thnored. V.M.
4 ex./10.11.2010

Sursa: Portal.just.ro