Actiunea pauliana. Reglementare. Conditii de exercitare.
Dreptul creditorilor de a recurge la actiunea pauliana este reglementat de art.975 Cod civil potrivit caruia "creditorii pot, de asemene, in numele lor personal, sa atace actele viclene facute de debitori in prejudiciul drepturilor lor.
Pentru exercitarea actiunii pauliene, textul, art.975 Cod civil, fixeaza doua conditii: actele atacate trebuie sa pricinuiasca un prejudiciu creditorului si sa fie frauduloase(viclene).
Prejudiciul nu exista decat in caz de insolvabilitate a debitorului.
Reclamanta B. D. D. a chemat in judecata paratii P.L. si N.M. solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna anularea actului de donatie autentificat sub nr. 3503/27 mai 2004 incheiat intre cei doi parati in frauda sa, cu cheltuieli de judecata.
Solutionand cauza, Judecatoria Tg-Jiu prin sentinta civila nr. 459 din 31 ian. 2006, a respins actiunea civila pentru constatare nulitate act de donatie-actiune revocatorie (pauliana) formulata de reclamanta impotriva paratilor.
A fost respinsa cererea paratilor privind cheltuielile de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, reclamanta nu a dovedit in sensul cercetarii judecatoresti ca prin insolvabilitatea de catre parati, si nu a facut dovada complicitatii la frauda a paratei cu care debitorul parat a incheiat actul atacatul atacat , iar din adeverinta nr. 233/2006, aflata la fila 33 din dosar rezulta ca paratul este elev, frecventand cursurile Grupului Scolar Birsesti.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta , criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. A sustinut in esenta ca, in mod gresit a fost respinsa actiunea formulata de , intrucat actul de donatie a fost incheiat in frauda sa, dupa producerea accidentului din 7 aprilie 2004 de catre parat, in urma caruia a suferit leziuni fizice pentru a caror vindecare i-a fost eliberat certificat medico legal pentru 50 - 55 zile de ingrijiri medicale.
Ca promovarea actiunii revocatorie, nu este conditionata de existenta unui titlu executoriu, fiind suficient sa dovedeasca reclamanta ca impotriva celui care procedat instrainarea bunului, se prefigureaza o creanta.
Arata ca in cauza sunt indeplinite conditiile cerute de art. 975 Cod. Civil , reclamanta fiind scutita de a face dovada conventiei frauduloase, a dobanditorului bunului, intrucat actul incheiat este cu titlu gratuit.
Ca, ulterior, incheierii actului de donatie si respectiv la 31 mai 2004 paratul a instrainat si restul bunurilor din patrimoniul, respectiv partea sa din imobilele situate in intravilanul comunei Albeni, precum si partile sociale ce le avem iu calitate de asociat la SC.VICEN SRL,de unde se poate concluziona ca a urmarit sa devina insolvabil.
Invoca apelanta ca are o creanta certa, lichida si exigibila, potrivit sentintei penale nr. 6603 din 12.dec. 2004, pronuntata de Judecatoria Tg. Jiu, modificata partial prin decizia nr. 117 A din 2 febr. 2005, pronuntata de Tribunalul Gorj, iar paratul prin instrainare bunurilor proprietatea sa, a urmarit sa-si micsoreze patrimoniu devenind insolvabil.
Prin decizia civila nr. 423/A/23 mai 2006 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosar nr. 14676/civ/2006, a fost admis apelul schimbata sentinta, in sensul ca a fost admisa actiunea cu completarea ulterioara si dispusa revocarea actului de donatie autentificat sub nr 3503 din 27 mai 2004 de catre BNP Asociati - A. M., numai ii masura prejudiciului suferit de reclamanta si respectiv limitele creantei pentru a carei realizare a intentat actiunea revocatorie.
Au fost obligati intimatii parati si la plata cheltuielilor d< judecata efectuate de catre reclamanta, in cuantum de 355 RON.
Pentru a pronunta aceasta decizie s-a retinut ca in cauza suni indeplinite conditiile prevazute de art. 975 Cod civil, actul atacat fiind dovedit ca fraudulos si astfel impozabil reclamantei.
Impotriva acestei decizii au formulat recurs paratii criticand-c pentru nelegalitate.
Au aratat ca hotararea a fost data cu incalcarea legii si anume instanta a extins norma juridica dincolo de ipotezele la care ea se aplica, interpretand restrictiv conditiile de admisibilitate prevazute de art. 975 Cod civil, in cauza lipsind conditia fundamentala, respectiv cea privind anterioritatea creantei fata de data incheierii actului juridic supus anularii.
In drept si-a intemeiat recursul pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Analizand decizia recurata prin prisma criticilor formulate, dar si din oficiu conform art. 306 C.pr.civ., se constata nefondat recursul pentru urmatoarele considerente.
Intimata reclamanta B. D. D. a fost victima unui accident de circulatie in noaptea de 7 aprilie 2004 de catre autoturismul condus de reclamantul parat P. L.
Ca urmare a accidentului produs reclamanta a avut nevoie de 80-90 zile de ingrijiri medicale conform certificatului medico-legai nr. 709 din 18 mai 2004 eliberat de SML Gorj.
Totodata paratului in discutie i s-a constituit dosar penal finalizat prin sentinta penala nr. 6603/16 dec. 2004 pronuntata de Judecatoria TG-JIU in dosar nr. 12340/2004 ramasa definitiva prin decizia penala 117/A/23 febr. 2005 pronuntata de Tribunalul GORJ in dosar nr. 343/2005 prin care a fost obligat la despagubiri civile in cuantum de 25.163.649 lei si 30.000.000 lei daune morale in favoarea reclamantei.
In cauza, in vederea executarii hotararilor mai sus enuntate, s-a constituit dosarul executional nr. 127/E/2005 de catre Biroul Executoriului Judecatoresc B.F.
Executarea nu a fost finalizata intrucat debitorul - parat in prezenta cauza nu a avut bunuri din care creditoarea reclamanta sa fie indestulata.
Drept urmare reclamanta a introdus prezenta actiune pauliana (revocatorie) solicitand revocarea actului de donatie incheiat de catre parat la data de 27 mai 2004 si autentificat sub nr. 3503 de catre BNP Asociati - A. M.
Dreptul creditorilor de a recurge la actiunea pauliana este reglementat de dispozitiile art. 975 Cod civil potrivit caruia "creditorii pot, de asemenea, in numele lor personal, sa atace actele viclene facute de debitori in prejudiciul drepturilor lor .
Pentru exercitarea actiunii pauliene, textul, art. 975 Cod civil, fixeaza doua conditii: actele atacate trebuie sa pricinuiasca un prejudiciu creditorului si sa fie frauduloase (viclene).
Prejudiciul nu exista decat in caz de insolvabilitate a debitorului.
Din procesul verbal incheiat la data de 23.092005 in dosar de executare nr. 127/E/2005 al Biroului Executorului Judecatoresc B. F. rezulta ca executarea nu s-a putut realiza din cauza ca debitorul nu are bunuri proprii si nici nu realizeaza venituri, dovedindu-se in acest fel starea de insolvabilitate a acestuia dar si prejudiciul.
Referitor la cea de-a doua conditie,intrucat impotriva sa se faceau cercetari penale pentru fapta savarsita si cunoscand ca reclamanta, urmare producerii accidentului a fost internata la Spitalul Clinic Colentina Bucuresti, este fara putinta de tagada ca paratul debitor si-a dat seama ca prin actul incheiat si a carui revocare se solicita si-a creat sau si-a marit o stare de insolvabilitate.
Ca debitorul a urmarit sa-si creeze o stare de insolvabilitate rezultata din aceea ca ulterior incheierii actului in discutie, respectiv la data de 28 mai 2004 si 2 iunie 2006 recurentul P.L. si-a instrainat si restul bunurilor din patrimoniul, respectiv partile sociale pe care le avea in calitate de asociat al SC VECEN SRL.
O a treia conditie necesara pentru admiterea unei actiuni revocatorii este aceea ca reclamanta-creditor sa aiba o creanta certa, lichida si exigibila si in principiu anterioara actului atacat.
In speta, recurentii nu contesta faptul ca reclamanta are o creanta, certa, lichida si exigibila , insa sustine ca aceasta nu era anterioara actului atacat, sentinta , respectiv decizia prin care a fost obligat la despagubiri banesti fiind ulterioara actului incheiat.
Ori, pentru exercitarea actiunii revocatorii nu este necesar ca creditorul sa aiba un titlu executoriu cu o data anterioara instrainarii bunului, fiind suficient sa se dovedeasca ca actul fraudulos de instrainare a fost incheiat dupa savarsirea faptei care a dus la condamnarea faptuitorului si la plata despagubirilor banesti.
In consecinta, faptul ca la data de 27 mai 2004, inca nu incepuse urmarirea penala a recurentului P.L. este lipsit de relevanta, in contextul in care actul atacat a fost incheiat ulterior savarsirii faptei care a condus in final la obligarea sa la despagubiri banesti, materiale si morale.
Pentru aceste considerente, constatand ca in speta sunt indeplinite conditiile de admisibilitate ale actiunii pauliene, in mod corect instanta de apel a admis actiunea reclamantei si a dispus revocarea actului de donatie autentificat sub nr. 3503/27 mai 2004.
Intrucat in speta nu subzista nici unul dintre motivele de casare sau modificare prevazute de art. 304 pct. 1 - 9 C.pr.civ., urmeaza ca in baza art. 312 C.pr. civ. , sa fie respins ca nefundat recursul.
In baza art. 274 C.pr.civ. vor fi obligati recurentii la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimata reclamanta in cuantum de 500 RON.