ROMANIA
JUDECATORIA TG.BUJOR
JUDETUL GALATI
HOTARARE
Sentinta civila nr. 791
din data de 05.11.2008
Materia contraventionala
Cauze de nulitate absoluta expres prevazute de art. 17
din O.G. nr. 2/2001
Lipsa descrierii faptei contraventionale
Prin cererea inregistrata sub nr. 1102/316/2008 din 08.10.2008 petentul Consiliul
Local Beresti prin reprezentantul legal primarul orasului Beresti a solicitat
nulitatea absoluta a procesului verbal nr. 003246/16.09.2008 emis de agentul
constatator Tiron Florin din cadrul Comisariatului Judetului Galati al Garzii
Nationale de Mediu.
In motivare, petentul arata ca prin anexa nr. 5 la HG nr. 349/2005 a
fost stabilit calendarul masurilor pentru sistarea /incetarea si monotorizarea post
inchidere a depozitelor de deseuri periculoase existente prin punctul "Bazanu",
orasul Beresti, termenul limita stabilit fiind 16.07.2009.
In anexa Avizului de mediu nr. 58/24.08.2006 au fost stabilite o serie
de masuri cu termene de realizare 2006, 2008 si 2009, unele fara vreo inscriere
logica in desfasurare, ca cele stabilite pentru anul 2008. De exemplu, masurile de
imprejmuirea spatiului delimitat si executarea unui sistem de rigole pentru apele
pluviale trebuiau sa fie prevazute pentru anul 2009, deoarece s-ar face imposibila
patrunderea in incinta depozitului a utilajelor pentru realizarea nivelarii si
compactarii deseurilor.
Petentul mai arata ca prin nota de constatare nr. 889/11.09.2008 de
comun acord, a fost prorogat termenul de implementare a masurilor pentru anul
2008, la 31.12.2008.
Petenta arata ca, procesul verbal este nul deoarece nu contine
descrierea corespunzatoare a faptei, mentionandu-se ca "nu a respectat masurile
stabilite in avizul de mediu nr. 58/2008, fapta fiind consemnata in nota de
constatare nr. 889/11.09.2008".
Petentul arata ca alte motive de anulare constituie lipsa obiectiunilor
contravenientului, lipsa unui martor si neindicarea corecta a organului la care se
depune plangerea.
In sustinerea plangerii, petentul a depus inscrisuri.
Intimatul Comisariatul Judetean Galati al Garzii Nationale de Mediu a
depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii deoarece realitatea
este cea probata de procesul verbal de constatare a contraventiei.
Analizand probele administrate in cauza, instanta constata ca intimatul
Comisariatul Judetean Galati al Garzii Nationale de Mediu nu a facut dovada
existentei contraventiei consemnata in procesul verbal nr. 003246/16.09.2008, asa
cum Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit in Hotararea Anghel contra
Romaniei din 04.12.2007.
In materie contraventionala, agentul constatator are obligatia de a
dovedi existenta contraventiei si a vinovatiei, ori, in speta, agentul constatator nu a
facut nici o dovada in acest sens.
Dimpotriva, petentul a facut dovada lipsei de temeinicie a procesului
verbal prin probele administrate ( filele 7-20).
Pe fond, instanta constata ca, agentul constatator nu a facut dovada
existentei contraventiei asa cum au aratat in considerentele expuse mai sus.
Instanta constata existenta unei cauze de nulitate expres prevazuta de
OG nr. 2/2001 in art. 17 si anume lipsa faptei savarsite. Descrierea faptei
contraventionale cu indicarea datei, locului si orei la care a fost savarsita, precum
si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la
evaluarea eventualelor pagube pricinuite lipsesc din procesul verbal atacat.
Mentiunea agentului constatator ca fapta a fost consemnata in nota de
constatare nr. 889/11.09.2008 nu acopera aceasta lipsa care se sanctioneaza cu
nulitatea procesului verbal. Nota de constatare nu face parte integrala din procesul
verbal, asa cum se stabileste in art. 16 din OG nr. 2/2001.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 16, 17 si art. 34 din OG
nr. 2/2001, instanta va admite plangerea si va anula procesul verbal atacat,
exonerand petentul de plata amenzii aplicate.