Reabilitare. Condamnari succesive din care ultima cu suspendarea conditionata a executarii. Neindeplinirea conditiilor pentru reabilitarea de drept. Curgerea termenului de reabilitare judecatoreasca
Termenul de reabilitare in cazul unor condamnari multiple se calculeaza in raport de cea mai grea iar in cazul in care ultima condamnare aplicata petentului a fost cu suspendarea conditionata a executarii curge de la data implinirii termenului de incercare.
Prin s.p. nr. 1769/18.09.2008 a Judecatoriei Ploiesti pronuntata in dosarul nr. 7384/281/2008 s-a dispus respingerea cererii de reabilitare judecatoreasca formulata de petentul R.I. pentru neindeplinirea conditiilor de forma, retinandu-se ca a fost formulata inainte de implinirea termenului de reabilitare.
In baza art.192 alin.2 Cod procedura penala a fost obligat petentul la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut urmatoarele:
Analizand probele administrate in cauza instanta retine urmatoarele:
Petentul R. I. a fost condamnat prin sentinta penala nr.1466/12.06.1998 pronuntata de Judecatoria Ploiesti modificata si ramasa definitiva prin decizia penala nr.642/09.10.1998 a Tribunalului Prahova, in baza art.26 rap. la art.208-209 lit.e,g,i, Cod penal la pedeapsa de 3 luni inchisoare. In executarea acestei pedepse petentul a fost arestat la 09.09.1999 si eliberat la 10.10.1999 cu un rest de 30 de zile.
Prin sentinta penala nr. nr.1995/22.08.2002 a Judecatoriei Ploiesti definitiva prin neapelare la data de 13.09.2002 a fost condamnat petentul la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.37 alin.1 si 3 din Decretul nr.328/1966, executarea pedepsei astfel aplicate fiind suspendata conditionat in baza art.81 Cod penal pe un termen de incercare de 3 ani si 6 luni. Ulterior, in baza art.1 lin Legea 543/2002 s-au constatat gratiate pedepsele aplicate.
Prin sentinta penala nr.1095/24.04.2003 a Judecatoriei Ploiesti definitiva la 30.07.2003 prin decizia penala nr.773/10.07.2003 a Tribunalului Prahova petentul R. I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev de art.37 alin.1 din Decretul nr.328/1966 si in baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei iar in baza art.1 din Legea 543/2002 s-a constatat gratiata pedeapsa aplicata stabilindu-se termenul de incercare redus de 2 ani.
Aceste date cu privire la condamnarile suferite de petent rezulta atat din cuprinsul sentintelor penale si al deciziilor penale depuse in copii legalizate la dosarul cauzei precum si din fisa de cazier judiciar a petentului.
Instanta constata din analiza datelor de mai sus ca petentul a suferit condamnari multiple, una la pedeapsa de 3 luni inchisoare iar celelalte doua la pedepse cu inchisoarea cu suspendarea conditionata a executarii insa in cauza nu sunt intrunite conditiile reabilitarii de drept pentru fiecare din aceste pedepse in conditiile in care infractiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinta penala nr.1995/22.08.2002 au fost comise la data de 24/25.12.2001, deci in termenul de 3 ani care ar fi functionat pentru reabilitarea de drept in ceea ce priveste prima pedeapsa de 3 luni inchisoare care i-a fost aplicata petentului. Astfel primul termen de reabilitare curge de la expirarea duratei pedepsei adica de la 19.11.1999 si urma sa expire la 18.11.2002 perioada in care petentul condamnat a savarsit alte infractiuni nemaiputandu-se discuta in cauza de o eventuala reabilitare de drept pentru fiecare din condamnarile aplicate petentului.
Fata de aceste aspecte instanta apreciaza ca in cauza, in conditiile in care pentru prima condamnare nu mai poate functiona reabilitarea de drept, instanta trebuie sa verifice indeplinirea conditiilor pentru reabilitarea judecatoreasca.
Avand in vedere ca petentul a suferit condamnari multiple, termenul de reabilitare urmeaza a se calcula in raport cu cea mai grea, respectiv in raport de pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.1095 din 24.04.2003 a Judecatoriei Ploiesti, fiind in conditiile art.135 alin.1 lit.a Cod penal de 5 ani.
In ceea ce priveste momentul de la care se calculeaza acest termen, in conditiile in care ultima dintre condamnarile aplicate petentului a fost cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de 2 ani, instanta apreciaza ca termenul de reabilitare urmeaza a se calcula de la data implinirii termenului de incercare respectiv de la data 30.07.2005.
Avand in vedere cele expuse mai sus instanta apreciaza ca termenul de reabilitare de 5 ani urmeaza a se implini la 29.07.2010 astfel incat in baza art.497 alin.1 lit.a Cod proc. pen. raportat la art.135 alin.1 lit.a si art.136 alin.1 Cod penal va respinge cererea de reabilitare introdusa de petentul R.I., ca fiind prematur formulata.
In baza art.192 alin.2 Cod proc. pen. instanta va obliga petentul la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.