R O M A N I A
JUDECATORIA ORADEA-JUDETUL BIHOR
SECTIA CIVILA
Dosar nr. 3664/271/2010
SENTINTA CIVILA Nr. 2486/2011
Sedinta publica de la 02 martie 2011
Instanta constituita din:
Presedinte: ERDEI DANA VERONICA
Grefier: CUC MIHAELA IOANA
Pe rol fiind in pronuntare judecarea cauzei civile inaintata de reclamantii I.V. si I.M. in contradictoriu cu paratul MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, avand ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
Grefierul de sedinta expune referatul cauzei, invederand instantei ca in prezenta cauza s-a amanat pronuntarea pentru astazi, dupa care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta din 23.02.2011, fiind consemnate in incheierea din acea data, ce face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, in vederea deliberarii, a amanat pronuntarea solutiei pentru astazi.
J U D E C A T O R I A,
Deliberand asupra cauzei civile,
In baza actelor de la dosar, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 23.02.2010, sub numar de dosar 3664/271/2010, reclaman?ii I.V. si I.M. au chemat in judecata paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand obligarea paratului la restituirea pre?ului de pia?a a imobilului situat in O. nr.23.
In motivarea in fapt, arata ca in temeiul contractului de vanzare-cumparare nr.1086 din 14.11.1996 au cumparat de la RAGCL O. imobilul mai sus men?ionat, in temeiul Legii nr.112/1995, achitand integral pre?ul acestuia.
Fo?tii proprietari ai imobilului au solicitat in instan?a anularea contractului de vanzare-cumparare ?i restituirea in natura a imobilului. In prima instan?a, ac?iunea fost respinsa, prin sentin?a civila nr.5205/2007 a Judecatoriei Oradea, insa in apel, prin decizia civila nr.58/A din 19.02.2009 a Tribunalului Bihor, aceasta sentin?a a fost schimbata in totalitate ?i s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr.1086 din 14.11.1996. Aceasta solu?ie a fost men?inuta ?i in recurs, prin decizia civila nr.1501/2009-R.
Considera ca sunt indrepta?iti la restituirea pre?ului de pia?a al imobilului, valoare ce solicita sa fie stabilita printr-o expertiza.
In drept, ac?iunea este intemeiata pe dispozi?iile art.50 alin.21 ?i art.501 alin.1 ?i 2 din Legea nr.10/2001 actualizata.
In proba?iune au solicitat proba cu inscrisuri ?i proba cu expertiza tehnica prin care sa se stabileasca valoarea de circula?ie a imobilului ?i au anexat contractul de vanzare-cumparare nr.1086 din 14.11.1996, decizia civila nr.1501/2009 -R a Cur?ii de Apel Oradea ?i decizia civila nr.58/A din 19/02.2009 a Tribunalului Bihor.
Cererea este scutita de obligatia de achitare a taxelor de timbru in conformitate cu dispozitiile art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, modificata si actualizata.
Paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei Si Finantelor, reprezentat prin Directia Generala a Finantelor Publice B., a formulat intampinare, depusa prin registratura instantei in 07.04.2010 (f.30-31), prin care a solicitat respingerea actiunii in privin?a obliga?iei de restituire a pre?ului de pia?a al imobilului.
In motivarea in fapt, sus?ine ca in spe?a nu sunt aplicabile dispozi?iile art.501 din Legea nr.10/2001, avand in vedere ca prin decizia civila nr.58/A din 19.02.2009 a Tribunalului Bihor, definitiva ?i irevocabila prin decizia civila nr.1501/2009-R a Cur?ii de Apel Oradea, s-a constatat ca la data incheierii contractului de vanzare-cumparare chiria?ii cumparatori au cunoscut faptul ca imobilul a fost preluat de stat fara titlu, prezum?ia bunei-credin?e fiind inlaturata de imprejurarea ca ace?tia au avut cuno?tin?a de demersurile fo?tilor proprietari inca din anul 1991. S-a re?inut ca chiria?ii cumparatori au fost de rea credin?a la incheierea contractului, in consecin?a s-a constatat nulitatea contractului nr.1086 din 14.11.1996.
In aceste condi?ii, in prezenta cauza nu se poate vorbi de acordarea despagubirilor in cuantumul stabilit de art.50 alin.21 ?i art.501 din Legea nr.10/2001, intrucat Legea nr.112/1995 nu a fost respectata.
Despagubirile ce se pot acorda reclaman?ilor sunt cele stabilite la art.50 din Legea nr.10/2001, ?i anume restituirea pretului actualizat platit de chiria?ii ale caror contracte de vanzare-cumparare incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 au fost desfiin?ate prin hotarari judecatore?ti definitive ?i irevocabile.
In drept, intampinarea este intemeiata pe dispozitiile art.50 alin.21 din Legea nr.1/2009, art.501 din Legea nr.10/2001, art.50 din Legea nr.10/2001.
Prin intampinare paratul nu a propus probe.
In replica, reclaman?ii au formulat raspuns la intampinare (f.39-40), prin care au solicitat sa se ia in considerare faptul ca, prin decizia civila nr.148/R/1996 a Cur?ii de Apel Oradea, s-a statuat definitiv ?i irevocabil ca decizia nr.648 din 11.11.1989 emisa de Consiliul Jude?ean Bihor, prin care imobilul a trecut in proprietatea statului, a fost legala ?i temeinica, fiind consfin?it astfel dreptul de proprietate al statului asupra imobilului in litigiu.
Totodata, prin sentin?a civila nr.8413/2000, definitiva ?i irevocabila prin decizia civila nr.1099/R/2001 a Cur?ii de Apel Oradea, s-a statuat ca atat contractul de inchiriere cat ?i contractul de vanzare-cumparare incheiat in baza Legii nr.112/1995, au fost incheiate cu respectarea dispozi?iilor legale in vigoare.
In completarea proba?iunii cu inscrisuri, reclaman?ii au depus sentin?a civila nr.8413 din 20.10.2000 a Judecatoriei Oradea ?i considerentele acesteia redactate ulterior, decizia civila nr.1099/R din 27.06.2001 a Cur?ii de Apel Oradea, decizia civila nr.103 din 21.03.2001 a Tribunalului Bihor, decizia civila nr.148/R din 29.02.1996.
In cauza s-a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri si proba cu expertiza tehnica in specialitatea constructii, intocmita de expert ing. Durgheu Adrian (f.63-87), din care face parte ?i raspunsul la obiec?iunile incuviin?ate paratului (f.114-117)
Examinand actele si lucrarile dosarului, Judecatoria retine urmatoarele:
In fapt, prin contractul de vanzare-cumparare nr.1086 incheiat in 14.11.1996 (f.3), reclaman?ii au cumparat de la R.A.G.C.L. O., in baza Legii nr.112/1995, imobilul situat in localitatea O. nr.23, in natura reprezentand casa cu 3 camere de locuit cu o suprafata utila de 78,79 mp, bucatarie, camara, vestibul, bucatarie de vara, terasa, magazie caramida (21,90 mp), ?opron (13,20 mp), gard (12 ml), pe care il ocupau in baza contractului de inchiriere nr.112697 din 11.07.1996.
Pre?ul vanzarii a fost de 14.223.720 lei (rol), din care la momentul incheierii contractului s-a achitat un avans de 4.293.720 lei (rol), prin chitanta nr.509303/14.11.1996, iar diferenta de 9.930.000 lei (rol) s-a platit in rate lunare.
Reclaman?ii au achitat integral pre?ul contractului, imprejurare confirmata de Administra?ia Imobiliara O. - Birou venituri-executare silita prin adresa nr.41062 din 02.02.2011 (f.155).
Prin decizia civila nr.58/A din 19.02.2009 a Tribunalului Bihor (dosar nr.8842/271/2006), men?inuta prin decizia civila nr.1501/2009-R din 10.11.2009 a Cur?ii de Apel Oradea (f.4-13), s-a re?inut reaua-credin?a a cumparatorilor I.V. si I.M. la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in baza Legii nr.112/1995, in consecin?a s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr.1086 din 14.11.1996. In justificarea relei-credin?e, instan?a a re?inut in privin?a cumparatorilor I.V. si I.M., ca au cunoscut situa?ia juridica concreta a imobilului, respectiv ca s-a aflat in proprietatea so?ilor P., care au pierdut dreptul de proprietate in mod nedrept, in urma abuzurilor savar?ite de statul comunist, de asemenea au cunoscut numeroasele demersuri pe care fo?tii proprietari le-au facut pentru recuperarea imobilului, inclusiv in perioada in care ace?tia aveau doar calitatea de chiria?i, precum ?i faptul ca intre ace?tia ?i fo?tii proprietari exista litigii pentru redobandirea proprieta?ii inca din anul 1990.
Dupa constatarea nulita?ii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.1086 din 14.11.1996, reclaman?ii au promovat prezenta actiune prin care au solicitat obligarea paratului Statul Roman la restituirea pre?ului de pia?a al imobilului.
Cererea reclaman?ilor se impune a fi analizata din perspectiva dispozitiilor art.50 si art.501 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, modificata si actualizata.
Potrivit art.50 din Legea nr.10/2001, "(2) Cererile sau actiunile in justitie privind restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
(21) Cererile sau actiunile in justitie avand ca obiect restituirea pretului de piata al imobilelor, privind contractele de vanzare-cumparare incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificarile ulterioare, care au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
(3) Restituirea pretului prevazut la alin.(2) si (21) se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul art.13 alin.6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare".
In conformitate cu art.501 din Legea nr.10/2001: "(1) Proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare. (2) Valoarea despagubirilor prevazute la alin.(1) se stabileste prin expertiza."
Instanta apreciaza ca dispozitiile art.501 din Legea nr.10/2001, republicata, introdus prin Legea nr.1/2009, nu sunt aplicabile in cauza.
Astfel, din analiza acestor dispozitii legale, rezulta ca, pentru incidenta acestei norme, este necesar ca incheierea contractului de vanzare-cumparare a carui nulitate s-a constatat prin hotarare judecatoreasca irevocabila sa se fi realizat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.
Or, in speta, s-a retinut in mod irevocabil faptul ca incheierea contractului de vanzare-cumparare nr.1086 din 14.11.1996 a avut loc cu eludarea dispozitiilor Legii nr.112/1995, chiria?ii cumparatori fiind de rea-credin?a in momentul incheierii contractului.
Astfel, in considerentele deciziei civile nr.1501/2009-R din 10.11.2009 (f.8-9), Curtea de Apel a retinut ca tribunalul a apreciat corect reaua-credin?a a cumparatorilor I. la dobandirea imobilului in temeiul Legii nr.112/1995 ?i a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare al acestora. Pentru a fi de rea-credin?a, este suficient ca chiria?ii cumparatori sa fi ?tiut ca imobilul este revendicat in temeiul legilor de retrocedare, or chiria?ii cumparatori au avut cuno?tin?a de demersurile fo?tilor proprietari inca din anul anul 1991, imprejurare care inlatura prezum?ia bunei-credin?e. Faptul ca au avut cuno?tin?a de existen?a cererilor de retrocedare este suficient pentru a inlatura eroarea asupra regimului juridic al imobilului ?i asupra valabilita?ii titlului lor de dobandire, eroare care sta la baza convingerii ca actul juridic incheiat respecta intocmai dispozi?iile legale, convingere care in fapt este buna-credin?a. Avand cuno?tin?a de demersurile repetate ale fo?tilor proprietari pentru recuperarea imobilului ?i procedand totu?i la cumpararea acestuia, chiria?ii ?i-au asumat riscul de a fi evin?i.
In privin?a celor doua hotarari judecatore?ti invocate de reclaman?i in dovedirea imprejurarii ca incheierea contractului de vanzare-cumparare nr.1086/14.11.1996 s-a facut cu respectarea dispozi?iilor Legii nr.112/1995, respectiv decizia civila nr.148/R/1996 a Cur?ii de Apel Oradea (prin care s-a constatat ca decizia nr.646 din 11.11.1989 emisa de Consiliul Jude?ean Bihor, prin care a imobilul a trecut in proprietatea statului, a fost legala) ?i sentin?a civila nr.8413/2000 a Judecatoriei Oradea (prin care s-a respins cererea de constatare a nulita?ii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.1086/14.11.1996), instan?a apreciaza ca nu prezinta relevan?a in cauza, nefiind in masura sa excluda reaua-credin?a a chiria?ilor cumparatori - a?a cum a statuat cu putere de lucru judecat Curtea de Apel Oradea prin decizia civila nr.1501/2009-R din 10.11.2009, iar, pe de alta parte, in considerarea faptului ca prin cele doua hotarari judecatore?ti nu s-a facut o analiza a contractului de vanzare-cumparare din perspectiva respectarii Legii nr.112/1995, aspect care ar fi prezentat importan?a ?i s-ar fi opus in prezentul litigiu.
In considerarea acestor aspecte, re?inand ca prin decizia civila nr.1501/2009-R din 10.11.2009 a Cur?ii de Apel Oradea s-a statuat irevocabil ca reclaman?ii din prezenta cauza (chiria?ii cumparatori) nu au fost proprietari de buna-credin?a, care sa fi incheiat contractul de vanzare-cumparare nr.1086 din 14.11.1996 cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, instan?a apreciaza ca reclaman?ii nu sunt indreptati?i la restituirea pretului de piata al imobilului, stabilit prin expertiza tehnica in specialitatea constructii efectuata in cauza.
Asa cum rezulta din dispozitiile art.50 alin.2 din Legea nr. 10/2001, republicata, proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, au dreptul doar la restituirea pretului actualizat platit. Restituirea se face de Ministerul Finantelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art.13 alin.6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.
In conformitate cu dispozitiile art.50.3 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.250/2007, actualizarea sumelor constand in restituirea pretului platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare au fost desfiintate, se face prin aplicarea indicelui anual de inflatie din anul platii la anul introducerii actiunii (care in speta este anul 2010), iar pentru sumele platite in rate, actualizarea se face in functie de anul aferent ratelor platite in acel interval.
Avand in vedere faptul ca s-a dovedit in cauza achitarea de catre reclaman?i a avansului de 4.293.720 lei (rol), respectiv a diferen?ei de pre? de 9.930.000 lei (rol) in rate, in temeiul dispozitiilor art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicata si actualizata, si a art.50.3 din Hotararea Guvernului nr.250/2007, instanta va admite in parte actiunea si in consecinta va obliga paratul sa restituie reclaman?ilor pretul actualizat platit de aceasta in temeiul contractului de vanzare-cumparare nr.1086 din 14.11.1996 (4.293.720 lei rol suma platita dintr-o data cu titlu de avans si 9.930.000 lei rol suma platita cu titlu de pret in rate lunare, actualizate conform art.50.3 din H.G. nr.250/2007).
Se va respinge ca neintemeiata cererea reclaman?ilor de restituire a pre?ului de pia?a al imobilului.
Fata de solutia pronuntata si avand in vedere dispozitiile art.274 si art.276 C.proc.civ., se va respinge cererea reclaman?ilor privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata. Sub acest aspect, se retine ca reclaman?ii au solicitat plata cheltuielilor de judecata constand in onorariu expert, cerere care va fi respinsa ca nejustificata, avand in vedere ca solutia instantei nu are la baza concluziile raportului de expertiza.
Calea de atac impotriva prezentei hotarari a fost stabilita in raport de pretentiile formulate de reclaman?i (restituirea pre?ului de pia?a al imobilului, stabilit prin expertiza la suma de 461.760 lei), in conformitate cu art.282 si art.2821 C.proc.civ.
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite in parte actiunea civila formulata de reclaman?ii I.V. si I.M., ambii cu domiciliul in _, cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat M.D. - _, impotriva paratului STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul in _, reprezentat prin Directia Generala a Finantelor Publice B., cu sediul in .
Obliga paratul sa restituie reclaman?ilor pretul actualizat platit de ace?tia in temeiul contractului de vanzare-cumparare nr.1086 din 14.11.1996 incheiat cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, desfiintat prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila (4.293.720 lei rol suma platita dintr-o data cu titlu de avans si 9.930.000 lei rol suma platita cu titlu de pret in rate, actualizate conform art.50.3 din H.G. nr.250/2007).
Respinge ca neintemeiata cererea reclaman?ilor de restituire a pre?ului de pia?a al imobilului.
Respinge cererea reclaman?ilor privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 02 martie 2011.
Presedinte Grefier
DANA VERONICA ERDEI MIHAELA IOANA CUC