Asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei M. sub nr.3097/260/2013, la data de 18.06.2013, petentul P. N., detinut in P. V., a formulat cerere de contopire a pedepselor.
In cerere, se arata ca petentul solicita contopirea pedepselor aplicate in cadrul dosarelor nr. 3119/260/2012, 4004/260/2012, 5936/260/2012, nr. 5933/260/2012, condamnari pronuntate de catre Judecatoria M., precum si si prin sentinta penala nr. 1714/31.10.2012.
Cererea nu a fost intemeiata in drept.
La termenul de judecata din data de 11.10.2013, reprezentantul Parchetului a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei M. in solutionarea prezentei cauze.
Examinand cu prioritate exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei M., instanta retine ca potrivit art.449 C.p.p., instanta competenta sa dispuna asupra modificarii pedepsei este instanta de executare a ultimei hotarari sau, in cazul cand cel condamnat se afla in stare de detinere ori in executarea pedepsei la locul de munca, instanta corespunzatoare in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau dupa caz unitatea unde se executa pedeapsa.
Din actele efectuate in cauza si din cererea petentului, rezulta ca aceasta se afla detinut in P. V., prin urmare, competenta de solutionare a prezentei cereri de contopire a pedepselor revine J. V. in a carei circumscriptie se afla locul de detinere unde este detinut petentul.
Potrivit art.39 al.3 C.p.p., exceptia de necompetenta teritoriala poate fi ridicata de procuror, de oricare dintre parti sau pusa in discutia partilor din oficiu.
Pentru aceste considerente, in baza art.39 si art. 42 Cproc.pen., raportat la art.449 al.2 Cproc.pen., instanta va admite exceptia de necompetenta teritoriala si va declina competenta de solutionare a cererii de contopire a pedepselor formulata de petentul P. N., detinut in P. V., in favoarea J. V..
In baza art. 192 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia.
Cereri
Sursa: Portal.just.ro
