ACT SEXUAL CU UN MINOR, PREV. DE DISP. ART. 198 AL.1 C.PEN CU APLIC. ART.41 AL.2 C.PEN.

Sentinta penala nr. 155 din data de 12.11.2012 pronunțată de Judecatoria Mizil

Prin rechizitoriul nr.1010/P/2012 al Parchetului de pe langa Judecatoria Mizil, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului V. P. M., pentru savarsirea infractiunii de act sexual cu un minor", prev. de disp. art. 198 al.1 C.pen cu aplic. art.41 al.2 C.pen.
Dosarul a fost inregistrat pe rolul instantei la data de 23.10.2012, sub nr.2088/259/2012.
Prin actul de sesizare s-a retinut ca, inculpatul in repetate randuri a intretinut relatii sexuale cu minora T. N, care nu implinise 15 ani, cu consimtamantul acesteia si fara a exista presiuni din partea inculpatului.
Situatia de fapt astfel retinuta prin actul de sesizare a rezultat din urmatoarele mijloace de proba administrate in cursul urmaririi penale: plangere si declaratii parte vatamata (filele 5,6,7,8), declaratii invinuit V. P. M. (filele 10,11,12), declaratiile martorilor V. M. N. (fila 13), V. C. (fila 14), V. V. (fila 15), procesul verbal de aducere la cunostinta a invinuirii si a dreptului la aparare (fila 9), raportul de expertiza medico-legala nr.653/13.07.2012 (fila 16) fisa cazier judiciar (flia 17).
In cursul urmaririi penale, nici partea vatamata, nici reprezentantii legali ai acesteia nu au declarat ca se vor constitui parte civila in cursul cercetarii judecatoresti, iar in fata instantei au aratat ca nu se constituie parte civila in procesul penal, impotriva inculpatului.
La termenul de judecata din data de 12.11.2012, inculpatul V. P. M. a declarat personal ca recunoaste in totalitate faptele retinute in actul de sesizare a instantei, cunoaste probele administrate in faza de urmarire penala, si le insuseste si a solicitat ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, in temeiul dispozitiilor art. 3201 C.pr.pen. In acest sens, instanta a procedat la audierea inculpatului si a constatat ca, din probele administrate in faza de urmarire penala reiese ca fapta retinuta in sarcina inculpatului exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat. De asemenea, inculpatul a declarat ca isi insuseste probele administrate in cursul urmaririi penale, probe pe care le cunoaste. De aceea, instanta a admis cererea inculpatului iar cauza a fost judecata conform procedurii prevazute de art. 3201 C.pr.pen., avand in vedere ca inculpatul a recunoscut in totalitate fapta de care a fost acuzat, inainte de a se intra in cercetarea judecatoreasca.
Din fisa de cazier judiciar a inculpatului rezulta ca acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizand probele administrate in cauza, instanta a retinut urmatoarele:
La data de 13.07.2012, numita T.M., mama minorei T. N., a formulat plangere penala impotriva inculpatului V. P. M., sesizand faptul ca acesta a intretinut relatii sexuale cu fiica sa, in varsta de 14 ani si 11 luni.
A aratat reprezentantul legal al minorei (fila 13 d.u.p.) ca, la data de 12.07.2012, a avut o discutie cu fiica sa, T. N., careia i-a interzis sa se mai intalneasca cu inculpatul dar ca, in cursul aceleiasi nopti, in jurul orelor 05.30 a observat ca fiica sa lipseste, iar sotul sau a plecat la domiciliul lui V. P. M., in satul Rotari, sa o caute pe partea vatamata. In jurul orei 07.00, sotul sau, T. V., s-a reintors la locuinta impreuna cu partea vatamata, pe care o gasise in satul Rotari, in casa alaturata de cea a lui V. P. M., impreuna cu acesta din urma.
Fiind audiata in cursul urmaririi penale (filele 5-8 d.u.p.), minora T. N. a recunoscut ca are o relatie de prietenie cu V. P. M. de aproximativ un an de zile si ca, in noaptea de 12/13.07.2012 a plecat de la domiciliul sau si s-a intalnit cu inculpatul, cu care a petrecut noaptea intr-o casa invecinata de locuinta acestuia, casa pe care o au in ingrijire parintii acestuia, insa cu aceasta ocazie nu au intretinut relatii sexuale. A precizat minora ca inculpatul cunostea ca nu implinise 15 ani si ca avut cu acesta trei acte sexuale, toate intretinute cu consimtamantul ei, neexistand vreo constrangere.
Potrivit raportului de expertiza medico-legala nr. 635/13.07.2012 eliberat de Serviciul Medico - Legal Prahova (fila 16 dup), minora T. N. prezinta o deflorare mai veche de 10 zile a carei data de producere nu poate fi precizata.
Audiat in cursul urmaririi penale (filele 10 - 12 d.u.p.), inculpatul a declarat ca in seara de 12/13.07.2012, in jurul orelor 23.00, a fost sunat pe telefonul mobil de partea vatamata, care i-a cerut sa vina sa o vada si ca doreste sa plece de acasa intrucat parintii ii interzic sa se mai intalneasca cu el. V. P.M. i-a propus atunci sa mearga cu el la domiciliul sau, insa aici locuiau parintii acestuia si astfel s-au hotarat sa petreaca noaptea intr-o casa nelocuita, care se invecineaza cu locuinta parintilor si pe care acestia din urma o au in grija. A mentionat inculpatul ca, intr-adevar, ca a intretinut relatii sexuale de mai multe ori cu minora T. N., desi a luat la cunostinta de starea de minoritate a acesteia, respectiv ca nu implinise varsta de 15 ani.
Fiind audiati, parintii inculpatului, au precizat (filele 13-15 d.u.p.) ca aveau cunostinta ca fiul lor au o relatie cu T. N. si ca l-au avertizat sa inceteze aceasta relatie si sa o conduca pe aceasta la domiciliul sau in data de 12/13.07.2012, intrucat aceasta este minora si se poate ajunge ca inculpatul sa aiba probleme de natura penala.
Inculpatul a fost legal citat, a fost asistat de aparator din oficiu, s-a prezentat in instanta iar la termenul de judecata din data de 12.11.2012 acesta, personal si prin aparator, a solicitat aplicarea prevederilor art.3201 C.p.pen., aratand ca recunoaste in totalitate faptele comise asa cum au fost retinute prin rechizitoriu, cunoaste si isi insuseste probele administrate in faza de urmarire penala.
In drept, fapta inculpatului V. P. M., care a intretinut relatii sexuale cu minora T.N., care nu implinise varsta de 15 ani, de mai multe ori, cu consimtamantul acesteia, fara a exista presiuni din partea inculpatului, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin 1 C.pen,. cu aplic.art. 41 al.2 C.pen.
Elementul material al laturii obiective a infractiunii de act sexual cu un minor il constituie actiunea inculpatul de a intretine acte sexuale cu o persoana care nu a implinit varsta de 15 ani, cunoscand aceasta imprejurare. Urmarea imediata a constituit-o atingerea libertatii vietii sexuale a victimei T.N. Intre urmarea imediata si elementul material al laturii obiective exista legatura de cauzalitate.
Instanta a retinut forma continuata a infractiunii intrucat inculpatul V. P. M. a savarsit, in virtutea aceleiasi rezolutii infractionale, la diferite intervale de timp, actiuni care intrunesc fiecare in parte continutul infractiunii de act sexual cu un minor.
Inculpatul a savarsit faptele cu forma de vinovatie a intentiei directe, prevazand si urmarind rezultatul faptelor sale.
La individualizarea pedepsei, instanta, a avut in vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevazute de art. 72 C.pen, dispozitiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsa prevazute de lege in partea speciala, gradul de pericol social al faptei determinat atat de modul in care inculpatul a actionat, cat si de importanta valorii sociale lezate.
Tot in aplicarea dispozitiilor art. 72 C.pen. va fi avuta in vedere persoana inculpatului, conduita sa inainte si dupa savarsirea infractiunii, din fisa sa de cazier judiciar rezultand ca nu are antecedente penale.
Instanta a mai retinut si ca inculpatul a dat dovada de sinceritate in cursul procesului penal, recunoscand faptele comise, in cauza urmand a fi aplicate si prevederile art.3201 al.7 C.pr.pen.
In raport de considerentele expuse mai sus instanta a apreciat ca, pentru reeducarea inculpatului si pentru atingerea scopului preventiv al pedepsei, asa cum este definit de art.52 C.pen., aplicarea unei pedepse cu inchisoarea, orientata catre minimul special, asa cum a fost el redus, constituie o sanctiune corespunzatoare pentru inculpat in cauza de fata.
In consecinta, instanta a aplicat o pedeapsa in cuantum de 2 (doi) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de act sexual cu un minor.
In temeiul art. 71 al.2 C.pen. a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit.a si b C.pen. cu exceptia dreptului de a alege, pe durata prevazuta de art. 71 al.2 C.pen.
In cauza de fata instanta a apreciat ca se impune ca inculpatului sa i se interzica drepturile prevazute de art. 64 lit.a si b C.pen., condamnarea la pedeapsa inchisorii nefiind compatibila cu dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, precum si cu dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat.
In ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, instanta a apreciat ca scopul preventiv - educativ al acesteia poate fi atins chiar fara executarea efectiva a pedepsei, ca nu se impune scoaterea inculpatului din mediul familial si social, cu consecinta imediata a incarcerarii, motiv pentru care, in baza art. 81 C.pen., va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei intr-un un termen de incercare calculat conform disp.art. 82 C.pen.
In baza art. 81 si 71 al.5 C.pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a si b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege, aplicata inculpatului, pe durata termenului de incercare .
In baza dispozitiilor art.359 C.p.pen., instanta a atras atentia inculpatului cu privire la prevederile art.83 C.pen., referitoare la revocarea suspendarii conditionate in cazul savarsirii unei alte infractiuni in termenul de incercare stabilit de instanta.
A luat act ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila in procesul penal.
In temeiul art.191 al.1 si art.189 C.pr.pen., a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat, onorariul aparatorului din oficiu urmand a fi avansat catre Baroul Prahova din fondurile Ministerului Justitiei. INTOCMIT,
Judecator Marius Lazar

Sursa: Portal.just.ro