DOSAR NR.2595/88/2008
R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SENTINTA PENALA NR.110
Sedinta publica din 14 aprilie 2009
Prin rechizitoriul nr. 256/P/2007, Parchetul de pe langa Tribunalul Tulcea a trimis in judecata pe inculpatul (...) sub aspectul savarsirii infractiunii de viol prev. de art. 197 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
S-a retinut in rechizitoriu ca, la data de 28 octombrie 2007, inculpatul, prin constrangere, a intretinut un raport sexual normal cu minora (...) in varsta de 13 ani.
Examinand probele administrate in cursul urmaririi penale, coroborandu-le cu cele administrate nemijlocit de catre instanta, tribunalul retine urmatoarea situatie de fapt:
Minora (...), de 13 ani, din localitatea (...), comuna (...), judet Tulcea avea o relatie de prietenie cu numitul (...) de 19 ani din comuna (...), judet Tulcea, relatie cucare mama celui din urma nu era de acord, avand in vedere varsta frageda a fetei. In pofida opozitiei femeii, ei au continuat sa se intalneasca. Astfel, la data de 28 octombrie 2007, in jurul orelor 12,00 tanarul s-a deplasat la domiciliul minorei si, cu acordul mamei acesteia, (...), cei doi au plecat sa se plimbe.
Ei s-au deplasat apoi la locuinta tanarului, unde au ascultat muzica pana spre seara, fiind supravegheati de membrii familie acestuia, care erau ingrijorati de existenta unei eventuale relatii intime intre cei doi, in contextul in care fata nu implinise nici varsta de 14 ani.
In jurul orei 18,00 au plecat de la locuinta numitului (...) si si-au petrecut seara cu cativa prieteni cu care au consumat bauturi si cu care s-au deplasat si in localitatea (...).
In jurul orelor 22,30, cei doi tineri au parasit localul in care au stat in acea seara si s-au urcat in atelajul cu care venisera, cu intentia de a se indrepta spre domiciliile lor. Aceasta, nu inainte de a-i conduce acasa pe amicii lor care, la randul lor, s-au urcat in caruta.
In timp ce se indreptau spre destinatiile propuse, minora (...) a fost lovita cu o piatra, fapt pentru care numitii (...) si (...) au coborat din atelaj, pentru a verifica cine si de ce a aruncat spre aceasta.
In momentele urmatoare, langa caruta a fost oprita o sareta in care se aflau inculpatul (...) si numitii (...) si (...). Acestia din urma au avut o discutie contradictorie cu tinerii din caruta care, pentru a evita un scandal, au parasit atelajul si au plecat spre locuintele lor. Au ramas in caruta, minora (...), prietenul acesteia si numitul (...).
Acestia au plecat spre locuinta celui din urma, unde s-au oprit pentru a mai discuta. La un moment dat, langa ei, a venit inculpatul (...) care se afla singur in sareta sa. Acesta i-a spus minorei ca era trimis de tatal ei pentru a o insoti acasa. Totodata, i-a facut reprosuri numitului (...), cum ca-si batea joc de fata, facand referire la faptul ca aceasta era minora. Partea vatamata a refuzat, spunand ca va fi insotita de prietenul sau, si a aratat totodata ca acesta nu-si batea joc de ea.
Numitul (...) a incercat sa intoarca atelajul cu care venise pentru a-si duce prietena acasa. Inculpatul, pentru a-l impiedica, si-a postat sareta in fata lui, amenintandu-i totodata pe cei doi.
Stiindu-l violent, pentru a evita un scandal, minora a acceptat sa urce in sareta inculpatului. Imediat, acesta a pornit in viteza, in directia opusa domiciliului minorei, respectiv spre localitatea (...).
Observand aceasta, minora i-a cerut sa opreasca si, pentru ca nu a fost ascultata, a incercat sa sara din atelaj, dar a fost impiedicata. La un moment dat, a reusit sa sara si a luat-o la fuga. Ea a fost prinsa de catre inculpat si nevoita sa urce din nou in sareta, avand in vedere cererea imperativa a acestuia.
Minora a fost dusa astfel pana la marginea localitatii. Inculpatul a intrebat-o ce cauta cu acei tineri, sugerand ca ar fi intretinut raporturi sexuale cu ei, asa incat i-a cerut sa aiba si cu el o astfel de relatie. Minora s-a impotrivit si, avand in vedere amenintarile ce i-au fost adresate, a inceput sa planga pentru a fi lasata in pace. Inculpatul a incercat sa o dezbrace si, pentru ca victima se impotrivea, a amenintat-o iarasi.
Avand in vedere amenintarile ce i-au fost adresate, fiindu-i frica, fata a a acceptat chiar sa se dezbrace si sa intinda o patura pe jos, unde urma sa se consume actul.
Chiar si dupa ce s-au asezat pe patura, minora s-a impotrivit insa inculpatul amenintand-o ca o va lovi, a reusit in final sa ii desfaca picioarele si sa o penetreze vaginal de cateva ori. In tot acest timp de circa 10 minute, minora s-a zbatut si chiar a incercat sa tipe, motiv pentru care inculpatul i-a acoperit gura.
Conform celor relatate de catre victima, aceasta nu a perceput daca inculpatul a ejaculat sau nu, el precizand ca, pentru a evita o sarcina, la cererea minorei, a facut acest lucru extravaginal.
Dupa consumarea actului, cei doi s-au imbracat, s-au urcat in sareta, minora fiind condusa pana la apropierea locuintei sale, nu inainte ca inculpatul sa-i fi cerut sa pastreze secretul asupra celor intamplate.
Minora, de frica, l-a asigurat ca asa se va intampla insa, odata ajunsa acasa, le-a povestit mamei sale si numitului (...), prin ce a trecut. Drept urmare, au fost sesizate organele de politie iar victima a fost transportata la spital in vederea efectuarii examenului medical.
In drept, fapta inculpatului (...) care, la data de 28 octombrie 2007, prin constrangere, a intretinut un raport sexual normal cu minora (...), in varsta de 13 ani, a realizat continut constitutiv al infractiunii de viol in varianta art. 197 alin. 3 Cod penal.
Fiind studiat cazierul judiciar al inculpatului s-a constatat ca acesta nu se afla la prima incalcare a legii penale, fiind recidivist conform prevederilor art. 37 lit. b din Codul penal. Astfel, prin Sentinta penala nr. 83 din 23 martie 1993 a Judecatoriei Babadag, acesta a fost condamnat la 6 luni inchisoare pentru savarsirea unei infractiuni de loviri si alte violente prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Prin Sentinta penala nr. 389 din 8 decembrie 1993 a aceleasi instante a fost condamnat la un an si sase luni pentru savarsirea a doua infractiuni de furt calificat prev. de art.208 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.
Prin Sentinta penala nr. 26 din 25 martie 1997 a Tribunalului Tulcea, ramasa definitiva prin Decizia penala nr. 104 din 4 iulie 1997 a Curtii de Apel Constanta a fost condamnat la o pedeapsa de 7 ani inchisoare pentru savarsirea unei infractiuni de talharie prev. de art. 211 alin. 2 cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul penal, fiind arestat la data de 26 decembrie 1996 si eliberat la data de 20 iunie 2001, cu un rest de 918 zile.
Inculpatul a recunoscut atat in cursul urmaririi penale cat si in fata instantei ca a intretinut un raport sexual normal cu aceasta, cu acordul ei, raport confirmat de constatarile medico-legale si constatarile tehnico-stiintifice efectuate in cursul urmaririi penale (filele 31 - 32 si 50 - 56 din dosar U.P.). Astfel, in urma examinarii medicale s-a constatat ca secretia vaginala recoltata de la victima minora a pus in evidenta spermatozoizi, aspect ce confirma consumarea unui raport intim in antecedentele imediate.
Inculpatul a incercat sa acrediteze ideea ca minora era imorala, avea o viata sexuala activa, schimband cu usurinta partenerii carora le oferea "servicii" sexuale contra cost. Probele administrate in cauza au evidentiat ca minora obisnuia sa piarda noptile la petreceri, insa niciunul dintre tinerii ce faceau parte din anturajul minorei nu au confirmat sustinerile inculpatului, audiati fiind in calitate de martori acestia au declarat ca nu au avut relatii intime cu minora.
Din probe a mai rezultat ca (...) avea un prieten apropiat, (...). Existand suspiciuni cu privire la faptul ca cei doi ar fi intretinut raporturi intime in ziua respectiva, au fost recoltate probe de referinta in vederea stabilirii profilului ADN, atat inculpatului, cat si lui (...).
Specialistilor li s-au pus la dispozitie probele recoltate de la cei doi barbati, lama cu secretia vaginala recoltata de la victima si chilotul acesteia.
Analizele genetice au evidentiat faptul ca atat secretia vaginala recoltata de la victima, cat si chilotul acesteia purtau urme cu un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referinta recoltate de la inculpatul (...).
Relativ la apararea formulata de inculpat, cum ca actul s-ar fi consumat cu acordul minorei, instanta constata ca aceasta sustinere este contrazisa de probele administrate in cauza.
Astfel, din raportul medico-legal nr. 863 din 30 octombrie 2007 a rezultat ca minora in varsta de 13 ani prezenta "himen complezent extensibil in limite largi care poate permite interferenta mecanica (penetrarea) fara a suferi leziuni traumatice". S-a mai constatat ca himenul prezenta o ruptura recenta insotita de o echimoza de vecinatate a mucoasei vulvare, fiind probabil cauzate prin interferenta mecanica brutala cu mucoasa vulvara in zona in zona introitusului vaginal.
Tribunalul considera ca "interferenta mecanica brutala"pusa in evidenta de raportul medico-legal demonstreaza consumarea unui raport sexual violent si confirma sustinerile victimei minore care, pe parcursul procesului, a declarat in mod constant ca inculpatul a fortat-o sa intretina relatii intime cu el.
Lipsa acordului si dovada faptului ca minora a fost victima unui viol rezulta si din declaratiile martorilor (...) ("victima plangea incontinuu, statea jos langa gard si spunea ca nu vrea sa mearga acasa" - fila 69, verso, dosar UP; "m-am intalnit cu (...) si mi-a spus ca a fost violata de inculpat - fila 107, dosar fond) si (...) ("a venit plangand, ciufulita si ne-a spus ca a fost violata" - fila 63, verso, dosar UP; "(...) plangea, spunea ca a fost violata de inculpat, plangea tot timpul ... am incercat sa o determin sa-mi povesteasca tot ce s-a intamplat, dar nu am reusit, asa ca am chemat politia ... (...) luase un cutit si ameninta ca vrea sa se omoare (fila 101, dosar fond) precum si din declaratia reprezentantului legal al minorei, (...) care, in cursul urmaririi penale a precizat ca fata sa "plangea si tipa, spunand ca se omoara":
Tribunalul mai considera relevanta in acest sens si atitudinea inculpatului care, pentru a o convinge pe minora sa-l insoteasca, a afirmat mincinos ca este trimis de tatal ei pentru a o conduce acasa; iar dupa ce (...) a urcat in atelaj, inculpatul a pornit in viteza intr-o alta directie, nicidecum spre casa victimei.
De asemenea, nu poate fi ignorat nici faptul ca in antecedentele penale ale inculpatului exista condamnari pentru fapte savarsite cu violenta, imprejurare ce face credibila declaratia minorei ca i-a fost frica de inculpat, mai ales ca acesta avea o secera in caruta, si ca din acest motiv a acceptat sa se dezbrace singura.
Desi exista un raport de forta vadit inegal care facea ca o impotrivire fizica eficienta sa fie practic imposibila, minora a incercat, atat cat a putut, sa se impotriveasca, acesta fiind motivul pentru care penetrarea nu s-a realizat cu usurinta, ci cu brutalitate, cauzandu-i victimei leziuni la nivelul mucoasei vulvare.
La individualizarea judiciara a pedepsei, instanta va avea in vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal; indeosebi de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, de persoana inculpatului care nu are ocupatie, nu este casatorit, este recidivist in conditiile art. 37 lit. b Cod penal, urmand a-l condamna pe inculpat la o pedeapsa de 11 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.
La aplicarea pedepsei accesorii, instanta va tine seama de Decizia 74/2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si de practica CEDO (cauza Hirst impotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord), urmand a-i interzice inculpatului pe durata executarii pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.
Relativ la actiunea civila, tribunalul retine ca partea vatamata, prin reprezentantul sau legal, s-a constituit parte civila cu suma de 1000 lei reprezentand daune morale, suma pe care inculpatul a fost de acord sa o plateasca.
Cum actiunea civila este guvernata de principiul disponibilitatii, urmeaza a admite aceasta actiune si a obliga inculpatul la plata sumei de 1000 lei reprezentand daune morale.
Ca urmare a condamnarii, inculpatul va fi obligat in conformitate cu dispozitiile art. 191 alin. 1 si la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
2
