Pretentii comerciale. Facturi neacceptate

Prin cererea de chemare in judecata reclamanta S.C "R" S.A a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta in contradictoriu cu parata S.C "R.I.M." SRL sa dispuna obligarea acesteia la plata sumei totale de 4013,10 din care suma de 3.552,51 lei reprezinta contravaloare factura nr. 7108329/28.02.2008, suma de 153,18 lei reprezinta dobanda legala, iar suma de 307,41 lei reprezinta cheltuieli de judecata.
In motivare s-a aratat ca parata S.C "R.I.M." SRL a achizitionat diverse cantitati de cutii din carton ondulat pentru care s-a emis factura nr. 7108329/28.02.2008. De asemenea, reclamanta a calculat dobanda legala conform OG nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, astfel cum a fost adoptata prin Legea nr. 356/2002, aceasta fiind in cuantum de 153,18 lei.
Instanta a retinut ca cererea de chemare in judecata a fost intemeiata pe principiile raspunderii civile contractuale. Fata de acest aspect, s-a retinut faptul ca in materie contractuala neexecutarea se prezuma, fiind necesar doar ca reclamantul sa dovedeasca existenta raportului juridic si a drepturilor si obligatiilor care rezulta din acesta, revenind in sarcina paratului sa probeze eventuala indeplinire a obligatiei asumate.
In conformitate cu dispozitiile articolului 46 din Codul comercial, factura acceptata este un mijloc de proba in materie comerciala, dovedind existenta raportului juridic stabilit intre parti, respectiv, drepturile si obligatiile reciproce.
Facturile fiscale depuse de reclamanta in dovedirea pretentiilor sale nu indeplinesc una dintre conditiile prevazute de textul de lege invocat mai sus, respectiv insusirea inscrisului de catre debitoare, intrucat nu au fost acceptate de parata si nici nu s-a facut dovada emiterii lor in temeiul unor raporturi contractuale existente anterior intre parti, consemnate intr-un inscris. Mai mult, din inscrisul de la fila 9, aviz de insotire a marfii nr. 714075 din 28.02.2008 rezulta ca parata S.C "R.I.M." SRL ar avea sediul in Bucuresti, si nu in orasul Mizil, judetul Prahova. In consecinta rezulta ca reclamanta nu a dovedit existenta unor raporturi comerciale contractuale, facturile prezentate de reclamanta nefiind acceptate la plata de catre parata prin semnatura si stampila societatii parate.
Instanta a respins si capatul de cerere privind acordarea sumei de 153,18 lei ce reprezinta dobanda legala avand in vedere solutia de respingere ca neintemeiata a capatului principal de cerere, in virtutea principiului "accesorium sequitur principale".