Facturi neacceptate la plata.
- Art. 46 C.com.
Astfel, din punct de vedere juridic, pornind de la dispozitiile art.46 C. comercial potrivit cu care "obligatiunile comerciale si liberatiunile se probeaza (_) cu facturi acceptate" , ale art.1179, art.1180 alin.1 si 2 C.civ, care reglementeaza cateva reguli privind inscrisul sub semnatura privata, dar si exceptiile de la acestea, factura fiscala emisa de creditoare are forta probanta a unui inscris sub semnatura privata.
Asadar factura comerciala este un inscris sub semnatura privata prin care se constata de regula, executarea unei operatiuni comerciale, respectiv o nota scrisa privitoare la marfurile vandute sau la serviciile prestate in care acestea sunt aratate amanuntit, indicandu-se natura, calitatea, cantitatea, pretul, modalitatile contractului.
De aceea factura comerciala face dovada impotriva emitentului si in favoarea destinatarului ei, dar, daca factura este acceptata de catre destinatar, ea face dovada si in favoarea emitentului. Aceasta face dovada contra emitentului, in privinta intregului ei cuprins, independent de faptul daca a fost acceptata sau nu, fundamentul juridic al acestei forte probante fiind marturisirea extrajudiciara.
Factura nu face dovada impotriva destinatarului decat in cazul in care este acceptata deoarece nu se poate preconstitui un mijloc de proba contra unei persoane, fara concursul acesteia. Pentru ca factura sa-i fie opozabila ca mijloc de proba, destinatarul trebuie sa restituie emitentului factura acceptata.
Acceptarea poate fi expresa (cand destinatarul subscrie exemplarul ce i-a fost expediat prin persoana mandatata in acest sens, apoi il restituie emitentului, ori cand confirma factura printr-o scrisoare, telegrama, fax, telefon sau chiar verbal) dar si tacita (cand rezulta din manifestari de vointa neindoielnice care atesta vointa de a accepta factura).
In cauza de fata facturile poarta o simpla semnatura care este contestata de intimata parata, aceste semnaturi neapartinand persoanelor mandatate de societate in acest sens. (CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
SENTINTA CIVILA NR. 246 din 06.06.2013) Prin sentinta civila nr. 1203/19.02.2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti sectia a VI-a Civila in dosarul nr.59573/3/2011 a fost respinsa cererea formulata de reclamanta F SRL prin lichidator judiciar R SPRL in contradictoriu cu parata SC LDS T T SRL; ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca intre parata S.C. LDS T T S.R.L., in calitate de cumparator si S.C. F S.R.L., in calitate de vanzator, s-au desfasurat relatii comerciale avand ca obiect livrarea de catre reclamanta de produse reprezentand "furaj porci sugari".
Tribunalul a constatat ca facturile emise de reclamanta nu sunt recunoscute de catre parata motivat de faptul ca prestatia a carei contravaloare este solicitata prin acestea nu a fost indeplinita in conformitate cu intelegerea partilor, acestea nepurtand semnatura vreunui reprezentant al paratei S.C. LDS T T S.R.L mandatat in acest sens.
Astfel, tribunalul a apreciat ca reclamanta solicita obligarea paratei la plata unei sume al carui cuantum nu este determinat si ca aceasta nu a facut dovada existentei debitului, astfel ca suma pretinsa nu indeplineste conditiile esentiale ale unei creante certe, lichide si exigibile si, in consecinta, a respins cererea formulata ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta F SRL prin lichidator judiciar R SPRL solicitand admiterea apelului, desfiintarea sentintei si pe fond admiterea actiunii.
In motivarea apelului s-a aratat , in esenta ca instanta de fond a preluat sustinerile paratei in sensul ca facturile nu sunt recunoscute de catre aceasta si prestatiile nu au fost indeplinite in conformitate cu intelegerea partilor.
Astfel instanta de fond nu a avut in vedere urmatoarele aspecte: facturile nu au fost niciodata restituite reclamantei si nici produsele asa zise neconforme cu standardele calitative si cantitative stabilite de parti,; parata nu a raspuns convocarii la conciliere, lipsa oricarei reactii din partea acesteia reprezentand o recunoastere a pretentiilor; imprejurarea ca facturile nu ar fi fost semnate de un reprezentant legal al societatii nu este de natura sa creeze prezumtia absoluta ca acestea nu ar fi fost insusite sau ca produsele nu ar fi fost livrate.
In acest context considera apelante ca are o creanta certa, lichida si exigibila conform art.379 alin.3 C.pr.civ.
In drept s-au invocat prevederile art.43, 46 C.comercial, art.25 alin.1 lit.g si art.77 din Legea nr.85/2006 si art.287 si urm. C.pr.civ.
Analizand sentinta apelata prin prisma criticilor formulate si in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea apreciaza ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
In mod corect prima instanta a retinut ca facturile pe care isi intemeiaza pretentiile apelanta reclamanta nu au fost acceptate la plata de catre intimata parata.
Astfel, din punct de vedere juridic, pornind de la dispozitiile art.46 C. comercial potrivit cu care "obligatiunile comerciale si liberatiunile se probeaza (_) cu facturi acceptate" , ale art.1179, art.1180 alin.1 si 2 C.civ, care reglementeaza cateva reguli privind inscrisul sub semnatura privata, dar si exceptiile de la acestea, factura fiscala emisa de creditoare are forta probanta a unui inscris sub semnatura privata.
Asadar factura comerciala este un inscris sub semnatura privata prin care se constata de regula, executarea unei operatiuni comerciale, respectiv o nota scrisa privitoare la marfurile vandute sau la serviciile prestate in care acestea sunt aratate amanuntit, indicandu-se natura, calitatea, cantitatea, pretul, modalitatile contractului.
De aceea factura comerciala face dovada impotriva emitentului si in favoarea destinatarului ei, dar, daca factura este acceptata de catre destinatar, ea face dovada si in favoarea emitentului. Aceasta face dovada contra emitentului, in privinta intregului ei cuprins, independent de faptul daca a fost acceptata sau nu, fundamentul juridic al acestei forte probante fiind marturisirea extrajudiciara.
Factura nu face dovada impotriva destinatarului decat in cazul in care este acceptata deoarece nu se poate preconstitui un mijloc de proba contra unei persoane, fara concursul acesteia. Pentru ca factura sa-i fie opozabila ca mijloc de proba, destinatarul trebuie sa restituie emitentului factura acceptata.
Acceptarea poate fi expresa ( cand destinatarul subscrie exemplarul ce i-a fost expediat prin persoana mandatata in acest sens, apoi il restituie emitentului, ori cand confirma factura printr-o scrisoare, telegrama, fax, telefon sau chiar verbal) dar si tacita (cand rezulta din manifestari de vointa neindoielnice care atesta vointa de a accepta factura).
In cauza de fata facturile poarta o simpla semnatura care este contestata de intimata parata, aceste semnaturi neapartinand persoanelor mandatate de societate in acest sens.
Mai mult Curtea retine ca potrivit art.4 din contractul nr.8/27.09.2009 documentele care vor insoti marfa sunt factura fiscala si avizul de insotire a marfii. Apelanta reclamanta nu a facut dovada livrarii efective a marfurilor, nedepunand la dosar nici un aviz de insotire a marfii.
Prin urmare apelanta nu a facut dovada caracterului cert al creantei, aceasta nerezultand din inscrisuri insusite de partea adversa si nici exigibilitatea creantei in conditiile in care potrivit art.5 din acelasi contract termenul de plata a fost stabilit la 150-180 zile de la data livrarii. Or, in lipsa avizelor de insotire a marfii, nu se face dovada livrarii acestora si deci nici exigibilitatea creante.
Avand in vedere aceste considerente, Curtea a apreciat ca prima instanta a pronuntat o hotarare temeinica si legala, motiv pentru care, in temeiul art.296 C.pr.civ, a respins apelul ca nefondat.