Prin incheierea de sedinta din data de 2.04.2009, instanta a admis propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi si a dispus arestarea preventiva a inculpatilor M.A.N. si M.D.C. pentru 29 de zile, avand in vedere urmatoarele:
In sarcina inculpatului M.A.N. s-a retinut ca in loc public, pe timp de noapte (orele 20.45), prin amenintare cu acte de violenta, a deposedat-o pe partea vatamata Z.B. de telefonul mobil, dupa ce a controlat-o prin buzunare. In sarcina inculpatului M.D.C. s-a retinut ca in aceeasi imprejurare, a incercat sa deposedeze partea vatamata H.M. de telefonul mobil, scop in care a lovit-o cu pumnul si cotul in zona fetei, nereusind luarea bunului.
Cu privire la ambii inculpati, instanta a apreciat ca exista probe ca lasarea in libertate a acestora prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
In privinta inculpatului M.A.N., acest pericol concret a rezultat din modul de savarsire a faptei, profitand de imprejurarile specifice noptii, in care identificarea faptuitorilor este mai dificila iar sansele ca alte persoane sa intervina in sprijinul victimelor sunt mai reduse, savarsirea faptei intr-un loc public, pe strada, ceea ce tradeaza siguranta din partea faptuitorului. Inculpatii au plecat, impreuna cu partile vatamate, de la locul unde le-au oprit initial, intrucat atrasesera atentia altor persoane. Astfel, activitatea infractionala a fost prelungita in timp, pentru a asigura conditii propice pentru sustragerea telefonului mobil. Inculpatul a controlat partea vatamata prin buzunare si a amenintat-o cu acte de violenta, chiar din declaratiile sale rezultand ca acestuia i-a fost indusa o stare de temere si ca era pe punctul de a plange. Instanta a luat in considerare si varsta partii vatamate Z.B, si anume 13 ani, amenintarile inculpatului fiind susceptibile de a avea un efect intimidant asupra acestuia.
Instanta a avut in vedere repetatele incalcari ale legii penale, precum si reiterarea comportamentului infractional dupa ce a beneficiat de intelegere din partea organelor judiciare, dar si importanta valorilor sociale lezate - atat patrimoniul persoanei, cat si libertatea acesteia, prin acte de amenintare.
In ceea ce-l priveste pe inculpatul M.D.C., cu toate ca situatia sa era diferita de cea a coinculpatului, in sarcina celui dintai fiind retinuta savarsirea infractiunii de talharie, instanta a avut in vedere imprejurarile concrete care, astfel cum rezulta din probele aflate la dosarul de urmarire penala, au determinat ramanerea activitatii sale la stadiul de tentativa. Astfel, inculpatului M.D.C., intentionand sa sustraga telefonul partii vatamate H.M., in varsta de 17 ani, l-a controlat pe acesta prin buzunare, i l-a cerut pe un ton insistent, iar in momentul in care partea vatamata a refuzat sa i-l dea, i-a aplicat mai multe lovituri cu cotul si pumnul la nivelul fetei, incetand sa il mai loveasca datorita interventiei altor persoane din apropiere.
Cu privire la acest inculpat instanta a tinut cont si de imprejurarile in care a comis fapta, in timpul noptii, intr-un loc public, asupra unei persoane minore, precum si faptul ca s-a deplasat spre magazinul K. impreuna cu celalalt inculpat si cu partile vatamate, cu toate ca atrasese atentia persoanelor din zona asupra sa, ceea ce denota indrazneala si perseverenta. Inculpatul se afla, totodata, in stare de ebrietate, ceea ce a fost de natura sa ii dea mai mult curaj si sa sporeasca pericolul concret pentru siguranta partii vatamate si a celorlalte persoane aflate in acel loc. de asemenea, instanta a tinut cont si de perseverenta infractionala si lipsa constientizarii semnificatiei si consecintelor incalcarii legii penale
Propunere de arestare preventiva a inculpatilor. Pericolul concret pentru ordinea publica.
Sentinta penala nr. 0 din data de 02.04.2009
pronunțată de Judecatoria Iasi
Domeniu Arest preventiv; Furt; Infractiuni contra proprietatii; Minori; Proprietate privata; Talharie |
Dosare Judecatoria Iasi |
Jurisprudență Judecatoria Iasi
Sursa: Portal.just.ro