Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Cerere de reconstituire. Stabilirea temeiului de drept al cererii. Conditia dovezii preluarii terenului de catre stat Sentinta civila nr. 8231 din data de 29.04.2011
pronunțată de Judecatoria Iasi

Prin sentinta civila nr. 8231/29 aprilie 201, pronuntata in dosarul nr. 24703/245/2010 al Judecatoriei Iasi instanta a respins plangerea formulata de petentii: C.M., C.C. si M.M in contradictoriu cu INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI IASI si Comisia Municipala Iasi de fond funciar, impotriva Ordinului Prefectului nr. 909/05.10.2010.
In motivarea plangerii petentii arata ca prin cererea inregistrata la Comisia Municipala Iasi de fond funciar au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 980 mp teren, situata in Iasi, str. P. nr. 12, suprafata de ar face parte dintr-un lot de 4900 mp teren care a fost proprietatea strabunicii lor T.S., preluata in calitate de mostenitoare de bunica lor M.M.
Petentii sustin ca terenul a fost inscris ulterior in CAP Barnova pe numele bunicului M.A. in anul 1962 si ca face parte din suprafata de 1,45 ha care apare in rolul agricol al acestuia. Petentii sustin ca, de altfel, chiar bunica lor in cererea de inscriere in CAP a indicat drept adresa de domiciliul strada P. nr. 12 si faptul ca detine suprafata de 1,22 ha teren.
Mostenitor al defunctilor M.A. si M.M a fost tatal petentilor, C.C., in baza certificatului de mostenitor nr. xxx/1993, decedat, la randul sau, in anul 1997, avand ca mostenitori pe petenti, conform certificatului de mostenitor nr. xxx/1998.
Petentii mai arata ca, in prezent, terenul este liber de constructii.
In motivarea ordinului contestat se arata ca cererea lor de reconstituire a fost respinsa intrucat nu s-a facut dovada preluarii terenului in proprietate de stat, fara a se tine cont ca in anul 1962, zona in care se afla terenul facea parte din CAP Barnova si, dupa 1991 a fost preluata de Comisia Municipala Iasi de fond funciar.
Intimata Comisia Municipala Iasi de fond funciar a formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii formulate de petenti intrucat terenul nu se afla la dispozitia sa, fiind proprietate privata, conform certificatului de mostenitor nr. xxx/1999.
Astfel, arata intimata, conform certificatului de mostenitor nr. xxx/1958, de pe urma defunctei M.C. a ramas suprafata de 3600 mp teren, situata in Iasi, str. P. nr. 2, mostenitorilor mentionati in certificat printre care si M.A., iar conform certificatului de mostenitor nr. xxx/1999, 600 mp din aceasta suprafata de teren a revenit mostenitorilor lui M.A, M.C.A. si M.L.
Conform certificatului de mostenitor nr. xxx/1993, de pe urma defunctilor M.A. si M. M. a ramas o suprafata de 4400 mp teren in strada P. nr. 5, mostenitori fiind: C.C., M.C. A. si M.L.
Intimata arata ca pentru terenul din strada P. nr.2 au fost formulate cereri de reconstituire si mostenitorii: M.C.A. si M.L., acest teren fiind detinut cu acte si fara acte de catre acestia.
De asemenea, intimata Comisia Judeteana Iasi de fond funciar formuleaza intampinare solicitand, pe fond, respingerea actiunii formulate de petenti.
Intimata invoca totodata exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, precum si a Institutiei Prefectului Judetului Iasi, avand in vedere ca ordinul contestat este emis de Prefectul Judetului Iasi.
Pe fond, intimata arata ca ordinul nr. 909/05.10.2010 a avut la baza referatul cu propunere de respingere formulat de Comisia Municipala Iasi de fond funciar din care reiese imprejurarea ca petentii nu fac dovada preluarii terenului solicitat in proprietate de stat, nefiind, astfel, indeplinita, una dintre conditiile impuse de dispozitiile art. 36 alin.5 Lg. 18/1991.
Prin precizarile si cererea completatoare depuse la dosar in data de 27.01.2010, petentii solicita respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Institutiei Prefectului Judetului Iasi, aratand ca doresc sa se judece si cu Prefectul Judetului Iasi.
De asemenea, petentii arata ca situatia juridica prezentata in referatul Comisiei Municipale Iasi de fond funciar face referire la o alta suprafata de teren, de 600 mp, situata in strada P. nr.2 si ca terenul solicitat prin prezenta actiune a fost preluat prin colectivizare in anul 1962 de catre CAP Barnova.
In finele acestor precizari, petentii sustin o situatie total diferita de cea mentionata in cererea de reconstituire nr. 68419/19.09.2005, aceea ca, de aceasta data, terenul solicitat ar fi apartinut numitului M.A., casatorit cu M.M. din 10.11.1934, pentru ca in concluziile formulate dupa incheierea cercetarii judecatoresti, aparatorul petentilor sa revina la a mentiona ca terenul provine de la mama bunicii petentilor, T.S - sustinere identica celei din cererea de reconstituire.
Prin incheierea interlocutorie din data de 18.02.2011 instanta, pentru considerentele retinute pe larg in cuprinsul acesteia, respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Institutiei Prefectului Judetului Iasi si admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei Comisia Judeteana Iasi de fond funciar.
Analizand in mod coroborat actele si lucrarile dosarului de fata prin raportare la sustinerile partilor aflate in litigiu, instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:
Prin Ordinul nr. 909/05.10.2010 emis de Prefectul Judetului Iasi, a fost respinsa cererea de reconstituire formulata de petentii C.M., C.C. si M.M, in calitate de mostenitori indirecti ai numiei T.S., cu motivarea ca nu se face dovada preluarii suprafetei de 980 mp, situate in Iasi, str. P nr. 12, in proprietate de stat.
In fapt, prin cererea nr. 68419 din 19.09.2005, inregistrata la Primaria Iasi petentii au solicitat suprafata de 980 mp teren, situat in Iasi, str. P nr. 12, in calitate de mostenitori indirecti ai numitei T.S., strabunica lor.
Acestia au sustinut ca suprafata in litigiu a apartinut numitei T.S., care a decedat la data de 04.11.1971 si ca face parte din suprafata totala de 4900 mp teren, acceptata de descendentii: V.L., A.E., M.M., C.N. si S.A., fiind eliberat certificatul de mostenitor nr. xxx/1990, in baza caruia, bunicii lor, M.M., ii revine cota de 1/5 din teren, respectiv suprafata de 980 mp teren.
M.M. a decedat la data de 09.03.1997.
Petentii sunt mostenitorii lui C.C., fiul lui M.M., conform certificatului de mostenitor nr. 77/1998.
In cererea de reconstituire formulata petentii arata ca suprafata de teren nu a fost inclusa in masa partajabila intrucat nu detineau titlu de proprietate.
Identificand suprafata de teren, intimata Comisia municipala de fond funciar Iasi constata ca aceasta se afla in interiorul municipiului Iasi si inainteaza cererea spre competenta solutionare Prefectului Judetului Iasi.
Prin ordinul contestat, cererea petentilor de reconstituire a suprafetei de 980 mp teren, situata in Iasi, str. P. nr. 12 este respinsa cu motivarea ca "petentii nu fac dovada preluarii terenului solicitat in proprietate de stat", pornind chiar de la sustinerile petentilor si avand in vedere indreptatirea pe care acestia o invoca in sprijinul cererii, cu aratarea faptului ca terenul nu a fost preluat in nici un mod de stat sau de CAP de la T.S., decedata in anul 1971, mult ulterior colectivizarii, atata timp cat s-a transmis prin mostenire de la aceasta la proprii sai succesori, conform certificatului de mostenitor nr. 1070/1990.
Din continutul certificatului de mostenitor nr. 1070/1990, instanta retine ca la decesul numitei T.S. in patrimoniul acesteia se afla suprafata de 4900 mp teren, situata in Iasi, strada P. nr. 12, dobandita de defuncta potrivit contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 664/1922 la Judecatoria Rurala Iasi si inscris sub nr. 4568/1922 la Grefa Tribunalului Iasi.
Din suprafata de 4900 mp teren, conform aceluiasi certificat, 895 mp teren reveneau numitei M.M., bunica petentilor.
In situatia in care autoarea petentilor M.M. ar fi intrat in proprietatea acestei suprafete de teren, ar fi trebuit ca mostenitorii acesteia sa o stapaneasca si in prezent, fapt ce ar fi facut aplicabile dispozitiile art. 27 Lg. 18/1991, petentii putand obtine un titlu cu caracter recognitiv care insa nu era necesar in procesul de partaj, fiind suficient contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 664/1922.
De altfel, asa cum reiese din considerentele si dispozitivul sentintei civile nr. 4580/21.05.1992, instanta retine ca autorul paratilor C.C. nici nu a solicitat partajarea suprafetei de 980 (in realitate doar 895 conform certificatului de mostenitor nr. 1070/1990), care face obiectul prezentei judecati.
Petentii sustin ca autoarea lor a pierdut ulterior posesia si folosinta terenului si a constructiei aflate pe acest teren, acesta fiind, de altfel, singurul motiv ce le-ar legitima intersul in formularea cererii de reconstituire si al prezentei plangeri.
In plangerea dedusa judecatii, petentii insa schimba in mod vadit situatia de fapt si motivele cererii de reconstituire, amestecand fapte si imprejurari ireconciliabile sub aspect logic si cronologic.
Astfel, desi sustin in continuare ca terenul solicitat provine ca mostenire de la T.S., decedata la data de 04.11.1971, tot acestia afirma ca terenul face parte din suprafata cu care bunica lor M.M. s-ar fi inscris in CAP in anul 1962 si incearca sa induca in eroare cu privire la acest aspect, prin anexarea cererii de inscriere in CAP a celei din urma.
Or, este evident ca bunica petentilor nu a devenit proprietara suprafetei de 895 mp teren - conform certificatului de mostenitor, decat ulterior decesului mamei sale, autoarea T. S., cererea de inscriere in CAP Tomesti (si nu Barnova) a bunicii facand, de altfel, trimitere la o suprafata de 1,22 ha teren situata in sat Vladiceni, comuna Tomesti, intr-o locatie mult diferita de actuala strada P. nr. 12, care ar fi putut face parte cel mult, din CAP Bucium - ca si suprafata invecinata, din strada P. nr. 5, adusa in CAP de M.A., bunicul petentilor.
Daca terenul solicitat ar fi intrat in CAP in anul 1962, asa cum se sustine, acesta ar fi trebuit preluat in mod direct de la T.S. si nu de la M.M. si, in consecinta, nu ar mai fi putut face parte din patrimoniul defunctei, la decesul acesteia survenit in 1971.
In acest context, instanta retine ca situatia juridica avuta in vedere de Comisia municipala Iasi de fond funciar este gresita pentru ca face referire la o alta suprafata de teren, provenita, in fapt, de la bunicul petentilor, M.A., prin trimitere constanta la strada P. nr.2 si nu la strada P. nr. 12.
Prin urmare, in mod corect petentii aveau obligatia de a dovedi modalitatea in care terenul ar fi fost preluat de catre stat, chiar si in situatia in care acesta ar fi in prezent liber si identificarea facuta de Comisia Municipala Iasi de fond funciar ar fi gresita, sustinerile potrivit carora terenul a intrat in 1962 in CAP Barnova fiind vadit neintemeiate.
Fata de apararile tangentiale ale paratilor in care au sustinut o situatie total diferita de cea mentionata in cererea de reconstituire nr. 68419/19.09.2005, aceea ca, de aceasta data, terenul solicitat ar fi apartinut numitului M.A., casatorit cu M.M. din 10.11.1934, instanta retine ca aceste aparari echivaleaza, in fapt, cu formularea unei cereri noi, diferite de cea supusa analizei instantei si cu privire la care s-a emis ordinul contestat si ca exced, in consecinta, cadrului procesual stabilit initial.
De altfel, aceste aparaii contradictorii sunt ulterior contrazise de chiar concluziile pe fond formulate de petenti prin aparator si apar ca neconcludente chiar in raport cu locul situarii suprafetei de teren - strada P nr. 12, si nu strada P nr.5.
Instanta a verificat totodata sustinerile petentilor privitoare la preluarea suprafetei de teren de catre CAP Barnova, din adresele nr. 19357/30.03.2011 emisa de Institutia Arhitectului Sef - Serviciul GIS-Cadastru a Municipiului Iasi si cea emisa de Primaria Comunei Barnova, inregistrata la dosar in data de 15.04.2011, reiesind imprejurarea ca suprafata de teren solicitata, situata in strada P. nr. 12 nu a facut niciodata parte din CAP Barnova, ci, poate din CAP Bucium, ulterior intrand in intravilanul municipiului Iasi.
Insa, in solutionarea prezentei cauze, aspectul invocat este lipsit de relevanta juridica intrucat la data decesului numitei T.S., aspect necontestat si chiar sustinut de petenti prin probe, suprafata totala de 4900 mp teren, situata in strada P. nr. 12, din care face parte si suprafata in litigiu, se afla in proprietatea acesteia, fiind evident ca proprietatea asupra acesteia a fost "pierduta" ulterior datei de 04.11.1971.
Instanta, retine, in consecinta, ca, desi identificarea terenului nu a fost judicios realizata, temeiul de drept al cererii de reconstituire este corect, in cauza fiind aplicabile fie dispozitiile art.36 alin.5 din Legea nr.18/1991, fie dispozitiile art. 34 Lg. 1/2000.
Astfel, conform prevederilor art.36 alin.5 din Legea nr.18/1991 cu modificarile si completarile ulterioare "_Terenurile fara constructii, neafectate de lucrari de investitii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localitatilor, aflate in administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966 si a altor acte normative speciale, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz, la cerere".
Potrivit dispozitiilor art. 34 Lg. 1/2000: "Terenurile fara constructii, neafectate de lucrari de investitii aprobate, potrivit legii, sau cu lucrari ce au fost deteriorate, distruse si numai prezinta nici o valoare de intrebuintare, preluate in orice mod, inclusiv cu titlu de donatie, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966 si a altor acte normative speciale, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz, la cerere."
Asadar, potrivit cu textele citate si in acord cu doctrina si practica in materie (a se vedea V.Terzea - Legile fondului funciar. Comentarii si explicatii, editia a 2a, Ed. C.H.Beck, Bucuresti 2007, p.194-199), pentru a putea benefica de reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul legislatiei fondului funciar, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- sa fie vorba de terenuri fara constructii, adica libere, in tot sau in parte, situate in intravilan;
- terenurile sa nu fie afectate de lucrari de investitii aprobate, potrivit legii, sau lucrarile incepute sa fi fost deteriorate, distruse sau sa nu mai prezinte nici o valoare de intrebuintare;
- terenurile sa fi fost preluate cu titlu valabil de catre stat sau unitatile detinatoare prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966 si a altor acte normative speciale, ori cu titlu de donatie, dupa caz.
Per a contrario, nu intra sub incidenta art.36 alin.5 din Legea nr.18/1991 si art. 34 Lg. 1/2000, ci urmeaza a fi supuse regimului juridic reparator al Lg. 10/2001, terenurile fara constructii, neafectate de lucrari de investitii aprobate, potrivit legii, care nu au fost in nici un mod preluate de catre stat sau care au fost preluate fara titlu valabil de catre stat sau alte persoane juridice, fiind direct aplicabile dispozitiile art. 2,6,8,10 si 11 Lg. 10/2001.
In aceasta situatie nu pot fi aplicate nici dispozitiile art. 27 Lg. 18/1991, din economia intregului text reiesind cu claritate ca acesta se refera, strict la categoria beneficiarilor care nu au fost niciodata deposedati de teren, fiind in continuare in stapanirea lui, acesta fiind, de altfel, si argumentul pentru care titlurile lor de proprietate au doar un caracter recognitiv.
O interpretare contrarie ar lipsi in totalitate de eficienta juridica, in integralitatea lor, dispozitiile art. 36 alin.5 Lg. 18/1991 si art. 34 Lg.1/2000.
In mod corect intimata Institutia Prefectului Judetului Iasi a retinut ca petentii nu au facut dovada preluarii au a preluarii cu titlu valabil a terenului de catre stat, pentru argumentele pe larg expuse anterior instanta retinand ca petentii nu au dovedit ca suprafata de teren solicitata ar fi fost preluata de catre CAP Barnova sau alt CAP.
Fata de cele de mai sus, conform argumentelor de fapt si de drept precizate, instanta va constata ca plangerea petentilor nu este intemeiata, urmand sa o respinga.

Sursa: Portal.just.ro