Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Furt calificat. Condamnarea inculpatului minor la o pedeapsa privativa de libertate. Inlaturarea apararilor inculpatului si a pozitiei nesincere a partii vatamate. Minori. Probe. Proprietate privata. Infractiuni contra proprietatii Sentinta penala nr. 2344 din data de 02.07.2009
pronunțată de Judecatoria Iasi


Prin sentinta penala nr.2344 pronuntata la data de 2 iulie 2009, instanta a dispus condamnarea inculpatului B.G.A. la pedeapsa de un an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, g Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 40 alin. 1 si art. 99 alin. 3 Cod penal. Pentru a hotari astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Intr-o seara, in jurul orelor 23,00, partea vatamata P.P. s-a deplasat la un chiosc pe b-dul I. din mun. Iasi, pentru a incerca sa vanda un lantisor din aur, avand o valoare aproximativa de 120 de lei. De serviciu la chioscul respectiv era martora F.I.. La fata locului mai erau prezenti N.L., o cunostinta a gestionarei, impreuna cu prietenul ei, martorul C.C., si un amic al acestuia, inculpatul B.A.G.. Martora F.I. nu a fost interesata de cumpararea lantisorului. In schimb, o discutie pe aceasta tema a inceput intre partea vatamata si inculpat, care a cerut lantisorul pentru a-l examina, in vederea unei eventuale cumparari. Intre timp, N.L. si C.C. au plecat de langa chiosc. La un moment dat, inculpatul, avand asupra sa lantisorul, a fugit cu bicicleta, fiind observat de cei doi. Din urma sa a venit partea vatamata, care a solicitat ajutorul acestora pentru a-si recupera bunul, aratand ca i se furase lantisorul, insa cei doi i-au spus ca nu o pot ajuta. Partea vatamata a plecat in cautarea inculpatului, gasind un echipaj de politie si reclamand cele intamplate. N.L. si C.C. s-au intalnit cu inculpatul si, dupa ce au fost contactati de organele de politie prin intermediul martorei F.I., si s-au intors toti trei spre statia de autobuz, unde s-au intalnit cu patrula de politie iar inculpatul a restituit lantisorul.
Inculpatul a avut o atitudine procesuala constant nesincera, insa a fost oscilant in versiunea proprie a celor intamplate. Astfel, el a sustinut ca s-a inteles cu partea vatamata sa mearga la un amanet in zona Garii, unde nu era necesara cartea de identitate, urmand ca diferenta intre suma obtinuta si cea de 100 de lei pe care o dorea partea vatamata sa ii ramana lui. In cursul urmaririi penale a declarat ca a luat-o inainte cu bicicleta din cauza unor tineri care erau cu cainii la plimbare si care l-au speriat, a ajuns in fata casei de amanet, unde a asteptat-o pe partea vatamata 10 minute, apoi a plecat acasa. In cursul judecatii inculpatul a declarat ca a luat-o inainte pentru ca era pe bicicleta iar partea vatamata mergea prea incet. Dincolo de aceasta diferenta in ceea ce priveste aspectul esential al motivului pentru care inculpatul a plecat cu lantisorul de langa partea vatamata, instanta a retinut ca versiunea inculpatului este ilogica si nesincera, intrucat acesta, conform propriilor sale declaratii, nu a asteptat-o pe proprietara bunului decat cateva minute, dupa care a plecat acasa, cu toate ca afirma ca avea cu aceasta o intelegere, deci nu avea intentia de a sustrage bunul, si cunostea traseul pe care ar fi trebuit sa se intoarca pentru a o gasi. Inculpatul nu s-a intors dupa partea vatamata, si nici nu a amanetat bunul pentru a o cauta ulterior si a-i da banii, ci a considerat cu o usurinta inexplicabila ca partea vatamata nu va mai ajunge la casa de amanet si a plecat, insusindu-si astfel bunul. Instanta si-a format convingerea ca aceasta a fost intentia sa inca din momentul in care a fugit de langa partea vatamata, avand lantisorul asupra sa.
In cursul judecatii, partea vatamata a revenit complet asupra pozitiei sale, aratand ca i-a dat lantul de bunavoie inculpatului, ca acesta a ajuns la casa de amanet dar aceasta era inchisa, si ca l-a gasit acolo pe inculpat care i-a dat lantul inapoi. De asemenea, a aratat ca a semnat declaratia din cursul urmaririi penale fara a sti ce contine, ca era sub influenta bauturilor alcoolice si drogata cand a apelat la patrula de politie. Aceste afirmatii nu sunt sustinute de nici unul din celelalte mijloace de proba. Instanta a inlaturat, ca nesincera, declaratia partii vatamate din cursul judecatii, aceasta fiind in contradictie evidenta cu ansamblul materialului probator. Nici unul din martorii implicati nu a retinut o asemenea stare deosebita in care s-ar fi aflat victima. Din procesul-verbal de constatare rezulta ca lantisorul i-a fost inapoiat pe b-dul I., si nu la amanetul spre care se presupune ca s-ar fi indreptat cu inculpatul. Martorii N.L. si C.C. au aratat ca ei l-au gasit pe inculpat si s-au intors toti trei spre b-dul I., la solicitarea organelor de politie, nicicum ca partea vatamata l-ar fi gasit pe inculpat la amanet.

Sursa: Portal.just.ro