Prin sentinta penala nr. 548/2009, instanta a dispus condamnarea
inculpatului H.M. la pedeapsa de un an inchisoare, cu suspendarea conditionata
a executarii pedepsei, pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala,
prevazuta de art. 181 alin. 1 Cod penal.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca in timp ce se aflau in incinta
barului P. din comuna L., de fata cu martorul M.C., pe fondul unei discutii in
contradictoriu, inculpatul H.M. i-a aplicat partii vatamate I.D. o lovitura cu
podul palmei la nivelul mandibulei, cauzandu-i o fractura care a necesitat pentru
vindecare 25-30 de zile de ingrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal.
Dupa ce a fost lovita, partea vatamata s-a deplasat spre domiciliu, fiind gasita pe
drum de soacra sa, M.A., iar timp de trei zile a fost internat la Spitalul de
Urgente S. din Iasi.
Situatia de fapt expusa a fost retinuta de instanta prin coroborarea
concluziilor certificatului medico-legal cu declaratiile date de parti si de martori
in cursul urmaririi penale, fiind inlaturate, ca inexacte sau ca nesincere,
declaratiile date de unii din martori in cursul cercetarii judecatoresti, la mai mult
de doi ani si jumatate de la savarsirea faptei, in mod convergent favorabile
inculpatului.
La individualizarea pedepsei, instanta a avut in vedere gradul de pericol
social al infractiunii, modul si imprejurarile in care a fost savarsita - in interiorul
unui bar, in timpul noptii, de fata fiind si alte persoane, in urma unor discutii in
contradictoriu cu partea vatamata, urmarea produsa - lezarea integritatii fizice a
partii vatamate, atitudinea oscilanta si nesincera in declaratiile date in cursul
procesului. In ceea ce priveste retinerea unor eventuale circumstante atenuante,
instanta a retinut ca lipsa antecedentelor penale in ceea ce-l priveste pe inculpat
nu este suficienta pentru a se retine buna conduita anterior savarsirii infractiunii,
oricum imprejurarile avute in vedere de dispozitiile art. 74 alin. 1 Cod penal
reprezentand circumstante atenuante legale facultative.
Vatamare corporala. Inlaturarea declaratiilor martorilor din cursul
cercetarii judecatoresti. Individualizarea judiciara a pedepsei.
Sentinta penala nr. 548 din data de 11.02.2009
pronunțată de Judecatoria Iasi
Sursa: Portal.just.ro