DOSAR NR. 499/239/2009
I N S T A N T A ,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de contestatie in anulare formulata impotriva incheierii din 13.06.2006, pronuntata de Judecatoria Harlau in dosarul nr. 494/2006, inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. de mai sus, contestatorul *********************************, a solicitat in contradictoriu cu intimata *********************************, admiterea contestatiei in anulare si anularea incheierii din 13.06.2006 aratata mai sus.
In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca incheierea a fost data in mod nelegal, necitandu-se paratul si facandu-se o grava greseala materiala de drept.
A invederat contestatorul ca reclamanta a chemat in judecata Primaria Comunei Plugari, fiind condamnat la plata amenzii pe zi de intarziere Consiliul Local al Comunei Plugari.
Au fost invocate in drept dispozitiile art. 580 ind. 3 C.proc.civ. si art. 580 ind. 4 si 580 ind. 2 C.proc.civ., precum si dispozitiile Legii nr. 215/2001, 317 pct. 1 si 318 C.proc.civ.
In cursul cercetarii judecatoresti, instanta a administrat proba cu inscrisuri, fiind atasat la dosarul prezentei cauze dosarul nr. 494/2006 al Judecatoriei Harlau si adresa nr. 608/2009 a Parchetului de pe langa Judecatoria Harlau.
Analizand actele si lucrarile dosarului, respectiv inscrisurile aflate la dosar, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:
Din analiza dosarului nr. 494/2006 aflat pe rolul Judecatoriei Harlau, instanta retine ca cererea reclamantului a fost facuta in contradictoriu cu paratul primarul Comunei Plugari.
Instanta retine ca, intr-adevar, la data de 13.06.2006, prin incheiere, instanta a condamnat la plata amenzii pe zi de intarziere Consiliul Local al Comunei Plugari.
In acelasi timp, instanta retine ca a fost vorba doar de o eroare materiala intervenita in procesul de redactare al incheierii din acea data, motiv pentru care, la data de 06.02.2007, prin incheiere irevocabila, instanta a admis cererea de indreptare eroare materiala formulata si a dispus indreptarea erorii materiale, in sensul ca in loc de obliga pe debitorul Consiliul Local Plugari sa se mentioneze obliga Primarul Comunei Plugari.
In acest sens, instanta retine ca forma actuala a incheierii din data de 13.06.2006 are in vedere pe paratul Primarul Comunei Plugari, parte legal citata, si nu Consiliul Local Plugari, conform incheierii prin care s-a indreptat eroarea materiala strecurata initial in textul incheierii atacate.
Astfel, instanta observa ca motivele invocate de catre contestator in sustinerea prezentei cereri de contestatie in anulare sunt neintemeiate, atata vreme cat incheierea a fost pronuntata in contradictoriu cu o parte legal citata, care a fost, de altfel, si reprezentata in instanta.
De aceea, avand in vedere toate consideratiile de mai sus, instanta urmeaza sa respinga prezenta contestatie in anulare, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge contestatia in anulare formulata de contestatorul ****************************, in contradictoriu cu intimata **************, ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 15.10.2009.
PRESEDINTE, GREFIER,
Pristavu Codrin Mirel Dobos Mirela
Red./tehnored. P.C.M.
4 ex.
26.10.2009