Instanta a admis cererea petentului P.V. si in baza art. 84 C.pen. a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 8 luni inchisoare aplicata condamnatului T.A. prin Sentinta Penala nr. 5 din 24 ianuarie 2012 definitiva la data de 16.03.2012 si a dispus executarea in intregime a pedepsei; a revocat suspendarea executarii pedepsei accesorii prev. de art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b C.pen.; in baza art. 192 alin. 3 Cod de procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezinta onorariu avocat din oficiu avansata din fondurile Ministerului Justitiei catre B.A Suceava; condamnatul T.A. a fost obligat la plata sumei de 1000 lei catre petentul P.V. cu titlu de cheltuieli de judecata. Instanta a retinut ca prin SP 5/2012 T.A. a fost condamnat la 8 luni inchisoare cu suspendare conform art.81-82 CP pentru savarsirea in concurs real a infractiunilor prev. de art.181 alin.1 CP, art.193 CP si art.1 pct.1/1 din Legea nr.61/1991; T.A. a fost obligat la plata sumei de 6.000 lei cu titlu de daune morale si a sumei de 8.000 lei cu titlu de despagubiri civile precum si la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre P.V., insa nu a achitat niciuna din aceste sume; din ancheta sociala rezulta ca T.A. nu detine bunuri, insa lucreaza ca sezonier in Germania; martorul MD a aratat ca in perioada februarie-decembrie 2012 a lucrat in Germania impreuna cu T.A. si de aceea stie ca T.A. are in Germania un apartament cu 3 camere si o masina si a lucrat obtinand venituri de 2.000 euro lunar; condamnatul T.A. nu a facut dovada imposibilitatii materiale de a achita obligatiile civile impuse de instanta, nu este incarcerat, nu a aratat ca ar avea probleme de sanatate.
Revocare suspendare executare pedeapsa
Hotarare nr. 202 din data de 06.12.2012
pronunțată de Judecatoria Gura Humorului
Sursa: Portal.just.ro