Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Legea 10 /2001- capacitatea de folosinta a entitatii investite cu solutionarea notificarii. Decizie nr. 506R din data de 10.03.2014
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Legea 10 /2001- capacitatea de folosinta a entitatii investite cu solutionarea notificarii. Despagubiri.
In conditiile in care reclamantii pretind despagubiri pentru constructiile demolate iar diferenta de teren de 11.036 m.p, este ocupata de constructii apartinand statului si unor persoane fizice pentru care s-a eliberat titlul de proprietate , reclamantii sunt indreptatiti in prezent sa beneficieze de masuri compensatorii in temeiul dispozitiilor art. 1 alin. 2 si art. 16 din legea nr. 165/2013
Sediul materiei :art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001; art. 3 din Legea nr. 10/2001 ; art. 1 alin. 2 si art. 16 din legea nr. 165/2013
Prin decizia civila nr. 865/R/22.04.2013 Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV-a Civila a admis recursul formulat de recurentii - reclamanti Dumitrescu M Laurentiu, Dumitrescu Alexandru Mihail, Strujac Maria, Panaitescu Eleonora Ioana, Cucu Michaela, Dumitru Cornelia Gheorghita si Enescu Miruna impotriva sentintei civile nr. 356/23.05.2012 pronuntata de Tribunalul Teleorman in contradictoriu cu intimatul - reclamant Dumitru Razvan si intimatii -parati Primaria Comunei N. M.A.P.D.R., Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale prin ANIF , ANIF.UA Piatra si SNIF, N. A casat sentinta recurata si a fost retinuta cauza pentru rejudecarea pe fond.
S-a retinut ca in mod gresit, in rejudecare prima instanta nu a solutionat fondul pretentiilor reclamantilor cu toate ca, prin decizia de casare, cauza a fost trimisa pentru rejudecarea pe fond, indrumand instanta de trimitere sa analizeze pe fond daca aspectele stabilite prin dispozitia contestata sunt corecte.
In cadrul rejudecarii, la termenul de judecata de la 21.10.2013 a fost incuviintata proba cu inscrisuri solicitata de reclamanti si au fost respinse ca neutile solutionarii cauzei, probele cu martori, cu interogatoriul paratei Primaria Comunei N. precum si proba cu expertiza topometrica.
La termenul de judecata de la 24.02.2014 parata Primaria Comunei N.a invocat exceptia lipsei capacitatii de folosinta, sustinand ca aceasta reprezinta o structura administrativa care nu are un buget propriu.
In baza dispozitiilor art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea va analiza cu prioritate aceasta exceptie care se priveste a fi neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Dispozitia nr. 298/9.07.2010 a fost emisa de Primaria Comunei N. prin Primar, conform mentiunilor existente in dispozitia contestata (fila 8 dosar tribunal), asa incat reclamantii au chemat in judecata aceasta entitate cu atributii administrativ jurisdictionale, pozitia procesuala a acestei parti nefiind pusa in discutie, din punct de vedere a capacitatii de folosinta sau a calitatii procesuale pasive pana in prezent, ca, de altfel nici in litigiu anterior finalizat cu hotarare judecatoreasca irevocabila.
Ca urmare, invocarea lipsei capacitatii de folosinta la ultimul termen de judecata in cadrul rejudecarii, este pur formala, intrucat Primaria comunei Nanov a fost citata in calitate de parata, fiind entitatea investita cu solutionarea notificarii, conform art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei in raport de sustinerile formulate prin cererea de chemare in judecata si prin intampinarile depuse la dosarul cauzei cat si in raport de dispozitiile legale incidente in materie, Curtea retine ca respectiva contestatie formulata de reclamanti este intemeiata.
Dispozitia nr. 298/9.07.2010 emisa de parata Primaria Comunei N. este nelegala in ceea ce priveste suprafata de 11.036 m.p. imposibil de restituit in natura cat si in privinta constructiilor - grajd, patul, magazie, demolate in prezent, imobile asupra carora nu s-ai stabilit masuri reparatorii, in prezent compensatorii, conform dispozitiilor art. 1 alin, 2 din Legea nr. 165/2013 in vigoare la data solutionarii prezentei contestatii,
Dispozitia nr. 298 /9.07.2010 a fost emisa ca urmare a solutionarii partiale a dosarului constituit in baza notificarii nr. 515/13.08.2001 de catre reclamanti, notificare prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilului - constructie - Scoala N, fost conac si a anexelor acestuia, grajd, patul, magazie precum si a suprafetei de teren aferente situata in comuna N.
Intr-un litigiu anterior, asa cum s-a retinut prin decizia de casare cu retinere pentru rejudecare, s-a dispus prin hotarare judecatoreasca irevocabila restituirea in natura a conacului - si a terenului aferent de 8.964 m.p. liber la data solutionarii cauzei.
Ca urmare a recunoasterii acestui drept, parata Primaria Comunei N. a emis dispozitia de restituire in natura nr. 533/11 septembrie 2008 pentru imobilul precizat anterior, aratandu-se la art. 5 ca respectivul capat de cerere privind restituirea partii din imobil compus din grajd, patul, magazie si teren in suprafata de 11.036 m.p. va fi solutionat printr-o dispozitie separata.
In acest sens a fost emisa dispozitia nr. 298/9.07.2010 contestata in prezenta cauza prin care a fost respinsa cererea de restituire in natura si s-a propus acordarea de masuri reparatorii in conditiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, numai pentru terenul de 0,6197 ha situat in comuna Nanov.
Pentru imobilele grajd, patul, magazie s-a mentionat ca notificatorii nu au facut dovada dreptului de proprietate iar pentru suprafata de 0,4839 situat in cvartalul 5 parcela 309, terenul s-a mentionat a fi ocupat de constructii, proprietatea statului si in administrarea M.A.P.D.R. iar terenul in suprafata de 0,6197 ha este ocupat cu constructii ale unor persoane fizice carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Asadar, imprejurarea ca o parte din terenul total de 11036 m.p. este ocupat de constructii a condus la respingerea notificarii privind aceasta suprafata de teren, parata Primaria comunei N. procedand in mod nelegal, intrucat acest teren imposibil de restituit in natura, fiind ocupat de constructii, in conditiile recunoasterii calitatii de persoane indreptatite pentru reclamanti conform art. 3 din Legea nr. 10/2001 prin dispozitia nr. 533/11.09.2008 era datoare a propune masuri reparatorii prin echivalent conform titlului VII al Legii nr. 247/2005 in vigoare la data solutionarii notificarii.
Reclamantii au facut dovada dreptului de proprietate al autorului I. D. pentru intreaga suprafata de 2 ha, conac, grajd, patul, magazie, preluate in baza Decretului nr. 83/1949, dreptul de proprietate pentru intregul imobil (teren si constructii) rezultand din urmatoarele inscrisuri; certificatul nr. 93-631/2.10.2001 emis de Arhivele Nationale; Extras din "Tabelul de conacele din Judetul Teleorman ce trebuie rechizitionate pentru diferite institutii de utilitate publica" eliberat de Arhivele Nationale; certificatul nr. 93-551 /13.03.1992 emis de Arhivele Nationale, actele de stare civila din care rezulta calitatea de mostenitori al autorului Ion Dumitru pentru reclamanti, inscrisuri ce au fost avute in vedere si mentionate de parata Primaria comunei Nanov in cuprinsul Dispozitiei nr. 533/2008. Din toate aceste inscrisuri rezulta ca autorul reclamantilor a detinut in proprietate conacul Scoala Nanov, suprafata totala de 2 ha precum si anexele conacului - grajd, magazie si patul, in prezent demolate.
Intrucat in prezent,constructiile sunt demolate iar diferenta de teren de 11.036 m.p, este ocupata de constructii apartinand statului si unor persoane fizice pentru care s-a eliberat titlul de proprietate , Curtea retine ca reclamantii sunt indreptatiti in prezent sa beneficieze de masuri compensatorii in temeiul dispozitiilor art. 1 alin. 2 si art. 16 din legea nr. 165/2013, data fiind imposibilitatea restituirii in natura, parata Primaria comunei Nanov urmand a emite dispozitie in acest sens.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A-IV-A CIVILA /DECIZIA CIVILA NR. 506R/10 martie 2014)

Sursa: Portal.just.ro