Dosar nr. 2208/223/2010 fond funciar-obligatia de a face
Operator de date cu caracter personal nr.5695 R O M A N I A
JUDECATORIA DRAGASANI-JUDETUL VALCEA
Sentinta civila Nr. 2366
Sedinta publica din 13 Septembrie 2010
Completul constituit din:
PRESEDINTE Octavian Samoila
Grefier Elena Achim
?
Pe rol este solutionarea cauzei civile privind pe reclamantul C.M.L. din comuna Stefanesti, satul Dobrusa, judetul Valcea, si pe paratii C.L. DE F.F.S. si U. A.-P.C., avand ca obiect fond funciar.
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns reclamantul C.M.L. asistat de avocat D., lipsind paratii C.L.de F.F.St. si U.A.- P.C.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Dl. avocat V. D. pentru reclamant, solicita administrarea in cauza a probei cu expertiza tehnica de specialitate topografie cadastru prin care expertul sa individualizeze terenul in suprafata de 304 ha, cu care a fost validat reclamantul.
Instanta respinge cererea aparatorului reclamantului, nefiind utila solutionarii cauzei.
Aparatorul reclamantului invedereaza instantei ca nu mai are cereri de formulat, probe de solicitat sau exceptii de invocat in cauza.
Instanta, constatand ca nu mai sunt cereri de formulat, exceptii de invocat, apreciaza cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in fond pentru dezbateri.
Dl. avocat V.D., avand cuvantul pentru reclamant, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
?
INSTANTA
Asupra cauzei de fata constata urmatoarele:
Prin cererea formulata la data de 07.05.2010 si inregistrata pe rolul Judecatoriei Dragasani sub nr.2208/223/2010, reclamantul C.M.L. a chemat in judecata pe intimatii C.L.de F.F.St. si P. com. St. U.A., in calitate de presedinte al comisiei, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestora la punerea in posesie asupra suprafetei de 25.047 ha teren, situat pe raza com. Stefanesti, jud. Valcea, intocmirea documentatiei necesare si inaintarea acesteia catre Comisia judeteana de fond funciar Valcea, in vederea eliberarii titlului de proprietate, sub sanctiunea platii de daune cominatorii, pentru fiecare zi de intarziere, in sarcina primarului.
In motivare, reclamantul a aratat ca autorul sau, C.D.M., a decedat la data de 28.05.1995, iar printre bunurile ramase se afla si terenul in suprafata totala de 3,04 ha, situat pe raza com. St. si a mun. Dragasani, jud. Valcea. Suprafata de teren a fost solicitata in baza legilor funciare, fiind validat prin hotararea comisiei judetene nr.62/03.10.1991 si inscrisa in adeverinta de proprietate nr.520/28.11.1991. In baza acestor acte s-a efectuat punerea in posesie de catre parata si eliberarea titlului de proprietate doar pentru suprafata de 4993 m.p., teren situat in punctul "Putreda" din mun. Dragasani, jud. Valcea. Mentioneaza reclamantul ca, desi s-a adresat in repetate randuri paratilor pentru a se conforma in totalitate hotararii comisiei judetene, a fost refuzat.
In drept au fost invocate prevederile Lg. nr.18/1991 si ale Lg. nr.247/2005.
Cererii formulate petentul a anexat copie adeverinta nr.520/28.11.1991, copie titlu de proprietate nr.2137/52909/30.01.2001, copie certificat de deces C.M.
La data de 17.06.2010 intimatii au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii.
In motivare acestia au aratat ca, din xerocopia registrului agricol din anii 1956 - 1958, vol. III, fila 42, se observa ca autorul reclamantului, C.D.M., figura inscris cu o suprafata totala de 1,10 ha, din care 0,75 ha pe raza mun. Dragasani, iar 0,35 ha pe raza loc. Stefanesti. Autorul petentului a formulat cererea de reconstituire pentru 4 ha teren, din care 1,50 ha pe raza loc. Stefanesti, iar diferenta pe raza loc. Dragasani, fara a mai formula vreo cerere in baza legii nr.247/2005. Mentioneaza petentii ca, in anul 1991 s-a stabilit dreptul de proprietate autorului C.M. pentru o suprafata totala de 3,04 ha, in care sunt incluse atat suprafetele din Stefanesti cat si cele din mun.Dragasani. Prin urmare, sustin intimatii ca intrucat pe raza loc. Stefanesti autorul reclamantului a detinut doar 0,35 ha, se impune respingerea actiunii. Mai arata acestia ca, urmare a declaratiei verbale a reclamantului din care a rezultat ca mai detine si alte suprafete pe raza localitatii Dragasani, i s-a solicitat prezentarea unui proces verbal de punere in posesie si pentru acestea, iar printr-un proces verbal anexat reclamantul a mai fost pus in posesie cu suprafata de 10245 m.p.
Intampinarii formulate intimatii au anexat copie registru agricol C.M., copie proces verbal de punere in posesie nr.2669/15.06.2010, copie adresa nr.2494/04.06.2010, copie sentinta civila nr.1879/12.06.2010, copie plan de situatie.
In cauza, instanta a incuviintat administrarea probei cu inscrisuri.
Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza instanta retine urmatoarele:
Prin cererea formulata la data de 25.09.1991, autorul reclamantului, C.D.M., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafata totala de teren agricol de 4 ha, cerere adresata C. L. de F.F. St., conform inscris aflat la fila 34 dosar.
Urmare acestei cereri si in baza propunerii C.L.de F.F. St., a fost emisa Hotararea nr.62/03.10.1991 de catre C. J. de F. F. VL., prin care a fost validata anexa nr.2a, in care la pozitia 47 figureaza autorul reclamantului, C.D.M., cu suprafata de 3,04 ha, conform inscrisuri aflate la filele 35 - 36 dosar.
Ulterior, la data de 30.01.2001, a fost emis petentului titlul de proprietate nr.2137/52909, pentru o suprafata de 4993 m.p. teren agricol, pe raza mun. Dragasani.
Potrivit prevederilor art.6 din HG nr.131/1991, in vigoare la momentul formularii cererii de reconstituire, comisiile comunale, orasenesti sau municipale preluau si analizau cererile depuse in conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, verificau in mod riguros indeplinirea conditiilor prevazute la art. 9 alin. (4) si (5) din Legea nr. 18/1991 si la art. 6 din Legea nr. 1/2000, stabileau marimea si amplasamentul suprafetei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate, completau anexele cu persoanele fizice si juridice indreptatite _inaintau comisiei judetene, spre aprobare si validare, situatiile definitive, impreuna cu documentatia necesara, puneau in posesie, prin delimitare in teren, persoanele indreptatite sa primeasca terenul si completau fisele de punere in posesie a acestora, dupa validarea de catre comisia judeteana a propunerilor facute si inmanau titlurile de proprietate.
In aplicarea prevederilor legale mentionate, in urma analizei cererii depuse de catre autorul petentului si a documentatiei existente, Comisia locala de fond funciar Stefanesti a gasit intemeiata solicitarea si, ca urmare a propunerii inaintate comisiei judetene, a fost emisa hotararea mentionata, prin care autorul petentului a fost validat cu suprafata de 3,04 ha teren agricol, chiar pe raza comunei Stefanesti.
Prin urmare, fiindu-i recunoscut petentului dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 3,04 ha, astfel cum rezulta si din adeverinta de proprietate nr.520/28.11.1991 - fila 3 dosar, instanta apreciaza ca acesta este indreptatit la a se bucura integral si efectiv de dreptul recunoscut, cererea acestuia fiind intemeiata.
Apararea intimatilor in sensul ca nu se justifica punerea in posesie asupra intregii suprafete pe raza comunei Stefanesti intrucat autorul sau a detinut terenuri si pe raza mun. Dragasani, conform copiei registrului agricol depus la fila 17 dosar urmeaza a fi inlaturata.
Sub acest aspect si in raport de cele invederate mai sus, instanta retine ca legislatia fondului funciar a prevazut o procedura administrativ jurisdictionala de reconstituire a dreptului de proprietate, initiata prin formularea cererii de reconstituire la Comisia Locala de aplicare a Legilor Fondului Funciar a comunei pe a carei raza teritoriala se afla terenul, urmata de validarea de catre Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor si respectiv de punerea in posesie si emiterea titlului de proprietate in favoarea persoanelor indreptatite.
Derularea procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate, initiate prin cererea formulata la data de 25.09.1991 si in care a fost implicata in mod direct Comisia de fond funciar Stefanesti, a condus, cu concursul acesteia, la stabilirea dreptului de proprietate pe raza acestei localitati, hotararea adoptata nefiind modificata sau anulata, in acord cu prevederile in materie.
Prin urmare, instanta neavand a analiza legalitatea HCJ nr.62/03.10.1991, constatand ca reclamantul are recunoscut dreptul sau pe raza localitatii Stefanesti si, fara a prezenta relevanta, in speta, masura in care acesta are recunoscut dreptul de proprietate si pe raza altor unitati administrative, constatand petentul nu a fost pus in posesie cu suprafata reconstituita si in raport si de principiul disponibilitatii, urmeaza sa admita cererea formulata.
Admiterea cererii se impune chiar daca intimata comisia locala mentioneaza ca l-a pus pe reclamant in posesie cu suprafata de 10245 m.p., conform proces verbal aflat la fila 18 dosar, cu solicitarea de se respinge actiunea ca ramasa fara obiect.
Prevederile art.27 din legea nr.18/1991 arata ca punerea in posesie si eliberarea titlurilor de proprietate nu poate avea loc decat dupa ce s-au facut in teren delimitarile necesare pentru masuratori, stabilirea vecinatatilor pe temeiul schitei, amplasamentului stabilit si intocmirea documentelor constatatoare prealabile.
De asemenea, art.33, art.34 din HG nr.890/2005 mentioneaza modul in care are loc punerea in posesie, la art.36 prevazandu-se ca, pe baza documentatiilor inaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere in posesie si schitele terenurilor, comisia judeteana urmeaza a emite titlurile de proprietate.
Prin urmare, instanta retine obligatia comisiei locale de a-l pune in posesie pe petent cu toata suprafata solicitata prin prezenta actiune, anume 25047 m.p., cu respectarea procedurilor instituite in materie, precum si obligatia de a inainta documentatia necesara comisiei judetene in vederea emiterii titlului de proprietate.
Actiunea urmeaza a fi admisa si prin prisma prevederilor art. 1 al Protocolului nr. 1 din Conventie, care arata ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale, nefiind posibila privarea de proprietatea sa decat din cauza unei utilitati publice si in conditiile prevazute de lege si principiile generale ale dreptului international.
In cauza Pop c. Romania Curtea a aratat ca notiunea de “bun" poate acoperi atat “bunurile actuale" cat si valorile patrimoniale, inclusiv creantele, in baza carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o “speranta legitima" de a obtine beneficierea efectiva de un drept de proprietate, iar o decizie administrativa a comisiei judetene reprezinta o creanta impotriva statului roman ce ar putea fi considerata suficient de bine stabilita pentru a fi considerata drept “valoare patrimoniala" si sa necesite protectia articolului 1 al Protocolului nr. 1.
In speta, instanta retine ca HCJ nr.62/1991 nu a fost invalidata prin nici o decizie jurisdictionala ulterioara, reclamantul fiind indreptatit a se plange de amestecul in dreptul sau la respectarea bunurilor sale din cauza inactiunii autoritatii locale si refuzului ei de a lua masuri pentru a-i garanta restituirea efectiva a bunului.
Potrivit prevederilor art.64 din Legea nr.18/1991, in cazul in care comisia locala refuza inmanarea titlului de proprietate emis de comisia judeteana sau punerea efectiva in posesie, persoana nemultumita poate face plangere la instanta in a carei raza teritoriala este situat terenul. In situatia in care instanta admite plangerea, primarul va fi obligat sa execute de indata inmanarea titlului de proprietate sau, dupa caz, punerea efectiva in posesie, sub sanctiunea condamnarii la daune cominatorii pentru fiecare zi de intarziere, anume stabilite de instanta.
Prin urmare, instanta urmeaza sa oblige primarul la plata de daune cominatorii in cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu data ramanerii definitive a hotararii si pana la punerea efectiva in posesie.
In acord cu prevederile art.274 C.proc.civ., va obliga intimatii la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 250 lei, reprezentand onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea formulata de reclamantul C.M.L., domiciliat in com. Stefanesti, sat Dobrusa, jud. Valcea, in contradictoriu cu C.L.de F.F. St. si P. com. St., U.A.
Obliga C.L.de F.F.St. sa-l puna pe reclamant in posesie cu suprafata de 25.047 m.p teren agricol, conform anexei validate, pe raza com. St. precum si la intocmirea documentatiei si inaintarea acesteia catre Comisia judeteana de fond funciar Valcea, in vederea eliberarii titlului de proprietate.
Obliga pe primarul com. St. la plata de daune cominatorii in cuantum de 50 lei pe fiecare zi de intarziere incepand cu data ramanerii definitive a hotararii pana la punerea efectiva in posesie.
Obliga paratii la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 13 Septembrie 2010.
PRESEDINTE
O.S.
GREFIER.
E.A.
Red.O.S./16.09.2010
Tehnored.AE/5 ex.