Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

fond funciar Sentinta civila nr. 1145 din data de 20.11.2013
pronunțată de Judecatoria Costesti

Dosar nr. 1457/214/2013
JUDECATORIA COSTESTI
SENTINTA CIVILA Nr. 1145
PRESEDINTE Margareta Boros

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E.C.A. si pe paratii COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR BUZOESTI, PRIMARIA BUZOESTI si O.C.P.I. ARGES, avand ca obiect - fond funciar.


INSTANTA

Constata ca la data de 3.06.2013, prin actiunea formulata in contradictoriu cu paratii COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR BUZOESTI, PRIMARIA BUZOESTI si O.C.P.I. ARGES, reclamanta E.C.A. a solicitat obligarea acesteia la intocmirea titlului de proprietate pe numele autoarei Stancu Floarea, pentru suprafata validata de 1,38 ha.
Reclamanta a mentionat ca desi au fost inaintate planurile si CD-ul, intocmite de catre dl. inginer Iordachescu Ioan, impreuna cu Comisia Locala de Fond Funciar Buzoesti catre O.C.P.I., pana-n prezent nu s-a emis titlul de proprietate.
Analizand cu prioritate exceptia de mai sus, instanta constata ca acesta este intemeiata pentru argumentele expuse-n continuare.
Din cuprinsul adeverintei cu nr. 2684/8.06.2010, instanta retine ca prin Hotararea Comisiei Judetene de Fond Funciar Arges cu nr. 1270/26.02.2004 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1,38 ha ( in anexa nr. 3, pozitia 1 - Vulpesti ) pe numele autoarei Stancu Floarea , mostenitorul acesteia fiind Stancu Marin.
S-a emis si fisa cu date pentru titlu de proprietate.
In intampinare, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Arges specifica faptul ca la redactarea titlurilor trebuie sa se tina seama de planurile parcelare.
O.C.P.I. Arges a invocat si dispozitiile cuprinse in Legea nr. 165/2013, in raport de care s-a invocat exceptia de prematuritate.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi,la nivelul fiecarei unitati administrativ-teritoriale se constituie prin ordin al prefectului , Comisia locala pentru inventarierea terenurilor".
In art. 6 alin. 1 din acelasi act normativ, se prevede ca "in termen de 180 de zile de la data constituirii,. Comisia prevazuta la art. 5 intocmeste, conform normelor de aplicare ( _) situatia terenurilor agricole, cu sau fara investitii, si forestiere, aflate in domeniul public sau privat al statului sau, dupa caz, al unitatii administrativ teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritoriala."
In esenta, legea stabileste termen si modalitati concrete de realizare a procedurii de retrocedare a proprietatilor funciare in natura sau prin acordare de masuri compensatorii, punerile in posesie si eliberarea titlurilor neputand depasi data de 1 ianuarie 2016 ( art. 11 alin.1).
Numai in situatia neindeplinirii acestor obligatii in termenul limita indicat la alin. 1 al art. 11 din Legea nr. 165/2013, persoana care se considera indreptatita poate formula plangere la judecatoria in a carei raza teritoriala este situat terenul.
Fata de dispozitiile mai sus enuntate, prematuritatea formularii actiunii de catre reclamanta la o data ulterioara adoptarii Legii 165/2013, prin care se instituie o procedura speciala in legatura cu indeplinirea obligatiilor de punere in posesie si de eliberare a titlului de proprietate, este evidenta.
De altfel, "pana la intocmirea situatiei centralizatoare la nivel local, se suspenda (_) eliberarea titlurilor de proprietate, punerea in posesie de catre comisiile locale de fond funciar, precum si orice alte proceduri administrative in domeniul restituirii fondului funciar ( art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013).
Daca s-ar continua demersul judiciar, initiat dupa intrarea-n vigoare a Legii nr. 165/2013, ar insemna ca instanta sa suprime aplicarea disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, depasindu-si in acest mor atributiile puterii judecatoresti.
In concluzie, cererea de interventie a instantei in ceea ce priveste respectarea obligatiei finale de intocmire a titlului de proprietate, in raport de dispozitiile art. 7 alin. 1 si de termenul limita instituit de Legea nr. 165/2013, respectiv 1.01.2016 ( art. 11 alin. 1) la care procedura pretinsa de reclamanta trebuie sa se finalizeze, este prematur formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia de prematuritate.
Respinge actiunea formulata de reclamanta E.C.A., domiciliata in Bucuresti, str. Valea Calugareasca, nr. 10, bl. 4, ap.4, sector 6, in contradictoriu cu paratii COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR BUZOESTI, PRIMARIA BUZOESTI, ambele cu sediul in comuna Buzoesti, judetul Arges si OFICIUL DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOIBILIARA ARGES, cu sediul in Pitesti, str. Maior Gheorghe Sontu, nr. 8A, judetul Arges, ca prematur formulata.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, 20.11.2013.

Sursa: Portal.just.ro