Dosar nr. 10568/299/2011
JUDECATORIA COSTESTI
SENTINTA CIVILA Nr. 594
PRESEDINTE Margareta Boros
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul N D si pe intimat I.P.J. ARGES POLITIA RUTIERA, avand ca obiect - plangere contraventionala OUG 195/2002 INSTANTA Constata ca la data de 10.03.2011, petentul, N D, a formulat plangere impotriva procesului - verbal cu seria CC si nr 8587343/25.02.2011, intocmit de catre INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI ARGES, pe care-l considera nelegal si netemeinic, deoarece:
- la momentul inregistrarii vitezei cu care a condus autoturismul , s-a aflat in afara localitatii si nu in interiorul acesteia, iar afara ningea;
- agentii constatatori au refuzat sa ii prezinte inregistrarea aparatului radar.;
- la intocmirea actului constatator nu s-au respectat dispozitiile art 16 alin 1 din O.G nr 2/2001, nerealizandu-se o descriere corespunzatoare a faptei, cu indicarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii acesteia;
- nu au fost mentionate seria si numarul aparatului radar, in conformitate cu dispozitiile NML 021-05 din 23.11.2005; precum si faptul ca a fost montat si omologat pe autoturismul politiei;
- cinemometrul de control rutier trebuie sa fie marcat, sigilat si insotit de buletinul verificare metrologica;
- se impune sa se prezinte dovezi, prin care sa se ateste ca agentul constatator, Ion Toma, este operator calificat si absolvent al unei scoli primare, avand in vedere ca scrisul de pe procesul-verbal este ilizibil;
- dispozitiile O.U.G nr 195/2002 au fost aplicate gresit, fapta retinuta nefiind prevazuta de art 121 alin.1 si nici sanctionata de art 102 alin.3.
Prin sentinta civila nr 22266/12.12.2011, Judecatoria Sectorului 1 - Bucuresti si-a declinat competenta teritoriala in favoarea Judecatoriei Costesti.
In scopul solutionarii plangerii, s-au depus inscrisuri si s-a administrat proba testimoniala.
Deliberand asupra plangerii petentului, in raport de probele existente la dosar, instanta constata ca aceasta este neintemeiata, pentru argumentele ce vor fi expuse-n continuare.
Prin procesul-verbal cu seria CC si nr 8587343/25.12.2011, incheiat de catre INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI ARGES, petentul a fost amendat cu suma de 603 lei, intrucat la data de 25.02.2011, ora 12:25, in localitatea Lunca Corbului, Judetul Arges, la Km 95+700 m a fost surprins conducand autoturismul , marca VW, inmatriculat sub nr B 79 DOK, cu viteza de 104 Km/h, depasind-o pe cea legala cu 54 Km/h.
Pentru nerespectarea disp.art 121 alin.1 din HG nr 1391/2006, petentului i s-a aplicat si sanctiunea complementara a retinerii permisului, in vederea suspendarii dreptului sau de a mai conduce pe o perioada temporara, conform art 102 alin.3 lit. e din O.U.G nr 195/2002.
Dispozitiile de mai sus au fost inscrise si in actul constatator.
In procesul - verbal s-a specificat si seria aparatului radar - PYT 673000060, montat pe autoturismul Dacia Logan cu nr AG 09 UAM, astfel ca sustinerile petentului, prezentate-n plangere, cu privire la acest aspect, nu s-au confirmat.
Instanta, constata ca , sub aspectul formei, procesul-verbal contine toate elementele esentiale, enumerate de art 17 din OG nr 2/2001, sub sanctiunea nulitatii: numele , prenumele, calitatea si semnatura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei si indicarea datei savarsirii acesteia.
Viteza de deplasare a autoturismului este evidentiata in fotografiile de la fila13, realizate de cinemometrul de control rutier, cu seria indicata in procesul - verbal, montat pe Dacia Logan nr AG 09 UAM si verificat din punct de vedere metrologic, asa cum rezulta din cuprinsul buletinului emis la data de 02.09.2010, de catre Biroul Roman de Metrologie Legala ( fila 14).
In fotografii sunt redate cu claritate numarul de inmatriculare al autoturismului si alte detalii ale constructiilor amplasate in apropierea soselei, ce demonstreaza ca acesta se deplasa in interiorul localitatii.
Martorul a declarat ca petentul a condus cu viteza redusa, deoarece in ziua aceea ningea abundent si vizibilitatea era redusa.
Evaluand relatarea martorului cu privire la viteza redusa de deplasare a autoturismului condus de petent, instanta considera ca aceasta este subiectiva, in raport de rezultatul stiintific al masuratorilor efectuate de catre cinemometrul de control rutier, verificat din punct de vedere metrologic.
La dosarul cauzei a fost depus si atestatul agentului de politie , Coman Sorin, prin care -i confera acestuia competenta de a efectua activitati cu sistemul de supraveghere a traficului rutier si de masurare a vitezei ( fila 12).
Nu are relevanta faptul ca procesul-verbal de contraventie a fost intocmit de un alt agent de politie Toma Ion, decat cel care a utilizat aparatul radar.
In conformitate cu disp. art..15 alin 1 din O.G.nr.2/2001, " contraventia se constata printr-un proces-verbal incheiat de persoanele anume prevazute in actul normativ care stabileste si sanctioneaza contraventia, denumiti in mod generic agenti constatatori".
Constatarea contraventiei nu echivaleaza cu perceperea nemijlocita a acesteia.
Daca aceste acte s-ar identifica, nu ar mai fi posibila incheierea procesului-verbal in cazul in care agentul de politie nu a fost de fata in momentul producerii unui accident rutier ( situatia de mai sus fiind expusa cu titlu de exemplu).
In opinia instantei, constatarea contraventiei reprezinta o operatiune de descriere a faptei, de prezentare a imprejurarilor ce au concurat la savarsirea acesteia, in baza unor probe certe si concludente.
In speta de fata, depasirea vitezei legale a fost demonstrata cu mijloace tehnice adecvate.
Asadar nu are relevanta faptul ca aplicarea sanctiunii s-a realizat de catre un alt lucrator de politie si nu de cel care a perceput nemijlocit savarsirea contraventiei ( operatorul radar), deoarece procesul-verbal s-a incheiat in baza unor date furnizate prin statie ( confirmate ulterior de probe), cei doi ofiteri conlucrand in scopul de a depista abaterile conducatorilor auto in traficul rutier.
De altfel, asa zisa constatare a faptei s-a efectuat prin intermediul aparatului radar, depistarea acesteia in mod nemijlocit, direct, prin propriile simturi nefiind posibila.
Instanta mai subliniaza ca nerespectarea ordinului de amplasare a aparatului radar si a inregistrarii video, la solicitarea petentului, nu este de natura sa atraga nulitatea absoluta a procesului - verbal , o astfel de obligatie , nefiind stabilita in sarcina agentului constatator.
Instanta evidentiaza faptul ca intimatul a depus la dosar suficiente inscrisuri, care demonstreaza savarsirea contraventiei, probe pe care petentul le-a cunoscut in cursul solutionarii plangerii, fiind in acest mod respectate principiul dreptului la aparare si cel al contradictorialitatii.
Instanta mai considera ca descrierea faptei de catre agentul constatator cuprinde suficiente elemente pentru a stabili daca aceasta se incadreaza sau nu in tiparul contraventional indicat in procesul-verbal.
In consecinta , instanta va respinge plangerea contraventionala formulata de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE Respinge plangerea formulata de petentul N D, domiciliat in Drobeta tr. Severin, str. Unirii, nr.48, jud.Mehedinti, impotriva procesului - verbal de contraventie seria CC, nr.8587343/2011, intocmit de IPJ Arges - Serviciul Rutier.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, 23.05.2012. *