Nefiind parte in procedura de judecata desfasurata in fata primei instante, ca titular de drepturi sau obligatii in raportul juridic de drept material dedus instantelor judecatoresti spre solutionare, reprezentantul conventional al reclamantilor, respectiv avocatul ales al acestora nu poate deveni nici parte in calea de atac a apelului spre a invoca nemultumiri ori incalcari ale unor drepturi proprii savarsite de catre instanta de apel.
Domeniu - drept procesual civil
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.8217/3/2010 - DECIZIA CIVILA NR.65 A/05.03.2013)
Prin sentinta civila nr.628/26.03.2012, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in dosar nr.8217/3/2010, a fost respinsa ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului S.R. prin M.F.P., a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantii B.S. si B.A.A., in contradictoriu cu paratul S.R. prin M.F.P., s-a constatat ilegalitatea actului de rechizitie a navei barcaz cu motor "Pescarusul" ce a apartinut autorului reclamantilor, B.D.N., s-a respins cel de-al doilea capat al cererii, avand ca obiect plata contravalorii acestui bun mobil, ca fiind prescris dreptul material la actiune, si s-a respins ca neintemeiat cel de-al treilea capat al cererii, avand ca obiect plata lipsei de folosinta a barcazului cu motor, pe perioada ultimilor 3 ani, anterior promovarii actiunii.
Pentru a hotari in acest sens, prima instanta a aratat ca a fost investita cu solutionarea actiunii reclamantilor, ce a fost initial indreptata impotriva paratilor Ministerul Transporturilor si Infrastructurii si Guvernul Romaniei prin Ministerul Finantelor Publice, prin care s-a solicitat sa se constate ilegalitatea actului de rechizitie a navei barcaz cu motor "Pescarusul", ce a facut obiectul deciziei nr.7628/1949 a Ministerului Comunicatiilor si a Ordinului nr.6995/1949, obligarea paratilor la plata contravalorii navei, ce va fi determinata pe baza unei expertize tehnice si obligarea paratilor la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de lipsa de folosinta pe perioada ultimilor 3 ani, incepand cu 01.01.2007.
La solicitarea tribunalului, la 15.11.2010, reclamantii au facut precizari la actiunea formulata, prin care au aratat ca aceasta este indreptata impotriva S.R. prin M.F.P., dar si impotriva paratilor M.T.I. si M.C.T.I..
La termenul de judecata din 24.01.2011, tribunalul a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de catre parati, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor M.T.I. si M.C.T.I. si a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantilor pe capatul de cerere avand ca obiect plata contravalorii navei barcaz cu motor "Pescarusul".
Pentru a hotari in acest sens, prima instanta a aratat ca nu regaseste nici un text de lege care sa interzica formularea unei actiuni cu obiect identic celei din prezenta cauza, iar respingerea actiunii pentru acest motiv ar reprezenta o incalcare evidenta a dreptului de acces la justitie al reclamantilor.
Cu referire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, a apreciat ca cele doua ministere chemate in judecata ca parate nu justifica in prezenta cauza calitatea procesuala pasiva, deoarece intre reclamanti si acestea nu exista nici un raport de drept material care sa poata fi transpus in plan procesual prin prezenta cerere. Potrivit situatiei juridice din dosar, barcazul cu motor a trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr.511/1951, fiind inmatriculat la Societatea Comerciala de stat Compescaria - Braila. Indiferent de modalitatea de preluare (Decretul nr.184/1949 sau Legea nr.351/1945), bunul a trecut in proprietatea statului roman si numai acest parat poate avea calitate procesuala pasiva, fiind cu totul irelevant cine a avut posesia si folosinta acestui bun, mai ales ca nu poate fi confundata calitatea de administrator cu aceea de proprietar.
Cu referire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune de a pretinde contravaloarea bunului imobil preluat abuziv de stat, prima instanta a facut trimitere la prevederile art.1, 3, 7 si 8 din Decretul nr.167/1958, aratand ca prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
Aplicand aceste dispozitii legale la speta dedusa judecatii, tribunalul a stabilit ca dreptul reclamantilor de a solicita daune materiale pentru rechizitionarea bunului mobil s-a nascut la data producerii prejudiciului, insa nu mai tarziu de data de 22.12.1989, data la care regimul comunist a fost indepartat si nu au mai existat restrictii legale pentru ca reclamantul sa isi afirme in fata justitiei drepturile sale.
Cum de la inlaturarea regimului comunist si pana la promovarea prezentei actiuni au trecut circa 20 de ani, a apreciat ca dreptul la actiune al reclamantilor este prescris, fiind incidente prevederile art.1 si 3 din Decretul nr.167/1958, mai ales ca nu s-a probat de catre reclamanti intervenirea vreunei cauze de suspendare sau intrerupere a cursului prescriptiei.
Ramanand investit, in urma acestor dezlegari date prin incheierea interlocutorie din 24.01.2011, doar cu solutionarea capetelor de cerere 1 si 3 din actiune, tribunalul a hotarat ca este neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului S.R. prin M.F.P., dat fiind ca, a rezultat din probatoriile cauzei ca barcazul cu motor "Pescarusul" a trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr.511/1955.
Cu referire la cel dintai capat de cerere, prima instanta a facut aplicare dispozitiilor art.6 din Legea nr.213/1998 si a apreciat ca Decretul nr.511/1955 pentru reglementarea situatiei unor bunuri rechizitionate, Decretul nr.184/1949 pentru fixarea unor atributiuni cu caracter economic sau Legea nr.351/1945 pentru reprimarea speculei ilicite si a sabotajului economic nu pot fi considerate acte normative constitutionale in raport de Constitutia din 1948, in vigoare la acea data. Art.8 din Constitutie ocrotea si garanta proprietatea particulara si dreptul de mostenire, iar potrivit art.10, se arata ca pot fi facute exproprieri pentru cauze de utilitate publica pe baza unei legi si cu o dreapta despagubire stabilita de justitie.
Or, actele normative mai sus mentionate contraveneau nu numai Constitutiei din 1948, dar si prevederilor art.481 C.civ. ori Declaratiei Universale a Drepturilor Omului la care Romania era parte semnatara.
Prin urmare, trecerea bunului mobil in proprietatea statului, in conditiile acestor acte normative nu poate fi considerat ca reprezinta un mod valabil de dobandire a proprietatii, motiv pentru care prima instanta a retinut ilegalitatea actului de rechizitie a barcazului cu motor "Pescarusul", ce a apartinut autorului reclamantilor.
In privinta celui de-al treilea capat de cerere, avand ca obiect plata contravalorii lipsei de folosinta a acestui bun mobil, s-a aratat ca este nefondat intrucat potrivit adresei comunicate de Capitania Portului Braila nr.3535/1996, ambarcatiunea in cauza a fost radiata din registrul matricol, fiind clasata ca epava si dezmembrata in Portul Braila, in anul 1964, situatie de fapt ce nu a fost contestata de catre reclamanti, dar care a fost confirmata de catre expert.
Cum bunul mobil ce face obiectul litigiului nu mai exista in materialitatea sa inca din anul 1964, reclamantii nu mai pot solicita contravaloarea lipsei de folosinta a acestui bun, o astfel de pretentie putand fi emisa numai in ipoteza in care bunul exista, insa reclamantul este lipsit de folosinta sa, ca atribut al dreptului de proprietate, in timp ce bunul este folosit in fapt de alte persoane.
Intrucat bunul mobil nu mai exista in materialitatea sa, el nici nu poate genera fructe civile, nici in persoana reclamantilor si nici in persoana altui tert ori a paratului, astfel incat nu poate fi acceptat punctul de vedere al reclamantilor, deoarece s-ar ajunge in situatia absurda ca statul sa plateasca la infinit eventuala lipsa de folosinta a unui bun.
Pe cale de consecinta, a fost respinsa ca neintemeiata si cererea reclamantilor de acordare a cheltuielilor de judecata.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat apel reclamantii, impreuna cu Cabinetul de Avocat B.M., dar si paratul S.R. prin M.F.P..
In motivarea apelului declarat de cei doi reclamanti si de Cabinetul individual de avocatura B.M., s-au formulat urmatoarele critici de nelegalitate si netemeinicie a hotararii de prima instanta:
1. Cu privire la incheierea de sedinta pronuntata la 13.09.2010, s-a aratat ca, desi odata cu cererea de chemare in judecata a fost depusa imputernicirea avocatiala prin care s-a demonstrat calitatea de avocat in cadrul U.N.B.R. Baroul Bucuresti a aparatorului reclamantilor, prin citatia emisa pentru primul termen de judecata s-a pus in vedere d-lui avocat sa faca dovada calitatii sale de avocat.
Aceasta arata ca s-a conformat solicitarii instantei si la termen a depus intreaga documentatie din care rezulta ca a dobandit calitatea de avocat in baza art.19 alin.1, 2, 3 din Legea nr.51/1995, modificata si republicata.
In ciuda faptului ca la dosar nu a existat o hotarare definitiva si irevocabila din care sa rezulte ca asupra persoanei sale ar fi existat o plangere pentru exercitarea unei meserii fara drept, exceptia lipsei calitatii de reprezentant ca avocat, invocata din oficiu de catre instanta, a fost admisa.
Motivarea solutiei pronuntate prin incheierea din 13.09.2010 dovedeste ca instanta, cu rea-credinta si-a argumentat solutia pe fapte si acte normative care nu priveau exceptia in cauza, reproducand un studiu preluat de instanta mot-a-mot de pe un site, contrar tuturor inscrisurilor depuse in dovedirea calitatii de avocat.
Cabinetul de avocatura a mai sustinut ca motivarea instantei a depasit cadrul legal al sustinerilor avocatului si chiar ale instantei cu privire la baroul si uniunea din care facea parte la momentul cand a dobandit calitatea de avocat, despre care afirma ca nu a fost nici pana azi pierduta in baza unor hotarari definitive si irevocabile.
Prin admiterea exceptiei s-a adus un prejudiciu nu doar avocatului,d ar si reclamantilor intrucat a fost nevoie sa se recurga la emiterea unei procuri de catre acestia in favoarea avocatului, pentru a le putea reprezenta si apara interesele in dosar. Desi avea studii juridice, la fiecare termen de judecata, instanta ii interzicea formularea de cereri sau sa raspunda la diferite situatii pe care le invoca in fata reprezentantului reclamantilor, dl.B.S., care era pus in situatii delicate, neavand cunostintele de specialitate care sa-i permita formularea unor raspunsuri prompte, adecvate la solicitarile instantei, incalcandu-se prevederile Codului de procedura civila, cap.V "Reprezentarea partilor in judecata".
Acest apelant a mai sustinut ca Tribunalul Bucuresti si-a depasit si autoritatea de decizie intrucat exceptia invocata din oficiu privea modul de dobandire a acestei calitati, iar nu modul de infiintare a baroului si uniunii din care fac parte, a legalitatii sau ilegalitatii formularii acestuia.
2. Cu privire la sentinta civila nr.628/26.03.2012, apelantii au sustinut ca si celelalte doua capete de cerere din actiunea trebuiau admise intrucat:
- dreptul material la actiune se prescrie de la momentul in care o instanta de judecata constata ilegalitatea actului de deposedare. Abia prin sentinta apelata, in urma dezlegarilor date de instanta, ce a constatat ilegalitatea actului de rechizitie a bunului mobil, apelantii reclamanti au realizat ca cel care le-a provocat paguba printr-o fapta ilicita este apelantul parat, S.R. facandu-se vinovat de savarsirea actului ilegal al rechizitiei navei de barcaz.
Prin urmare, dreptul de a solicita despagubiri s-a nascut la momentul in care s-a constatat de catre o instanta ilegalitatea deposedarii de bunul mobil al autorului reclamantilor si nu de la data inlaturarii regimului comunist (1989), cum motiveaza instanta.
Dreptul material la actiune al reclamantilor nu era prescris, constatarea ilegalitatii actului de deposedare realizandu-se la 26.03.2012, iar nu anterior. Un argument in plus este dat de faptul ca reclamantii aveau si posibilitatea solicitarii pe cale separata a repararii prejudiciului, in temeiul prevederilor art.8 din Decretul nr.167/1958, intr-un termen de 3 ani de la data constatarii ilegalitatii actului de rechizitie de catre instanta.
- retinand ca dreptul material la actiune al reclamantilor de a cere repararea prejudiciului nu este prescris, apelantii au sustinut ca au dreptul si la repararea prejudiciului pe ultimii 3 ani decurgand din lipsa de folosinta a navei barcaz cu motor "Pescarus". Imprejurarea ca acest bun mobil nu ar mai exista in materialitatea sa inca din anul 1964, nu este de esenta dreptului apelantilor de a solicita lipsa de folosinta a bunului autorului lor, atata timp cat prin sentinta apelata s-a constatat ilegalitatea actului de rechizitie, distrugerea ori dematerializarea bunului nedatorandu-se vreunei culpe a fostului proprietar, ci a celui care, cu rea credinta, a lasat ca bunul lui sa fie distrus.
- solutia pronuntata de prima instanta asupra celui de-al doilea capat de cerere i-a pus pe reclamanti in imposibilitatea de a administra probe, proba esentiala fiind aceea cu expertiza tehnica de specialitate, motiv pentru care solicita administrarea acestei probe in calea de atac a apelului.
In consecinta, pentru aceste motive de apel, reclamantii au solicitat modificarea hotararii de prima instanta, in sensul admiterii si capetelor de cerere 2 si 3 din cererea principala si obligarea paratului la plata despagubirilor pentru lipsa de folosinta a navei barcaz cu motor "Pescarusul", precum si a contravalorii acesteia.
Prin apelul declarat de catre paratul S.R. prin M.F.P., au fost formulate urmatoarele critici impotriva hotararii de prima instanta:
- avand in vedere fundamentul juridic al cererii de chemare in judecata, apelantul a invocat exceptia lipsei calitatii M.F.P. de reprezentant al S.R., sustinandu-se ca trebuia chemata in judecata persoana care a avut in proprietate si care a administrat bunul mobil in litigiu, in considerarea dispozitiilor art.37 din Decretul nr.31/1954 si ale art.25 alin.2 din acelasi act normativ.
Apelantul a sustinut ca prima instanta ar fi trebuit sa faca aplicare in cauza a dispozitiilor art.35 din Decretul nr.31/1954, pe care ar fi trebuit sa le coroboreze cu cele ale art.37 alin.1 din acelasi act normativ, fiind evident ca angajarea raspunderii pentru fapta proprie nu se poate face in persoana Statului roman pentru fapte care apartineau institutiilor acestuia, si nu lui insusi. Inscrisurile administrate ca probe releva ca bunul mobil a fost rechizitionat in scop economic printr-o decizie a Ministerului Comunicatiilor, nava fiind predata pe baza de proces verbal societatii comerciale de stat Compescaria, iar din fisa matricola nr.520/17.05.1949 reiese ca bunul a trecut in proprietatea Intreprinderii Piscicola.
Art.2 din Decretul nr.184/1949 stabileste ca rechizitionarea bunurilor se va face prin decizii date de catre ministere, potrivit sferei lor de activitate.
- in mod gresit prima instanta a constatat ilegalitatea actului de rechizitie, bunul revendicat de reclamanti fiind preluat de catre stat in baza Legii nr.351/1945 si a Decretului nr.184/1949, acte normative in vigoare la data nationalizarii navei barcaz. Aceasta dovedeste ca bunul a fost preluat cu titlu valabil, cu respectarea cerintelor de ordin formal prevazute prin aceste acte normative.
In drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr.215/2001 si cele ale Decretului nr.31/1954, apelantul solicitand si judecarea cauzei in lipsa.
La 30.10.2012, apelantii reclamanti au formulat intampinare la apelul declarat de parat, solicitand respingerea acestuia ca nefondat.
Apelantii reclamanti au depus la dosar un set de inscrisuri privitor la mai multe solutii pronuntate in dosarele penale in care au fost cercetati membrii ai Baroului Constitutional, avocati ce si-au dobandit calitatea de a exercita aceasta profesie in conditii similare d-lui B.M..
Curtea a incuviintat apelantilor reclamanti administrarea probei cu inscrisuri, acestia depunand la dosar - fila 12 din dosarul de fond - Ordonanta de atestare de testament, in limba ebraica, purtand apostila potrivit Conventiei de la Haga din 1961, precum si o fila cu apostila in traducere in limba romana, legalizata, efectuata de un traducator autorizat.
Curtea a respins cererea apelantilor reclamanti de efectuare a probei cu expertiza evaluatorie, solicitata prin motivele de apel, ca nefiind utila cauzei fata de solutia pronuntata de prima instanta si de stadiul procesual al cauzei.
La termenul de judecata din 26.02.2013, Curtea a invocat din oficiu si a pus in discutia partilor exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantului Cabinet de avocat B.M. de a declara apel impotriva hotararii de prima instanta.
Analizand cu prioritate exceptia invocata, astfel cum o cere art.137 C.proc.civ., Curtea observa ca in procedura de judecata a litigiului de fata desfasurata in fata primei instante, calitatea de parti au avut-o reclamantii si persoanele juridice chemate in judecata de acestia, potrivit precizarilor aduse cererii lor initiale la 15.11.2010 (fila 92 dosar fond, respectiv S.R. prin M.F.P., M.T.I. si M.C.T.I.).
De altfel, dezlegarile in drept date de prima instanta aspectelor litigioase ale cauzei atat prin incheierea din 24.01.2011, cat si prin sentinta apelata, au produs consecinte juridice asupra drepturilor litigioase deduse judecatii in privinta acestor persoane, Curtea retinand faptul ca cei doi reclamanti au fost doar asistati si reprezentati in fata tribunalului, intr-o prima faza, de catre domnul B.M., in calitate de avocat, cabinetul individual de avocatura cu acest nume constituind doar forma de organizare profesionala sub care acesta a inteles sa-si exercite profesia de avocat.
Prin urmare, nefiind parte in procedura de judecata desfasurata in fata primei instante, ca titular de drepturi sau obligatii in raportul juridic de drept material dedus instantelor judecatoresti spre solutionare, reprezentantul conventional al reclamantilor, respectiv avocatul ales al acestora nu poate deveni nici parte in calea de atac a apelului spre a invoca nemultumiri ori incalcari ale unor drepturi proprii savarsite de catre instanta de apel.
Cel mult, se apreciaza ca, fata de dezlegarile date de tribunal, la termenul de judecata din 13.09.2010, exceptiei lipsei calitatii de reprezentant al reclamantilor in privinta domnului B.M., motivat de faptul ca acesta nu detine calitatea de avocat dobandita in conditiile Legii nr.51/1995, cei care aveau calitatea de a se plange pe calea procesuala a apelului si de a invoca eventuale vatamari ale drepturilor lor procedurale decurgand din aceste dezlegari puteau fi chiar reclamantii, iar nu cabinetul individual de avocatura B.M..
Apreciind ca acest subiect, titular si semnatar al unuia dintre apelurile declarate in cauza, ce nu a fost parte in procedura de judecare a litigiului in prima instanta, nu are calitatea de a invoca critici de nelegalitate si netemeinicie a sentintei, dar nici a incheierilor premergatoare acesteia, Curtea va admite exceptia invocata si va respinge apelul acestui apelant ca fiind introdus de o persoana fara calitate procesuala activa.
Invocand si admitand aceasta exceptie, Curtea nu urmareste sa omita din analiza sa criticile subsumate celui dintai motiv de apel indreptate impotriva celor dezlegate de tribunal la termenul de judecata din 13.09.2010, critici care, fiind formulate prin apelul comun semnat de catre cei doi reclamanti, alaturi de cabinetul de avocat B.M., le va examina in apelul celor dintai, subintelegandu-se ca au fost insusite si de acestia, in pofida tonului personal al nemultumirilor exprimate, ce-l indica drept autor al lor pe reprezentantul acestora.
Astfel, luand spre examinare apelul declarat de reclamanti impotriva incheierii de sedinta din 13.09.2010, cand tribunalul a hotarat asupra admiterii exceptiei lipsei calitatii de reprezentant al reclamantilor, a domnului B.M., motivat de imprejurarea ca acesta nu a facut dovada calitatii de avocat dobandita in conditiile legii nr.51/1995, Curtea apreciaza ca este neintemeiat.
Criticile prin care s-a sustinut ca, invocand exceptia lipsei calitatii de reprezentant a avocatului reclamantilor, prima instanta si-ar fi depasit autoritatea de decizie, deoarece in motivarea ampla a admiterii exceptiei, tribunalul s-a referit la modul de infiintare a baroului si uniunii din care avocatul face parte, iar nu la dobandirea ori detinerea de catre acesta a calitatii de avocat, nu pot fi primite.
Curtea constata ca legatura de determinare intre cele doua elemente este evidenta, prima instanta invocand exceptia lipsei calitatii de reprezentant a d-lui avocat B.M. tocmai intrucat a observat si constatat ca acesta nu este membru in Baroul Bucuresti si al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania - structuri organizatorice ce functioneaza in baza Legii nr.51/1995 republicata, ci al unor structuri organizatorice paralele, dar care au denumiri si insemne similare celor dintai.
Vazand continutul prevederilor legale, regasite in forma republicata a Legii nr.51/1995 in cuprinsul art.113 - potrivit cu care "(1) La data intrarii in vigoare a prezentei legi, persoanele fizice si juridice care au fost autorizate in baza altor acte normative ori au fost incuviintate prin hotarari judecatoresti sa desfasoare activitati de consultanta, reprezentare sau asistenta juridica, in orice domenii, isi inceteaza de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activitati constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale; (2) De asemenea, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, inceteaza de drept efectele oricarui act normativ, administrativ sau jurisdictional prin care au fost recunoscute ori incuviintate activitati de consultanta, reprezentare si asistenta juridica, contrare dispozitiilor prezentei legi" - demersul judiciar al judecatorului fondului, de a verifica legalitatea infiintarii si functionarii baroului si uniunii din care face parte aparatorul reclamantilor, spre a concluziona asupra dreptului acestuia de a desfasura activitati in baza Legii nr.51/1995, apare ca fiind perfect legitim si justificat, independent de existenta in concret, in cazul acestuia a unei hotarari judecatoresti care sa ateste pierderea calitatii de avocat ori exercitarea unei meserii fara drept.
Intrucat, asa cum rezulta din aceste prevederi legale, exercitarea in conditii de legalitate a profesiei de avocat este in stransa legatura, printre altele, si cu modul de dobandire a acestei calitati, mod de dobandire care, potrivit vointei legiuitorului trebuie sa fie asigurat doar prin structurile autorizate in acest scop prin Legea nr.51/1995 si doar prin aplicarea de catre aceste structuri a prevederilor legii pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, nu se poate considera ca, prin modul in care prima instanta a statuat asupra exceptiei invocata in cauza, aceasta si-ar fi depasit autoritatea de a judeca, prin analiza asupra modului de infiintare a baroului si uniunii din care avocatul reclamantilor nu a contestat ca ar face parte.
In ceea ce priveste critica de incalcare a dreptului la aparare ce a fost pricinuita reclamantilor prin solutia adoptata de prima instanta in privinta exceptiei analizate, Curtea apreciaza ca fiind, de asemenea, neintemeiata, observand ca subsecvent admiterii exceptiei, tribunalul a dat pe deplin eficienta asigurarii dreptului la aparare al reclamantilor in conditiile reprezentarii lor prin mandatar neavocat, in conformitate cu prevederile art.68 Cod de procedura civila.
Astfel, la termenul de judecata din 13.09.2010 si ulterior aprecierii asupra imposibilitatii asigurarii reprezentarii reclamantilor de catre domnul B.M., in calitate de avocat, tribunalul a incuviintat cererea acestora de amanare a cauzei in conditiile art.156 Cod de procedura civila si a permis ulterior exercitarea reprezentarii lor in proces prin aceeasi persoana, insa nu in calitate de avocat, ci de mandatar in baza procurii judiciare depusa la fila 94 in dosarul de fond. Contrar sustinerilor apelantilor, Curtea constata ca prima instanta nu a incalcat sau restrans in mod nelegal dreptul de reprezentare a reclamantilor exercitat in acest mod de catre mandatarul cu procura autentica B.M., in contradictoriu cu care tribunalul a discutat exceptiile ce s-au invocat in cauza, caruia i-a permis sa propuna probe si sa discute, in general, toate masurile ce s-au impus a fi luate in cauza in vederea finalizarii judecatii si, in particular, probele dosarului, prin formularea si apoi incuviintarea obiectiunilor la expertiza. In sfarsit, Curtea observa ca, dand eficienta deplina normelor procedurale ce reglementeaza conditiile exercitarii reprezentarii prin mandatar neavocat (art.68 alin.4 Cod de procedura civila), prima instanta a amanat pronuntarea pentru a permite reclamantilor si mandatarului lor sa depuna la dosar concluzii scrise asupra fondului cauzei.
Prin modul in care prima instanta a procedat, Curtea apreciaza ca nu se poate retine incalcarea de catre aceasta instanta a dreptului apelantilor reclamanti de a fi reprezentati in proces ori a dreptului lor la aparare, in general.
Cu referire la criticile indreptate impotriva sentintei civile nr.628/26.03.2012, acestea au vizat deopotriva respingerea ca prescris a dreptului material la actiune in solicitarea contravalorii unui barcaz cu motor "Pescarusul", dar si ca fiind neintemeiat capatul de cerere privitor la plata lipsei de folosinta a acestui bun mobil, pe perioada celor trei ani anteriori introducerii actiunii.
Curtea nu impartaseste opinia apelantilor - reclamanti care, cu referire la conditiile de aplicabilitate a dispozitiilor art.8 din Decretul nr.167/1958, au sustinut ca abia in urma constatarii de catre instanta a ilegalitatii actului de rechizitie a bunului mobil, au aflat ca cel vinovat de aceasta ilegalitate este apelantul parat S.R., astfel ca de la acest moment s-a nascut dreptul lor de a solicita despagubiri pentru bun, iar nu de la data inlaturarii regimului comunist.
A accepta acest punct de vedere echivaleaza in fapt cu recunoasterea caracterului imprescriptibil al unei actiuni in daune, asadar privitoare la recunoasterea unui drept de creanta, avand un obiect patrimonial, drepturi care, prin natura lor sunt prescriptibile extinctiv, dupa cum o spune art.1 din Decretul nr.167/1958. De vreme ce abia in urma statuarii din partea unei instante asupra caracterului ilegal al preluarii bunului de catre stat s-ar naste dreptul la actiune al reclamantului de a fi despagubit pentru bunul de care a fost deposedat, ar insemna ca acesta este oricand si nelimitat ca timp, in drept sa se adreseze instantei cu o actiune in daune pentru repararea pagubei pricinuite in acest fel. Simplificand argumentatia apelantilor reclamanti, ar trebui sa se accepte ca dreptul la actiune incepe sa curga chiar de la data exercitarii sale, ceea ce este un non sens juridic, si contravine tuturor diferitelor reguli instituite prin dispozitiile Decretului nr.167/1958 pentru determinarea momentelor de la care trebuie considerat ca incepe sa curga dreptul la actiune, in functie de natura si obiectul acestora.
In realitate, reclamantii, ca parti in posesia carora s-au aflat inscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate asupra navei barcaz cu motor "Pescarusul", ce a apartinut autorului lor, sau chiar autorul insusi al acestora, pana la data decesului sau survenit la 1.05.2000, puteau si trebuiau sa se adreseze instantelor judecatoresti cu actiunea in daune de fata inauntrul termenului general de prescriptie de trei ani care, a inceput sa curga - potrivit dispozitiilor art.8 din Decretul nr.167/1958 - de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
Date fiind particularitatile cazului, determinate de data producerii faptei ilicite ce a stat la baza deposedarii autorului reclamantilor de bunul sau mobil - anul 1949 - de cauzele care au stat la baza producerii acesteia, regasite in contextul economico-politico-social existent in tara ulterior instaurarii regimului comunist, trebuie acceptat ca pana in decembrie 1989, data inlaturarii acestui regim si a modificarilor substantiale ale politicilor de stat, reclamantii sau autorul lor s-au aflat intr-o situatie de imposibilitate obiectiva de a actiona in scopul repararii pagubei pricinuite, data fiind lipsa totala a unui cadru juridic care sa permita o astfel de actiune din partea lor.
Insa ulterior acestui moment, nu exista nici o justificare pentru inactiunea reclamantilor sau a autorului lor, neputand fi primita teza acestora in sensul ca nu ar fi cunoscut pe cel care se face vinovat de faptele ce au avut ca rezultat deposedarea lor de bunul mobil.
Inscrisurile administrate ca probe de reclamanti in dovedirea pretentiilor lor erau indestulatoare pentru identificarea de catre acestia a tuturor persoanelor juridice responsabile de punerea in aplicare a masurii de rechizitie a navei, ca si a beneficiarilor acesteia, de natura sa le permita exercitarea dreptului la actiune intocmai cum acest lucru a fost posibil si la data promovarii actiunii de fata.
In consecinta, Curtea apreciaza ca in mod corect prima instanta a stabilit ca cel de-al doilea capat al actiunii reclamantilor, avand un obiect patrimonial, respectiv recunoasterea dreptului la plata contravalorii navei barcaz cu motor "Pescarusul", este supus regulilor prescriptiei extinctive si ca a fost formulat la o data la care dreptul la actiune al reclamantilor era stins prin prescriptie.
In ceea ce priveste respingerea ca neintemeiat a capatului de cerere privitor la acordarea contravalorii lipsei de folosinta a bunului mobil pe perioada ultimilor trei ani anterior introducerii actiunii, Curtea o apreciaza ca fiind, de asemenea, o solutie justa si legala, argumentul hotarator care a condus spre aceasta rezolvare fiind cel rezultat din probatoriul cauzei, anume ca la 17.10.1964, barcazul cu motor "Pescarusul" a fost radiat din registrul matricol, in baza Ordinului Directiei Navigatiei Maritime si Fluviale Bucuresti nr.555/16956/1964, fiind clasat ca epava si dezmembrat in portul Braila.
Prin urmare, atata timp cat bunul mobil in cauza nu mai exista in materialitatea sa inca din anul 1964, se intelege ca el nu mai poate genera in patrimoniul nimanui fructe civile ori beneficii decurgand din folosinta sa, astfel incat sa se justifice o actiune in dezdaunarea reclamantilor, ca fosti proprietari ai acestui bun, pentru lipsirea lor de folosinta acestuia.
Desigur, constatarea caracterului ilegal al actului de rechizitie da dreptul reclamantilor de a solicita plata contravalorii bunului mobil ce a fost preluat autorului lor si plata lipsei de folosinta a acestuia, insa sub rezerva de a fi indeplinite si celelalte conditii formale exterioare de exercitare a acestor drepturi, respectiv cele privitoare la prescriptie care, pentru motivele mai sus prezentate, nu pot fi considerate ca fiind respectate in raport cu momentul introducerii actiunii. Tot impedimentul legal al prescriptiei a facut ca reclamantii sa-si restranga pretentiile lor legate de plata contravalorii lipsei de folosinta a bunului mobil ce a fost rechizitionat pe o perioada, pe durata careia, a rezultat ca bunul in cauza nu mai putea fi producator de foloase prin simpla lui folosinta, ca urmare a distrugerii sale ca epava in urma cu aproximativ 50 de ani.
Date fiind aceste dezlegari in drept ale primei instante in privinta celor doua pretentii a caror recunoastere s-a cerut a fi data prin actiunea de fata, dezlegari in drept apreciate ca fiind legale si temeinice, Curtea nu poate retine nici o vatamare produsa reclamantilor prin faptul neadministrarii de catre tribunal a probei cu expertiza de evaluare a bunului mobil ce a fost solicitata de catre acestia, motiv pentru care, alaturi de celelalte argumente prezentate anterior, va respinge apelul declarat de reclamanti, ca fiind nefondat.
Prin apelul sau, apelantul parat a sustinut ca nu M.F.P. avea calitatea de reprezentant al Statului in litigiul pendinte, deoarece trebuia chemata in judecata persoana care a avut in proprietate si care a administrat bunul vizat prin actiunea reclamantilor.
Apelantul parat si-a sprijinit cea dintai critica a apelului sau pe interpretarea corelata a prevederilor art.25 alin.2, art.35 si ale art.37 alin.1 din Decretul nr.31/1954.
Curtea retine ca probatoriul cauzei a evidentiat ca nava barcaz cu motor "Pescarusul" a facut obiectul Decretului nr.511/22.11.1955, fiind rechizitionat in favoarea Intreprinderii Piscicola Braila in baza Deciziei Ministerului Comunicatiilor nr.7628/9.05.1949.
Potrivit Decretului nr.511/1955 pentru reglementarea situatiei unor bunuri rechizitionate, bunurile rechizitionate pana la data emiterii prezentului decret in temeiul dispozitiilor Decretului nr.184 din 30.04.1949, pentru fixarea unor atributiuni cu caracter economic, ale Legii nr.351 din 3.05.1945, pentru reprimarea speculei ilicite si a sabotajului economic si ale Decretului nr.22 din 19.01.1949, pentru modificarea unor articole din legea monopolului vanzarii spirtului si a bauturilor spirtoase si a taxelor de consumatie, precum si in temeiul oricarei alte legi sau hotarari a Consiliului de Ministri, se considera intrate in proprietatea statului pe data rechizitionarii lor.
Fata de aceasta dispozitie legala - care a fost aplicata si in privinta bunului mobil in litigiu - potrivit cu care au fost considerate ca apartinand proprietatii statului, de la data rechizitionarii lor, toate bunurile rechizitionate, indiferent de temeiul legal al acestor masuri, Curtea apreciaza ca fiind nefondate sustinerile acestui apelant.
Desi a facut in mod expres trimitere la dispozitiile art.25 alin.2 din Decretul nr.31/1954 - potrivit cu care statul participa in raporturi juridice, nemijlocit, ca subiect de drepturi si obligatii prin Ministerul Finantelor Publice, afara de cazurile in care legea stabileste anume alte organe in acest scop - apelantul parat nu a argumentat de ce in cazul bunurilor rechizitionate, si pe care le-a declarat ca apartinandu-i in proprietate prin Decretul nr.511/1955, ar trebui considerat ca reprezentarea sa este asigurata prin alte organe. In tot cazul, el nu a indicat acea lege care ar avea, in ipoteza bunurilor rechizitionate, rolul de norma derogatorie de la dreptul comun - art.25 alin.2 din Decretul nr.31/1954 - si nici care ar fi acele alte organe care i-ar reprezenta interesele in aceste cazuri.
De altfel, prin trimiterea pe care, de asemenea, o face la prevederile art.35 si 37 din Decretul nr.31/1954, se intelege ca acest apelant a dorit sa sustina mai mult decat teza lipsei calitatii de reprezentant al sau a Ministerului Finantelor Publice, argumentele sale fundamentand chiar o exceptie a lipsei calitatii sale procesuale pasive, dat fiind ca, in optica sa, "trebuia chemata in chemata persoana care a avut in proprietate si a administrat bunul mobil in litigiu".
Or, si sub acest aspect, Curtea apreciaza criticile apelantului parat drept nefondate intrucat, astfel cum rezulta din prevederile Decretului nr.511/1955, Statul roman si-a arogat dreptul de proprietate asupra, tuturor bunurilor care au fost rechizitionate anterior, inclusiv asupra navei barcaz cu motor "Pescarusul", indiferent de titlul legal care a stat la baza acestor masuri ori de organele prin care rechizitionarea a fost efectiv realizata.
Prin urmare, "persoana care a avut in proprietate bunul mobil in litigiu", este chiar apelantul parat. Fata de declaratia legii (respectiv cea a Decretului nr.511/1955) in privinta calitatii de proprietar a statului asupra acestor bunuri, mentiunea de pe verso-ul matriculului nr.520/17.05.1949 (fila 5 dosar fond) in sensul ca "In conformitate cu dispozitiile Decretului nr.511 din 22.11.1955, barcazul motor Pescarus rechizitionat in favoarea Intreprinderii Piscicola Braila in baza Deciziei Ministrului Comunicatiilor nr.7628 din 9 mai 1949 a trecut in proprietatea unitatii de mai sus pe data rechizitionarii navei", nu are decat rolul de a indica proprietarul navei de la data rechizitionarii ei si pana la aplicarea Decretului nr.511/1955, moment de la care incepand, bunul a fost declarat si considerat ca apartinand statului.
Asa cum corect a aratat si prima instanta, fata de regimul juridic al bunului mai sus mentionat, doar S.R. prin M.F.P. poate avea in cauza calitate procesuala pasiva, fiind cu totul irelevant cine a avut posesia si folosinta aceluiasi bun, neputandu-se confunda calitatea de proprietar cu aceea de administrator.
Desigur ca, preluarea in proprietatea statului ce a avut ca baza legala dispozitiile Decretului nr.511/1955, chiar daca poate fi considerata ca fiind intemeiata pe un titlu legal, nu ar putea fi apreciata ca legitima in raport de prevederile Constitutiei din 1948, in vigoare la acea data, care recunosteau si garantau proprietatea particulara si dreptul de mostenire, reglementand exproprierea ca acea unica modalitate de preluare a proprietatii altuia, insa pentru o cauza de utilitate publica, pe baza de lege si cu o dreapta despagubire stabilita de justitie.
Pentru aceste considerente, Curtea nu poate primi nici criticile apelantului parat aduse solutiei data de prima instanta celui dintai capat al cererii de chemare in judecata, astfel ca, pentru toate argumentele prezentate anterior, Curtea va respinge ca nefundat si apelul declarat de apelantul parat.
Vazand continutul prevederilor art.274 alin.1 Cod de procedura civila, dar si solutia adoptata in privinta apelului declarat de reclamanti, Curtea va respinge ca neintemeiata cererea acestor parti de acordare a cheltuielilor de judecata efectuate in apel.