Neindeplinirea procedurii de citare invocata de administratorul statutar al societatii recurente.
- Art.304 pct.5 C.proc.civ.
In cadrul procesului avand ca obiect cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolventei, societatea debitoare este reprezentata de lichidator in calitate de persoana care, in baza obligatiei legala existente in sarcina sa, a initiat demersul judiciar.
Ca atare, daca constata ca societatea debitoare indeplineste conditiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolventa, lichidatorului desemnat la ORC are obligatia legala de a formula o cerere in acest sens.
In acest sens, lichidatorul CII V K a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolventei societatii debitoare SC G-C-E SRL care face obiectul prezentei cauze.
In cadrul procesului avand ca obiect cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolventei, societatea debitoare este reprezentata de lichidator in calitate de persoana care, in baza obligatiei legala existente in sarcina sa, a initiat demersul judiciar.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR. 1154 din 29.05.2013) Prin Incheierea de sedinta din data de 04.12.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII a Civila in dosarul nr.33259/3/2012 s-a admis cererea debitorului SC G C E SRL, in temeiul art.107 al.1 rap. la art.32 al.1 din Legea nr.85/2006 s-a dispus intrarea in faliment prin procedura simplificata a debitorului SC G C E SRL, in temeiul art.107 al.2 din lege s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, s-a constatat ca debitorul este dizolvat anterior formularii cererii introductive, s-a dat dispozitie tuturor bancilor la care debitorul are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al judecatorului sindic sau al lichidatorului, obligatia de instiintare a bancilor revenindu-i lichidatorului, s-au fixat termenele limita, s-a numit lichidator judiciar provizoiu CIIVK.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele :
"In baza art. 237 din legea nr. 31/1990 s-a dispus dizolvarea debitoarei SC G C E SRL, rezolutia nr. 519275/23.03.2012 pronuntata de Oficiul National al Registrului Comertului Bucuresti, s-a dispus numirea in calitate de lichidator a CIIVK, cu atributiile prevazute de art. 252 si urm. din Legea 31/1990, republicata.
Potrivit art. 2701 din Legea 31/1990, republicata, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr 441/2006:" In cazul in care societatea aflata in lichidare este in stare de insolventa, lichidatorul este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei. In conditiile legislatiei insolventei, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolventei fata de societatea aflata in curs de lichidare", iar potrivit art. art. 2702 din acelasi act normativ."Constatand indeplinirea conditiilor prevazute de legea insolventei, judecatorul-sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolventei."
In indeplinirea atributiilor sale lichidatorul a constatat ca debitorul figureaza cu datorii, care nu pot fi platite datorita insuficientei fondurilor banesti disponibile, fiind astfel in insolventa. Din informatiile de la ORC rezulta ca, intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive, debitorul nu a mai fost supus procedurii insolventei.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. e) din Legea 85/2006, procedura simplificata se aplica societatilor comerciale dizolvate anterior formularii cererilor introductive.
Pentru aceste considerente instanta va admite cererea.
In temeiul art 107 alin 1 rap. la art 32 alin. 1 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolventei, va dispune intrarea in faliment prin procedura simplificata a SC G C E SRL.
In temeiul art 107 alin 2 Legea nr 85/2006 privind procedura insolventei va ridica dreptul de administrare al debitorului si va constata ca debitorul este dizolvat anterior formularii cererii introductive.
Va da dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in conturi sa nu dispuna de aceste afara un ordin al judecatorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligatia de instiintare a bancilor revenindu-i lichidatorului judiciar.
Va dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului si trimiterea de notificari tribunalelor din alte judete in care debitorul are bunuri in vederea sigilarii, in sarcina lichidatorului judiciar.
Va fixa termenele limita, va stabili termen de maxim 5 zile de la data notificarii deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor catre lichidator, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate pana la deschiderea proceduri isi va spune intocmirea si predarea catre lichidatorul judiciar, in termen de maxim 5 zile de la intrarea in faliment, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora, cu indicarea celor nascute dupa data introducerii cererii de deschidere a procedurii.
Fata de continutul ofertelor depuse la dosar, va desemna lichidator judiciar CIIVK., care va indeplini atributiile prevazute de art 25 din lege, incetand cu acest moment atributiile acestuia de lichidator stabilite prin incheierea judecatorului delegat la ORC Bucuresti.
Va pune in vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicata si va dispune indeplinirea formalitatilor privind mentionarea la registrul comertului a reprezentantilor permanenti ai sai.
In temeiul art 109 alin 1 rap. la art 32 alin 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, va dispune ca lichidatorul judiciar sa notifice, in conditiile art 61 alin 3 din lege, intrarea debitorului in procedura falimentului prin procedura simplificata, ridicarea dreptului de administrare si dizolvarea acestuia.
Va pune in vedere lichidatorului judiciar judiciar sa intocmeasca un raport de activitate amanuntit, in sensul art 59 alin 1din lege si sa-l depuna la dosarul cauzei in termen de 40 de zile de la desemnarea sa.
In temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolventa, va dispune deschiderea de catre debitor a unui cont la o unitate bancara din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, in termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; in caz de neindeplinire a atributiei, contul va fi deschis de catre lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilitati banesti vor fi pastrate intr-un cont special de depozit bancar".
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoare G C E SRL prin administrator statutar D C, solicitand admiterea recursului, casarea incheierii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare.
In motivarea recursului s-a aratat ca prin Sentinta nr.13760/22.08.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti s-a dispus dizolvarea judiciara a SC G C E SRL, fiind aplicabile dispozitiile art.270/1 din Legea nr.31/1990.
S-a mentionat ca desi cunostea domiciliul asociatului / administratorului , ca sediul societatii debitoare era expirat de la data de 16.06.2007, iar ultimele plati sunt din anul 2007, lichidatorul a preferat sa indice propriul sediu.
S-a precizat ca nici societatea debitoare si nici administratorul nu au avut cunostinta de desfasurarea procesului.
S-a mai invederat ca prima instanta nu a observat ca notificarea trimisa la sediul societatii debitoare a fost returnata si ca tot procesul s-a desfasurat intre un lichidator necunoscut si care nu a avut acceptul asociatului / administratorului.
S-a indicat ca dupa pronuntarea incheierii atacate, lichidatorul l-a notificat pe asociat / administrator la data de 12.02.2013 cu privire la deschiderea procedurii falimentului.
S-a sustinut ca au fost incalcate dispozitiile art.85 si art.105 al.2 Cpc.
In drept, s-au invocat dispozitiile art.304 pct.5 si art.304/1 Cpc.
La data de 25.04.2013, prin Serviciul Registratura, lichidatorul CIIVK a depus la dosar intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii dl.D C de a formula actiunii in numele societatii debitoare, exceptia de netimbrare si exceptia tardivitatii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
In motivare s-a aratat ca societatea debitoare a fost dizolvata judiciar la cererea ORCB prin Sentinta civila nr.519275/23.03.2011 a Tribunalului Bucuresti.
S-a indicat ca prin Rezolutia ORCB nr.23.03.2012 a fost numit in calitate de lichidator al societatii debitoare CIIVK.
S-a invederat ca societatea debitoare a fost notificata la sediul declarat la data de 30.07.2012 cu privire la datoriile cu care figura la AFP S 4 si obligatia de a le achita.
S-a sustinut ca neactualizarea sediului societatii debitoare este culpa administratorului statutar.
S-a aratat ca intrucat nu a raspuns la notificari si nu existau fonduri pentru plata datoriile, lichidatorul a fost obligat sa solicite deschiderea procedurii insolventei potrivit Legii nr.85/2006.
S-a precizat ca dupa deschiderea procedurii falimentului notificarea s-a facut cu respectarea art.61 din Legea nr.85/2006, fiind publicata in BPI si intr-un ziar de circulatie nationala.
S-a mentionat ca a fost notificat administratorul debitoarei la data de 14.12.2012 si renotificat la data de 10.02.2013.
S-a mai precizat ca DGFP a depus in termen cerere de creanta, fiind inscris in tabelul de creante cu suma de 34.276 lei.
Intampinarea nu a fost calificata in drept.
La intampinare s-au atasat inscrisuri (f.12-24).
In faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizand recursul declarat, raportat la dispozitiile art.304 si 3041 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Nu poate fi retinuta sustinerea recurentei - debitoare G C E SRL prin administrator statutar D C cu privire la incidenta motivului de casare prevazut de art.305 pct.5 Cpc.
Potrivit art.304 pct.5 Cpc, casarea unei hotarari se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, cand, prin hotararea data, instanta a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art.105 al.2 Cpc.
In primul rand, trebuie observat ca prin Rezolutia nr.519275/23.03.2012 pronuntata de ORCB in dosarul nr.516503/2012 a fost numit CII KIHAIA VASI in calitate de lichidator al SC G-C-E SRL (f.7 dosar fond).
In al doilea rand, potrivit art.260 al.4 din Legea nr.31/1990, in termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie sa depuna la oficiul registrului comertului, pentru mentionare in registrul comertului, un raport privind situatia economica a societatii. Daca, potrivit raportului, debitorul indeplineste conditiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolventa, lichidatorul are obligatia de a solicita deschiderea acestei proceduri in termen de 15 zile de la data depunerii raportului.
Ca atare, daca constata ca societatea debitoare indeplineste conditiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolventa, lichidatorului desemnat la ORC are obligatia legala de a formula o cerere in acest sens.
In acest sens, lichidatorul CIIVK a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolventei societatii debitoare SC G-C-E SRL care face obiectul prezentei cauze.
In cadrul procesului avand ca obiect cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolventei, societatea debitoare este reprezentata de lichidator in calitate de persoana care, in baza obligatiei legala existente in sarcina sa, a initiat demersul judiciar.
In al treilea rand, pentru formularea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolventei lichidatorul nu avea nevoie de acceptul administratorului statutar / asociatului societatii debitoare intrucat art.260 al.4 din Legea nr.31/1990 nu prevede o asemenea conditie.
In patrulea rand, conform art.27 al.5 din Legea nr.85/2006, cererea debitorului se va judeca de urgenta in termen de 5 zile in camera de consiliu, fara citarea partilor.
Ca atare, nu exista o obligatie legala in sarcina instantei de judecata de a cita societatea debitoare sau pe administratorul statutar / asociat pentru judecata cererii de deschidere a procedurii insolventei formulata de CIIVK.
Prima instanta a dispus citarea lichidatorului CIIKV pentru a ii pune in vedere ca are obligatia de a achita taxa judiciara de timbru si timbru judiciar (f.79 - 80 dosar fond).
Or, era firesc ca lichidatorul, in calitate de initiator al demersului judiciar, sa suporte taxele judiciare de timbru si sa fie instiintat cu privire la aceasta obligatie legala la sediul pe care l-a indicat.
In cincilea rand, chiar in situatia in care ar fi existat in sarcina primei instante obligatia legala de citare, societatea debitoare trebuia citata tot sediul lichidatorului CIIVK intrucat acesta este initiatorul demersului judiciar si reprezinta societatea debitoare.
Astfel, asa cum a fost indicat mai sus, avand de indeplinit o obligatie legala, lichidatorul este reprezentantul legal al societatii debitoare in cadrul procesului avand ca obiect cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolventei.
Or, potrivit art.7 al.3 din Legea nr.85/2006, prin exceptie de la prevederile alin.(1), se vor realiza conform Codului de procedura civila comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii, iar conform art.87 pct.2 Cpc, persoanele juridice de drept privat se citeaza prin reprezentantii lor, la sediul principal sau la cel al reprezentantei / sucursalei.
In al saselea rand, nu are relevanta pentru solutionarea prezentului recurs modalitatea in care a fost realizata notificarea societatii debitoare si a administratorului statutar / asociatului in cadrul procedurii de lichidare desfasurata potrivit Legii nr.31/1990.
Pentru aceste considerente, intrucat nu exista in cauza niciunul dintre motivele prevazute de art.304 coroborat cu art.3041 Cpc, Curtea constata ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art.312 al.1 Cpc, a respins recursul ca nefondat.
