Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Plangere contraventionala Sentinta civila nr. 2227 din data de 09.09.2014
pronunțată de Judecatoria Caracal

Prin cererea inregistrata sub nr__/207/2014, la data de 9.07.2014, petentul D.C.A., a formulat plangere impotriva procesului verbal de contraventie seria CP nr.7203415/04.07.2014 intocmit de IPJ Olt - SR - DN 6, prin care a fost sanctionat cu 9 puncte amenda in cuantum de 810 lei si suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 90 zile, solicitand ca prin sentinta ce o va pronunta sa dispuna anularea acestuia.
Motivand in fapt, a aratat ca la data de 04.07.2014 a fost depistat de organele de politie conducand autoturismul Skoda cu nr. de inmatriculare OT.22.DNU pe E 70 pe raza loc. Mihaiesti cu viteza de 108 km/h inregistrat de aparatul radar, fapt pentru care a fost sanctionat cu 810 lei si ridicarea permesului in vederea suspendarii dreptului de a conduce pe o perioada de 90 zile.
In drept, a invocat disp.art.11 alin.1 din OG 2/2001.
In dovedirea plangerii, petentul a depus la dosar: procesul verbal de contraventie seria CP nr. 7203415/04.07.2014 intocmit de IPJ Olt - SR - DN 6, dovada, chitanta care atesta achitarea taxei judiciare de timbru, copie carte de identitate, bilet de trimitere emis de medicul de familie.
La data de 31.07.2014, intimatul I.P.J.Olt a depus intampinare la plangerea formulata de petent, solicitand instantei respingerea acesteia, ca neintemeiata.
Intimatul solicita instantei sa constate ca actul de sanctionare este temeinic si legal intocmit si face dovada deplina a situatiei de fapt si de drept existenta in cauza, pana la proba contrara.
Arata ca procesul verbal de contraventie respecta intocmai conditiile de fond si de forma impuse de OG nr.2/2001, nu este afectat de nici o nulitate iar sanctiunea aplicata este proportionala cu gravitatea faptei savarsite.
Sustine ca potrivit art.269 alin.1 C.p.c. "inscrisul autentic este inscrisul intocmit sau, dupa caz, primit si autentificat de o autoritate publica, de notarul public sau de o alta persoana investita de stat cu autoritate publica in forma si conditiile stabilite de lege iar autenticitatea inscrisului se refera la stabilirea identitatii partilor, exprimarea consimtamantului acestora cu privire la continut, semnatura si data inscrisului, procesul verbal de contraventie este un inscris autentic.
Considera intimatul ca, in conformitate cu prevederile art.270 alin.1 C.p.c., acesta face dovada deplina fata de orice persoana pana la declararea sa in fals cu privire la constatarile facute personal de cel care a autentificat inscrisul in conditiile legii. .
Arata ca, prin urmare, procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor reprezinta un act autentic ce se bucura de prezumtia de veridicitate si temeinicie cu privire al cele constatate si consemnate pana la proba contrara ce revine celui care contesta actul respectiv.
Mai arata ca, in conformitate cu disp.art.249 C.p.civ., cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca si prin urmare, petentul are obligatia sa dovedeasca cele sesizate in plangerea adresata instantei de judecata.
In temeiul art.411 alin.1 pct.2 , solicita judecarea in lipsa.
In sustinerea intampinarii a depus la dosar: planse foto, buletin de verificare metrologica nr.0036060/20.03.2014, atestat operator radar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
Prin procesul-verbal seria CP nr. 7203415/04.07.2014 intocmit de IPJ Olt - SR - DN 6, petentul a fost sanctionat cu sanctionat cu 9 puncte amenda in cuantum de 810 lei plus avertisment si suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 90 zile, pentru savarsirea faptelor prevazute de art.121/1 si 147/1 din RAOUG 195/2002 R, retinandu-se ca in ziua de 04.07.2014 a fost depistat de organele de politie conducand autoturismul Skoda cu nr. de inmatriculare OT.22__, pe E 70, pe raza loc.Mihaiesti, cu viteza de 108 km/h, viteza stabilita de aparatul radar AUTOVISION si ca nu avea asupra sa permisul de conducere si cartea de identitate.
Constatand ca plangerea a fost formulata in termenul legal prevazut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, instanta urmeaza sa verifice legalitatea si temeinicia procesului verbal contestat, conform prevederilor art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Verificand actul constatator sub aspectul legalitatii, instanta apreciaza ca in cauza nu exista motive de nulitate absoluta, acesta fiind incheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, referitoare la conditiile de fond si de forma a acestuia (art.17 din OG 2/2001).
In ceea ce priveste nerespectarea de catre agentul constatator a dispozitiilor art.16 alin. 1 si 7 din O.G.nr.2/2001, invocata de petent, instanta apreciaza ca, nefiind un caz de nulitate expres prevazut de lege, ar putea atrage nulitatea procesului verbal doar in cazul sustinerii si probarii unei vatamari, ceea ce in cauza nu s-a invocat de catre petent.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor, instanta retine ca acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdictional, ce face dovada deplina a situatiei de fapt pana la proba contrara.
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca, in conformitate cu dispozitiile art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, "constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: _ e) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic."
Analizand descrierea facuta faptelor in procesul-verbal, sustinerile petentei si probele administrate : plansele foto, buletinul de verificare metrologica si atestatul operatorului RADAR, instanta constata ca prezumtia de temeinicie a procesului-verbal nu a fost rasturnata de catre petent, care a semnat procesul verbal si a completat in rubrica alte mentiuni : « Nu am obiectiuni». Astfel, din ansamblul probator rezultand ca agentul constatator a retinut corect situatia de fapt, petent circuland in localitatea Mihaesti cu viteza de 108 km/h si fara a avea asupra sa permisul de conducere si cartea de identitate.
In ceea ce priveste inscrisul medical intitulat "bilet de trimitere" atasat la dosar, instanta constata ca este neconcludent, in conditiile in care petentul nu a invocat existenta unei stari de necesitate de natura a inlatura raspunderea sa contraventionala si nici nu a mentionat in procesul verbal semnat de el, existenta unei astfel de cauze de inlaturare a caracterului contraventional, din cuprinsul acestuia rezultand ca petentul nu are alte mentiuni, cu exceptia lipsei oricaror obiectiuni.
Fata de cele expuse, instanta constatand ca procesul verbal este in mod legal intocmit si situatia de fapt expusa corespunde realitatii, urmeaza sa analizeze proportionalitatea dintre amenda de 810 lei, aplicata contravenientului si fapta savarsita.
Analizand sanctiunea aplicata si proportionalitatea acesteia cu gradul de pericol social al faptelor savarsite, instanta va avea in vedere si dispozitiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din acelasi act normativ, potrivit carora aceasta este competenta sa aprecieze inclusiv asupra sanctiunii ce se impune a fi aplicata contravenientului, in ipoteza in care procesul verbal de constatare a contraventiei ar fi legal si temeinic intocmit.
Totodata instanta constata ca devin incidente in cauza si dispozitiile art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001 care prevede ca sanctiune aplicata trebuie sa fie "proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite" si art. 21 alin. 3 din acelasi act normativ aratandu-se ca sanctiunea se aplica "in limitele prevazute de lege si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal de contraventie".
Analizand in prezenta cauza gradul de pericol social al contraventiei savarsite, instanta considera ca sanctiunea amenzii in cuantum total de 810 lei este corect proportionata fata de periculozitatea faptelor savarsite, fiind aplicata in cuantumul minim (9 puncte amenda potrivit art.98 alin.4 lit.d x 90 lei punctul amenda).
Instanta apreciaza ca prin aplicarea sanctiunilor contraventionale trebuie sa se realizeze nu numai sanctionarea petentului pentru fapta savarsita dar si atentionarea acestuia asupra periculozitatii sociale a faptei comise. O astfel de functie a aplicarii sanctiunilor contraventionale se poate realiza inclusiv prin aplicarea unor amenzi avand in vedere faptul ca fapta petentului are o periculozitate ridicata raportat la ponderea depasirii limitelor legale de viteza in producerea accidentelor de circulatie.
Instanta, avand in vedere considerentele anterior expuse apreciaza ca sanctiunea a fost corect aplicata de agentul constatator.
Pentru toate aceste motive, instanta urmeaza sa respinga plangerea petentului ca neintemeiata.
Postat 30.09.2014

Sursa: Portal.just.ro