In temeiul art. 137 C.pr.cv, va analiza cu prioritate exceptia autoritatii de lucru judecat, in conditiile in care o eventuala admiterea a acesteia ar face inutila analiza celorlalte exceptii invocate in cauza si retine ca, potrivit art. 1201 C.civ, pentru a putea fi retinuta aceasta exceptie, trebuie intrunite cumulativ 3 conditii esentiale: identitate de obiect, identitate de cauza, identitate de parti intre cele doua actiuni si, in plus, una din cele doua actiuni trebuie sa fi fost solutionata anterior cel putin in mod definitiv printr-o hotarare judecatoreasca.
Atata timp cat prin sentinta civila 1841/11.09.2003, cererea formulata de reclamantele de restituire a marcilor postale a fost respinsa ca netimbrata, fara a fi analizata si solutionata defintiv si irevocabil pe fondul ei, instanta va respinge exceptia autoritatii de lucru judecat ca neintemeiata.
Instanta va analiza in continuare exceptia prescriptiei, exceptie procesuala de procedura, fiind necesar a se stabili inaintea altor elemente daca actiunea este formulata in termenul legal.
In primul rand, instanta retine ca cererea reclamantelor este o cerere in revendicare mobiliara clasica, tinand cont de dispozitiile art. 84 C.pr.cv conform carora o instanta nu este legata de denumirea data de parte unei cereri.
Astfel, orice de cate ori pretinsul proprietar neposesor cere restituirea unor bunuri ale sale de la posesorul pretins neproprietar, asa cum au solicitat reclamantele si in cererea initiala si prin precizarile depuse, ne aflam in prezenta unei actiuni in revendicare. Sustinerile reclamantelor cum ca obiectul actiunii il constituie de fapt o obligatie de a da cu cele doua elemente pe care le presupune: a transfera al dreptului de proprietate si a remite bunurile in materialitatea lor, nu reprezinta de fapt decat o revendicare clasica exprimata in mai multe cuvinte, dar care tot revendicare ramane. Actiunea in revendicare exact asta presupune sa se solicite de catre pretinsul proprietar ca un posesor pretins neproprietar sa fie obligat sa ii respecte pretinsul drept de proprietate, sa il lase in deplina proprietate si linistita posesie si sa ii si restituie bunurile, sa i le remita in materialitatea lor, de buna voie sau, in caz de refuz, prin executare silita.
Faptul ca actiunea are ca obiect revendicare indiferent cum incearca reclamantele sa o denumeasca, rezulta chiar din cuprinsul fostului art. 80 din Legea nr. 182/2000 (actualmente 99 din legea republicata) pe care si-au intemeiat reclamantele actiunea, articol care prevede expres "bunurile culturale mobile preluate ilegal de autoritati ale statului dupa data de 6 septembrie 1940 pot fi revendicate de proprietarii de drept si vor fi restituite acestora de catre institutiile care le detin, pe baza unei hotarari judecatoresti definitive. Actiunile in justitie pentru revendicare sunt scutite de taxe judiciare de timbru".
Dar, desi actiunea in revendicare mobiliara, instanta constata ca actiunea nu este prescrisa.
In cauza nu sunt incidente dispozitiile Decretului 167/1959 invocate de parati, art. 21 din Decret prevazand expres ca dispozitiile Decretului de fata nu se aplica dreptului la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitatiune, servitute si superficie. Dreptul la actiunile care vizeaza dreptul de proprietate, asa cum este actiunea de revendicare, sunt supuse dispozitiilor Codului civil. Fie ca mergem pe art. 1890 C.cv.si consideram actiunea in revendicare mobiliara ca fiind prescriptibila in 30 de ani, fie ca mergem pe linia majoritara a practicii, ca actiunea in revendicare mobiliara de la tertul de rea credinta este imprescriptibila, dreptul material la actiune in prezenta cauza nu este prescris, marcile postale fiind preluate in anul 1988.
Sustinerile paratului xxxxx ca aceste bunuri ar fi fost preluate legal si ca, implicit, nu ar fi tert de rea credinta, tin de fondul cauzei, aceste aspecte urmand a fi stabilite dupa administrarea probatoriului. Ceea ce conteaza la acest moment este ca reclamantele sustin ca marcile ar fi fost preluate nelegal, ca autoritatile sunt niste terti posesori sau detentori de rea credinta si in raport de aceste sustineri stabilim daca termenul de prescriptie aplicabil.
Instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor invocata de paratul xxxxx, calitate procesuala activa apartinand pretinsului proprietar, iar in
caz de deces, mostenitorilor acestuia. Or, reclamantele, in conditiile art. 669 C.cv, sunt mostenitoarele numitei xxxxx in calitate de fiice ale acesteia. Faptul ca marcile postale nu au fost incluse in certificatul de mostenitor nu desfiinteaza calitatea reclamantelor de mostenitor, cu atat mai putin cu cat, sunt mii de cazuri in care mostenitorii nici nu deschid in mod oficial succesiunile autorilor lor si nu au nici un fel de certificat de mostenitor, fara ca asta sa insemne ca nu mai sunt mostenitori, dupa cum pot fi eliberate si certificate de mostenitor suplimentare. Calitatea procesuala activa nu este data de componenta masei succesorale dintr-un certificat de mostenitor, ci de calitatea de mostenitor a celui care se pretinde ca ar fi fost proprietar.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a xxxxx, fata de dispozitiile art. 137 C.pr.cv, avand in vedere ca pentru solutionarea acestei exceptii este necesara administrarea de probe comune cu cele necesare pentru solutionarea fondului cauze, instanta o va uni cu fondul.