Reclamantul D.D. a solicitat in contradictoriu cu piritele Comisia Locala si Comisia Judeteana repunerea in termenul de prescriptie pentru formularea cererii de retrocedare a terenului in supratade de 1089 m.p. situat in Calimanesti, motivind ca nu a putut formula cererea in termenul legal, datorita unor imprejurari mai presus de vointa sa, anume imposibilitatea de a intra in posesia actelor primare.
S-a retinut prin sentinta civila pronuntata in cauza ca termenul pentru depunerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, termen stabilit de Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificata prin Legea 247/2005, este un termen de decadere, iar nu un termen de prescriptie, nefiindu-i astfel aplicabile dispozitiile Decretului nr. 167/1958, si nefiind astfel susceptibil de intrerupere sau suspendare, in conditiile enuntate de amintitul decret.
Prin neformularea cererii de reconstituire in interiorul acestui termen de decadere, partea pierde insusi dreptul sau subiectiv civil la reconstituirea, in conditiile legii, a dreptului de proprietate, acest termen reprezintind asadar un termen de decadere materiala.
Intrucit legea nu reglementeaza, ca institutie, termenele de decadere materiala, urmeaza a fi aplicate prin analogie, dispozitiile legale cele mai apropiate, acestea regasindu-se in prevederile art.103 cod proc.civ., care reglementeaza decaderea procesuala.
In aplicarea acestor dispozitii, reclamantul are sarcina de a dovedi existenta unor imprejurari mai presus de vointa sa, de natura a impiedica formularea unei cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate.
In acelasi timp si in acelasi termen, pe linga aratarea motivelor ce justifica repunerea in termen, partea urmeaza a indeplini chiar actul de procedura pentru care se solicita repunerea in termen si a de la a carui indeplinire a fost impiedicata.
Notiunea "imprejurare mai presus de vointa partii" conduce la ideea existentei unui caz de forta majora, a unei imprejurari externe, cu caracter exceptional si cu caracter absolut invincibil, de natura a impiedica nu numai partea in sine, dar si orice alta persoana aflata in aceeasi situatie, de la a-si manifesta vointa, anume, in speta, de la a indeplini si a depune la autoritatea competenta, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Din probele administrate in cauza, si anume declaratiile celor doi martori audiati, nu reiese insa existenta unei astfel de imprejurari exceptionale.
In lipsa unor circumstante exceptionale care sa ateste imposibilitatea obiectiva pentru reclamant de a intra in posesia actelor primare, simplul fapt ca reclamantul nu se afla in posesia acestora, fara insa a se arata motivul care a dus la aceasta situatie, nu poate constitui o "imprejurare mai presus de vointa partii".
Astfel cum s-a retinut anterior, potrivit art.103 alin.2 cod proc.civ., o a doua obligatie ce revine partii ce solicita repunerea in termenul de decadere este aceea de a indeplini, odata cu formularea cererii de repunere in termen, chiar actul procedural in legatura cu care se pretinde ca s-ar fi aflat in imposibilitatea de a-1 efectua, ori, in speta, aceasta obligatie nu a fost indeplinita.
In concluzie, intrucit din probele administrate nu reies a fi indeplinite conditiile pentru repunerea in termenul de decadere in interiorul caruia ar fi trebuit formulata cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, in temeiul Legii 18/1991, astfel cum aceasta a fost modificata prin Legea 247/2005, instanta urmeaza a aprecia prezenta actiune ca fiind neintemeiata, urmind a o respinge ca atare.
Repunerea in termenul prevazut de Legea 247/2005 pentru formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Natura juridica a termenului. Netemeinicia cererii. S.C. 482/26.05.2008.
Sentinta civila nr. 482 din data de 26.05.2008
pronunțată de Judecatoria Brezoi
Sursa: Portal.just.ro