Despagubiri, penalitati
Actiunea avand ca obiect obligarea la plata lipsei de folosinta. Obligatia achitarii taxei de timbru. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 15 lit. r) din Legea 146/1997
C.p.cv., art.304 pct.9, art.312, art. 15 lit. r) din Legea 146/1997 CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A IV A CIVILA
decizia civila nr. 96/20.01.2012
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 4 Bucuresti sub nr. de dosar 8509/412010, reclamantii ....... au chemat in judecata pe paratii ....... solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratilor la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de despagubiri plus dobanda legala cu incepere de la data de ....... reprezentand echivalentul lipsei de folosinta a imobilului proprietatea reclamantilor situat in Bucuresti, ......., sub rezerva majorarii cuantumului pretentiilor in urma efectuarii unei expertize.
In motivare, recIamantii au aratat ca paratii in calitate de chiriasi au cumparat imobilul de la stat prin contractul de vanzare-cumparare incheiat cu S.C AVL BERCENI S.A. cu nr. ......., in baza Legii nr. 112/1995.
Reclamantii au aratat ca intre ei si sotii ....... a urmat un proces in care Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila a pronuntat decizia civila nr. 945A126;05.2005, retinandu-se ca Decretul nr. 223/1974 in temeiul caruia fostul stat comunist a preluat imobilul in discutie, nu putea constitui temeiul legal valabil de preluare a imobilului. Aceasta hotarare a fost pusa in executare, paratii formuland contestatie la executare ce a fost respinsa ca neintemeiata. Reclamantii au mentionat ca paratii au folosit fara drept imobilul si nu au platit nimic pentru aceasta. De asemenea, se arata ca, desi li s-a restituit pretul platit pentru imobil, acestia au continuat sa-I foloseasca pana in prezent, respectiv pana la data evacuarii lor, nemaiplatind nici un singur leu pentru folosinta imobilului din 16.10.1996 cand au incheiat cu S.C. AVL BERCENI S.A contractul de vanzare-cumparare declarat nul de catre instanta.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 998 Cod civil.
Prin sentinta civila nr. 6839/13.10.2010 Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis exceptia netimbrarii cererii invocata de instanta din oficiu si a anulat cererea de chemare in judecata, ca netimbrata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neindeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru judiciar pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
Reclamantilor li s-a pus in vedere sa timbreze cererea corespunzator.
Conform dispozitiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat.
Exceptia netimbrarii sau a insuficientei timbrari este o exceptie de procedura, deoarece ea vizeaza modul legal de indeplinire a actelor de procedura, absoluta, putand fi invocata de orice parte din proces, chiar si de instanta din oficiu si peremptorie, deoarece are ca efect stingerea procesului.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii ....... .
In motivarea apelului s-a aratat ca obiectul actiunii este obligarea paratilor-intimati la plata echivalentului folosintei imobilului compus din teren si constructie situat in Municipiul Bucuresti ......., preluat de Stat in baza D.223/1974 si apoi vandut in baza Legii 112/1995 chiriasilor ....... si sotului acesteia, decedat intre timp, mostenit de fiul sau .......
Ulterior, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, s-a constatat nulitatea deciziei administrative emisa in baza D.223/1974 si s-a dispus obligarea chiriasilor cumparatori la restituirea imobilului respectiv catre apelantii-reclamanti.
Apelantii-reclamanti au sustinut ca actiunea lor este scutita de plata taxei de timbru conform art.15 alin.1 lit.r din legea taxei de timbru, deoarece actiunea ce face obiectul cauzei are caracter accesoriu, respectiv incident, fata de procesul prin care s-a dispus anularea deciziei administrative emisa in baza D.223/1974 si obligarea paratilor ....... la restituirea imobilului catre reclamanti, hotarare definitiva si irevocabila, prin care, de asemenea, a fost anulat si contractul prin care Statul expropriator a vandut respectivul imobil intimatilor parati.
Folosinta, culegerea fructelor unui bun si dreptul de a dispune de acesta, constituie atributele dreptului de proprietate, conform art. 480, 481 si 482 C.civ., deci parti componente ale dreptului de proprietate, protejate prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.l7.
Prin decizia civila nr.560A/27.05.2011 Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila a admis apelul formulat de apelantii-reclamanti ....... a desfiintat sentinta civila apelata si a trimis cauza spre rejudecare instantei de fond.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca actiunea avand ca obiect obligarea paratilor, fosti chiriasi cumparatori ai imobilului in baza Legii 112/1995, al caror contract de vanzare-cumparare a fost constatat nul prin hotarare judecatoreasca irevocabila, la plata despagubirilor constand in lipsa de folosinta a imobilului ce a fost restituit acestora este scutita de la plata taxei de timbru, in temeiul dispozitiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Potrivit acestui text legal, sunt scutite de taxe judiciare de timbru actiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, referitoare la cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cererile accesorii sau incidente.
Intrucat imobilul pentru a carui lipsire de folosinta reclamantii solicita obligarea paratilor la plata de despagubiri se incadreaza in categoria celor preluate in mod abuziv de stat, urmand asadar regimul juridic al reglementarii mentionate, si cum cererea reclamantilor tinde la valorificarea unuia dintre prerogativele dreptului de proprietate asupra acestui imobil, are asadar un caracter incidental in raport cu actiunea de restituire, ce a fost irevocabil solutionata.
Ca atare, sunt aplicabile dispozitiile art. 15 lit. r) din Legea 146/1997, fiind scutita de la plata taxei de timbru, astfel incat in mod eronat prima instanta a stabilit in sarcina reclamantilor obligatia de plata a taxei judiciare de timbru.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs paratii ....... In motivarea recursului paratii au aratat ca hotararea pronuntata de instanta de apel a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii (art.304 pct.9 Cod procedura civila), care rezida din mai multe aspecte si anume:
Potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, scutirea de la plata taxei de timbru opereaza in cazul cererilor introduse de proprietari sau succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice, precum si in cazul cererilor accesorii si incidente acestora.
Din interpretarea literala a termenului de "restituire" se poate concluziona ca acesta difera de "revendicare".
Astfel, termenul de "restituire" este sinonim cu cel de "inapoiere", deci semnifica remiterea bunului de catre persoana care l-a preluat de reclamant, in vreme ce termenul de "revendicare" are un sens mai Iarg, intrucat desemneaza actiunea de a pretinde un bun de la cel care stapaneste fara drept, acesta din urma putand fi cel care l-a preluat au un tert fata de actul de preluare.
In sprijinul interpretarii de mai sus vine si faptul ca atunci cand a dorit sa se refere la revendicare legiuitorul a folosit acest termen in Legea nr. 146/1997 [a se vedea art. 3 lit. i) 1], dupa cum, atunci cand a avut in vedere sensul de restituire, a folosit chiar acest termen [a se vedea art. 15 lit. f),2 art. 23 alin. 3 si 43]
In speta de fata, paratii nu au preluat imobilul de la reclamanti, ci l-au cumparat de la stat, acesta fiind cel care l-a preluat de la reclamanti. De altfel, reclamantii au introdus si au castigat impotriva lor o actiune in revendicare si nu una in restituire.
Astfel fiind, deoarece in discutie este o norma juridica cu caracter de exceptie, aceasta trebuie interpretata restrictiv (exceptio est strictissimae interpretationis), deci ar urma sa se aplice numai actiunilor indreptate impotriva statului sau altor persoane juridice care au preluat imobilele, nu si actiunilor indreptate impotriva tertilor, care, asa cum am aratat mai sus, nu sunt actiuni in restituire.
Instanta de apel a incalcat principiul egalitatii armelor care semnifica tratarea egala a partilor pe toata durata desfasurarii procedurii in fata unui tribunal, fara ca una din ele sa fie avantajata in raport cu cealalta parte din proces. Acest principiu - unul din elementele notiunii mai largi de proces echitabil - impune fiecarei parti sa i se ofere posibilitatea rezonabila de a-si sustine cauza sa in conditii care sa nu o plaseze intr-o situatie de net dezavantaj in raport cu "adversarul" ei (cauza Ankerl contra Suediei, hotararea din 18 februarie 1997; cauza Niderost - Huler contra Suediei, hotararea 1997-1/24 noiembrie 1997).
De asemenea, instanta de apel a incalcat obligatia de motivare a deciziei sale din moment ce nu a amintit nimic in considerente despre ratiunile pentru care a inlaturat apararile paratilor desi acestea au fost formulate atat oral, cat si in scris.
Intimatii-reclamanti nu au formulat intampinare in recurs.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs, in majoritate, Curtea constata ca recursul este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Prin sentinta civila nr. 3799/09.04.2004 pronuntata de Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. ....... incheiat intre paratii ....... si SC AVL Berceni si au fost obligati paratii sa le lase reclamantilor ....... in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in Bucuresti, str......., cu compunerea aratata in hotarare.
Prin actiunea de fata reclamantii solicita obligarea paratilor la plata contravalorii lipsei de folosinta a imobilului ce le-a fost restituit in deplina proprietate si linistita posesie prin hotararea judecatoreasca mentionata mai sus, cererea de chemare in judecata fiind intemeiata in drept pe prevederile art. 998 Cod civil care reglementeaza raspunderea civila delictuala.
Prin rezolutie, judecatorul fondului a dispus citarea reclamantilor cu mentiunea de a achita taxa de timbru in suma de 4611 lei si timbrul judiciar de 5 lei, citatiile prin care reclamantii au fost incunostintati despre obligatia de plata a taxei de timbru si despre cuantumul acesteia fiind comunicate reclamantilor la data de ........
De asemenea, prin incheierea din data de ....... instanta de fond le-a pus in vedere reclamantilor obligatia de a timbra si a acordat un termen in cauza pentru a le da acestora posibilitatea de a formula cerere de reexaminare a taxei de timbru.
Potrivit art. 18 alin. 2, 3 si 4 din Legea nr. 146/1997 "(2) Impotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeasi instanta, in termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicarii sumei datorate.
(3) Cererea se solutioneaza in camera de consiliu de un alt complet, fara citarea partilor, prin incheiere irevocabila.
(4) In cazul admiterii integrale sau partiale a cererii de reexaminare, taxa de timbru se restituie total ori, dupa caz, proportional cu reducerea sumei contestate".
Or, din examinarea actelor si lucrarilor efectuate in dosarul de fond Curtea constata ca reclamantii nu au inteles sa se foloseasca de aceste dispozitii legale pentru a invoca pretinsa nelegala stabilire a taxei de timbru in sarcina lor si nu au formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru stabilita de prima instanta de fond. Cererea de reexaminare este singura cale de atac prevazuta de lege prin care reclamantii puteau invoca nelegalitatea modului de stabilire a taxei de timbru deoarece actiunea era scutita de plata taxei de timbru in baza art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, motiv pentru care Curtea constata ca obligatia de plata a taxei judiciare de timbru a ramas stabilita in sarcina reclamantilor in mod irevocabil.
Curtea va analiza totusi pe fond recursul declarat de recurentii-parati, avand in vedere faptul ca acestia nu au invocat aceasta critica prin motivele de recurs, ci printr-un memoriu separat ce a fost depus la dosar cu depasirea termenului prevazut de art. 303 rap. la art. 301 C.pr.civ.
Astfel, potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, precum si cererile accesorii si incidente.
Este corecta sustinerea recurentilor conform careia, fiind o norma juridica cu caracter de exceptie (iar scutirea de la plata taxei de timbru reprezinta o exceptie de la regula prevazuta de art. 1 si 2 din lege conform careia actiunile evaluabile in bani sunt supuse taxelor judiciare de timbru), ea trebuie interpretata in mod restrictiv, in conformitate cu principiul general de drept exceptio este strictissimae interpretationis.
Din examinarea textului de lege reiese ca se incadreaza in ipoteza legii doar actiunile introduse pe cale principala de fostii proprietari sau de mostenitorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate in mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice, precum si cererile accesorii si incidente.
Reclamantii au pretins ca actiunea de fata are caracter accesoriu, respectiv incident, fata de procesul prin care s-a dispus obligarea paratilor la restituirea imobilului, sustinere care a fost imbratisata de instanta de apel, care a considerat ca actiunea de fata are caracter incidental in raport cu actiunea in restituire, deoarece tinde la valorificarea unuia dintre prerogativele dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Curtea constata ca este gresita calificarea pe care a dat-o instanta de apel cererii de chemare in judecata dedusa judecatii, ca avand caracter incidental.
In doctrina juridica calificarea unei actiuni se face pornind de la criteriul caii procedurale alese de parte pentru apararea dreptului ei. Astfel, se arata ca pentru a vorbi despre clasificarea actiunilor in principale, accesorii si incidentale, la care face referire in mod expres art. 17 Cod procedura civila "este necesar sa existe o actiune civila pusa in miscare. In raport de aceasta actiune, principala, se pot formula cereri accesorii, a caror rezolvare depinde de solutia data cererii principale". "Actiunile accesorii sunt acelea prin care se urmaresc accesoriile obiectului actiunii principale, cum ar fi de exemplu actiunea de restituire a fructelor unui imobil, a carui revendicare se urmareste prin actiunea principala". (V.M. Ciobanu - Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Teoria generala, Editura National, Bucuresti, 1996, p. 302).
Prin urmare, pentru a califica o cerere drept accesorie este necesar, pe de o parte, sa depinda de solutia data cererii principale, iar pe de alta parte, sa se raporteze la cererea principala din acelasi proces, iar nu din procese diferite. Or, Curtea constata ca actiunea despre care reclamantii afirma ca are caracter principal in raport de actiunea de fata (ce a facut obiectul dosarului nr. ....... al Judecatoriei sector 4 Bucuresti) a fost solutionata irevocabil din anul 2006. De asemenea, Curtea constata ca nu are relevanta din punct de vedere juridic faptul ca solutia din cauza de fata ar fi influentata de solutia pronuntata in procesul privind revendicarea si constatarea nulitatii titlului de proprietate al paratilor, deoarece nu se poate concepe sesizarea unei instante direct printr-o cerere accesorie.
De asemenea, cererile incidentale au fost definite in doctrina juridica ca fiind "acelea care pot avea o existenta de sine-statatoare, deci pot fi formulate ca actiuni principale, insa sunt formulate in cadrul unui proces deja pornit", de ex. cererea reconventionala, cererea de interventie voluntara, cererea de interventie fortata (M. Tabarca, Drept procesual civil, vol. 1, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2005, p. 139). Prin urmare, actiunea de fata nu poate fi calificata nici ca o cerere incidentala, deoarece nu este formulata in cadrul unui proces deja pe rolul instantelor (proces care la randul sau fie scutit de plata taxei de timbru).
Pentru aceste considerente, Curtea constata ca sunt intemeiate criticile sustinute de recurenti, in sensul ca actiunea promovata pe rolul instantei la data de 29.04.2010 nu se incadra in dispozitiile cu caracter de exceptie si de stricta interpretare prevazute la art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, motiv pentru care in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 si 2 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. va admite recursul, va modifica in tot decizia civila recurata si va respinge apelul declarat de reclamanti impotriva sentintei de fond, ca nedondat.
Analizand recursul de fata si prin prisma dispozitiilor art. 20 alin. 2 din Constitutie, potrivit carora "Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile", Curtea va analiza compatibilitatea prevederilor cuprinse in legea taxelor de timbru in baza carora actiunea in pretentii formulata de reclamanti a fost anulata ca netimbrata, cu dispozitiile conventionale care consacra dreptul de acces la instanta.
Din examinarea jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului se constata ca instanta europeana porneste de la ideea ca obligatia de a plati in fata instantelor civile o taxa judiciara corespunzatoare cererilor formulate nu este o limitare a dreptului de acces la o instanta care ar fi, in sine, incompatibila cu art. 6 alin. (1) din Conventie, daca ingerinta in discutie respecta conditiile stabilite in jurisprudenta Curtii:
1. sa fie prevazuta de legislatia referitoare la taxele de timbru;
2. sa urmareasca un scop legitim;
3. sa fie proportionala cu scopul urmarit.
1. Sub aspectul primei conditii, Curtea constata ca ingerinta in dreptul de acces la instanta al reclamantilor este legala, deoarece obligatia de a timbra este prevazuta de Legea nr. 146/1997 si a fost stabilita de catre o instanta judecatoreasca.
In cauza Rusen c. Romaniei (cererea nr. 38151/05, hotararea din 08.01.2009), in care cererea de scutire de la plata taxei de timbru a fost analizata de instanta de judecata, fiind admisa in parte, Curtea a constatat totusi incalcarea dreptului de acces la instanta datorita, in primul rand, cuantumului excesiv al taxei in raport de veniturile reclamantei reiesite din probele administrate de aceasta, de mai mult de 8 ori venitul sau lunar; si, in al doilea rand, datorita faptului ca incheierea pronuntata de instanta in temeiul art. 75-78 C.pr.civ. era definitiva si nu putea fi atacata de persoana interesata (mutatis mutandis Bakan c. Turciei, 50939/99, 12.06.2007, par. 76).
Or, in cauza de fata, impotriva hotararii instantei de fond reclamantii aveau la dispozitie cerere de reexaminare prevazuta de legea cadru a taxelor de timbru; mai mult aceasta obligatie a fost analizata pe fond in caile de atac.
2. in privinta celei de-a doua conditii, Curtea europeana a constatat in toate cauzele ca reglementarea taxelor de timbru urmareste un scop legitim, vizand restrangerea actiunilor abuzive si strangerea de fonduri pentru justitie.
3. atunci cand analizeaza proportionalitatea ingerintei, Curtea europeana ia in considerare in primul rand cuantumul taxei de timbru prin raportare la totalitatea veniturilor realizate de reclamant.
In cauza Larco si altii c. Romaniei (cererea nr. 30.200/03, hotararea din 11.10.2007, publicata in M. Of. nr. 546/06.08.2009), reclamantii s-au plans de incalcarea dreptului de acces la o instanta datorita legislatiei privind taxele de timbru.
Curtea a analizat deosebirea fata de cauza Weissman si altii c. Romaniei (cererea nr. 63.945/00, hotararea din 24.05.2006), in sensul ca, in acea speta, Ministerul Finantelor nu era parte in procedura, si similitudinea cu cauza V. M. c. Bulgariei (cererea nr. 45.723/99, hotararea din 08.06.2006), in care Curtea a constatat lipsa incalcarii dreptului de acces la instanta, in sensul ca si in cauza mentionata mai sus, reclamantii au solicitat scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, cerere care a fost respinsa si ca, asemeni dreptului bulgar, si legislatia romaneasca prevede posibilitatea de a solicita scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru. Drept consecinta, Curtea a constatat deosebirea fata de cauza Weissman si altii, constatand ca sistemul national prevede pentru persoanele ce nu dispun de resurse suficiente posibilitatea de a obtine o scutire de la plata taxei judiciare de timbru si ca, Ministerul Finantelor, cel care putea acorda o astfel de scutire (la acea data), nu era parte in procedura. Cu toate acestea, Curtea a observat ca instantele judecatoresti nu au analizat decizia Ministerului de respingere a cererii de scutire, element esential in a decide ca speta de fata nu este similara cu cauza V.M. c. Bulgariei (in care cererile de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru au fost introduse la instanta, care le-a analizat, tinand cont de situatia personala a reclamantului, acesta avand si posibilitatea formularii unui recurs in fata instantei superioare). In consecinta, fata de contextul legislativ existent la vremea faptelor (adica anterior modificarii Legii nr. 146/1997 prin Legea nr. 195/2004, potrivit careia acordarea de scutiri, reduceri sau esalonari pentru plata taxei de timbru tine de competenta instantelor), Curtea a apreciat ca statul nu si-a respectat obligatia de a reglementa dreptul de acces la o instanta intr-un mod care sa corespunda cerintelor art. 6 alin. (1) din Conventie.
Aplicand in mod direct jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanta constata ca la momentul legislativ actual, Legea nr. 146/1997 si OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila prevede posibilitatea pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente posibilitatea de a obtine o scutire a taxei de timbru, cerere compatibila cu exigentele art. 6 alin. (1) din Conventie, deoarece este de competenta instantelor judecatoresti si poate face obiectul unui recurs efectiv in dreptul intern.
De asemenea, Curtea mai constata ca, in jurisprudenta sa (decizia nr. 593/04.05.2010 publ. in M. Of. nr. 472/09.07.2010 si decizia nr. 50/14.01.2010 publicata in M. Of. nr. 219/08.04.2010), Curtea Constitutionala a aratat ca accesul la justitie nu inseamna gratuitate. Nicio dispozitie constitutionala nu interzice stabilirea taxelor de timbru in justitie, fiind justificat ca persoanele care se adreseaza autoritatilor judecatoresti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justitie.
Regula este aceea a timbrarii actiunilor in justitie, exceptiile fiind posibile numai in masura in care sunt stabilite de legiuitor.
Pentru aceste considerente, Curtea constata ca prevederile legale cuprinse in Legea nr. 146/1997 in baza carora instanta de fond a anulat actiunea promovata de reclamanti ca netimbrata, nu sunt incompatibile cu dispozitiile relevante din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de Romania (impreuna cu Protocoalele sale aditionale) prin Legea nr. 30/1994.
Cu opinia separata in sensul respingerii recursului ca nefondat.
Prin sentinta civila nr. 6839 din 13.10.2010 pronuntata in dosarul nr. 85009/4/2010, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti s-a admis exceptia netimbrarii cererii invocata de instanta din oficiu si s-a anulat, ca netimbrata, cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii ......., in contradictoriu cu paratii ....... Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neindeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru judiciar pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii. Reclamantii nu si-au indeplinit obligatia stabilita prin actul normativ amintit, desi acestora li s-a pus in vedere sa timbreze cererea corespunzator.
Conform dispozitiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat. Art. 20 alin. 2 prevede ca daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata.
Dispozitiile art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995 prevad ca cererile pentru care se datoreaza timbru judiciar nu vor fi primite si inregistrate, daca nu sunt timbrate corespunzator. Potrivit prevederilor art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 si Normelor de aplicare a acestui act normativ, in cazul neindeplinirii acestei obligatii sanctiunea ce intervine o reprezinta anularea actiunii sau cererii.
Exceptia netimbrarii sau a insuficientei timbrari este o exceptie de procedura, deoarece ea vizeaza modul legal de indeplinire a actelor de procedura, absoluta, putand fi invocata de orice parte din proces, chiar si de instanta din oficiu si peremptorie, deoarece are ca efect stingerea procesului.
Avand in vedere ca legea prevede in mod expres sanctiunea nulitatii cererii sau actiunii in cazul in care reclamantul nu se conformeaza obligatei stabilite de instanta, de a achita pana la primul termen de judecata taxa de timbru in cuantum legal, rezulta ca aceasta sanctiune a nulitatii opereaza neconditionat de producerea vreunei vatamari, avand in vedere ca achitarea taxelor judiciare de timbru reprezinta una dintre conditiile investirii instantei cu solutionarea acelei actiuni.
Anularea cererii de chemare in judecata ca netimbrata sau insuficient timbrata nu produce efectele autoritatii de lucru judecat, deoarece instanta nu a statuat asupra fondului dreptului subiectiv dedus judecatii, astfel ca reclamanta va putea sa introduca o noua cerere de chemare in judecata, achitand insa taxa judiciara de timbru in cuantum legal. Deci, anularea cererii de chemare in judecata ca urmare a neachitarii taxei judiciare de timbru nu produce efecte asupra dreptului subiectiv dedus judecatii, dar poate determina, ca urmare a intervenirii prescriptiei extinctive, pierderea acelei componente a dreptului la actiune care priveste dreptul creditorului de a solicita instantei obligarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecatii la executarea obligatiei care ii incumba.
In raport de cele retinute, avand in vedere ca reclamantii nu au timbrat cererea de chemare in judecata, sustinand ca actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, instanta a admis exceptia netimbrarii cererii, invocata din oficiu la acest termen.
Prin decizia civila nr. 560 din 27.05.2011 pronuntata in dosarul 8509/4/2010 de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila s-a admis apelul formulat de apelantii-reclamanti ....... impotriva sentintei mentionata anterior care a fost desfiintata, dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.
Impotriva acestei decizii s-a declarat recurs la data de 12.09.2011 de catre ....... cu respectarea termenului prevazut de art. 301 Cod procedura civila, decizia fiind comunicata recurentilor la ....... conform dovezilor de comunicare aflate la filele 31-32 dosar apel.
Cererea de recurs a fost legal timbrata cu suma de 4 lei taxa judiciara de timbru si 0,15 lei timbru judiciar, conform chitantei aflata la fila 14 dosar.
In motivele de recurs se critica decizia aratandu-se ca dispozitiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 opereaza doar in cazul cererilor formulate de proprietari sau succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice, precum si in cazul cererilor accesorii si incidente acestora.
Termenul de restituire nu are acelasi inteles cu termenul de revendicare, iar in speta, recurentii-reclamanti arata ca au cumparat imobilul de la stat. Statul a preluat imobilul in mod abuziv de la autorul reclamantilor. Norma juridica in cauza are caracter de exceptie si trebuie sa se aplice numai actiunilor indreptate impotriva statului sau altor persoane juridice care au preluat imobilele, nu si actiunilor indreptate impotriva tertilor. Decizia instantei de apel incalca principiul egalitatii armelor si nu este motivata deoarece nu face vorbire despre apararile formulate de familia .......
Analizand decizia civila recurata in raport de criticile formulate, opinez in sensul respingerii recursului ca nefondat, conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, pentru urmatoarele considerente:
In mod corect tribunalul a constatat ca actiunea introdusa de reclamanti la 29.04.2010 are ca obiect obligarea paratilor la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de despagubiri, reprezentand echivalentul lipsei de folosinta a imobilului proprietatea reclamantilor situat in Bucuresti, .......
Prezenta actiune este scutita de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, deoarece imobilul de a carui folosinta au fost lipsiti reclamantii de la 16.10.1996 a fost preluat de stat abuziv, astfel cum s-a retinut in sentinta civila nr. 1018 din 8.06.1999 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, prin care s-a admis actiunea formulata de reclamantii ....... fiind obligat paratul Consiliul General al Municipiului Bucuresti sa le lase acestora in deplina proprietate imobilul din str. ......., compus din 181 mp teren si casa de locuit, iar prin sentinta civila nr. 3799 din 9.07.2004 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, a fost admisa actiunea impotriva familiei ......., s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. ....... si au fost obligati paratii sa lase reclamantilor in deplina proprietate si posesie imobilul.
Hotararea judecatoreasca prin care familia ....... u a fost obligata sa predea proprietatea si posesia imobilului catre reclamanti - sentinta civila nr. 3799 din 9.07.2004, a ramas irevocabila la 21.02.2006, iar de la data respectiva, recurentii-parati, prin diferite tipuri de actiuni descrise anterior, au intarziat predarea folosintei catre proprietar. Pentru acest motiv reclamantii proprietari ....... au fost nevoiti sa formuleze prezenta actiune care reprezinta o continuare fireasca a demersurilor anterioare pentru intrarea in posesia imobilului ce le-a fost restituit deoarece acestia au fost lipsiti de folosinta din motive neimputabile lor.
Art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 se refera la cererile formulate de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, precum si cererile accesorii si incidente. Astfel cum s-a aratat anterior, imobilul in litigiu a fost preluat de stat, a fost restituit prin hotarare judecatoreasca irevocabila, in deplina proprietate si posesie reclamantilor, dar intrarea in posesia efectiva a imobilul s-a facut cu intarziere din vina exclusiva a paratilor, care, desi au primit pretul platit pentru imobil, au continuat sa locuiasca in imobil fara titlu pana la data introducerii actiunii. Nu exista nici o diferenta din punct de vedere juridic intre notiunea de restituire si revendicare, ambii termeni fiind specifici actiunii prin care proprietarul neposesor tinde la redobandirea imobilului de la posesorul neproprietar, iar in cazul in care ambele parti au titluri, se procedeaza la o analiza comparata a acestora,acordandu-se prioritate titlului mai bine caracterizat. Folosinta este un atribut esential al dreptului de proprietate, iar lipsa acestuia il lipseste de continut. Actiunea reclamantilor vizeaza astfel, plata contravalorii lipsei de folosinta, cerere care se circumscrie situatiilor exprese ale art. 15 lit. r.
Instanta de apel nu a incalcat principiul egalitatii armelor deoarece astfel cum rezulta din actele si lucrarile dosarului si din cuprinsul incheierii de amanare, familiei ....... i s-a acordat un termen pentru a lua la cunostinta de motivele de apel, acestia au formulat concluzii scrise, iar la termenul din ......., parata au fost prezenti prin aparator si nu au mai avut cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat. Hotararea recurata cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si, avand in vedere ca aceasta a fost pronuntata cu aplicarea si interpretarea corecta a legii, urmeaza a fi mentinuta.