Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Termenul de introducere a cererii de constituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 2122008 Sentinta civila nr. 1074 din data de 28.06.2011
pronunțată de Judecatoria Bicaz

Sentinta civila nr. 1074 din 28.06.2011 - Fond funciar - Termenul de introducere a cererii de constituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 2122008

Petentul T.C. a solicitat Comisiei Locale P.T. constituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 5 ha teren.
Prin hotararea nr. y, Comisia locala P.T. a admis cererea, propunere invalidata prin hotararea nr. Z a Comisiei Judetene Neamt cu mentiunea ca solicitantii fac dovada cu acte de la arhivele militare ca autorii lor au luptat pe front, dar nu si a faptului ca acestia indeplineau conditiile prevazute de legea nr.187/1945 iar cererea este tardiv formulata.
Impotriva acestei hotarari a formulat plangere petentul, in termen legal, reiterand motivele invocate in sustinerea cererii de reconstituire.
Instanta, analizand hotararea atacata prin plangere constata ca aceasta este legala si urmeaza sa fie mentinuta pentru urmatoarele motive.
Cererea de reconstituire formulata de petentul T.C. este fundamentata pe dispozitiile art. 36 din Legea 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea 212/2008. Acest act normativ a fost edictat de legiuitor cu unicul scop de a permite tuturor persoanelor improprietarite sau indreptatite la improprietarire prin Legea 187/1945 sa ceara, in conditiile Legii 1/2000, constituirea dreptului de proprietate cu referire la terenul la care au fost indreptatiti dar care din motive cunoscute nu a mai intrat in patrimoniul acestora.
Faptul ca actul normativ in speta nu prevede un termen de depunere a cererii de constituire nu inseamna ca un asemenea drept poate fi exercitat sine die.
Un asemenea efect nici nu a fost avut in vedere de legiuitor care in titlul actului normativ, ca si tehnica legislativa, arata ca actul modifica o norma juridica a altui act normativ, in speta Legea 1/2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului Funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997.
Titlul Legii 1/2000 dar si art. 25 din lege arata ca intreaga procedura de reconstituire a dreptului de proprietate se face in conditiile stabilite de Legea fondului Funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 care in art. 9 alin. 31 stabileste un termen de 60 de zile de depunere a cererilor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate. Prin urmare legiuitorul a stabilit un termen limita, de decadere, din dreptul de a solicita reconstituirea lucru evident dat fiind ca in lipsa unui asemenea termen stare de incertitudine a unor relatii sociale a caror reglementare s-a urmarit, s-ar prelungi la nesfarsit.
Admitand prin reducere la absurd ca legiuitorul ar fi dat posibilitatea subiectului de drept sa opteze nelimitat in timp pentru a cere reconstituirea s-ar ajunge la o situatie inechitabila fata de persoanele care sub imperiul legii vechi nu au putut obtine reconstituirea dreptului de proprietate deoarece nu s-au incadrat in termenul expres prevazut de Legea nr. 18/1991.
Asadar cererea de reconstituire formulata de petent este depusa cu depasirea termenului legal de 60 de zile calculat de la data intrarii in vigoare a legii 212/2008, termen a carui durata rezonabila a permis tuturor sa ia cunostinta de conditiile de depunere a cererii.
Fata de considerentele anterior expuse, instanta constata ca hotararea atacata este legala si urmeaza sa respinga plangerea ca nefondata si sa mentina hotararea Comisiei judetene nr.8235/2010 cu privire la petent.

Sursa: Portal.just.ro